diff options
| author | nfenwick <nfenwick@pglaf.org> | 2025-01-23 09:07:26 -0800 |
|---|---|---|
| committer | nfenwick <nfenwick@pglaf.org> | 2025-01-23 09:07:26 -0800 |
| commit | d2492bdd94459c89a5c20d2dc7bc7079448688e9 (patch) | |
| tree | 497686ce74087e559bf5362790ca779332fe739a | |
| parent | 0ea00c1c0d8cfc540e8ac33043c511e46885a9f5 (diff) | |
| -rw-r--r-- | .gitattributes | 4 | ||||
| -rw-r--r-- | LICENSE.txt | 11 | ||||
| -rw-r--r-- | README.md | 2 | ||||
| -rw-r--r-- | old/64597-0.txt | 4587 | ||||
| -rw-r--r-- | old/64597-0.zip | bin | 94050 -> 0 bytes | |||
| -rw-r--r-- | old/64597-h.zip | bin | 109674 -> 0 bytes | |||
| -rw-r--r-- | old/64597-h/64597-h.htm | 4276 | ||||
| -rw-r--r-- | old/64597-h/images/I.png | bin | 2509 -> 0 bytes | |||
| -rw-r--r-- | old/64597-h/images/L.png | bin | 1712 -> 0 bytes | |||
| -rw-r--r-- | old/64597-h/images/U.png | bin | 2469 -> 0 bytes | |||
| -rw-r--r-- | old/64597-h/images/Z.png | bin | 2649 -> 0 bytes |
11 files changed, 17 insertions, 8863 deletions
diff --git a/.gitattributes b/.gitattributes new file mode 100644 index 0000000..d7b82bc --- /dev/null +++ b/.gitattributes @@ -0,0 +1,4 @@ +*.txt text eol=lf +*.htm text eol=lf +*.html text eol=lf +*.md text eol=lf diff --git a/LICENSE.txt b/LICENSE.txt new file mode 100644 index 0000000..6312041 --- /dev/null +++ b/LICENSE.txt @@ -0,0 +1,11 @@ +This eBook, including all associated images, markup, improvements, +metadata, and any other content or labor, has been confirmed to be +in the PUBLIC DOMAIN IN THE UNITED STATES. + +Procedures for determining public domain status are described in +the "Copyright How-To" at https://www.gutenberg.org. + +No investigation has been made concerning possible copyrights in +jurisdictions other than the United States. Anyone seeking to utilize +this eBook outside of the United States should confirm copyright +status under the laws that apply to them. diff --git a/README.md b/README.md new file mode 100644 index 0000000..9af30d4 --- /dev/null +++ b/README.md @@ -0,0 +1,2 @@ +Project Gutenberg (https://www.gutenberg.org) public repository for +eBook #64597 (https://www.gutenberg.org/ebooks/64597) diff --git a/old/64597-0.txt b/old/64597-0.txt deleted file mode 100644 index 579d5cd..0000000 --- a/old/64597-0.txt +++ /dev/null @@ -1,4587 +0,0 @@ -The Project Gutenberg eBook of Nuvele, by Ion Luca Caragiale - -This eBook is for the use of anyone anywhere in the United States and -most other parts of the world at no cost and with almost no restrictions -whatsoever. You may copy it, give it away or re-use it under the terms -of the Project Gutenberg License included with this eBook or online at -www.gutenberg.org. If you are not located in the United States, you -will have to check the laws of the country where you are located before -using this eBook. - -Title: Nuvele - -Author: Ion Luca Caragiale - -Release Date: February 19, 2021 [eBook #64597] - -Language: Romanian - -Character set encoding: UTF-8 - -Produced by: Albert László from page images generously made available by - the Google Books Library Project - -*** START OF THE PROJECT GUTENBERG EBOOK NUVELE *** - -SCRIITORII ROMÂNI - -Colecție îngrijită de MARIN SIM.-RIMNICEANU Membru cor. al Academiei -Române - -I. L. CARAGIALE - -NUVELE - -CVLTVRA NAȚIONALĂ - -I. L. CARAGIALE NUVELE S’A EDITAT ȘI TIPĂRIT DE CVLTVRA NAȚIONALĂ - -BUCUREȘTI 1922 - -_Drepturile rezervate_ - - - - -PĂCAT… - - -I - -Un băietan voinic – barba deabià-i mijește și sub căciula de oaie părul -creț și des… și niște ochi blânzi și mintos tânăr. Când a plecat -de-acasă să meargă la București p’atâția ani în școli, mama lui – de -treabă femeie! – l-a sărutat de atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a -netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - -– Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica -Domnului să-mi vii înapoi tot așà! - -Și cât erà de cuminte bătrânica, nu s’a mai putut stăpânì… a biruit-o -plânsul. De multe ori a dat el să plece, și ea l-a ținut să-l mai -mângâie încă. Lui i-ardeà să se ducă, și măcar că-i erà dragă mama, -par’că aveà acum necaz pe ea că’i prea întârziază plecarea. A plâns și -el, ce-i drept, de plânsul ei; dar pe când ochii-i erau triști, -închipuirea sburà cu bucurie pe drumul ce i-se deschideà lung și -necunoscut înainte. - - - -Trei ani de o neclintită monotonie… Aceleași ceasuri… aceiași pași… trei -ani întregi! Al patrulea, deșì se anunțase dela început a urmà aceeași -neabătută cale, păstrà pentru mai târziu o noutate, o ciudată -surprindere. - -Alături cu seminarul, o casă veche boierească… Dela ferestrele și de pe -pridvorul din spatele ei, se vedeà peste zid în curtea de recreație a -școlii. Odată, într’o zi de sărbătoare, Niță se plimbà singur p’în curte -cu o carte în mână: rămăsese în școală să se prepare de examenele -apropiate. Erà o dogmă încâlcită: el ocolià curtea repețind pe de rost -cu cartea ’nchisă ’n mână. Anevoie se puteà ține minte așà fraze -torturate… Deschise iar cartea… - -Trecând prin dreptul zidului, seminaristul tresărì: un ghemotoc de -hârtie îl lovì pe mână și alunecând peste cartea deschisă, sărì cât colo -înaintea lui. Niță se oprì pe loc… Neapărat, iar o glumă a vreunui -camarad… un miez de pâine muiat în cerneală… sau cine știe ce. - -Se uită ’mprejur… In curtea școlii nimeni… Lovitura venise dinspre -casele de alături… Ridică ochii ’n sus și văzù la cea mai apropiată -fereastră vecină, care erà deschisă, perdelele mișcându-se ca și cum ar -fi fost cineva ascuns îndărăt… Ce-o fi? - -Să vedem… Seminaristul s’aplecă și luă ghemotocul: erà ceva înfășurat -înăuntru… Voì să-l desfacă… O înțepătură… Un ac cu gămălie! Ce păcăleală -proastă!… Supărat, trântì ghemotocul și începù să șteargă degetul -împuns, în vârful căruia, după fiece storsătură, creșteà repede la loc o -mărgeà mare, roșie. - -Ghemotocul, izbit cu necaz de pământ, se desfăcù… între cutele lui o -floare!… Cu mirare și cu mai multă luare aminte ca ’ntâia oară, el -ridică binișor hârtia… In adevăr erà o garoafă – ca sângele ce’i curgeà -din deget – ruptă de curând… - -Desfăcù atunci mai bine… Ceva scris… - -Trupul tânăr se simțì furnicat din creștet până ’n tălpi de un fior -fierbinte… Căldura toată i-se urcă la frunte… Ascunse în sân hârtia și -floarea, cercetă de jur-împrejur cu ochii să nu fi văzut cineva din -școală cele petrecute, și fugì înăuntru fără a mai cutezà să ridice -ochii la fereastra unde se mișcau perdelele. - -Bolnav… Friguri și bătaie de inimă, încât nu se puteà ține pe picioare. -Părintele-directorul s’a convins că e rău băiatului, și l-a trimis să se -odihnească. Niță s’a suit în dormitor, s’a aruncat în pat, a scos din -sân floarea și biletul ș’a citit încă odată, iar, și mereu: - -– Ești frumos… Dacă ai vrea, te-aș iubì mult. - -… Dacă ar vrea!… - -Cine să fie? El nu e copil; e flăcău de douăzeci și trei de ani… Cine?… -O femeie! - -Bolnavul sare din pat, iese din dormitor și fără să mai anunțe pe -cineva, după cum cere regulamentul, iese pe poartă. Pe dinaintea caselor -vecine, el își potolește pasul și trece peste drum ca să poată apucà -toată fațada dintr’o singură căutătură. Ferestrele dela pod sunt toate -închise și perdelele lăsate. - -El știe că e frumos… Mama i-a spus-o adesea, poate mai adesea fetele din -sat, dar de sigur, mai mult decât toate, sora lui Cuțiteiu, Sultana, -care nu i-a spus-o niciodată… Cu dragoste amestecată și cu puțină -mândrie zâmbește el când îi vine acù în minte mama lui. - -S’a înserat bine și seminaristul tot se plimbă de colo până colo pe -dinaintea casei unde se află acea femeie care l-ar iubì mult «dacă ar -vrea el»… Clopotul pentru cină sună la școală. Asta’l deșteaptă; el -grăbește și intră. - -Sunt toți la masă; lui nu-i e foame… Merge și se culcă, așezând sub -pernă biletul și garoafa, după ce iarăș privește îndelung icoana acelor -vorbe, pe care de-acù nu le mai poate uità vreodată. - -Sgomotul celorlalți băieți venind în dormitor îl supără foarte. La -intrarea lor, el vâră iute mâna sub căpătâiu, apucă bogăția ascunsă și -stă nemișcat… Unii îl întreabă câte ceva… nu înțelege bine ce… el nu -suflă, prefăcându-se adormit. - -Aproape de miezul nopții… Dorm în sfârșit toți. Niță se scoală încetinel -și cu cea mai mare precauție iese; găsește ușa sălii pe pipăite și -coboară în curte… La fereastră lumină… geamurile deschise și perdelele -lăsate. El rămâne cu ochii pironiți acolo, rătăcind în altă lume, pe -care o visase par’că adesea, dar nu sperà s’o vază vreodată. - -Flăcăul își umflă pieptul, întinzându-și brațele, amorțite de friguri, -până-i trosnesc încheieturile, când perdelele se dau într’o parte și o -femeie pune mâna pe geamuri să le închiză. Seminaristul îngheață; vrea -să strige, dar nu poate, și, până să treacă efectul loviturii, fereastra -e închisă, perdelele lăsate la loc și lumina stinsă. - -Se apropie de ziuă când tânărul se hotărăște să se întoarcă ’n dormitor… -Se trântește pe brânci în pat, își reazimă inima, în care simte o -strânsoare nedefinită, pe mâna dreaptă, și pe cea stângă fruntea caldă – -adoarme și doarme dus până la clopotul de gustare. - -Trei nopți de pândă… patru… cinci… și tot atâtea zile mai grele ca -nopțile: ceasuri de cursuri și de meditații… sgomotul camarazilor, -neputința de a stà singur cu închipuirea lui… și frigurile… și -ferestrele tot închise… și perdelele veșnic lăsate. - - - -Doctorul, un om de spirit, când părintele-directorul i-a prezentat pe -Niță, l-a mângâiat pe tânăr, apucându-l în glumă de tuleiele din barbă, -ș’a zis: - -– N’are nimic, părinte… să se plimbe mai des… și ’i trece. - -Dumineca… In sfârșit! - -Niță a fost îndemnat de camarazi și de părintele-directorul să iasă la -plimbare; el a preferit să steà la școală ca să se poată ajunge cu -lecțiile, rămase ’n urmă din pricina frigurilor… Firește că superiorul a -fost încântat de atâta sârguință. - -Dejunul s’a isprăvit… Acum școala este iar deșeartă. Silitorul -seminarist trece către curtea din fund… Dar dacă ferestrele or fi tot -închise?… Nu – și n’apucă să ridice ochii doritori, și vede venindu’i -prin aer un nou ghem, care ’ntr’o clipă îi cade la picioare… Ăsta nu mai -e prins cu un ac – e legat cu o cordeluță roșie: - -– Treci la miezul nopții… Te aștept… O să vezi cât te iubesc. - -Și nici o mișcare la perdele… nici o arătare!… - -Ziua trece încet… e însă uneori atâta dulceață și’n chinul așteptării! -Dar noaptea! niciodată n’au adormit seminariștii așà de târziu!… Din -norocire, mai pe urmă nici o piedică. - -Sare peste poartă fără sgomot și se ’ndreaptă sigur către ținta știută. -O femeie în umbra gangului!… El se oprește înnecat. Ea îi șoptește: -«Vino, te așteaptă!»… Atunci… nu e chiar asta! - -El se lasă să-l ia de mână și să-l ducă p’în întuneric încetișor… O -scară strâmtă… încăperi întunecoase… iar câteva trepte. Voinicul merge -mașinal, lăsându-se târît ca un copil somnoros de mâna femeiei. La fiece -pas nesigur, la fiece șovăire, o oprire de un moment, o povățuire -discretă, o șoaptă de încurajare și înainte! - -Se opresc… Femeia îl lasă de mână… O clipă, părăsit în locul orb și -necunoscut, el e ’n pierzare – o coloană aplecată căreia i s’ar smulge -propteaua de siguranță, – aude urechile cum îi țiuiesc de tare și simte -genuchii părăsindu-l. - -Acum femeia lovește surd cu vârful unghiilor pe o ușe – sunt lângă o ușe -– care îndată se deschide. - -E lumină înăuntru – lumină albastră… un albastru molcom și leneș… Femeia -care l-a condus p’în întuneric îl împinge binișor în lumină. Coloana -cedând se apleacă, cu toată greutatea trupului puternic de douăzeci și -trei de ani, în albastru… și ușa se ’nchide pe dinafară. - - - -Vorbe?… Incap vorbe? - -Cum o femeie știe alintà – cum degetele ei delicate se înfig în mușchii -încordați – și gura ei rece ca ghiața – și ochii ei beți – și puful -mărunt de pe obrajii aprinși sbârlit de fiori – încovoeala lâncedă a -trupului – izbiturile inimii ei de pereții sânului – și mirosul fără -nume ce’i radiază din rădăcinile părului – și cât e de bine să te -părăsești în stăpânirea acestor atâtea simțiri ce te ’nvăluesc din toate -părțile ca niște vârteje de aburi calzi saturați de esențe adormitoare… - -Cu vorbe să le spun?… Astea se simt și se gândesc, de spus nu se pot -spune… A fost o smăcinare a sufletului, dulce și dureroasă, o exaltare a -simțirii, îngrozitoare și delicioasă. - -Multe nopți asemenea și fiecare neasemănate… Libațiuni sub razele lămpii -albastre; toate nebuniile închipuite și neînchipuite; anecdote picante -de care el aveà un repertoriu popular așà de bogat; scene de gelozie -fără cuvânt și din chiar senin; și jocuri, și mușcături; și lupte, atât -de inegale, pentru ea ca putere, pentru el ca farmec… ș’apoi, după atâta -oboseală, povestirea reciprocă a celor întâmplate mai nainte de-a se -cunoaște. - -El aveà puțin de povestit… Așà erà de strâmt satul unde trăise și așà de -puțin însemnată vieața lui până când «l-a înțepat un ac cu gămălie!»… -Șiret țăranul – țineà mult la această cădere de frază; știà el bine că, -însoțită de sugerea degetului înțepat și de o privire pe sub sprâncenele -posomorîte cu bunătate, are să fie cu prisos răsplătită. - -Ea însă aveà mai multe de spus, și povestea ei erà destul de tristă. – -Cinci ani de vieață cu un om istovit, apoi nebun și paralitic; în urmă, -văduvă, cu un copil bolnav și càpiu, – o fetiță, care roade și mănâncă -lucrurile din casă și care trebuie păzită foarte de aproape să nu dea -foc. Interese mari… o avere colosală… consiliu de familie… soacră și -cumnați – niște creaturi aspre și brutale, care fac împrejuru-i o -poliție desgustătoare. - -Și acì, față cu fraza lui de predilecție, venià așà de potrivit: - -– Inchipuie-ți ce sete mi-e de vieață! ce dor mi-erà de tine! - -Căldura strânsă atâta vreme în ființa aceea frumoasă, se revărsà acuma -’n afară cu o pornire nebiruită: a fost pentru el scurtă, dar plină acea -vreme fericită. - - - -S’a sfârșit însă. - -El a trebuit să renunțe la ea, când între ei s’a ridicat zidul -consiliului de familie. Acesta, firește, nu puteà îngăduì o așà -rătăcire… Plângeri… revoltă – de prisos. O ultimă sforțare din partea -desperatului a fost întâmpinată într’un chip deciziv. - -Când seminaristul a îndrăznit să nesocotească recomandațiile imperioase -ce-i fuseseră comunicate și să calce pragul, pe care altdată pășià la -fericirea ce-o socotià un drept câștigat scump, a trebuit să-și -plătească pasul imprudent. A fost o maltratare meritată poate, dar -oricum prea sălbatică. Sbirii însărcinați cu corecțiunea cutezătorului, -au făcut exces de zel: nenorocitul, luat fără veste, a fost strivit de -lovituri… capul spart, pieptul pisat cu călcâiele. In stare de completă -nesimțire, a fost aruncat în poarta școlii, unde l-au găsit, a doua zi -dimineața, oamenii de serviciu mai mult mort decât viu. - -Toate alergăturile și stăruințele părintelui-directorul ca să facă a se -descoperì și pedepsì criminalii, care atentaseră așà de crunt la vieața -elevului favorit, au trebuit să înceteze. Bătrânul a fost chemat -înaintea înaltelor fețe păstorești. Acelea i-au adus aspre mustrări că -nu-și vede de datorie, că nu îngrijește destul de serios de moralitatea -școlarilor, și l-au făcut să înțeleagă că, dacă voește să mai rămână -director, n’are să se amestece în cele ce se ’ntâmplă afară din poarta -seminarului: asta e treaba obrazelor judecătorești, nu a celor -bisericești! - -Niță a stat mult între vieață și moarte; luni întregi au trecut până să -se poată întremà. El n’a murit din asta; dar poate că nopțile pe care -mama, chemată în grabă, le-a petrecut la căpătâiul nenorocitului, să-i -fi scurtat cu mult zilele bietei bătrâne. De atunci el a rămas cu o -boală de inimă, care i-a cauzat până la moarte multe momente neplăcute. - -Dar erà întremat… El pornì să caute norocul pierdut… Prea târziu… Casele -se dărâmau și lucrarea începuse din aripa unde altdată erà odaia -albastră… Femeia murise… Copila bolnavă erà într’un institut de educație -în străinătate… Consiliul de familie nu stăteà cu mâinile ’n sân. - -Mai întâiu o resemnare sfântă, apoi puțin câte puțin dacă nu uitarea, -cel puțin potolirea dorului sub grămădirea anilor. Zece ani!… -Seminaristul este acuma preot, – preotul Niță din Dobreni – om așezat și -foarte bine văzut de toată obștea. - - - -De dimineață, orașul de reședință al județului e foarte animat – târgul -anual. Preotul Niță umblă prin strada mare cum se umblă la târg de colo -până colo, ori încotro, fără o țintă hotărîtă… - -Inaintea cafenelii din centru e strânsă lume multă, care privește la -ceva și râde în gura mare… Poate un animal savant, care denunță vârsta -și vițiile spectatorilor; ori vreo paiață… ori altceva. Grămada de lume -sporește necontenit… Popa urmează după mulțime. Pe trotoarul cafenelii, -pe scaune și în picioare, stau notabilii orașului – reprezentanții -județului în vacanță parlamentară, membrii tribunalului, funcționari -dela prefectură, primărie, casierie, ofițeri; de jur-împrejur lumea -pestriță de toate treptele stă în semicerc. In mijloc se petrece -comedia. Popa Niță se vâră și el. - -Ce este? Ce face atâta sensație? - -Un copil de vreo opt nouă ani, sdrențăros și murdar, cu picioarele -goale, îmbrăcat în haine nepotrivite – un gheroc mare, a cărui talie îi -vine până la glesne, în cap un cilindru turtit – face caraghiozlâcuri. - -Este un mititel măscăriciu foarte destrăbălat – jigărit, sfrejit și -galben; pulpele-i uscate care se văd prin sfâșiitura nădragilor, sunt -pline de jupuituri. Așà de prăpădit, este totuș foarte îndrăzneț. -Fumează o țigară lungă, se strâmbă ’ntr’un chip straniu, păcălește și -’njură pe boieri, chemându’i după porecla știută. Incepe să cânte un -cântec rușinos, jucând giamparalele, făcând gesturi și mișcări -neiertate… Lumea face un haz nespus… O țărancă bătrână, care e’n rândul -întâiu al spectatorilor, rușinată de refrenul pe care copilul i-l aruncă -ei cu o intenție diabolică, își caută loc să scape de privirile întoarse -asupră-i, se ’nchină și zice depărtându-se: - -– Cine știe ce păcate! Să ferească Dumnezeu pe orice copil! - -Mititelul, obosit, s’a oprit; merge să salute foarte comic cu cilindrul -lui enorm, pe boieri, și s’așează pe un scaun picior, peste picior, -alături cu domnul senator… Altă țigară… Domnul senator îl tratează cu -cafea și rom. Alt «amic» îl mai îmbie încă cu un păhărel… și încă unul… - -Copilul se scoală și ’ncepe iar jocul… Acù mișcările și gesturile sunt -și mai deșuchiate… Cu ’ncetul însă membrele pierd siguranța și simetria -mișcărilor; cântecul e surd, articularea inegală… Incă o strofă! Dar -gâfâeala îl înneacă… Cântărețul se oprește un moment clătinându-se, -moale de mijloc: e galben ca ceara; ochii-i crucesc stinși în fundul -capului… O sforțare, excitat de îndemnul unanim al amatorilor!… Oftează -adânc, dă să ridice piciorul, se’nvârtește în loc și trupșorul sdrobit -atâta se prăbușește greu pe marginea trotoarului. – Beat mort! - -Se grămădise lume prea multă… circulația din obor în oraș erà -întreruptă… Polițaiul chemă pe un vătășel care ridică de acolo pe micul -desfrânat, ca să risipească aglomerația. - - - -Popa Niță, cu pumnii încleștați, se suì pe trotoar și apostrofă, cu -accentul celei mai mari indignări, pe cei ce râdeau: - -– E păcat, Domnilor! gândiți-vă! Creștini!… Frumos!… Mare păcat! - -Se’nțelege că lumea care se amuzase așà de bine, n’a găsit nicidecum la -locul ei apostrofa moralistului și i-a plătit-o cu sarcasme groase. Popa -nu’și puteà găsì liniștea: el băteà nervos cu degetele pe tabla de -marmură a mesii, mormăind între dinți fel de fel de exclamații de -indignare. - -Cafegiul, care știà multe, fù gata să-i dea toate amănuntele asupra -acelui copil. De necrezut, dar adevărat… și popa ascultà încremenit: - -– E un copil de familie bună – O văduvă a unui boier nebun – Inamorată -cu un băiat dela țară, un seminarist – Insărcinată – Rușinea lumii – -Merge să nască la moșie – Moartă din facere – Copilul e aruncat; crește -la o țărancă bătrână care moare ș’aceea și el rămâne pe drumuri – Acì în -oraș e pripășit de vreo șase luni: a venit să cerșească și, fiind drăcos -de fel, din jucărie ’n jucărie a ajuns în halul ăsta – O fată bolnavă, -fugită dela școală prin străinătăți, ajunsă rău pe-acolo; găsită pe urmă -de epitropi și’ntoarsă în București; acì fuge cu un ofițer, dela ofițer -pleacă cu altul. – Cu băiatul a vrut să’și facă pomană un cismar: l-a -luat ucenic: aș! pungașului nu’i ardeà de lucru – soiu rău! învățat să -ceară, să fumeze și să bea. Meșterul l-a bătut odată părintește; -neprocopsitul a fugit, și de atunci trăește așà: spune obrăznicii, -măscări, caraghioslâcuri, și capătă și el o bucățică de pâine; -se’nțolește dela unul ș’altul de pomană, și doarme Dumnezeu știe unde-l -ajunge oboseala. – Istoria asta de aminteri tot orașul o știe; de-aia-l -și cheamă «Mitu Boerul». - -Popa, cu coatele pe masă, strângându-și tâmplele ’n pumni, rămase, -înnecat de sudoare, cu ochii țintiți la o muscă ce umblà mărunțel pe -tabla de marmură albă: el urmărì insecta până la marginea mesei. Ce -socoteală ș’o fi făcut în capul cel mic cât un bob de mac, nu se poate -spune: destul că musca stete pe loc, își desmorțì labele de dinapoi, -împleticindu-le una de alta, își netezì frumos mustățile cu labele de -dinainte, apoi deodată se ’nălță și pierì. Omul, deșteptat, se ridică de -pe scaun și ieșì. - - - -Cercetări zadarnice… Nu puteà găsì copilul. Toate informațiile -vătășeilor de noapte erau greșite: la cazarma pompierilor, nu erà… în -gangul poștii, nu… sub șopronul primăriei asemenea: nici aici, nici -acolo. Trei, patru ceasuri de goană după o știre exactă. In piață, -vătășelul știe sigur că Mitu Boerul a intrat adineaori cu mai mulți -ofițeri și funcționari la cafeneaua din colț, unde «cântă fetele -teatru». - -A făcut o nepomenită sensație popa intrând cu figura lui sperioasă în -localul muzelor profane. - -– Uite și părintele! a strigat procurorul cu tonul de satisfacție cu -care se ’ntâmpină de regulă un musafir întârziat. Iar una dintre -cântărețe, care ședeà pe genuchii casierului, la aceeaș masă cu tânărul -magistrat, a adăugat: «Blagoslovește, taică părinte!» - -Atunci s’a pornit un hohot, aplause, tropăituri, șuiere, răcnete: -«Bravo, popa! Bis popa!» – Infernal! o menagerie care arde… - -Succesul colosal și spontaneu n’a afectat câtuș de puțin pe omul nostru: -sgomotul din fundul acestui suflet covârșià furtuna veselă de afară. -Popa a ’naintat hotărît până în mijlocul sălii, a căutat cu ochii în -toate părțile și a plecat grăbit de sub ploaia de râsete, de glume -răutăcioase și de huidueli… - -Nu e nici aici… Dar nu se poate să se întoarcă la gazdă singur… Peste -putință… Inainte!… Incă un vătășel: poate la sfântu Ion, în curtea -bisericii; doarme băiatul uneori și acolo, când e vremea bună… - -… Erà în adevăr acolo… - -La spatele altarului, unde un felinar din răspântie aruncă razele-i -afumate, se odihnià mototolit, cu capul pe un mormânt fără nume nici -îngrădeală, un om mic… Tocmai acuma luă seama preotul cât umblet făcuse -și se așeză binișor jos să’și potolească mișcările inimii. El întinse cu -sfială mâna spre capul băiatului: atunci simțì distinct la arătătorul -drept o înțepătură de ac… Da – erà acì lângă el, pe pământul gol, rodul -nopților petrecute în lumina albastră. Copil în răsboiu cu lumea, așà de -timpuriu, el par’că ’ntr’adins poposise lângă altar, doar o puteà intrà -pe furiș sub ochiul lui Dumnezeu, care, de când îl împinsese la vieață, -nu se ’ndurà să-i arunce odată măcar o căutătură. - -– Doamne! șoptì popa plin de obidă; uite-te la el, Doamne; uite-te și la -el! - -Și apucând bine în brațe mototolul adormit, se sculă puternic în -picioare și pornì. Băiatul, deșteptat de sgudueală, mormăì somnoros o -înjurătură și adormì iarăș în brațele care-l strângeau cu atâta patimă. - -Pe stradele întunecate ale orașului, omul care-și duceà comoara avù -norocul să nu dea de nici o piedică: erà ceasul când și felinarele pot -fi stinse, când și vătășeii trebuiesc să doarmă. Ajunse la gazdă, -deșteptă vizitiul și pe hangiu, plătì și plecă. A doua zi, înainte de -nămiezi, erau în Dobreni acasă. - -Preoteasa nu puteà fi tocmai mulțumită de ce-i adusese bărbatul dela -târg. Nu-i puțină greutate să aduci la o stare cuviincioasă, un așà -gunoiu de copil. Tot trupul i-erà numa jupueli și bube din pricina -scărpinăturilor și necurățeniei. Câte lăuturi, câte leșìi și alifii au -trebuit pentru ca să ridice treptat, de pe ființa părăsită, coaja în -care o înveliseră atâția ani de mizerie! - -Copilul s’a lăsat bucuros să facă cu el ce-au vrut. Mai greu de tămăduit -decât bubele erau apucăturile și năravurile… Pân’ la urmă însă și -acestea au fost să fie învinse: povețele, blândețea, o vorbă aspră la -soroace, devotamentul oamenilor buni care-l luaseră la sânul lor cald, -și mai ales o boală îndelungată au gonit, dacă nu cu desăvârșire, cel -puțin în cea mai mare parte, și pornirile și deprinderile rele. Nu e -peste putință grădinarului priceput și răbdător să îndrepteze un copăcel -fraged pornit să crească strâmb. - -Când, scăpat cu totul de vermină, l-au îmbrăcat într’o duminecă în haine -nouă, – mintean cu șireturi de fir, ițărași albi cu șnur negru de mătase -și pălărie cu panglicuță tricoloră, și i-a zis părintele: – Să le porți -sănătos, Mitule; să crești mare, cu minte și noroc! copilul a pus -mâinile în buzunare, s’a privit serios și ’ndelungat în oglindă și s’a -pornit pe un râs… și râzi! De râsul lui a ’nceput să râză și femeia și -bărbatul. Dar când s’a ’ntors copilul cu fața la ei și li s’au întâlnit -privirile, părintele l-a luat în brațe, l-a sărutat de multe ori și s’a -pornit pe un plâns… și plângi!… ș’a ’nceput și copilul și femeia. - -S’au dus pe urmă la biserică. Mitu în hainele nouă a făcut sensație… Mai -ales femeile care mai de care l-au alintat, că erà ș’un copil curățel. - -Atâta numa rău de tot, Mitu erà bolnav – tuse seacă, dureri la lingurea, -nu mâncà nimic și câtu-i ziua ’l trăgeà la somn… Friguri?… Deochiu?… -Lingoare?… - -Erà boala câinească… zăceà pe prispă la soare… d’abià se mai târà… -Doftorii, descântece, de geaba: se gunoià, se istovià văzând cu ochii!… -Scurtă căutà să fie bucuria, și cu cât omul o vedeà scurtându-se, cu -atât îi creșteà fioroasa închipuire că azi-mâine o să se sfârșească -fericirea găsită pe neașteptate… Iată acum se stingeà de tot lumina ce’i -răsărise în cale fără veste… opaița erà pe isprăvite. - -Preotul ațipise despre ziuă, îmbrăcat… Femeia stà tot deșteaptă lângă -bolnav, care dormià de o zi și mai bine. Ea puse mâna pe obrazul -copilului – rece; aplecă urechea la gura lui deschisă – nimic! - -– Scoal’, părinte! țipă ea îngrozită… Nu mai suflă! - -Omul sărì în picioare, luă băiatul în brațe și fugì în curte strigând: - -– Săriți, oameni buni! săriți! - -Se arătà, peste culmea dealului, soarele… O mulțime de bărbați și mai -ales de femei, se strânse. Preotul pusese copilul țeapăn pe prispă și’l -boceà în genuchi… O femeie țineà lumânarea. - -Dar nu-i mort încă… Un descântec cu apă ne’ncepută… Copilul pare că -mișcă… Il ridică de mijloc încetinel… El deschide lin ochii, răsuflă și -zice cu glasul stins: - -– Mi-e foame! - -Bun doftor aerul Dobrenilor! Acea ființă curățită pe dinafară, trebuià -și pe dinăuntru premenită: asta erà treaba lui și a luat-o foarte -binevoitor asupră-și. A fost dureroasă și crudă operația; dar erà -neapărată și din norocire a izbutit. - -Băiatul scăpat cu desăvârșire, sânge proaspăt începù să’i rumenească -obrajii, așà de veștezi mai ’nainte, și să umple ochii lui, posomorîți -și ’ntunecoși până acì, de lumină și veselie. Fusese o luptă extremă -înfricoșată: vieața pășià acuma înainte, strălucitoare și mândră de așà -biruință. - -Pe când preoteasa Sultana atârnà în biserica din Dobreni o icoană -frumoasă dăruită Maicii Domnului pentru că’i dăruise ce a fost rugat-o -ea, în orășelul de reședință erà oarecare mișcare la cafeneaua din -centru: se aflase de urma lui Mitu Boerul. - -Dispariția lui nu putuse trece neluată ’n seamă: erà o pagubă reală -pentru atâția amatori de giumbușuri. Nu se știà ce să fie: fugise?… -murise?… In sfârșit se aflase adevărul. O notiță publicată în gazeta -locală arătà că, în vremea bâlciului, un popă de țară, care umblase -noaptea beat pe la _Café-Chantant_, întrebase din vătășel în vătășel -despre băiat… Popa de sigur îl luase. - -Procurorul luă afacerea în mână și, «cu o inteligență și un zel care’i -fac adevărată onoare», descoperì că «victima raptului» se află la Popa -Niță din Dobrenii-de-plaiu. Atunci tânărul magistrat, însoțit de forța -publică, a plecat la cuvenita cercetare locală. - - - -Revoltat că vrea să-i ia băiatul, preotul a făcut o elocuentă apărare a -cauzei sale… - -Un copil bântuit de foame; în prada unor porniri rușinoase și omorîtoare -chiar pentru un om copt; desfrânat prin îndemnul lumii batjocoritoare, -nesățioasă de petreceri… Scăpat de așà vitregă soartă, întors dela o -atât de rătăcită cale – dela moarte la vieață… Dormià pe pământul gol, -bolnav și îmbătat, cu trupul fript din creștet până în tălpi de -pecingine murdară, cu inima smintită de ticăloșie… Ce ar fi făcut -copilul ăsta fără adăpost nici milă, când ar fi început zloata și gerul? -– Ar fi murit pe o grămadă de gunoiu, ca un câine hârbar fără stăpân. Și -să zici c’ar fi putut înfruntà atâta vijelie înverșunată! – ce-ar fi -ajuns?… Spitalul de nebuni… Temnița… Ocna! - -Cuvântul oratorului câștigase aproape pe toți asistenții… Se vedeà pe -chipurile tuturor o impresie binevoitoare. Procurorul însă a răspuns -scurt și răspicat: - -– Popo, nu poți secuestrà minorul! minorul trebuie restituit cui -aparține de drept: legea e cu el, legea protege pe minori!… _Dura lex, -sed lex!_ - -Tonul magistral și sever, cuvintele înalte și demne ale procurorului, -neapărat că trebuiau să răstoarne impresia ce preotul obținuse cu -elocuența-i sentimentală. Și notarul începù să scrie, sub dictarea -omului legii, procesul-verbal. - -Erà hotărît: îi luà copilul! El nu-l puteà lăsà însă!… Dar… i-l ia! - -Popa clipì aiurit și văzù înainte sânge… Chiar pentru o faptă sau numai -pentru o demonstrație, însuș n’ar fi putut-o spune – el se repezì ’n -odaie și luă pușca din cuiu, când cumnatu-său. Cuțiteiu, primarul, om -văzut și umblat prin multe, intră după el și-l apucă de mână… Și popa -înțelese că niciodată, în clipe așà de înalte, inspirația nu trebuie -căutată la un kilometru; ea ne stă sub nas – cine se uită departe, -firește, n’o s’o vază… Popa puse pușca ’n cuiu – descuiè lada, scotocì -în fund, și lăsă cu multă discreție capacul, așezând la loc velința pe -deasupra. - -Primarul trecù iarăș unde se scrià procesul-verbal… - -Omul legii dictă: - -– Dispunem dar… - -Cuțiteiu întrerupse, cerând foarte respectuos iertăciune magistratului -să-i spuie ceva… și ieșiră amândoi în tindă. - -– Domnule procuror, șoptì primarul cu o anume privire, popa este un om -foarte de treabă… Nu-l cunoașteți… Poftiți, poftiți! - -Și deschizând ușa, introduse foarte politicos pe junele licențiat în -odaia unde-l așteptà, nerăbdător, părintele… Și așà… se făcură toate -bune… Procesul-verbal nici nu trebuià schimbat: totul stà în încheiere. -Procurorul întrebă pe notar: - -– Unde am ajuns? - -– Dispunem dar… răspunse notarul cu toată gravitatea. - -– Nu așà, zise procurorul: dispunem _însă_. - -Și spre mulțumirea tuturor, reprezentantul ministerului public dictă: - -– Dispunem însă – considerând informațiile cele mai amănunțite, care -unanim arată pe sfinția-sa părintele Niță din Dobrenii-de-plaiu ca pe un -om cu cele mai frumoase calități; considerând pe de altă parte -progresele fizice și morale realizate, sub îngrijirea sfinției-sale, de -către minorul Mitu, supranumit «Boerul» – dispunem a rămâneà -sus-menționatul minor, în completă lipsă de ascendenți, sub paza și -răspunderea acestui meritos și caritabil preot. - -Seara a fost masă mare la popa Niță. Domnul procuror a trebuit să cedeze -rugăciunilor tuturor și să-și amâne plecarea pe a doua zi. El «s’a -crezut dator» să facă la prânz cele mai sincere și mai călduroase laude -sentimentelor umane ale părintului, «al cărui exemplu nu s’ar puteà -îndeajuns recomandà». – Domnul procuror vorbeà mult și frumos – erà -foarte vesel; diplomatul Cuțiteiu zâmbià cu mult înțeles, făcând -preotului cu ochiul, pe când acesta țineà între genuchi pe Mitu și, cu -gândul pe altă lume, îi treceà încet cu mâna prin părul bălan și moale. - - - -Unei femei ca preoteasa Sultana, așà de bună cu un copil sărman străin, -trebuià să-i dea Dumnezeu o bucurie – și i-a dat-o: în acelaș an a avut -o fetiță… Dar ce bucurie! Multă bătaie de cap și trudă i-a trebuit ca -s’o crească – pentru că erà și un copil ciudat! De mirare cum dintr’o -mamă atât de blajină și supusă, să nască așà fire!… - -Aveau odată un vițel; îl scoseseră din necaz – se prăpădise vaca și -rămăsese bietul fără țâță… Cine-l îngrijià? – Ileana – să fi fost -p’atunci fetică de vreo doisprezece ani. Cine-l hrănià? Cine se rugase -cu cerul și cu pământul de mă-sa s’o lase să culce vițelul plăpând cu ea -în casă? – Ileana. Erà o dragoste nemaipomenită. Intr’o dimineață însă, -ea se sculă bufnind: nu vrea să vorbească nici cu mama nici cu tata; ei, -ca părinții, văzând-o iar în toane rele, o ocărîră; ea fugì în grădină. -Aici s’apucă să se joace ca de obiceiu cu Priian ăl mic: îl prinse să-l -mângâie și, încleștându-și dinții, îl strânse tare de bot. Ori n’aveà -nici el chef de joc în dimineața ceea, ori îl supărase prea tare semnul -ei de dragoste, animalul se smucì și se depărtă țâfnind. Ea îl chemă – -el n’ascultă… Merse după el – el nu vrù… Se răstì la el – Priian fugì… -Și tot așà și iar așà… Incăpățânarea lui creșteà potrivit cu stăruințele -ei. Nu vrea și pace… Obosită, cu tot sângele ’n obraji, tremurând de -ciudă, ea se duse, luă o bucată de mămăligă și o bardă și se’ntoarse -iar… Cum o văzù venind, Priian se’nfipse în copite și bârligă coada… Ea -se apropià binișor-binișor… cu mâna stângă întinsă, cu dreapta ascunsă -la spate, spunând prietenului ei, care o necăjise, vorbe mângâioase… El -țintì asupră-i ochii mari și proști, și cu și fără încredere, -aruncându’i din afundul nărilor umede duhoarea dulce de lapte… Stete -nemișcat… Fata înaintă lin mâna… Priian întinse botul fraged, dar până -s’apuce bucățica, Ileana îi trase una cu sete în stuful creț din frunte: -tăișul se’nfipse adânc în osul încă necopt. Capul drăguț al lui Priian -se ’nnecă în sânge… Sărmanul se tăvălì și ’ncepù să svâcnească grozav -din picioare… - -Mama o văzù venind întunecată și stropită de sânge pe obraz, pe mâini, -pe piept. - -– Ce e? - -– Am tăiat pe Priian în fundul grădinii… Hai să’ți arăt! - -Când ajunseră, Priian se isprăvise de tot. - -– Haìnă-haìnă! strigă mama… De ce? - -– Iac’așà! - -A bătut-o rău… ea a răbdat – nici o vorbă, nici o lacrimă. – Mama însă -s’a văicărat mult de mâhnire și de grije… - -Dar când s’a supărat pe tat’său și i-a trântit candela din cuiu și a -umblat fugară trei zile p’în pădure, de nu mai știau und’ s’o caute?… - -Dar mai târziu – fată mare! – când, dintr’o vorbă de nimica, a înșfăcat -în brațe pe Stanca Radii, și nici una nici alta s’o arunce de sus de pe -tăpșan, unde se făceà hora, de râpă?… Au trebuit doi flăcăi să lupte s’o -scape pe Stanca… Păcat de așà frumusețe și mândrețe de femeie să fie așà -de cruntă și dârje! - -Pe biata preoteasa Sultana a chemat-o Maica Domnului de vreme… A plâns-o -mult bărbatul pe blânda femeie, pe care o iubise atâta pentru sufletul -ei cel bun, pentru mila ei de sărmanul cules de pe drumuri. - -Văduvul nemângâiat și-a măritat fata curând după moartea nevestii: nu -mai erà de traiu – trebuià odată căpătuită. - -E un om de treabă ginerele; dar e slab de înger… urît și moale de -genunchi… vorbește peltic… pricepe greu… Bun om, cum se cade… dar nu e -ce-ar fi să fie – mai ales pentru astfel de femeie, alt bărbat trebuià. - -Mitu a crescut mare și voinic… Astăzi el este învățător în Dobreni. -Părintele Niță a dorit mult să’l aibă aproape și a isbutit să-l permute -aici de acum șase luni, ca să-l poată însurà și așezà. - - -II - -Toate acestea trec acum prin mintea părintelui Niță și deaceea bătrânul -e foarte mâhnit. Zadarnic luptă să gonească gândurile care-l frământă, – -cântecul de-afară i-le încarcă și mai tare: Ileana fata lui, nevasta lui -Matache, șade în curte cu bărbia rezemată în mână și cântă. - -Ileana cântă frumos, e știută; dar acuma căldura cântecului este -deosebită; glasul ei arde. Omul, care învățase atâtea, ascultà -mușcându’și buzele: el bănuià… nu, înțelegeà bine ce putere a ridicat -așà de înalt coardele cântăreței. - -O melodie simplă și monotonă, – dar câte înțelesuri, câtă pierzare de -suflet, câte făgădueli fără margini și poftă oarbă! Fata cântà -tinerețele lui. Cântecul acela îl luà în sus, ca pe niște aripe largi și -puternice, și-l duceà îndărăt cu treizeci de ani… Intorcându-se de acolo -’ncoace către clipa de față, numărà el unul după altul exact toate -belciugele ce-i făcuseră lanțul vieții. - -Cântecul Ileanii dureà prea mult; nu mai erà de suferit: trebuià -’năbușit. Tatăl ieșì pe prispă și-o chemă brusc. Ea tăcù și s’apropiè. - -– Ileano-Ileano! zise popa mustrător și fulgerând-o cu privirea. E -păcat! - -– Taică! - -– E păcat, adăugă popa și mai apăsat. Rușine și păcat! și ieșì pripit -din ogradă fără să se uite înapoi. - -El merse drept la învățător… Omul acesta scoteà pe Ileana din minți… da, -el! - -Aici s’a urmat o scenă foarte neplăcută: amare împutări de -nerecunoștință de o parte, de alta protestări călduroase de nevinovăție. -Tânărul jurà că n’au fost decât poate glume umflate de gura rău-voitoare -a oamenilor sau mai bine a femeilor din sat, care dacă nu bârfesc, nu -trăesc. Bătrânul țineà ’ntr’una, fără s’asculte, că un bărbat în toată -firea nu se cuvine să se rătăcească după o minte slabă de femeie. Și la -urmă, scurt: o voință hotărîtă până la sânge a împiedicà rușinea și -păcatul… Numaidecât învățătorul trebuià să ceară permutarea în alt -județ; protul aveà mijloace să capete aprobarea imediată. Ii dedeà o -sumă însemnată; îi găsià o fată bună să-l însoare… îl iubià ca pe un -scump copil al lui… cu mult mai mult decât pe Ileana… Ș’asupra -cuvintelor din urmă bătrânul, simțind că’i scade energia, se grăbì să -plece făr’ a mai răspunde la observațiile tânărului, care nu știà să -merite această izgonire. - -Preotul pornì spre casă; dar deodată se oprì… un moment nehotărît… apoi -își întoarse pașii – nu vrea să vază pe Ileana… să meargă la Cuțiteiu… -Nu că doar aveà să’i spuie ceva, dar simțià nevoia să nu fie singur. - -Primarul erà acasă. Bătrânii prieteni se așezară pe pălimar… De mâncare -n’aveà părintele poftă; dar un pahar de vin bun e bun oricând… Cuțiteiu -scoase din beciu o cană cu spumă… Primarul erà foarte vesel și fiindcă -nu’i erà somn, ca de obiceiu, aveà poftă de lafuri. - -Intre un om și altul este adesea ca dela o stea la alta. Arde colo un -soare uriaș și dincolo altul. Printre învârtitoarea pulbere de lumi, un -colos de flacări d’abià zărește pe celălalt ca o scânteie ce clipește -pierdută în negura fără fund… Ba câți încă nu se mai zăresc deloc și -unul de altul nici măcar nu bănuesc. Adesea tot așà se pricep oamenii -’ntre ei și-și pot înțelege unul altuia sufletul. - -Steteau acì față ’n față cei doi bătrâni și buni prieteni, dar erà atât -de nemăsurată depărtarea dintre ei! și aceasta reduceà pentru Cuțiteiu -la proporții ce nici nu mai merită socotite, spaimele părintelui. La -urma urmelor, ce lucru mare și grozav?… E ceva să se ’ntâmple mai des și -mai lesne?… Ce?… Se iubesc doi oameni tineri… Ei! ș’apoi?… Lume nu e? - - - -– Eu știam dela ’nceput că o să fie ’ncurcătură, zise Cuțiteiu cu -zâmbetul lui obișnuit… Nici că se puteà altfel… Intâiu numai bănuiam – -acù mi-aș pune capul… Stăi să vezi… Duminecă, vreo două săptămâni, nu -știu ce roboteam p’în grădină… Numa ce să’i vezi: veneà amândoi dinspre -gârlă, treceà pe lângă gard încet și vorbià șoptit… N’am putut auzì mai -nimic… Atâta doară mi s’a părut că ziceà ea: «Nu te crez!» da el zice: -«O să vezi!» Am sărit repede din grădină și până s’ajungă ei pe linie, -cum umblà domol și se tot oprià pe loc, le-am ieșit înainte la poartă… -Se legănà alături par’că mergeau pe o apă… Erà să treacă pe lângă mine -făr’ să mă vază. - -– Bună dimineața, fină, zic; zice: – Sărut mâna, nașule. – Da’ncotro? – -Mergeam și noi la biserică… Ne-am întâlnit mai colea cu neica Mitu… – -I-am tras cu ochiul, și zic: – Cale bună, fină. – El a tăcut și s’a -făcut roșu ca ardeiul; da ea, diavoloaica, a ’nceput să râză; zice: – -Sărut mâna, nășicule! și-au plecat amândoi înainte. - -– M’am uitat lung după ei până a intrat în curtea bisericii… așà -mândri!… Ei! ce să mai vorbim de geaba, taică? Dacă așà a făcut Dumnezeu -lumea noastră… Am zis și eu: așà da, așà’mi place și mie!… - -– … Ș’apoi, adică ce-ar fi – adăugă Cuțiteiu după o scurtă tăcere – ce -ar fi să’l lase pe pârlitul de Matache și să ia pe Mitu? - -– Cât oiu trăì eu, asta nu se poate, zise popa. - -– Ce se potrivește!… De ce? - -– Că nu voiu eu!… Și popa înghițì în sec și, simțindu-și gâtul uscat, -băù două pahare unul după altul… ș’apoi încă unul. - -– Ei! asta-i… Or să te ’ntrebe ei pe tine!… Și dacă-i vorba, tot mai -bine să-i fie nevastă decât țiitoare… Uite popa cum se miră! par’că -’ntâia oară a văzut d’alde astea… Ce, mă, tu n’ai fost tânăr niciodată? -Nu ți s’a ’ntâmplat… Iacă mie, cum mă vezi, mi s’a ’ntâmplat… și încă la -mine… a fost ca nelumea… Acuma pociu să’ți spuiu ca la un duhovnic, c’a -trecut de mult… Eu mă ’ndrăgisem de cumnată-mea… - -Popa făcù o mișcare. - -– Da, da, de nevasta lui frate-meu răposatul… Să murim și eu și ea, și -mai multe nu… Satul tot știà și frate-meu nimic… Bietul răposatul!… bun -om, da prost! Par’că-l împingeà dracul să m’ajute el. Țiu minte odată -zor-nevoie să mă duc eu la târg cu ea, că el aveà treabă la deal… -Bucuria noastră! Mă și suisem în căruță cu Smaranda, când iacătă -maică-ta… Venise s’o luăm și pe ea cu noi. Ce să faci? Am luat-o… O zi -întreagă n’a fost chip s’o rătăcim p’în târg… - -Taica mă dăscăleà pe o parte, maică-ta pe alta… Și unul ș’altul o păzeà -pe Smaranda… Unde să te apropii? – Ce mi-a dat păcatu’n gând? Să fug cu -ea ’n lume… Cine să le fi spus… cum or fi aflat-o și p’asta… nu știu… -știu numai atâta că m’a vândut alde taica – să scape de mine și pe mine -de păcat. - -– Cum? - -– Iaca lesne… M’am pomenit într’o dimineață cu larmă mare ’n sat, -chiote, țipete de muieri și de copii… Ce e? ce e? Alergau aleșii cu -ceaușii să prinză flăcăi la miliție… N’apucasem să’mi puiu minteanul, și -numa iacă Smaranda într’un suflet: «Fugi, Constandine! după tine umblă… -fugi că te ia!» Odată mi-a scăpărat p’în cap: «Tii! asta hoțul de taica -mi-a făcut-o!» că’mi spusese cu vreo câteva zile mai nainte: «Mă, -Constandine, tu ai fi bun de dorobanț… ce nu vrei tu să te bagi la -miliție?» «Acù, zic, tot mă ia ei, încai…» Am apucat-o pe Smaranda ș’am -smucit-o înăuntru ’n odaie… Ți-ai găsit!… Nici n’am atins bine clanța, -și iacă și taica turbat cu toporul ridicat: «Ticăloșilor, vă trăsnește -Dumnezeu! vă crăp capul ca la niște câini!»… - -Ăia intraseră în curte… Ii dau brânci bătrânului – Dumnezeu să’l -odihnească! – cât colo, ies pe prispă și puiu mâna la brâu pe prăsele: -«Mă! zic; ăl dintâi de-o pune mâna pe mine… îi vărs mațele!» ș’o iau la -fugă spre pârleaz… Ei după mine. Un ceauș de dorobanți veneà înainte -mâncând pământul și ’nvârtià peste cap ștreangul… par’că’l văz ș’acù, -nalt și spătos cât o namilă. «Dă-te!… nu te da!… ține-acì!» Când să puiu -piciorul peste gard, mi-a și aruncat lațul de gât și m’a întors înapoi -lat pe spate. M’am sbătut cât am putut… da’mi luase apa. Ce să mai lupți -cu beregata strânsă ’n ștreang! M’a legat cot la cot… și m’a dus… - -– Ei, și? - -– Ei! și m’a dus. Cine erà să mă plătească? taica? M’a dus la tact și -d’acolo la oraș… Am fugit odată cu gândul să viu să iau pe Smaranda și -să m’apuc de hoție. A pus mâna pe mine, m’a bătut și m’a închis… Am -sărit într’o noapte peste zid… A prins de veste straja, s’a luat după -mine și m’a’mpușcat în picior – ș’acù am semnul… Mi-a tras o bătaie -strașnică… Am stat închis multă vreme până a venit să mă scape – și cu -ce cheltuieală! – cine te gândești?… Bietul neica, frățină-meu!… - -M’am întors acasă… Smaranda aveà doi copii… fusese bolnavă… se făcuse -urîtă… Când ne-am văzut, ne-a apucat și pe mine și pe ea o rușine… - -– Pe urmă? - -– Pe urmă m’am căsătorit ș’am trăit cum mă știi… Bodaproste lui bietu -taica: el m’a mântuit de păcat… că după cum eram nebun, îl făceam – îl -făceam și erà făcut… - - - -Venise popa să caute, chipurile, liniște la cumnatul Cuțiteiu! Nu cu -vin, cu otravă ’l cinstise. Și deaceea se întorceà părintele într’un -târziu cam pe două cărări, căutând o inspirație luminoasă și neputând -apucà, în mintea-i turburată, calea spre o hotărîre. O oboseală nespusă, -un fel de desgust mai sdrobitor decât chiar desnădejdea apăsà greu pe -amândoi umerii bătrâni. - -Care va să zică el cereà o jertfă – știà dealtminteri și el asta tot așà -de bine ca și Cuțiteiu – o jertfă care nu se dă de bunăvoie, care -trebuie luată cu de-asila… «Cu de-asila!…» Și omul grăbì pasul… Ajunse -acasă, luă din fundul lăzii și vârî în sân un pachet învelit într’o -basmà, încălecà și pornì… Când răsărià soarele erà departe. - -Drumul a fost și scurt și lung: lung de neastâmpăr, scurt de gânduri… O -să se ’nvoească prefectul?… Un învățător nu poate fi luat în armată… Cum -să propuie? ce să zică? cum să înceapă?… Dar dacă n’o izbutì?… dacă nu -s’o puteà?… Ei! numai să vrea prefectul și se poate… - -Prefectul erà o veche cunoștință – procurorașul de odinioară. Fost -deputat, om bogat acuma, cu putere și influență nemăsurată… S’ar puteà -dacă ar vrea el… In mâna omului aceluia stăteà liniștea călătorului. -Acesta și-aduceà aminte cât de bun fusese acela cu el… Da, dar acù nu -mai erà tânărul vesel de p’atunci: trebuià să fie un om matur… Lucrul -poate că n’o să meargă așà de ușor ca altdată… - -Și astfel, bătându-se cu socotelile, călărețul se trezì înainte-i cu -sclipeala turnurilor de tinicheà din oraș… Incă o fugă de cal… In -sfârșit! - -Intră pe aceeaș barieră pe unde acù mai bine de douăzeci de ani ieșise -ducând în căruță comoara găsită lângă altarul lui sfântu Ion… Călărețul -ocolì cu dinadinsul stradele principale și piața, nevoind să mai vază -locurile ce fuseseră odinioară teatrul talentelor micului bufon. - -Prefectul locuià la marginea orașului, într’o casă de jur-împrejur cu o -grădină mare… La prefect erà lume multă… Preotul așteptă în sală. D’abià -se așezase cu sfială pe un colț de scaun, și auzì deodată în o odaia -de-alături un sgomot grozav: ceartă, palme, bușeli, țipete; ușa odăei se -deschise smucit, o slujnică urîtă și lălâie, răgind ca o bestie, cu -nasul și gura pline de sânge, ieșì zăpăcită; după ea, numaidecât, o damă -mititică și uscată, cu capul plin de funde de hârtie, fierbând și -spumegând, cu un clește de sobă în mână, și strigând: – S’o puie la -coteț! la coteț! – Una după alta pieriră ’ntr’o clipă pe altă ușe. - -Popa se ridică ’n picioare mai mult de frică decât de respect. Până -să’și dea bine seama de ce văzuse, auzì un hohot de râs strașnic ș’apoi -alte țipete, de astădată jalnice și sfâșietoare – o femeie se chinuià -par’că să’și dea sufletul. Ușa se deschise înapoi, și un ungurean intră -purtând în brațe pe dama cu capul înfășurat în hârtii… Membrele-i erau -înțepenite, gâtul și mijlocul strâmbe, fața ca varul, și din ochii ei -mari, deschiși peste măsură, se vedeau numai gogoșile albe… Gemeà și -scrâșnià din dinți. Slugoiul, ajutat de două femei, o duse în odaia ei. -Peste un moment, el ieșì ștergându-se pe mâini – îl mușcase. - -– Ce e? îndrăznì popa aiurit. - -– Iacă niște păcate! - -Și fără multă stăruință, popa află cât e de rea și de bolnavă stăpâna -casei, nevasta prefectului… O scorpie!… bate slugile până la sânge, le -’nțeapă cu ace, le frige cu fierul de frizat, roșit în spirt… și când -ostenește, o apucă: râde, plânge, țipă și rămâne ceasuri întregi -țeapănă… Trebuie frecată cu perii aspre, bătută cu nuiele subțiri și -afumată cu niște doftorii tari până să’și vie iar în fire. - -Popa își făcù cruce și s’așeză la loc s’aștepte. Tocmai târziu, -prefectul ieșì să conducă până la scară pe un boier bătrân. Isprăvind, -dete cu ochii de preot, care stà umilit în picioare. Din două vorbe cei -doi vechi cunoscuți se recunoscură. Preotul zise încet: - -– Aș vrea, să trăiți, domnule prefect, să vă spuiu un foc al meu… între -patru ochi… dar între patru ochi… - -Fiindcă mai aveà doi musafiri, prefectul poftì foarte politicos pe popa, -cu toate protestările de rigoare ale acestuia, în salonul de-alături, și -intră în biurou să expedieze pe cei doi. - -Popa trecù în salon și se oprì un moment la ușe… De mult nu mai intrase -în așà apartament! de mult nu’i mai lovise vederile așà combinație de -forme și colori! Erà în adevăr minunat. Salonul da în grădină, și -reflexul copacilor, trecând prin perdeluțele de rețea, dădeà și mai mult -farmec acestui interior și bogat și de gust. - -Omul făcù un pas, înaintând ca un călător într’o vale plină de -încântătoare amintiri, pe care o revede deodată după o îndelungată -pribegire… Uimit, privì de jur-împrejur; dar când ajunse cu privirea în -colțul unde băteà ’n plin lumina verzuie dela trei ferestre mari, -călătorul rămase trăsnit… Un strigăt i-se ’nnecă în piept: ochii lui -întâlniseră căutăturile unui portret mare… - -Erà o arătare din altă lume – mai dulce, mai bună… fericită! Zâmbià cu -acelaș zâmbet neuitat, în care se amestecà multă blândețe cu multă -patimă, atâta inteligență limpede cu atâta oarbă pornire… Bătrânul stete -mult… mult înaintea ei, și, voind par’că s’aprinză cu privirea lui ochii -nemișcați de sus și să-i facă să clipească odată măcar, măcar odată, -clătină din cap și șoptì: - -– Ei!… să știi tu ce e acuma pe sufletul meu! - -– Poftim, părinte, zise prefectul. - -Bătrânul tresărì: - -– Cine e? întrebă el, întinzând mâna spre chipul din perete și fără să -se uite la omul ce-l trezià așà de brusc din vis. - -– Soacră-mea… mama nevesti-mi… O femeie nenorocită: a murit tânără, -sărmana! - -Bătrânul se ’ntoarse mașinal. - -– Ei! ce e? spune-ți păsul, adăugă prefectul; poftim de șezi. - -Popa șezù și tăcù. - -– Ai vreo pricină?… vreo daraveră?… spune. - -Popa nu zise nimic. - -– Suntem singuri, n’ai nici o sfială… Nu ne-aude nimeni… Spune, zise -foarte binevoitor, deșì cu oarecare nerăbdare, prefectul. Dacă e -posibil, te cunosc ce om ești, fac tot pentru sfinția-ta. - -Bătrânul alunecă de pe scaun și căzù mototol pe covorul moale… -Polițaiul, care așteptà afară ordine, erà din norocire acì, gata la -chemarea superiorului, să ajute pe omul bolnav: l-a descheiat la gât, la -sân, la brâu… l-a frecat cu oțet la tâmple și la inimă… Când își venì în -fire, preotul erà întins în biurou pe canapeà… Se încheiă de grabă, își -cerù iertăciune – erà bolnav, bătăi de inimă și amețeli – simțise cum îl -ia ca p’o apă, cum i-se ’ntunecă tot împrejur și cum adoarme… Se ridică, -salută și pornì să plece. - -– Bine, nu mi-ai spus nimic, zise prefectul, făcând semn polițaiului să -iasă. - -Polițaiul ieșì foarte mulțumit de serviciul umanitar ce realizase… Popa -se căutà mereu în sân, la brâu, prin buzunare, fără să spuie o vorbă… -Prefectul, obosit, zise: - -– Ei! spune-mi odată… - -– Am pierdut-o! răspunse popa naiv, salută și ieșì grăbit. - -Prefectul dete din umeri… Chemă pe polițaiu… Polițaiul lipsià, dar -trebuià să se întoarcă la moment: plecase în fuga mare – «uitase -raportul de noapte la canțilerie!» - -Oricât erà de tânără Ileana, înțelesese că taică-său citeà în sufletul -ei tot așà de bine ca’n cărțile lui dela biserică… - -Dacă-i așà, care va să zică, știe și el… Ș’apoi?… să știe! Cine ce -treabă are?… Frică?… De cine? de ce?… De Matache?… tontul?… cârpa? O -să’l lase și pace bună: traiu cu de-asila nu se poate. – Cinste?… Vorbe. -– Rușine?… N’are. – Da, să știe tot satul!… I-ar păreà rău să nu știe -lumea toată!… Are să spuie chiar dânsa… Da, pentru că nu mai poate -ascunde focul ce-o arde; trebuie odată să-l dea afară… și cântecul și -plânsul pe’nfundate nu-i mai ajung pentru asta. Are să iasă pe drum… nu; -are să meargă la biserică și, când o fi tot vileagul strâns, o să strige -’n gura mare că’i plesnește inima de atâta chin mut, că fără omul ăsta -înnebunește, omoară pe cine i-o ieșì înainte și se strânge singură de -gât cu ghiarele, ca o fiară nebună! - -Și cu mâinile înfipte în păr, femeia își legănà ca de durere capul -frumos într’o parte și’n alta… De din dosul caselor pornì – așà de -târziu! – semnalul cunoscut: fiara nebună dintr’o săritură fù de gâtul -prăzii. - -– Ci vino odată! gemù ea. De ce mă chinuești? Ce vrei? – să mor? Zi tu -că vrei să mor… Pe sufletul mamii din groapă, – s’ajung să mă gunoesc la -garduri până or fugì și câinii de mine! să-mi pice carnea putredă de pe -oase! să mi-se macine oasele până la măduvă! jigăniile pământului să -mi-se ’ncuibe în coșul pieptului și’n țeasta capului: zi tu că vrei să -mor… acușica, acilea, mor! - -Ochii i-se închiseră, obrajii și gura îi înghețară, și căzù moale în -brațele lui. Când, de suflarea bărbatului, femeia își căpătă iar glasul, -se puse să-i spuie cât de nedrept se supărase el pe ea, cât de -copilărească și fără temeiu fusese cearta lor și cât suferise ea de -lipsa lui. - -… Se sbăteau de mult unul în brațele altuia, când se auzì portița -trântită: sosià părintele călare. Amândoi rămaseră nemișcați. Călătorul -descălică, luă șaua și dete drumul calului să pască… De departe, din -fundul grădinii unde erau ei, se văzù fereastra dela odaia bătrânului -luminându-se. - -– Să știe el că sunt aici, zise Ileana râzând înfundat și strângându-se, -ca de teamă, lângă Mitu, m’ar omorî! - - - -Preotul stinsese lumina și se trântise pe pat să-și adune gândurile și -să facă un plan nou, altă socoteală… - -Deșì obosit de atâta drum călare, de-atâtea ș’atâtea, nu puteà adormì… -Incet-încet însă p’acì să ațipească. Erà tocmai să pășească hotarul -fericit dincolo de care gândurile scapă din știrea noastră ca să alerge -și să-și țopăie libere danțurile bizare… - -… El sărì în sus. - -… Umblă cineva p’în curte… O ușe se deschide și se ’nchide în casele din -față ale fie-sii… Vorbă tainică!… Bătrânul ieșì repede… Nimic… S’auzià -numai prin răcoarea nopții ronțăeala calului… Fusese o părere bolnavă… -Ocolì împrejurul caselor… Iar nimic… Besnă… Nici o mișcare… - -Bătù la fereastra Ileanii… încă odată… mai tare… tare de tot… Nici un -răspuns… - -… Să spargă ușa!… Se duse, luă toporul și se ’ntoarse; dar când pipăì să -găsească clanța, dete cu mâna de verigă: erà pusă și ’ncuiată cu -lacătul… Nimeni!… Cu capul gol, cu pletele-i cenușìi desfăcute și lăsate -’n voia vântului, bătrânul ieșì pe poartă ’n goana mare… La școală -încuiat cu lacătul… Indărăt!… Erà lumină la Ileana: se desbrăcà să se -culce… Inapoi!… La școală lumină! - -El suì dintr’un pas cele trei trepte ale prispei și se uită pe -fereastră: Mitu sta la masă cu capul rezemat pe mână… Frumusețea -tânărului, privirile lui pierdute cine știe unde, aerul extatic care’i -luminà capul, încremeniră pe omul de-afară: acesta ’și acoperì ochii să -nu mai vază spăimântătoarea icoană. O clipă stete așà, apoi bătù hotărît -în ușe, intră desfigurat, se înfipse în prag și izbucnì: - -– Ce ai tu cu mine? ce? om fără suflet, fără lege și fără Dumnezeu!… Nu -răspunzi… ai?… Te-am strâns de pe drumuri, te-am încălzit la sânul meu, -și tu vrei necinstea casei mele? tu vrei să mă omori pe mine?… Ce rău -ți-am făcut eu ție? Cu ce ți-am greșit? Spune: să mă căesc și să mă -ierți!… Iartă-mă!… Fie-ți milă de un biet păcătos de bătrân… Mitule, -copilul meu!… - -Și bătrânul cu părul despletit se târà în genunchi și luptà să-i apuce -și să-i sărute mâinile cu zorul… - -– Părinte! zise tânărul tremurând și căutând să-și scape mâinile. Tu să -mă ierți pe mine… Iartă-mă!… Eu nu uit ce-ai fost pentru mine; nu voiu -să’ți fac nici un rău, nici o rușine. Ea nu mai poate trăì cu -bărbatu-său… ea dacă se desparte, eu… o iau. - -– S’o iei tu? - -– Da, eu: nu mai pociu trăì fără ea… - -– Omule, ți-e soră! - -– Pentrucă m’ai crescut. - -– Nu!… ți-e soră bună. - -– Cum? - -– Tu ești copilul meu adevărat… Carnea mea! - -– Părinte… vrei să mă amăgești… - -– Nu, nu te amăgesc… Am greșit… am păcătuit, și Dumnezeu a vrut să mă -bată, și te-a trimis pe tine să mă bați… Trebuià de mult să-ți spuiu -taina asta: erai tânăr și eu eram duhovnic… mă puteam eu spovedì unui -copil?… Dar atâta dragoste câtă ți-am purtat eu ție… niciodată n’ai -înțeles, n’ai bănuit măcar că eu îți sunt tată cu adevărat?… Pentrucă -n’ai înțeles, iacătă viu eu, duhovnicul, la tine, și mă spovedesc ție și -te rog: nu-mi lăsà sufletul în frică de moarte!… Dacă simți că nu poți -biruì păcatul care te târăște, pleacă, fugi departe: aici e iad și -pentru tine și pentru ea și pentru mine!… Să știu eu numai unde ești… -Lasă… ție o să’ți treacă… o să te ’nsori cu o fată frumoasă… o să ai -copii… Las tot aici… și vine taică-tău bun să trăiască lângă tine și să -moară fericit, fără buba asta grozavă care’mi roade inima! - -Bătrânul se oprì pentrucă nu mai puteà. Mitu ascultase galben. Fără să -răspunză, sărută mâna preotului, care-l strânse ca și odinioară la -piept, stropindu-i capul cu lacrimi bogate și calde. - -– Acù mă duc, taică, zise el; mă duc! - -Și se duse. - - - -De două zile… Acù e a treia noapte de când părăsita anină la fereastră -semnul știut, ștergarul înnodat, de geaba… Nu vine. Ea geme în chinurile -așteptării, nesiguranței, desnădejdii. - -Bolnav printre străini?… Răpus?… Cu altă femeie?… - -Să’l caute? unde?… Să aștepte? cât?… Să moară? cum? - -Unde e?… Unde? - -E aici foarte aproape… Se’ntoarce din depărtări la locul lui… El a -cugetat atâta vreme pe drumuri, și a ajuns să vază că nu poate lăsà pe -nenorocita în necăință, fără să-i zică o vorbă, fără să plângă amândoi -împreună păcatul săvârșit din neștiință… Dar dacă preotul, pentru -cuvinte de bigotism ori de eresuri sociale, o fi inventat o poveste de -fantazie?… Caldă speranță! dragostea lui atunci n’ar fi neiertată!… Dar -dacă ar fi adevărat?… Ei, și? la urma urmei, el strică?… Ea? Soarta!… – -Și de acì o întreagă filozofie păgână, în fața căreia orice convenție e -eres, superstiție orice credință. - -Așà filozofând, a sărit pârleazul și trage cu urechea… Nu poate pășì -înainte… i-e frică… Un moment voește să se ’ntoarcă și să plece… acù -pentru totdeauna… Pune piciorul pe pârleaz… Dar se socotește mai bine… -Coboară iar îndărăt și stă țintuit pe loc… Stă pe loc de mult între două -căi, fără să poată intrà nici pe una: trebuie târît ca să se urnească… -și are să fie târît. - -Lumina dela fereastra părintelui s’a stins. Tânărul lasă să mai treacă -timp, apoi face un pas într’o parte ca să vază dacă la Ileana e aprins… -Nu e… Se apropie binișor. Câinele începe să latre… Omul îl chiamă șoptit -pe nume; animalul se gudură și se potolește… Acum s’aprinde iar lumina -la bătrânul. Tânărul se retrage lângă pârleaz. Preotul iese… merge la -poartă… se ’ntoarce, și Mitu îl vede cum trece prin bătaia luminii dela -fereastră și se ’ndreaptă după câine, ca după o călăuză, cercetând, -către fundul grădinii. Ușor, învățătorul trece afară peste gard și se -pitulă în dosul crucii mari de sub deal, la răspântie… Câinele sare și -el și vine să dea din coadă pe lângă cruce… Preotul se ’ntoarce în casă -și stinge iar. A început acù o luptă așà de ’ncordată, încât între -svâcnelile repezi ale inimii nu mai încape nici un moment pentru căință… -Câinele, gonit, ia drumul de ocol; omul sare înapoi în grădină… Ce face -femeia?… Să fie bărbatul acasă?… Nu e probabil… căruța nu e ’n șopron -și’n grajd nici un sgomot… Lumină deodată la fereastra Ileanii… -ștergarul înnodat… Il așteaptă… Inima ’n dinți!… și freacă cu mâna pe -ușe foarte discret. - -Un țipăt năbușit înăuntru… Ileana suflă ’n lumânare și iese. Tremură -scuturată din rărunchi de friguri… Ea îl târăște în grădină, la locul -știut, unde de-atâta vreme așteaptă velința întinsă. Femeia se acață de -gâtul lui… El o strânge’n brațe cu putere și dă să’și apropie buzele de -ale ei… dar îl cuprinde un fior de groază ș’o împinge departe. - -Acum pornește potopul ei de vorbe – jurăminte, blesteme, fără șir, dar -pline de înțeles: bănueli de necredință… teama de sațiu… amenințări de -crimă și sinucidere… plânsete și rugăciuni de milostivire. El retează -grav cuvântarea ei monstruoasă… și-i spune tot, tot… Ea rămâne ’ntâi -înlemnită… apoi începe să râză înnecat și din ce în ce mai nervos și mai -nervos, până când izbucnește cu hohot și, lovindu’l brutal peste brațul -vânjos, pe care i-l apucă și-l strivește sub degete: - -– Prostule! A râs de tine!… Ai crezut? Nu-i adevărat! Minte! - -Și se năpustește asupra lui și’l îngenunche jos la pământ… - - - -O sprinceană alburie se ivește pe coama dealului de către răsărit… Pe -lângă crucea din răspântie scârție roatele căruțelor ce pleacă din vreme -să nu le-ajungă zăduful pe drum… Mitu tresare din somn. - -– Se face ziuă, Ileano! scoală degrab! - -Sprinceana albă crește și alte roate venind din deal la vale se aud -apropiindu-se… o doină din frunză, cântec de drumeț fără griji… și -vorbă… Tânărul ridică femeia de jos ș’o ajută, cum erà amețită, să -ajungă până la ușa casei… - -E grea despărțirea… O să fie chiar peste putință! - -… Bătrânul a dormit rău: bătăile inimii l-au deșteptat prea de multe -ori… Se ridică năbușit din pat; îi trebuie aer: merge să deschiză -fereastra, dă perdeluța ’ntr’o parte și i-se năzărește că vede’n pragul -din față două umbre albe ce vor par’că să se topească una ’ntr’alta… Se -șterge la ochi și se uită mai bine… Da!… Ia pușca din cuiu și iese ’n -prag: - -– Cine-i? - -O flacără roșcată, un trosnet, la care răspunde prelung deal după deal – -Mitu a picat fulgerat. - -– Ce-ai făcut, nebunule! răcnește femeia și pornește un pas. - -A doua țeavă! Ileana cade ’n genuchi… se sbuciumă în zadar să se scoale… -Vrea să strige… o gâlgâitură de sânge o podidește pe gură… Se moaie dela -junghietură și târându-se cât colo, se așază deabinele. - -Popa aruncă jos pușca, a cărei guri tot fumegă mirosul înnecăcios de -silitră… Trece gardul, suie în clopotniță, se atârnă cu amândouă mâinile -de funiile de teiu și ’ncepe să le smucească cu o înaltă energie: cele -trei clopote mici și sărace se pornesc deodată să țipe și să se vaite cu -o jale nebunească… - -Se strânge multă lume. - -Popa ia de mână pe Cuțiteiu și pornește urmat de obștea satului. El -merge cu toți la locul unde zac cei doi copii nenorociți… Sprânceana -mică alburie câtă vreme s’au jelit clopotele, s’a făcut trandafirie și -mare. - -– Eu i-am împușcat, zice bătrânul liniștit… Intâi pe el și pe urmă pe -ea… Da, eu! - -Și se ’ntoarce să-i privească… Ileana a adormit, strângând în brațe -genuchii lui frate-său… Popa se apleacă la ea: - -– Nu așà, cățea! zice el zâmbind crud… Nu așà, că-i păcat! - -Și descleștându’i mâinile calde încă, o dă greoiu mai la o parte… A -sburat în sfârșit surâsul înțelept de pe chipul prietenului Cuțiteiu… -Omul își acopere prostește buzele învinețite cu o mână, cu alta ochii -uzi… Toți stau cu capul gol… Nici o suflare. - -Popa se ridică, se ’ntoarce spre mulțime cu privirea țintă și ’nfricoșat -de ’ngrijată. - -– Inima! zice el… I!… și se culcă să doarmă somnul ăl bun lângă copiii -săi. - - - - -IN VREME DE RĂSBOIU - -In sfârșit ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. -Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte -’ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Intâi -începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă -omoruri. Intre altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui -Popa Iancu din Podeni. - -Popa erà un om cu dare de mână; rămas văduv, deșì foarte tânăr, trăià cu -maică-sa. Ii mergeau treburile cât se poate de bine. In timp de un an și -jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de -case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai aveà, se zice, și -bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credeà că popa găsise vreo -comoară. La așà stare, trebuià, se ’nțelege, să se oprească ochii -tâlharilor. - -Intr’o seară părintele Iancu a făcut prostia să rămână acasă singur de -tot: pe bătrână a trimis-o cu trăsura la târg, cu un băiat; pe un argat -l’a mânat la câmp, pe alți doi, cu carele, după lemne la pădure. După -miezul nopții, iacătă oaspeții negri: l’au legat, l’au schingiuit și -i-au luat o groază de bani. Norocul bătrânei că lipsià; făceà poate -greșeala să țipe, și tâlharii o omorau, cum s’a și întâmplat în altă -parte cu o babă, peste câteva zile. - -De mirare însă un lucru – popa aveà un buestraș minunat și două iepe de -prăsilă: nu i le-au luat. Dar ceva și mai curios – câinii din curte, -niște dulăi ca niște fiare, nu dedeseră măcar semn de vieață! Hoții au -fel de fel de meșteșuguri ca să adoarmă câinii cei mai sălbatici; le dă, -pesemne, un fel de mâncare descântată, ori cine știe ce. - -Pe preot l-au găsit a doua zi într’un târziu legat butuc, cu mușchii -curmați de strânsura frânghiilor, cu călușu ’n gură, d’abià mai putând -geme. L-au deslegat degrabă și bietul om a povestit, gâfâind și cu -mintea pierdută de groază, tot ce pătimise. - -Nu trecură două săptămâni și se auzì de altă călcare – aceea, în adevăr, -spăimântătoare. - -Arendașul dela Dărmănești a fost călcat de cu seara. Omul trăià acolo cu -o rudă bătrână, o babă, care-i îngrijià de casă. Baba a făcut neghiobia -să țipe, și arendașul și mai neghiob a tras cu revolverul. Atâta le-a -trebuit! I-au chinuit, i-au fierăstruit până i-au dat gata. Nu se puteà -ști cât jefuiseră, desigur fusese o sumă însemnată – arendașul vânduse -de curând o cătățime mare de bucate. - -Dar în sfârșit fărădelegea asta fusese cea din urmă. Oamenii spoiți cu -negru căzură în lanțurile justiției azinoapte, tocmai când se porneau la -o nouă ispravă. Vestea aceasta se împrăștiase într’o clipă ca o lumină -liniștitoare peste câte trele hotarele bântuite. - -Către seară se întorceà acasă, călare pe buestrașul lui, popa Iancu. Și -calul și omul erau sdrobiți de umblet. De trei zile popa alergase după -daraveri de negustorie, – vindeà vite și cumpărà porci. Pe unde umblase -n’aflase nimica de prinderea tâlharilor. Maică-sa îl așteptà cu masa; -fiul n’aveà poftă de mâncare; îi erà degrabă să meargă la neica -Stavrache, hangiul, frate-său mai mare. - -Hangiul erà foarte mulțumit: om cu dare de mână, cu han în drum – mare -greutate i-se luase de pe suflet. Câte nopți nu dormise el o clipă măcar -cum se cade, trăgând cu urechea și așteptând cu inima sărită pe -musafirii de noapte! negreșit trebuià să-i vie și lui rândul odată -și-odată. - -Preotul intră în cârciumă, tocmai când d-l Stavrache se pregătià -s’o’nchiză. - -– Neică, zise el privind ciudat și sperios în toate părțile, aș vrea -să-ți spui ceva numaidecât. - -– Ce? - -– Ai să vezi. Inchide și aide ’n odaie amândoi… am venit la d-ta ca la -un duhovnic… - -După aerul și tonul tânărului, fratele mai mare nu știà ce să crează; -totuș înțelese că preotul aveà lucruri serioase de spus. Trimise pe -slugi și pe femeie să se culce, închise obloanele prăvăliei și poarta -hanului, și, după ce toată lumea se liniștì, intră în odăiță unde -așteptà popa trăgând tutun și oftând greu. - -– Ce e, mă? - -– Am venit la d-ta ca la un duhovnic… N’aude nimeni? - -– Aș! cine s’auză? - -– Neică Stavrache, zise popa înnecat, m’am nenorocit! - -– De ce? - -Popa a ’nceput să plângă cu hohot și să se bată cu pumnii în cap. Neica -Stavrache nu înțelegeà deloc. - -– Ce să mă fac?… ce să mă fac, neică?… spune d-ta, că mi-ești frate mai -mare… - -Ce aveà preotul pe suflet? Ce să aibă? Lucru greu de ’nțeles, firește; -așà de greu că d-l Stavrache, mai întâiu, nici n’a voit să crează. - -Cum s’a putut? Omul cu greutate, proprietarul cu atâtea acareturi și -cuprins, mai bogat decât multă lume dinprejur! – frate-său! preotul – să -fi fost capul bandei de tâlhari! Și cu toate astea erà adevărat. Dracu’l -împinsese! Și nenorocitul își povestì din fir în păr toate isprăvile. -Călcarea dela el fusese un marafet ca să adoarmă bănuelile. Cu câteva -zile înainte, un notar de sat – erà cam beat – dușman vechiu al popii, -întâlnindu-l la un han pe drum, i-a zis: «Bun buestraș ai, părinte! ăsta -nu mai e cal de popă, e cal haiducesc, să lase toate poterile’n urmă!» -și pe urmă: «Bine-ți merge, părințele! mai cumpărași o sfoară de moșie! -Cum de nu ți-e teamă să te calce tâlharii! pesemne că ești dres!» - -Neica Stavrache ascultă în sfârșit și povestirea isprăvii din urmă dela -arendașul Dărmăneștilor… Dar nu popa îl omorîse; el luptase cât putuse -să-i oprească dela așà crudă faptă; ce erà să le faci însă? erau -îndârjiți: baba tipà și arendașul a tras cu arma – nu mai erà chip să -stăpânești pe băieți. - -Popa scăpase din cursa întinsă la capătul pădurii numai prin întâmplare: -aminteri puneau mâna poterașii și pe el… Dar toți cetașii sunt prinși… -Or să-i pună la casne… ei au să spună tot… tot… Or să pună mâna și pe -el. Și popa, apucat de cutremur, își smulgeà părul din cap. - -– Ce-i de făcut, neică Stavrache? scapă-mă! - -– Cum?… Nenorocitule! să fugi! să piei! să te’nneci mai bine decât să -puie mâna pe tine! în fundul ocnei îți putrezesc oasele. - -Pe când vorbià d-l Stavrache, deodată s’aud afară sgomot, strigăte și -bătăi puternice în obloanele prăvăliei. Amândoi rămân încremeniți. - -– Nu deschide! zice popa scoțând un revolver de sub anteriu. - -Dar bubuiturile se ’ndesesc, – sunt oameni mulți afară. D-l Stavrache, -fără să mai asculte de stăruințele popii, care tremură ca varga, îl -împinge cât colo și trece ’n prăvălie. Trăgând bine cu urechea, hangiul -înțelege că are a face cu o lume veselă: o ceată de răufăcători e mult -mai serioasă și mai tăcută; nu râde și nu chiuește așà cu chef pe la -miezul nopții. Și d-l Stavrache a ghicit bine. Strigând: «Numaidecât!» -aprinde lampa și merge să deschiză. - -In adevăr, sunt vreo douăzeci de voluntari tineri, claie peste grămadă, -în câteva trăsuri, conduși de une ofițer și doi sergenți rezerviști, -către Dunăre – la răsboiu. Poposesc două-trei ceasuri acì, să odihnească -și caii; despre ziuă or să se pornească; trebuie s’apuce trenul militar -care trece dimineața la stația cea mai apropiată – cale de vreo -patruzeci de kilometri. Sunt mușterii buni, băieți cu dare de mână, și -cântă, și râd, și fac fel de fel de nebunìi. - -D-l Stavrache face tot ce poate ca să ’ndatoreze pe bravii tineri. După -ce au băut binișor, se aștern unul lângă altul, ticsiți în cele două -odăi mai mari ale hanului. Foarte obosiți, tinerii fără grije dorm -buștean. Hangiul, posomorît, stă câteva minute la gânduri adânci; dar -deodată fața i-se luminează: înăuntrul frunții a scânteiat o mare -inspirație. Omul trece repede în odaia unde-l așteptà cu atâta nerăbdare -cainicul. - -Ce și-au vorbit cei doi frați nu se poate spune, atât de ’ncet și de -discret și-au șoptit. E destul a arătà numai ce au făcut. Preotul Iancu -s’a așezat pe scaun în mijlocul odăiței. D-l Stavrache a luat o pereche -de foarfece și a ’nceput să’i reteze pletele; apoi tot mai scurt și mai -scurt, unde mai bine, unde mai cu scări, l-a tuns la piele, muscălește. -Apoi i-a tuns scurt barba, i-a săpunit-o bine și la urmă i-a ras-o cu -perdaf. Toate astea foarte de grabă. - -La patru despre ziuă, voluntarii s’au deșteptat, s’au pus la rând și -s’au numărat. D-l Stavrache le-a făcut socoteala, a incassat suma de -douăzeci și cinci de lei și, mulțumindu-le, le-a zis: - -– Uite ce e… e acì un tânăr care ar vrea să meargă și el volintir cu -d-v… Il primiți? - -– E vârstnic?… - -– Da. - -– Are părinți? ori copii? - -– N’are nimic. - -– Are formele gata? a întrebat ofițerul. - -– Forme n’are; dar… să le faceți d-v. - -– Asta nu se poate; trebuie să se prezinte la divizie. - -– Da’ nu s’ar puteà să’l luați cu d-v. și să-și facă formele acolo unde -vă duceți? - -– Ba… s’ar puteà. - -– Atunci… - -Și d-l Stavrache aduse în fața camarazilor pe _domnul_ Iancu Georgescu – -un tânăr foarte voinic, frumos și curat, ras proaspăt – o înfățișare -demnă și severă. Camarazii l-au salutat cu un «ura» puternic de s’a -cutremurat hanul, și d-l Iancu Georgescu, după ce s’a sărutat de multe -ori cu neica Stavrache, a pornit cu vesela bandă, fără să se mai uite -’napoi. - -* * * - -De mult nu se mai pomenià acum în sat de preotul Iancu… Se ’nnecase? îl -răpusese cineva? Nici urmă nu lăsase, par’că intrase în pământ. In locul -lui se orânduise alt preot; nu’l putuseră așteptà oamenii, cât lumea; nu -puteà rămâneà sat de creștini fără liturghie. - -Când d-l Stavrache se ’ntorceà dela parastasul de nouă zile al -maică-sii, pe la ’nceputul lui Decemvrie – (bătrâna, după ce zăcuse de -inimă-rea vreo câteva săptămâni, murise, dimineața, la 28 Noemvrie) – se -întâlnì cu factorul rural… O scrisoare cu timbrul dela Turnu-Măgurele și -cu data din ajunul morții bătrânii. Neica Stavrache a cunoscut slova. -Repede omul, deprins a nu mai așteptà zadarnic vești dela acela pe -care’l credeà pierdut deabinele, se închise în odăiță și desfăcù nervos -plicul: - -«Iubite neică, mai întâiu nu lipsesc a cercetà despre scumpa d-v. -sănătate, a dumitale și a maichii»… - - -D-l Stavrache își șterse ochii cu colțul șorțului, și foarte înduioșat, -urmă semnele pe petecul de hârtie, sosit de așà de departe ca să aducă -în liniștitul sat un fel de răsunet al sbuciumului din locurile -răsboiului. Fugarul erà dinaintea Plevnei. Se bătuse cu mare curaj și cu -mult noroc în trei rânduri; luase un steag dela inamic, într’o -încăierare unde ai noștri erau aproape sdrobiți; fusese numit sergent pe -câmpul de onoare, căpătând «Virtutea militară» și o decorație rusească. -In curând Plevna erà să fie atacată cu toată puterea armatelor aliate. - -Curios lucru! Cine ar fi văzut figura lui neica Stavrache, presupunând -că acela ar fi fost un om deprins să descifreze înțelesuri din chipurile -omenești, ar fi rămas în mirare pricepând bine că în sufletul fratelui -mai mare nu se petreceà nimic analog cu bucuria la citirea veștilor -despre succesul de bravură al răspopitului. - -Hangiul mototolì hârtia după ce mai privì bine data: în adevăr, -scrisoarea erà expeduită cu trei zile mai ’nainte de luarea Plevnei. Dar -acuma… Plevna erà luată – asta se svonise oficial în toate unghiurile -țării. - -Primarul mai știà, tot din izvor oficial, că voluntării au să fie -liberați zilele acestea spre a se ’ntoarce pe la căminuri, fiindcă -răsboiul s’a sfârșit. - -– Dar… întrebă distras d-l Stavrache, ce s’o mai fi făcut cu tâlharii -prinși astă-primăvară? - -Tâlharii fuseseră osândiți la diferite pedepse și de sigur erau și -așezați la locurile de muncă. - -– Care va să zică, clipì gândul hangiului, nici vorbă n’a fost la -judecată despre popa, despre capul și gazda tâlharilor. Aoleu! Ce mai -judecători! - -… Dar o să ’ndrăznească să se mai întoarcă? - -… Dar dacă îndrăznește și se ’ntoarce?… Atunci, ce-i de făcut? - -… Da! dar sergentul se poate întoarce; popa, ba! - -… Dar dacă ’i vine așà o nebuneală sergentului să spuie că el e stăpânul -averii, întâmple-se orice s’o întâmplà! că odată a purtat barbă și -plete. - -… Da, dar atunci procurorul îl rade și’l tunde deabinele. - -… O venì?… n’o venì?… - -Pe când d-l Stavrache își ridică așà de sus interesanta-i clădire de -ipoteze, iacă-tă altă scrisoare: e tot dela Turnu-Măgurele – de astădată -însă e slovă străină… Slovă străină!… Ei! lucru Dracului!… - -«Salutare, domnule Stavrache, n’avem onoare să vă cunoaștem, dar venim -să îndeplinim rugămintea unui brav camarad, sublocotenentul Iancu -Georgescu, voluntar înaintat din grad în grad în timp de campanie, mort -pe câmpul de onoare de trei gloanțe inamice primite în pântece. Am stat -la căpătâiul lui plângând până când a închis ochii. Mare păcat că s’a -prăpădit așà viteaz soldat! Un moment nu a arătat lașitate; deșì foarte -slăbit de atâta durere și pierdere de sânge, tot glumià; zâmbind și-a -cântat singur popește foarte frumos: vecinica pomenire! apoi ne-a dat -adresa dumitale și ne-a rugat să-ți scriem negreșit să-l ierți, fiindcă -acuma s’a spălat în sânge, și să-i spui maică-sii, bătrânei, pe care o -cunoști, să-i poarte regulat de grija sufletului. Pe urmă a ’nceput să -aiurească și s’a sfârșit. - -Salutare: sub-loc. Marin Dobrescu; sergent-major, George Popescu». - - -D-l Stavrache a plâns mult, mult, sdrobit de trista veste. Dar un bărbat -trebuie să-și facă de inimă! Nu trebuie să se lase copleșit așà de -durere. A strâns bine scrisoarea; s’a spălat frumos pe ochi; a pus caii -la brișcă și a plecat repede la târg să întrebe pe avocat, cu ce forme -intră cineva regulat în stăpânirea averii unui frate bun pierdut, care -n’are alt moștenitor. - - -II - -De mult acuma d-l Stavrache stăpânește merazul rămas dela frate-său, -părintele Iancu, de a cărui urmă nu s’a mai putut da și despre care nici -nu se mai pomenește. - -Avocatul povățuise destul de limpede pe hangiu… - -Un om stăpânește o avere; cu drept ori fără drept, o stăpânește. Câtă -vreme nu’l supără nimeni, câtă vreme nu se ridică nici o pretenție -asupră-i, el n’are nevoie să ia nici o măsură legală. Și mai la urmă, -situația d-lui Stavrache este mai limpede decât a oricărui proprietar. - -– Averea a fost a Popii? - -– Da, a Popii. - -– Făcută de el, din munca lui?… - -– Cea mai mare parte. - -– Popa are copii? - -– N’are. - -– Are femeie? - -– Nu. - -– Are părinți? - -– Nu. - -– Mai are alt frate? - -– Nici unul, decât pe mine. - -– Atunci… stăpânește sănătos, a adăugat avocatul, și dacă te-o supărà -cineva, atunci vino la mine… Numai unul singur te-ar puteà călcà… - -– Cine? întrebă d-l Stavrache. - -– Popa. - -Moștenitorul zâmbì și cu siguranță răspunse: - -– Aș! nu mai poate călcà, săracul! - -Apoi, văzând că răspunsul său prea sigur face o impresie ciudată -avocatului, se grăbì s’adauge cu tonul cel mai duios: - -– Cine știe unde s’o fi prăpădit bietul frate-meu, dacă n’a mai venit el -la avutul lui de atât amar de vreme! - -Au trecut cinci ani dela răsboiu și nimeni, în adevăr, n’a supărat pe -d-l Stavrache, afară decât popa Iancu volintirul, care venià din când în -când, de pe altă lume, să turbure somnul fratelui său. Avocatul avusese -dreptate. Singur popa aveà dreptul să neliniștească pașnica stăpânire a -hangiului. - -Dar orice se ’ntâmplă des, nu ne mai mișcă; orice minune a treia oară, -trebuie să ni se pară lucru foarte firesc. Pentru aceea, hangiul primì -fără multă emoție vizita înstrăinatului, care venià cine știe de unde, -de departe. - -D-l Stavrache stà în odăiță, căutând să desfacă niște socoteli -încărcate, când intră nenorocitul fugar. - -Stins de oboseală, bolnav, cu fața hiravă, și cu ochii’n fundul capului -ca în clipa morții, ocnașul erà îmbrăcat în haina vărgată dela ocnă, de -unde scăpase ca prin minune, pilindu’și lanțurile. - -Umblase prin codri, nemâncat; trecuse prăpăstii; haina și nădragii îi -erau numai sdrențe; opincile sfâșiate; palmele și tălpile picioarelor și -gleznele pline de sânge. Dar în sfârșit, ajunsese la frate-său. - -– Ticălosule! strigă d-l Stavrache, ne-ai făcut neamul de râs! Să piei -să nu te mai văd! Pleacă! Du-te înapoi de-ți ispășește păcatele!. - -Fugarul a plecat oftând și când a ajuns în prag: - -– Nene, zice, fă-ți pomană, dă’mi o bărdacă de apă. - -Atâta a putut să zică și a picat jos moale ca o cârpă. - -Lui d-l Stavrache i s’a făcut milă; s’a repezit să-l ridice ca să-l puie -pe pat: nu-l puteà lăsà să moară ca un câine. Ocnașul în luptă cu -moartea, s’a acățat de frate-său cu o mână de gât și cu alta de brațul -stâng. Hangiul a dat atunci să-l salte de jos; a încercat odată, de -două, de mai multe ori din răsputeri – de geaba: toate opintelile și -sudorile fuseseră de prisos; trupul greu ca plumbul erà peste putință de -deslipit dela pământ. - -Hangiul simțind că se frânge dela mijloc, voì să dea drumul murindului -și să se ridice în picioare ca să răsufle și să-și recapete puterile. -Dar încercarea aceasta fù și mai grea decât cea dintâiu: ocnașul, în -ceasul morții, se încleștase cu o putere covârșitoare de gâtul și de -brațul hangiului. - -Se opintì încă odată cu supremă energie, ridică dela pământ pe -nenorocit; dar acesta fù apucat de un cutremur grozav, se sbătù din -toate încheieturile și, biruind cu greutatea-i de mortăciune, cea din -urmă putere de împotrivire a lui Stavrache, îl îngenunchiă, îl trântì -jos și-i puse, ca un luptător teafăr, genunchiul pe piept. Apoi, începù -să râză ca un nebun, scrâșnind din dinți, și-i zise: - -– Gândeai c’am murit, neică? - -A stat mult astfel d-l Stavrache supus sub călcâiul ocnașului; mult a -suferit în ochi rânjeala acelei fiare. Dar când nebunul a voit să-l -sugrume, atunci hangiul, smintit și el de frica morții, a făcut o -săritură desnădăjduită… Ocnașul a sărit cât colo ca un mototol, a bufnit -în ușă, ușa s’a deschis de perete, și mototolul a pierit în întunerecul -nopții. - -D-l Stavrache erà ’n picioare, în mijlocul odăiei, tremurând din toate -încheieturile și făcându-și cruci peste cruci… Dor de frate – bine; dar -urîtă vizită. - -Până la ziuă, d-l Stavrache s’a plimbat p’în odaie de colo până colo; -s’a ’nchinat într’una rugându-se fierbinte pentru odihna sufletului -răposaților, și a băut mereu rachiu bun, ca să-și îndepărteze gândurile -rele. - -A doua zi s’a dus la biserică și a aprins lumânări pentru sufletele -morților. Apoi, deșì sdruncinat, și-a văzut omul de daraveri, mai pe -ici, mai pe colea… mai cu seamă și-a petrecut vremea cu niște vin care -pornise să se turbure și să se oțețească… acù erà limpede ca untdelemnul -franțuzesc și dulce ca mustul năsprit. Toată ziua nu i-a cerut inima -nimica; a băut doar două-trei năstrape de zeamă de varză; tocmai în spre -seară de tot a gustat nițel pește sărat cu usturoiu și a băut câteva -pahare de vin nou. Pe urmă s’a ’nchinat frumos și s’a culcat cu gândul -la cine știe ce. - -– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – - -Afară plouă mărunțel, ploaie rece de toamnă, și boabele de apă -prelingându-se de pe streșini și picând în clipe ritmate pe fundul unui -butoiu dogit, lăsat gol într’adins la umezeală, făceau un fel de cântare -cu nenumărate și ciudate înțelesuri. Legănate de mișcarea sunetelor, -gândurile omului începură să sfârâie iute în cercuri strâmte, apoi -încet-încet se rotiră din ce în ce mai domol, în cercuri din ce în ce -mai largi, și tot mai domol, și tot mai larg. Când cercul unui gând -ajunse ’n fine așà de larg încât conștiinței îi erà peste putință din -centru să-l mai urmărească din ce se tot depărtà – omului i-se pare -c’aude afară un cântec de trâmbițe… militari, de sigur. - -Hangiul ascultă mai bine: cântecul strălucește din ce în ce mai tare. Se -apropie. - -D-l Stavrache iese afară pe prispa cârciumii. - -E o zi luminoasă de primăvară. - -In adevăr sunt niște militari, o companie care urcă la deal în marș de -paradă. Tot satul: oameni, copii, câini fac alaiu după militari. - -Au ajuns în fața hanului. Căpitanul comandă oprirea pe loc. - -Hangiul rămâne trăsnit: Căpitanul! - -Căpitanul bagă sabia în teacă și înaintează către d-l Stavrache; acesta -se dă pas cu pas mereu înapoi până în cârciumă, închide repede ușa și -’ncearcă s’o încuie; dar până să clipească, ușa sare din țâțâni, și -căpitanul s’arată ’n prag și, râzând cu hohot, strigă: - -– Gândeai c’am murit, neică? - -Stavrache trece ’n tindă – căpitanul după el; fuge în odăiță – de geaba: -nesuferita arătare îl urmărește de aproape. - -Ne mai putând răbdà prigonirea, hangiul se repede sălbatic și apucă de -gât pe căpitan; acesta se lasă fără a face o mișcare. - -Hangiul se ’ndârjește și-l strânge de gât, îl strânge din ce în ce mai -tare: simte cum degetele-i pătrund în mușchii grumazului, strivindu-i, -afundând beregata, sfărâmând încheietura cerbicei. Dar cu cât strânge -mai tare, cu atât chipul căpitanului se luminează; cu cât el scrâșnește, -cu atât militarul râde mai sgomotos și mai vesel. Și când d-l Stavrache -își descleștează degetele amorțite și cade pe o laviță, căpitanul îl -întreabă: - -– Gândeai c’am murit, neică? - -Și rămase multă vreme în picioare, cu mâinile încrucișate și cu privirea -țintă asupra lui Stavrache. Apoi făcù un semn poruncitor, la care -hangiul se supuse. Ieșiră amândoi pe prispa din drum. Căpitanul dete -comanda plecării, trâmbițele sunară, soldații își ridicară armele și, -urmată de obștea satului, compania plecă, în frunte cu căpitanul al -cărui râs acoperià cântecul trâmbițelor și sgomotul mulțimii. - -– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – - -Disdedimineață, d-l Stavrache, tremurând de friguri, erà la popa satului -rugându-l să vie negreșit până seara să-i facă sfeștanie acasă… - - -III - -Erà o sloată nepomenită: ploaie, zăpadă, măzărică și vânt vrăjmaș, de nu -mai știà vita cum să se ’ntoarcă să poată răsuflà. Deșì aproape de -nămiez, în tot satul erà astâmpăr desăvârșit ca’n puterea nopții; ba -nici glas de câine nu se mai auzià – cine știe în ce adăposturi se -odihneau paznicii curților! Drumul par’că erà pustiu: care om cuminte -să’nfrunte așà tărie de vreme? Pe la toacă, s’a hotărît vântul să bată -numai dintr’o parte; ploaia a contenit; a ’nceput ninsoarea mărunțică și -deasă, și s’a pornit crivățul s’o vârtejească. Așà vreme ține trei zile -și trei nopți: halal de cine n’are nici pentru vatră, nici pentru -căldare! - -D-l Stavrache n’a mai ridicat oblonul prăvăliei. Singur la tarabă, ce să -facă omul? Mai bea un rachiu, mai morfolește un covrig uscat și se -gândește mai la una, mai la alta. Dar e frig în prăvălie. Mai înțeleg să -se canonească negustorul când știe pentru ce; dar așà, de geaba! Pe așà -vreme e de prisos să mai aștepți mușterii. D-l Stavrache încuie -cicmigeaua, pe urmă prăvălia și trece ’n odaie, la căldură: călători -n’or să mai treacă, și toată lumea din sat știe să intre pe portiță ’n -curte și să bată la ușa din dos. - -In adevăr, după ce se desmorțește bine d-l Stavrache la gura sobei, -iacătă, pe ’nseratele, că bate cineva la ușă. - -– Care-i acolo? întrebă hangiul. - -– Eu, domn Stavrache, răspunde un glas slab de copilă… Deschide… - -Hangiul trage veriga. Vântul de-afară duhnește pe ușă aruncând înăuntru -o fetiță foarte rebegită. Copila d’abià poate vorbì; fălcile îi sunt -înțepenite de frig, deșì, pe potrivă de copil sărac, e destul de bine -îmbrăcată: are peste cămășuță minteanul lui tată-său; pe picioarele -goale niște cismulițe vechi ale măsii, și pe cap un testemel. - -– Ce vrei? - -– M’a trimes maica, să-i dai de un ban gaz, și taica de doi bani țuică. - -Și fata scoate de sub mintean cu băgare de seamă două clondire. - -– Da’… zice să nu mai pui gaz în a de țuică și țuică’n a de gaz, ca -alaltăieri, că iar mă bate… și… să măsori bine… - -– Da’ bani ai adus? - -– Ba!… zice că să scrii. - -– Iar să scriu? - -Și d-l Stavrache, urmat de fetiță, trece ’n prăvălie bolborosind: - -– Scrie-v’ar popa să vă scrie, de pârliți! - -In prăvălie d’abià se mai vede. Fetița, apropiindu-se de d-l Stavrache, -care-i toarnă țuică, rămâne cu ochii pe un covrig stingher, uitat pe -tarabă. Hangiul s’apleacă sub tarabă să ridice tinicheaua cu gaz; în -clipa aceea, fetița întinde mâna, ia covrigul și dă să-l vâre iute sub -mintean; dar d-l Stavrache se ridică. O fi tras cu coada ochiului, ori -știà că fusese un covrig pe tabară și acù pierise? că fără vorbă, lip! o -palmă peste obrazul înghețat. - -– Lasă covrigul jos, hoațo!… De mici vă ’nvățați la furat, fire-ați ai -dracului! - -Fata a lăsat covrigul și a pus mâna la obrazul încălzit. Apoi a luat -cuminte sticlele, le-a ascuns sub mintean și a pornit afundându-se în -negura nopții viscoloase. - -Hangiul a încuiat ușa, a mai aruncat o răgălie în sobă, a mai băut un -păhăruț, a mai cotrobăit prin odaie… Să fi trecut așà ca la vreun ceas, -când prin urletul viforului, i-se pare c’aude glasuri de oameni afară… -Ascultă cu dinadinsul – urechea nu l’a amăgit. De astădată se aud și -bătăi în ușa dela drum a prăvăliei. Mușterii… călători… Cine dracu mai -umblă pe vremea asta! Hangiul aprinde o lumânare și trece ’n prăvălie la -ușe, unde cei de-afară bat mereu. - -– Care-i acolo? - -– Oameni buni! - -E o sanie cu clopoței afară. D-l Stavrache deschide. - -– Bună vremea! zice o momâie de om, înalt și spătos, cu o glugă mare, și -intră, pe când altul, tot așà de îmbrobodit, stă în fața cailor, cari nu -se pot astâmpărà locului de bătaia vremii. - -– Bună să-ți fie inima! răspunde gazda. - -– Ne rugăm dumitale, negustorule, de adăpost pentru la noapte. Nu mai e -chip să mergem înainte, caii prăpădiți, noi degerați. Să punem caii la -grajd și nouă să ne dai un colțișor până la ziuă. - -– Bucuros, zice hangiul… Dar dacă o fi poarta nemețită, e greu de -deschis. - -Din norocire, poarta erà nemețită numai pe din afară; pe dinăuntru, -fiind adăpostit dinspre partea hanului, locul erà limpede. Doi argați -ieșiră din grajd, poarta trosnì spărgându-și lipiturile de ghiață, sania -fù trasă în curte și caii puși la iesle. - -Cei doi musafiri suiră pe prispă, își scoaseră glugile, se scuturară -bine de zăpadă și intrară ’n căldură. Se vedeau pe cât se poate vedeà pe -’ntuneric, oameni cu dare de mână, cirezari, orzari, ori cine știe ce… - -Când d-l Stavrache se ’ntoarse peste câteva minute în odaie, aducând pe -tavă vin și pahare, găsì pe unul din musafiri în picioare, încălzându-se -lângă sobă, acela care intrase întâi; celălalt erà culcat pe pat cu fața -la perete: drumeț obosit, se ’ntinsese să-și desmorțească oasele. - -– N’ai ceva mezelic? - -Se aflà… Măsline, costițe de râmător, afumate, pastramă și telemeà… Pe -când gazda căutà în prăvălie, cu ușa dela mijloc deschisă, auzì pe -musafiri vorbind așà de încet că nu putù înțelege un cuvânt. Dar -întorcându-se cu mezelicul, văzù că fusese o părere. Amândoi musafirii -erau la locurile de mai nainte, ba cel culcat începuse să sforăie. - -– Lasă-l să se odihnească: e foarte trudit! zise cel din picioare, și -așezându-se singur la masă, începù să guste cu mare poftă. - -Mâncând, firește, începù vorba. - -– Strașnic viscol, domnule! - -– Da’ de unde sunteți dv.? - -– De departe… - -– Și încotro vă duceți? - -– Nu știu… Să mă crezi că nu știu. M’a luat prietenul cu el așà, tovarăș -de drum, și uite ce sfântă de vreme ne-a apucat. - -– Ciudată vorba dumitale! zise hangiul, ridicând sprâncenile; să umble -omul așà pe drumuri fără să știe unde merge… - -– Ei, de! răspunse simplu musafirul; vezi? - -– Și-și urmă gustarea liniștit. După ce se gândì nițel, gazda: - -– Dumneavoastră sunteți… negustori? - -– Nu. - -– Foncționari… - -– Știi, nici tocmai funcționari; dar… cam așà. - -– Am înțeles: vorba vine, umblați la inspecții. - -– Ba nu! - -După o pauză, în timp ce musafirul băù unul după altul două pahare de -vin: - -– Bravo! bun vin ai, domnule Stavrache. - -– De unde știi că mă chiamă Stavrache? - -– Mi-a spus prietenul. - -– Da’… dumnealui… de unde știe? - -– Știu eu? Mi-a spus pe drum, că mi-erà frică să înoptăm pe așà vreme; -zice: n’ai grije; mânem aici aproape, la han la neica Stavrache. - -– Pe semne că m’o fi cunoscând dumnealui! zise hangiul și dete să se -apropie de pat, să vază mai bine pe omul care dormià cu fața la perete. -Când, deodată: - -– Cum să nu te cunosc, neică Stavrache, dacă suntem frați buni? zise -omul de pe pat, râzând și ridicându-se drept în picioare în fața -hangiului. - -Tot viforul care urlà în noaptea grozavă să fi năpădit dintr’odată în -țeasta lui Stavrache, nu l’ar fi clătinat mai cu putere decât -înfățișarea și vorbele acestea! - -Hangiul deschise gura mare să spună ceva, dar gura fără să scoată un -sunet nu se mai putù închide; ochii clipiră de câteva ori foarte iute și -apoi rămaseră mari privind țintă, peste înfățișarea aceea, în depărtări -neînchipuite; mâinile voiră să se ridice, dar căzură țepene dealungul -trupului, care se’ntinse’n sus, înnălțându-și gâtul afară din umeri, ca -și cum o putere nevăzută l’ar fi tras de păr vrând să-l desprindă dela -pământ unde par’că erà înșurupat… Dar după acest moment dintâi, trupul -se înfundă repede mai jos chiar decât fusese; apăsându-și gâtul în -umeri, ca și cum puterea nevăzută îl scăpase de păr, mâinile se ridicară -și ’ncepură să frământe ’n sec din degete; ochii ’și întoarseră -privirile din adânci depărtări de afară, afundându-le treptat înnăuntrul -bolții capului, în alte depărtări mai adânci poate; gura se ’nchise și -fălcile se ’ncleștară. - -– Șezi, neică, zise fratele mai mic, așezându-se la masă. - -Hangiul ascultă. - -– Te miri, firește, că mă vezi… - -Hangiul zâmbì. - -– Mă credeai mort, nu’i așà?… Aș! scrisoarea din urmă a fost o glumă… - -Hangiul începù să râză. - -– Uite, neică Stavrache, la ce-am venit noi… E vorba de dreptate -frățească… Dumneata ai la mână chezășie averea mea. Eu… de! până acuma -m’am învârtit în lume cum am putut; de-atâta vreme nu te-am supărat… -Acù… ce să-ți mai spui? Am umblat cu banii reghimentului… și de-aia am -venit… să nu mă lași! nu mai e vorba de dreptate: de pomană îmi dai… Nu -bei și d-ta cu noi? - -Zicând acestea îi întinse un pahar. Stavrache luă paharul; îl duse spre -gură, dar gura rămase ’ncleștată, tremurând și, ca și cum ar fi băut, -deșertă paharul peste bărbie pe sân. - -Musafirii se uitară lung unul la altul. - -– … Dacă până poimâine n’am cincisprezece mii, trebuie să mă ’mpușc… -Neică! adaugă omul cu multă căldură; neică! să nu care cumva să mă lași… -Nu zici nimic? - -Drept orice răspuns, Stavrache se ridică în picioare foarte liniștit; se -duse drept la icoane; făcù câteva cruci și mătănii; apoi se suì în pat -și se trântì pe o ureche, strângându-și genunchii în coate. - -Pe când musafirii steteau nedomiriți, uitându-se când la unul când la -altul, când la omul ghiemuit, acesta începù să horcăie tare și să geamă. - -Dormià?… Visà urât?… Așà de repede s’adoarmă?… Se preface?… - -Dar n’apucară să-și pună din ochi atâtea întrebări, și horcăelile se -porniră ca un clocot, întrerupte de gemete din adânc, în timp ce trupul -tremurà tot mai tare și mai tare clănțănind din dinți. - -Fratele se apropiè de pat și atinse cu mâna umărul omului chinuit de -cine știe ce vis. La acea ușoară atingere, un răcnet! – ca și cum i-ar -fi împlântat în rărunchi un junghiu roșit în foc – și omul adormit se -ridică drept în picioare, cu chipul îngrozitor, cu părul vâlvoi, cu -mâinile ’ncleștate, cu gura plină de spumă roșcată. Ca o furtună se -repezì, apucă masa și o trântì de dușumeà, făcând tot țăndări. - -Lumânarea căzând se stinse, și odaia rămase luminată numai de candela -icoanelor și de tăciunele din vatră. - -Stavrache rămase o clipă cu mâinile ridicate cât mai nalt, dete alt -răcnet sguduitor și se năpustì asupra lui frate-său: îl doborî la -pământ, năruindu-se peste el. - -– Săi, că mă omoară! - -Tovarășul voì s’apuce pe Stavrache dela spate; acesta părăsì pe cel -trântit, se ’ntoarse ’n loc și ’nhăță pe celălalt de gât: într’o clipă -la pământ. - -– Mă strânge de gât! vrea să mă muște! - -Atunci începù o luptă crâncenă. Pe lângă o necovârșită putere față de -amândoi uniți, hangiul mai aveà și o repeziciune de mișcări -ne’nchipuită. S’ar fi sfârșit rău pentru musafiri înfiorătoarea -tăvăleală, dacă nu’i dedeà fratelui prin minte o stratagemă. Scoase -repede cureaua dela brâu… Stavrache ocupat cu tovarășul nu luà seama că -i-se întâmplă ceva la picioare; fratele i-le apucă, le ’nfășură de două -ori strâns bine și închise căpatul curelii în cataramă; apoi îl apucă pe -la spate dându-i cu sete pumni în cerbice. Stavrache lăsă pe tovarăș, -dete să se ’ntoarcă în loc; dar picioarele nu se mai putură cumpănì. -Fratele îi trase un pumn strașnic în furca pieptului, așà că Stavrache, -șovăind, nu-l mai ajunse cu mâinile și se prăbușì ca un taur, scrâșnind -și răgind. - -Viscolul afară, ajuns în culmea nebuniei, făceà să trosnească zidurile -hanului bătrân. - -Până să se ridice hangiul într’un cot, îl răstigniră jos. Ii prinseră -fiecare câte o mână, i-le răsuciră în loc, frângându-le degetele pe dos, -apoi cu mare silă le împreunară pe amândouă din susul capului și i-le -legară strâns cu brâul tovarășului, pe când Stavrache îi scuipà și râdeà -cu hohot. Acù erà legat butuc. - -Tovarășul se suì în pat, luă candela dela icoane, să caute lumânarea -printre lucrurile risipite pe jos. O găsì și o aprinse. Cum îi dete -lumina’n ochi, Stavrache începù să cânte popește. - -– Ce-i de făcut? zise tovarășul cu groază. - -– N’am noroc! răspunde fratele. - -Sdrobit de luptă și de gânduri, omul se așeză încet pe pat și privì lung -asupra celui țintuit jos, care cântà ’nainte, legănându-și încet capul, -pe mersul cântecului, când într’o parte când într’alta. - - - - -KIR IANÙLEA - -Zice că odată, acù vreo sută și nu știu câți ani, a dat poruncă -Dardarot, împăratul Iadului, să s’adune dinainte-i diavolii, dela mare -pân’ la mic: unul să nu fie lipsă, că-i scurtează coada și’i lungește -urechile! Și dacă s’au adunat ei toți cu toții, împăratul s’a tras de -țăcălie, scrâșnind strașnic, a tușit de i-a pârâit jețul, a holbat ochii -la ei și le-a sbierat așà: - -«Afurisiților! care dintre voi nu e zevzec să’i treacă pe sub nas toate -și el să nu bage nimic la cap, trebuie să fi luat seama, ca și mine, că -toți oamenii sosiți de pe la dânșii aici la noi nu se plâng decât numa -și numa de soțiile lor; toată vina pentru pierzarea lor o aruncă în -spinarea nevestelor; pe care’l întrebi de ce a ajuns aici: «femeia» și -iar «femeia». Măi, am zis eu în gândul meu, adevărat să fie asta?… Pe -spusele oamenilor, firește, mare temeiu nu putem pune, fiindcă-i știm ce -iubitori de adevăr sunt. Dar iarăș nu-mi vine să las așà lucru ciudat -fără de aproape cercetare; căci politica împărăției noastre cere să știm -tot, fără greșeală, nici îndoeală… Mai întâiu, erà să vă poruncesc a -supune la casne fioroase pe toate femeile, doar de-om puteà aflà dela -dânsele un crâmpeiu de adevăr; dar, pe urmă, m’am gândit că nici așà -n’ajungem la mare ispravă; le cunoaștem și pe dumnealor cât de -’ndărătnice și de ’ncăpățânate sunt… Așadar și prin urmare, după multă -chibzuință, am hotărît să trimit pe mititelul, pe Aghiuță… Ce? n’a venit -Aghiuță?… Unde-i Aghiuță?» - -Mititelul stà pitit tocma printre diavolii mărunței dela urmă, și pe -când cuvântà Dardarot, el, trăgând cu urechea, își cântărià coada ’n -mâni. Cum și-a auzit numele, a lăsat coada și a țipat: - -– Aici sunt, Intunecimea ta! - -– Apoi, dacă ești aicea, ce nu te-arăți mai la vedere? Vino ’ncoace, -proclete! Te dai coadei, ai? Simțiși c’am să te pun la treabă și te -pitești, să nu-ți văd mutra, să nu-mi aduc aminte de tine, mititelul -taichii! - -Și când s’a apropiat Aghiuță de tron, l-a ’nhățat Dardarot de urechi și -scutură-l, de-i trosnià junghietura – de dragoste multă ce aveà pentru -el, fiindcă erà mititelul mucalit, și când se plictisià împăratul, de -treburile împărăției, pe el îl chemà să-i spuie lafuri și să-i facă -giumbușuri. - -– Ascultă-mă, Aghiuță puiule… Dumneata numai decât ai să iei din comoara -’mpărătească suta de mii de galbeni aduși alaltăieri cu sgârcitul pe -care’l îngropară cu talerul pârliții de mahalagii, că ’ncepuse să le -miroasă – zi o sută de mii de galbeni. Apoi, o să te ’mpelițezi din cap -până’n călcâie în chip de om muritor și să te duci pe pământ, în ce loc -ți s’o păreà mai potrivit. Acolo – ascultă bine, astâmpără-te cu codița! -– să te căsătorești și să trăești cu nevasta zece ani. Pe urmă să te -faci că mori; să-ți lași acolo trupul, și să te ’ntorci să’mi dai -socoteală una câte una de toate pân câte ai fost trecut ca om însurat… - -Bietul Aghiuță! știà el de ce stà pitit printre plevușcă, măcar că erà -un drac și jumătate: bănuise ce-l așteptà, că iar o să-i dea cine știe -ce grea sarcină. Când a mai auzit că o să aibă aface și cu femeie, a -vârît coada ’ntre picioare; încă n’o puteà uità pe baba la care intrase -să slugărească trei ani… Ii dedese baba de lucru – să-i îndrepteze un -fir de păr creț: l-a tot muiat cu limba Aghiuță și l-a tras pân degete, -zi și noapte fără repaos; de ce-l muià și-l trăgeà, de-aia firul se -’ncârlionțà și mai tare; și așà și iar așà, până i-a ieșit dracului -părul pân căciulă; s’a lipsit și de simbrie și de tot, ș’a fugit dela -stăpână. - -– … Și să știi, a adăugat Dardarot, după ce a stat puțintel la gânduri, -că în toată vremea de zece ani pe pământ, ai să fii supus la toate -necazurile, slăbiciunile și ticăloșiile pământenilor… la neștiință, la -sărăcie, robie, prostie și la mânie chiar, rămânând să te aperi de toate -relele cum ăi puteà și cum te-o tăià capul… Ințelesu-m’ai, puiule? - -Ce să mai zică puiul? Nu mai încăpeà câr-mâr; că Dardarot, cât îi -vorbise, nu’l slăbise din ghiară. - -– Ințeles, Intunecimea ta! - -– Apoi, dac’ai înțeles, puiule dragă, ce mai stai? - -– Dacă nu-mi dai drumul de ureche… - -Mare haz a făcut împăratul de vorba asta, și zice râzând: - -– Ptiu! să nu te deochi! - -Și l-a stupit pe mititelul în vârful nasului. Pe urmă, i-a lăsat urechea -și, fără să mai zâmbească, răcnindu-i fioros «Ai plecat?», i-a tras un -picior drept unde ’ncepe să’i zică spatelui coadă. S’a dus -deaberbeleacul puiul până la comoara împărătească; a luat suta de mii de -galbeni, și, p’acì ți-e drumul! într’un suflet, la ’mplinirea datoriei. - -Pe drum s’a prefăcut în chip de om, nici matur, dar nici prea țângău; om -tocmai în puterea vârstei, frumos și arătos; și, după ce s’a gândit în -care loc anume să meargă pe pământ, zice: - -– Știi ce?… Am să mă duc la București… cunosc orașul… (că mai umblase de -multe ori p’acolo), e loc de petrecere. Banul e scump; învârtit bine, -aduce peste sută la sută; vorba veche: dacă ești sărac, du-te ’ntr’o -politìe bogată… din ce scapă printre degetele altora, poți culege -destul; dacă ești bogat, du-te ’ntr’una săracă… din orice firimitură dă -s’aducă un nevoiaș la gură, îi smulgi peste jumătate. - -Gândind astfel, cum a picat în București a tras în miezul târgului, la -Hanul lui Manuc. Acolo, a chemat îndată un samsar și i-a spus să-i -găsească fără zăbavă o pereche de case frumoase, cu încăperi multe -pentru stăpâni, musafiri și slugi, la aer curat, cu grădină și fântână -’n curte, cu pivnițe, bucătării, spălătorii, cu grajduri și șoproane, în -sfârșit cu toate câte trebuiesc pentru așezarea cuviincioasă a unui -negustor chiabur. La vreo câteva zile, casele erau și dereticate cu tot -dichisul – niște case mari în mahalaua Negustorilor; și slugi peste -slugi, și cai la grajd, și calești în șopron… - -Stăpânul casei, cunoscând păcatul oamenilor și mai ales al femeilor, că -or să’l descoasă care mai de care, că să’i afle rostul – că de unde e, -cine e, cu ce trăește, ce caută aici și câte altele – a chemat pe -jupâneasa bătrână, – o cotoroanță zugrăvită și smălțuită, pe care o -pusese mai mare peste slugi, să poarte cheile și să ducă grija de toate, -– a poftit-o să șază jos pe chilim, iar el, de pe divan, trăgând ciubuc, -s’a apucat a-i povestì păcum urmează. - - - -– Uite, dragă kera Marghioalo… Mie, cum ți-am mai spus, îmi zice kir -Ianùlea… Eu sunt de felul meu din părțile de spre Sfântagora. Părinții -mei, oameni de jos, se țineau cu o livede mică de măslini. Pe când -împlineam șapte anișori, le-a venit părinților dorința să meargă la -hagialâc; și așà, după ce au făcut rost de ceva parale, m’au luat -împreună și ne-am dus călare pe catâri până la portul Salonicului. -Acolo, ne-am suit pe o corabie mare, care așteptà cu pânzele ridicate, -vânt, ca să pornească spre miazăzì către Iafa. N’a trecut mult; a -’nceput să sufle vântul așteptat; s’au umflat pânzele, și am pornit. -Trei zile cu soare și trei nopți pe lună am mers tot drept înainte fără -nici o supărare. Noi mâncam, după datină, post. Cam a treia zi, am -mâncat la nămiez fasole și ridichi… Ce să te pomenești?… Așà pe la -toacă, au început amândoi părinții mei să se ție cu mâinile de pântece -și să se vaite grozav: «mor» și iar «mor»!… Căpitanul, văzându’i cum se -svârcolesc și se sgârcesc în dureri de moarte, a chemat degrab pe un -călugăr papistaș, care se suise cu noi pe corabie, om învățat, priceput -și la căutarea boalelor. Până să vie acela, bolnavii începuseră să -’nvinețească și d’abià i-au putut spune ce mâncaseră – fasole și -ridichi. Călugărul a ’ntrebat încă odată: - -– Ințeleg, fiilor; dar trebuie să’mi spuneți: ați mâncat fasole și -ridichi, ori ridichi și fasole? - -Iar mama i-a răspuns cu glasul leșinat: - -– Ridichi și fasole… - -– Atunci, nu prea e bine! a zis călugărul. - -Și a poruncit să’i frece pe pântece cu câlți aspri… Dar de geaba i-au -frecat până le-au jupuit pielea; că, pe când răsărià luna, tata întâiu -și mama îndată după el, și-au dat otpustul… Eu, copil, ce să fac?… Mă -țineam plângând tot după căpitan și după călugăr, și i-am auzit vorbind -așà; zice căpitanul: - -– Părinte, dac’o fi choleră, m’am nenorocit; patruzeci de zile nu’mi dă -voie să intru ’n port, mi-se strică marfa și rămâiu sărac pe drumuri! - -Dar omul învățat i-a răspuns: - -– Nu e choleră cum nu sunt eu călugăriță. Asta e un fel de boală care -bântuie mai cu samă în postul Paștelui la christianii răsăriteni… -Greșesc oamenii, – c’așà e bietul om, supus greșelii, – mănâncă întâiu -ridiche și pe urmă fasole… Vezi bine, ridichea își repede tărià ’n sus, -iar fasolea își năvălește puterea spre partea dimpotrivă; una ’mpinge, -alta nu se lasă; se ’ncinge luptă cu iuțeală mare în măruntaie, cârcei -peste cârcei, până se face încurcătură ’n mațe, de se sparge praporul – -și se prăpădește omul de _hùrdùharismos_ – așà zic Grecii la năprasnica -asta de boală. - -– Dar nu se ia? - -– Deloc; n’ai nici o grijă. - -I-au înfășat frumos pe bieții părinții mei în niște cearșafuri curate; -le-au aprins câte o lumânare de ceară la cap; un alt călugăr grec i-a -prohodit și, de dimineață, când s’a arătat soarele d’asupra talazurilor -– «vecinica lor pomenire!» – una! două! trei! i-au aruncat în adâncime… -Pe mine, văzându-mă plângând, și-a făcut pomană căpitanul de m’a luat pe -procopseală – întâiu slugă, pe urmă ajutor, mai apoi tovarăș… Nu’ți mai -spuiu, dragă kera Marghioalo, pân câte necazuri am trecut; câte ocări, -înjurături și bătăi am înghițit; de câte ori erà să pier în vultoare; de -câte ori m’au amăgit împrejurările și înșelat lumea – mai ales de când -am încăpuit eu singur o corabie și m’am apucat de negoț pe seama mea, -fără alt stăpân nici tovarăș decât norocul meu! Nu’ți mai spuiu cum am -scăpat odată cu vieața numa’n pielea goală, că, după ce umblasem șapte -luni pe ape, tocmai când să intru în Țarigrad, mi s’a aprins corabia -încărcată cu cositor și chihlibar de peste două mii de lire, pe care le -cumpărasem cu piper și curmale nici de trei sute! Nu’ți mai spuiu câte -și mai câte am pătimit, prin atâtea depărtări, pe mări și pân țări cu -fiarele, și, încă mai grozave, cu oamenii!… Destul să-ți spuiu că, -încet-încet, m’am chivernisit cum se cade, ajungând să am o stare destul -de bună pe potriva mea… Am învățat, cât am colindat pân lume, purtările -cele frumoase; știu destule limbi străine – încai despre a românească, -pot zice, fără să mă laud, că o știu cu temeiu; măcar că de viță sunt -arvanit și nu prea am învățat buche, dar, drept să’ți spun, la asta nu -mă dau pe nici un rumân, fie cât de pricopsit cărturar. Imi plac cu -deosebire limba și lumea de-aici, și, așà, fiindcă m’am săturat de -atâtea primejdii ale călătoriilor, de atâta bătaie de cap și de inimă -ale negoțului, am venit să m’așez aici, în Valahia, la București; să mă -bucur în isihie de rodul îndelungatei mele trude… - -– Doamne, kir Ianùleo, a zis kera Marghioala; pân multe ai mai trecut și -dumneata!… Dar să nu-ți pară rău! Incai n’ai pătimit ca atâția alții -degeaba! Frumos ești, voinic ești, bogat ești! de trăit știi să -trăești!… Halal să’ți fie! - -Iar kir Ianùlea a adăugat: - -– Uitam ceva… Ascultă, rogu-te bine, dragă kera Marghioalo: să nu care -cumva să aflu că ai spus la vreun vecin, ori altcuiva – da măcar tatii, -de s’ar întoarce din fundul mării – câte le aflași acù dela mine, că, -vezi dumneata? câtă nevoie am de slujba dumitale, ca femeie cinstită și -credincioasă ce te știu; cât sunt eu de blând și cât ești de bătrână, -nu’ți caut!… te cotonogesc! îți rup ciubucul ăsta pe șale și te dau -ș’afară din pâine, cu ocară!… Ai priceput? - -– Vai de mine! a zis bătrâna; s’ar puteà?… N’am obiceiul!… In vieața mea -n’am mâncat labe de puiu!… Hei! kir Ianùleo; eu am slujit la case mari -boierești… Câte am văzut ș’am auzit eu!… n’am vreme acuma să ți le -povestesc!… dar, lasă… - -– Ei, eu atâta’ți spuiu dumitale… te nenorocesc!… s’a ispravit! - -– Să mă omori! a zis jupâneasa și n’a mai stat; s’a ridicat de pe chilim -și a plecat de grabă cu cheile la treburile ei. - -Până seara, toți ai casei; până’n două zile, mahalaua ntreagă; -până’ntr’o săptămână, tot târgul… toată lumea a știut istoria lui kir -Ianùlea mai bine chiar de cât el; corabia arsese de trei ori; -chihlibarul prăpădit făceà douăzeci de mii de lire; iar de atunci, în -post, nu mai mănâncă nimeni ridichi cu fasole, toată lumea mănâncă -fasole cu ridichi. - - - -Cu azi, cu mâine, a făcut cunoștință kir Ianùlea cu fel de fel de -negustori, ba și de boieri; a ’nceput să meargă pe la ei și să-i -poftească pe la el, la sindrofie. Și la toată lumea plăceà, fiindcă erà -om deștept și blând, cu multă știință despre ale lumii, cu purtări alese -și, mai vârtos, cu dare de mână: levent și galantom, pătruns de -filotimie și de hristoitie – într’un cuvânt, adevărat om de omenie. -Astfel, care dintre negustori ba chiar dintre boieri aveau mai multe -copile decât stare, umblau cu dinadinsul să’l ginerească. In vremea -asta, el și pusese ochii pe o tânără din vecini – o chemà Acrivița, fata -a mai mare a lui Hagì Cănuță, toptangiu pe vremuri. Hagìul, văduv, erà -om de seamă, însă cam ififliu pe potriva greutăților casei lui, fiind -împovărat de trei fete, una după alta gata de măritat, și încă doi -feciori, – băieți buni, aminteri, da cam nepricopsiți; așà că puțină -nădejde de zestre dela Acrivița. Dar zestre’i trebuià lui kir Ianùlea? -Fata erà vestită de frumoasă; numai atâta cusur aveà și ea, că se uità, -uneori, nu totdeauna, cruciș; dar tocmai asta îi plăceà cu deosebire. -Fata’l plăceà și ea pe el… A cerut-o Hagiului, iar acesta, fără nazuri -multe, i-a dat-o. - -Fiind și kir Ianùlea, ca tot omul, supus slăbiciunilor omenești, erà -stăpânit de patima fuduliei; îi plăceà să trăiască domnește, numa’n -petreceri scumpe, împărțind în dreapta și’n stânga daruri prețioase. Așà -dar, a făcut o nuntă strălucită cum nu se mai pomenise vreodată în -mahalaua Negustorilor; încât bărbații ziceau: «Trebuie să fie putred de -bogat, arvanitul!… Văzuși, nene, ce bine a lovit-o sărăcia de Hagìu!», -iar femeile: «Poftim, soro, noroc pe chioara lui Cănuță!» - - - -Cum a adus-o kir Ianùlea în casă cu lăutari, par’c’a întors-o pe dos. -Până la sfârșitul cununiei, duminecă seara, erà blândă și supusă ca o -mielușeà; dar, luni dimineață, s’a ridicat din pat ca o leoaică… A -chemat toate slugile, femei și bărbați; s’a uitat odată chiorâș de i-a -băgat în spaime pe toți și, de față cu bărbatu-său, le-a zis: - -– Să știți că de azi încolo sunt eu stăpână aici! Și să mai știți că cu -Ianuloaia n’o să vă meargă cum vă mergeà cu prostul de Ianùlea! și încă -să mai știți că eu am toane: pe cine m’o supărà cu atitica măcar, îl -plesnesc și-l trimit numaidecât la Agie să’și ia merticul și de acolo! -Scurt!… Ați înțeles?… Aid’ acuma! ieșiți afară! - -De atunci, zi cu zi, cocoana se făceà mai aspră și mai țanțoșă; și, de -ce erà ea mai țanțoșă și mai aspră, d’aia kir Ianùlea o iubià mai tare; -și de ce creșteà dragostea dumnealui, de aia’i creșteà și ifosul -dumneaei. Toată ziulica oftà omul după o vorbă mai dulce, ori după un -zâmbet… Ea stà tot posacă și ’ncruntată. Dacă s’apropià de ea și da s’o -mângâie, ca s’o mai îmbuneze: «Dragă Acrivițo, de ce ești supărată?», -ea’l împingeà cât colo: - -– Ah! Ianùleo, fugi că n’ai haz de loc… nu vezi? - -Alt bărbat, în locul lui, și-ar fi pierdut răbdarea și ori îi puneà -picioru ’n prag, s’o potolească, ori o trimitea ’napoi la babacă-său, la -Hagì Cănuță… Dar el, unde? Când îl împingeà, el îi cădeà ’n genunchi: -«Dragă Acrivițo, iartă-mă!» și dà să’i sărute mânile; dar ea: - -– Uf! Ianùleo, scoală-te! nu mai mă plictisì! - -– Nu mă scol până nu mă ierți! - -– Atuncea, stăi așà până poimâine, dacă poftești! - -Și se sculà ea și plecà, după ce’i da cu tifla. - -Kir Ianùlea, ce să facă? Se uità după ea lung, cum ieșià înțepată fără -să’și întoarcă ochii, măcar că o rugà cu lacrimi să nu’l părăsească așà… -oftà, se ștergeà la ochi și… o iubià și mai mult. - -A mers așà cât a mers, până i-a dat în cap cocoanei să ’ntoarcă foaia, -să’l prăjească și pe altă parte: s’a prefăcut că’l teme, că e zuliară. -S’a prefăcut azi, s’a prefăcut mâine, până a ’nceput chiar să crează. -Omul da bani cu împrumut, și, firește, veneau la el boieri, cocoane, -negustori, slujbași, fel de fel de lume cu daraveri. Cocoana Acrivița -stà cu urechea la ușă, s’auză tot; și nu s’a mulțumit s’auză numai; a -sfredelit ușa cu un burghiu, ca să și vază. Și ’ncai, nu tăceà? Ii -spuneà fără sfială ce auzise și văzuse, și ține-te: că ăla ți-a zis așà -și i-ai răspuns așà; că pe aia ai strâns-o de mână și i-ai sărutat-o de -trei ori, și, pe urmă, când a vrut să plece, ai luat-o de mijloc și te -uitai la ea așà galeș, și ai dus-o până la ușă și iar i-ai sărutat mâna -– și câte alte ponosuri și mai și. - -Iar dacă el se jurà că pe nedrept îl bănuește, că el e dator să se -poarte politicos cu lumea și mai ales cu cocoanele, ca orice negustor – -ea începeà să’l ocărască, făcându’l nerușinat și mincinos. Nu mai puteà -kir Ianùlea; îi venià să se strângă de gât ca pițigoii și mai multe nu. -Dar nici cu atâta nu se mulțumià cocoana. Nu’i erà de ajuns cum le -încornorà toate câte le auzià și le vedeà pe ascunsele; ca să afle și -mai multe, da bacșișuri la slugi să’l iscodească; ba a pus chiar pe un -frățior al ei să nu’l slăbească de pe urme, să’i descopere toate -«berbantlâcurile dumnealui». Firește că nici slugile, nici frățiorul, -n’au putut aflà nimica, fiindcă omul erà un bărbat nu se poate mai de -ispravă. Cocoana s’a pornit atunci cu ocări pe slugi, că’i mănâncă -pâinea, ca niște «păcătoase, ticăloase și necredincioase»; frățiorului -i-a strigat că ori e haple, ori «pe semne altceva», și i-a poruncit să -nu’i mai calce pragul, că’i rupe picioarele; iar pe slugi chiar în fața -lui kir Ianùlea, le-a smintit în palme și le-a dat afară. - -Cum a schimbat slugile, alte bănueli și alte certuri… Dar nici nu putem -zice așà, fiindcă la ceartă unul spune una, altul alta, ori pe rând, ori -amândoi deodată; în sfârșit, are parte fiecare de cuvânt; pe când aicea, -țipà ocărà și blestemà numai dumneaei, iar dumnealui ascultà, înghițià -și tăceà. Aflând slugile că în casa asta nu cântă cocoșul, se dedeau -bine cu găina; îi turnau fel de fel de gogoși, care de care mai umflate, -pe placul dumneaei: că dumnealui face și drege, că umblă așà și pe -dincolo; și, fiindcă Ianuloaia erà mulțumită cu astfel de slugi, apoi și -ele ’și făceau de cap; furau de stingeau. - -Totodată, Acrivița mai căzuse și la darul foițelor: casa plină de -jucători, masă lângă masă – otusbir, ghiordum, ba și stos – și -dulcețuri, zumaricale, vinuri, cafele și vutci, și ciubuce peste -ciubuce, ziua până seara, și noaptea până la ziuă. Pe lângă asta, erà și -agiamie și ’nfumurată că nimeni nu știe jucà mai bine ca ea – și, se -’nțelege, pierdeà gros. Toate cheltuelile și pierderile astea îl dedeau -mult îndărăt pe kir Ianùlea; nu se mai ajungeà din venituri. De regulă -nu ziceà nimica; dar așà, uneori, cam în glumă, se ’ntâmplà să’i scape -și lui câte o vorbă, bunăoară: - -– Numa’ de nu ne-ar bate odată toba cu atâtea cacialmale! - -Nu’i trebuià mai mult cocoanei… - -– Da ce? nici atâta petrecere nevinovată să n’am în casa mea?… Dumneata -nu trebuià să te fi ’nsurat, dacă te știai pârlit să iei pe Acrivița, -fata lui Hagì Cănuță, care n’a fost învățată la casa părintească să’și -mănânce de sub unghie!… Să fi luat o mahalagioaică sărmană, s’o ții -încuiată pe măsline și pe mămăligă, să’ți spele rufele și să nu se -’ndure s’aprinză un muc de lumânare ’n casă! ori una, să’ți puie niște -coarne, să nu le poți duce!… Nu ți-e destul că sunt cinstită, după ce -că’ți rabd, ca o nenorocită, toate ticăloșiile și murdăriile dumitale?… -Eu voiu să trăesc, d’aia m’am măritat; aminteri mă duceam la călugărie!… -Și ’n sfârșit, dacă’ți place, kir Ianùleo! de unde nu, du-t’te plimbă, -și să ne vedem când mi-oiu vedeà ceafa… fără oglinzi! - - - -Intr’o zi, stând ei la masă împreună cu o sumă de musafiri, până s’aducă -ciorba, a ’nceput din chiar senin Ianuloaia să vorbească despre o -prietină măritată, care nu se aflà de față: - -că s’a ținut cu beizadeà cutare, un copil! și Vodă, supărat foc, erà să -puie să’i taie coadele și s’o trimiță surghiun la un schit, tocmai în -fundul munților; - -că a prins-o odată bărbatu-său, ziua ’namiaza mare, la Țurloaia, la -chiolhan, la iarbă verde, cu consulul muscălesc și cu alți drăngălăi; – -țiganii îi trăgeau de unul singur «Măi, cazace, căzăcele!» și ea chiuià -și jucà numa ’n papuci, cu palmele ’n ceafă, apilpisită, ca un maladeț -zaporojean; - -că ’ntr’un rând, a plecat la Căldărușani, s’o spovedească sfinția-sa -părintele Ioanichie, și a stat acolo de miercuri în săptămâna Patimilor -până ’n săptămâna luminată după Izvorul Tămăduirii; – se plimbà toată -noaptea cu duhovnicu ’n luntre pe lună și cântà de răsunà lacul: -«Frunzuliță lobodă, of! țațo, gura lumii slobodă!» iar părintele lucrà -din lopeți și’i țineà isonul pe glas al optulea… - -Și câte alte grozăvii. - -Musafirii și mai ales musafirele făceau haz; iar bietul kir Ianùlea, om -cu hristoitie, făceà fețe-fețe. A răbdat el cât a răbdat, și zice, -întâiu cu destulă blândețe: - -– Bine, Acrivițo, scumpa mea! cum poți dumneata, mai ales că știi ce bun -prieten sunt cu bărbatu-său… cum poți, fără să le fi văzut toate astea -cu ochii dumitale, fără nici un temeiu, să catigorisești astfel pe o -prietină, pe care o primim aproape în toate zilele în casa noastră?… Imi -pare rău! - -– Ei! apoi vezi-bine că dumneata o s’o aperi… că vă scoateți ochii unul -la altul! - -Și apoi le spune tuturor că acuma prietina nu se mai duhovnicește la -Căldărușani: i-a pus lui kir Ianùlea gândul… «să’mi spargă casa!» Da o -s’o prinză odată și n’o s’o ierte cum a iertat-o Vodă; o să puie s’o -tunză ca la cazarmă pe… și din «muscălească» și «călugărească» n’o mai -scoate. - -N’a mai putut suferì kir Ianùlea; s’a ridicat foarte turburat și s’a -răstit odată tremurând: - -– Ascultă-mă, Acrivițo! nu’ți dau voie, mă ’nțelegi, să mai zici o vorbă -măcar despre o femeie care – poți spune dumneata toate murdăriile ce’ți -trec prin gândul dumitale! – este mai cum se cade ca dumneata; că -dumneata ești, mă ’nțelegi, mai îndrăcită decât talpa Iadului, și oricât -de blajin să fie omul, îl scoți din toate răbdările! Să taci din gură, -scorpie nebună, că pui de te leagă și te trimit la Balamuc, mă ’nțelegi! - -Cocoana s’a ridicat și dumneaei și s’a năpustit asupra dumnealui, să’i -arză o palmă; dumnealui s’a ferit repede ’ntr’o parte; iar dumneaei, de -necaz că nu l-a putut nemerì, a luat castronul cu ciorbă de pe masă și i -l-a aruncat în față – l-a opărit de sus până jos. Kir Ianùlea și-a ieșit -din pepene; s’a repezit cu pumnii ’ncleștați, s’o pilduiască; dar -musafirii s’au pus la mijloc și l-au oprit în piept: - -– Nene Ianùleo! stai, omule! nu șade frumos! - -Și pe urmă, către dânsa: - -– Mai potolește-te și dumneata, coană Acrivițo, pentru Dumnezeu! nu’l -mai turbà! - -Ți-ai găsit!… S’a pornit cocoana pe răcnete, să ridice mahalaua ’n -picioare: - -– Săriiți! săriiiți, oameni buni! că mă omoară păgânul, arvanitul!… Mă -bați, ai? după ce’ți râzi de casa și de cinstea mea, hoțule și -pehlivanule!… Dacă te-ai îmbătat și ai poftă de bătut, du-te de’ți bate -țiitoarele de pân fundul mahalalelor, pe care le ’ndopi cu pumnii de -lire și ’n casă te calicești până la lescaie, râtane! Da pe mine să mă -bați? pe mine, mă! spurcăciune de bădăran?… pe mine, fata lui Hagì -Cănuță, să ’ndrăznești tu să mă bați, păcătosule, janghinosule și -râiosule?… Stăi tu, că te ’nvăț eu pe tine, cenghenè turcească! - -Și până nu’i s’a stins glasul, n’a contenit… Firește că petrecerea n’a -mai mers înainte… Au sărit toți musafirii, care mai de care: «Nene -Ianùleo!» «Cocoană Acrivițo!»… că «la necaz spune omul multe»; că «are -mâna cinci degete și nu se potrivesc unul cu altul»; și «că măruntaiele -din om tot se ceartă uneori»; dar orșicum, «nu e bine să s’auză ’n lume -de așà ’ntâmplări într’o casă de seamă!»… și așà mai departe, cu chiu cu -vai, i-au împăcat. Dar, firește, s’a știut îndată în toată mahalaua că -«biata Acrivița a lui Hagì Cănuță a ajuns de-o bate arvanitul – la masă! -față cu musafirii! – după ce o ’nșeală cu care’i iese ’nainte!… și pe -urmă prietenele: «Cum a fost ea crescută, mititica, și pe ce mâini a -’ncăput!… o s’o bage ’n pământ păgânul!» - - - -Lui kir Ianùlea i-a trecut repede necazul și iar «dragă ’n sus! dragă’n -jos! puiule și suflete», și orice porunceà dumneaei, dumnealui -răspundeà: - -– Cum poftești dumneata, _fos-mù, parighoria tù kosmù!_ (vorbe frumoase, -care ’nsemnează, pe elinicà: _lumina mea, mângâierea lumii!_) - -In vremea asta, cocoana Acrivița se gândià: - -– Eu cu budalaua, cu capsomanul ăsta de Ianùlea, mult n’am să mai fac -purici… Ia să mă gândesc la viitorul meu… - -Astfel, zi cu zi, i-a luat diamanticalele și sculele și argintăria, și -le-a pus la păstrare acasă la Hagì Cănuță; pe urmă, a ’nceput să vânză -și de pân lucrurile de preț ale casei, despre care «budalaua» habar -n’avusese să facă și el, ca orice negustor cuminte, o catagrafie. -Totodată, s’a luat cu binișorul pe lângă el; a ’nceput să’l mângâie și -să’l mâglisească. După ce l-a răsucit și l-a fermecat cum a știut ea, -când erau într’o seară amândoi singurei la iatac, s’a pomenit kir -Ianùlea că se repede dumneaei și’lia strâns în brațe și pupă’l!… El -zice: - -– Mă iubești, dragă Acrivițo? - -Dar ea, uitându-se la el cruciș: - -– Mai mă ’ntrebi, Ianulică, _fos-mu_? - -N’a putut kir Ianùlea s’adoarmă toată noaptea de bucurie că s’a dat -Acrivița lui pe brazdă… De acù ’ncolo, traiu, neneco! Despre ziua, când -s’ațipească și el, haț! îl ia dumneaei iar în brațe și zice: - -– Dragă Ianulică, am să te rog ceva… dar… să nu zici ba. - -– Când am zis eu ba la vreo dorință a mătăluță, sufletul meu? - -– Uite ce e… Tătița ar vrea să mărite și pe surioarele mele – să nu’i -rămâie fete bătrâne ’n casă – c’au și ’nceput mahalagioaicele (le știi -gurița) să le zică «iepele lui Cănuță» – și nu prea are cu ce să le -’nzestreze pe potriva lor; că dacă nu erà om cinstit și filotim cum e, -ar fi avut astăzi stare!… Mulți bani are de luat de pe la boieri mari; -ce folos, dacă deocamdată nu’i poate scoate?… Dar, după ce o ’nchide el -ochii, firește, dumneata ai să fii mai mare între clironomi; ai să -strângi pe boieri în chingi, negustorește, și o să’ți intri ’n bani… Și… -așà, m’am gândit să’l ajutăm noi; să le facem fetelor o zestre cât de -micșoară; că, de! cine se mai însoară astăzi fără zestre, doar de -dragoste?… Numai eu am avut noroc să te găsesc pe dumneata – și plăcut -și bogat, și galantom și să mă iubești atâta! - -Și pe urmă, strânge-l iar și pupă-l. - -– Bine, puică, să le dăm… Cam cât? - -– De! știu eu?… cam câte o mie-două de galbeni. - -– Bucuros, suflețele!… adù’mi aminte mâine să mergem la Hagiul, să’i -numărăm paràlele… Acù, aide, bibilico, să ne culcăm. - -Dar ea îl strânge iar și zice: - -– … Și pe urmă, uite… Frățiorii mei… Nu e bine să mai stea așà de geaba… -M’am gândit să le faci dumneata rost de un capitălaș, să s’apuce și -dânșii de vreo negustorie, că sunt gogiamite gâliganii acuma, nu mai -face să se lase tot în spinarea bătrânului: pun’te, masă! scoal’te, -masă!… Ce zici dumneata, nu zic bine? - -– Dragă puiule, nu știi că eu zic ce zici mătăluță?… Adù’mi aminte mâine -dimineață… Acuma, hai să tragem un somn. - -– Mai dă’mi o guriță, Ianulică, _parighoria tu kosmu!_ - -I-a mai dat o guriță, și au adormit ca niște copilași scăldați. - - - -A doua zi, s’a isprăvit daravera: au fost înzestrate surioarele amândouă -și amândoi frățiorii încăpuiți; iar peste vreo câteva zile, după ce i-a -dăscălit pe larg cumnatul mai mare în toate privințele negoțului, ca om -încercat, au pornit, cu chimirul plin, după marfă – unul, cu corabia, -dela Galați către Smirna în spre părțile răsăritului; altul pân Brașov, -spre părțile apusului către Lipsca, în chervan, cum umblau negustorii pe -atunci. - -Nu mai încăpeà ’n piele kir Ianùlea de fericire… Ziafeturi peste -ziafeturi zi și noapte, cu toate bunătățile și trufandalele; chef și -tămbălău cu zeci de musafiri și de lăutari – și tot ce dorià Acrivița -trebuià să se ’mplinească: Turnul Colții să’l fi cerut pe masă, kir -Ianùlea pe masă i l-ar fi adus. - -Au mers lucrurile tot așà și iar așà; a tot băgat mânile kir Ianùlea în -lada cu bani; a tot luat cu pumnul, la loc n’a mai pus nimic, pân’a dat -într’o zi cu unghiile de fundul lăzii. N’avusese pân’acuma obiceiu nici -vreme să numere ce aveà ’n ladă; acù i-a dat în cap să facă și asta, și -nu i-a trebuit multă răbdare… Mai rămăseseră vreo trei sute și ceva de -lire – să tot ajungă pentru coșniță și cheltueli mărunte pe vreo -două-trei săptămâi… Dar, om cu fire neclintită, s’a gândit așà: - -– Ei! ș’apoi?… ce’mi pasă?… Mâine-poimâine, se ’ntorc băieții cu marfa; -ne apucăm de negustorie și, cu stăruință multă și puțin noroc, umplem -lada la loc… Pân’ atunci, helbet! avem credit destul. - -Și s’a pornit după împrumuturi… Alergau cu limba scoasă samsarii de colo -până colo, să’i găsească bani cu ori și ce preț… Pân’ acuma, el luase -dobânzi cam sărate; de acum ajunsese să plătească el camătă din ce în ce -mai pipărată. Mai întâiu nu s’a prea băgat de seamă, dar n’a trecut mult -și a aflat negustorimea că se clatină rău kir Ianùlea; și mai ales că -bântuià p’atunci mare chesat asupra târgului, i s’a scurtat omului -creditul de tot: cu mai bine de sută la sută și deabià găsià, și nu vreo -sumă mai însemnată, doar num’așà de mezelic. Toată nădejdea lui se -răzimà pe întoarcerea tinerilor, care, nu’și puteà el închipuì, de ce -zăbovesc atâta, când toți negustroii plecați totodată, ba unii chiar mai -târziu, se și ’ntorseseră dela tacsid, fiecare cu încărcătura lui, la -potrivită vreme. - -Pasă-mi-te, cumnățeii aveau cuvinte să zăbovească… Tocmai când să’și -piarză kir Ianùlea răbdarea, iacă-i sosesc, una după alta, două vești -destul de urîte… Băiatului d’întâiu, pe când se ’ntorceà dela Smirna, -i-se cufundase corabia încărcată; iar el, începător în ale negustoriei, -a fost uitat s’o asigureze… Cel mai tânăr dedese la Lipsca, în iarmaroc, -peste alt chilipir: se ’ntâlnise cu niște elini, de care mișună -totdeauna pân îmbulzeala târgurilor mari; hoinărise cu ei pe la -berăriile nemțești toată ziua, iar seara, merseseră ’mpreună la -cafeneluța unui simbatriot, într’o ulicioară dosnică de lângă Casa -Sfatului, să ’nvârtească un endekamisi, și pe urmă, la iuțeală, un -stosișor; și așà, de pe la aprinsul lumânărilor până despre ziuă, îl -lăsaseră tinicheà: nu mai aveà băiatul nici cu ce să vie ’napoi acasă. - - - -Cum s’a răspândit vorba și despre astea, au intrat la grijă mare -creditorii lui kir Ianùlea, că rămâne mufluz, și s’au adunat cu toții la -cafeneaua dela Hanul-cu-Tei, spre a se sfătuì ce’i de făcut, ca să-l -țină zi și noapte sub de aproape pază, nu cumva s’o șteargă înainte de -sorocul plăților, cum au muflujii obiceiu. Pe de altă parte, văzându-se -scos la selemet, l’a apucat pe kir Ianùlea un fel de groază… Ce are să -facă el de acuma, căzut în sărăcie, în necinste și ’n ocară?… Or să’l -vâre întâiu în temniță, și, pe urmă, când i-or da drumul, să ’ntinză -mâna pe la porțile ălor de i-a ’ndopat cu atâtea bunătăți și daruri!… Și -încă, treacă-meargă toate!… Dar ce te faci cu fata lui Hagì Cănuță? - -N’a stat mult la gânduri spre a vedeà că alta nu’i mai rămâne decât să -spele de grabă putina – să se ducă încotro vedeà cu ochii, până dincolo -de Mărul-Roșu. Astfel dar, în faptul zilei, s’a sculat binișor, a strâns -câtă drojdie se mai găsià pe fundul lăzii, s’a dat jos la grajd, a -poruncit să’i pună șaua pe un buestraș tătăresc, a ’ncălecat, spunând -argatului că merge până la Snagov după plătică proaspătă, că are deseară -musafiri la masă, a ieșit pe poartă la pas și… pe urmă, cu ochii tot -înainte, p’acì ți-e drumul… - -Când a luat-o pe sub Mitropolie la stânga, cătră câmpul Filaretului, se -luminase de răsărit, așà că, suind la deal, pân dreptul Cuțitului de -Argint, și uitându-se ’napoi în vale, a zărit un pâlc mare de călăreți -în goană venind par’că pe urma lui. In adevăr, bănueala îi erà -întemeiată… Prinseseră de veste negustorii și porniseră repede după el -cu ceauși dela Agie. El a vrut s’abată din drumul mare și s’o ia pe sub -deal la dreapta, dar a dat de niște șanțuri; buestrașul s’a poticnit și -l-a trântit cât colo… Atunci, omul s’a sculat, a părăsit calul și a -apucat-o pe jos. A suit la niște uluci, le-a sărit; pe urmă, alt șanț și -alte garduri, până când, rupt de osteneală, ajungând pe culme, s’a oprit -în fața viișoarei unui mărginaș bondoc și ’ndesat, care tocmai se spălà -pe ochi de dimineață, la soare, în prispa cramei. - -Kir Ianùlea, cum l-a văzut, i-a zis gâfâind: - -– Bună dimineața, neicuțule; cum te chiamă? - -– Bună dimineața, jupâne… Pe mine Negoiță mă chiamă; da pe dumneata? - -– Kir Ianùlea… - -Și d’abià mai ținându-l balamalele, a pășit pârleazul înăuntru și zice: - -– Frate Negoiță, fă-ți pomană și mă scapă! Umblă niște dușmani să puie -ghiara pe mine, să mă nenorocească! Ascunde-mă undeva pe aici, și eu te -fac om bogat… Iar, dacă, pân’oiu plecà, nu ți-oiu dovedì că te pot -procopsì, atunci primesc să mă dai chiar dumneata pe mâna dușmanilor… Mă -rog dumitale, frate Negoiță, nu mă lăsà ’n pierzare! mă rog și iar mă -rog! - -Negoiță s’a scărpinat în cap stând puțin la gânduri și a răspuns: - -– Ascultă-mă, kir Ianùlea: ce sunt dușmanii dumitale?… n’or fi boieri?… -că de! drept să’ți spun, cu boieri în cârcotă nu mă bag… - -– De unde, boieri? sunt negustori… - -– Atuncea, te scap… - -Cum l-a ascuns sub o claie de haraci, peste care a mai trântit și niște -coceni de porumb, iacătă și dușmanii… - -– Mă, neicuță, a ’ntrebat unul, nu văzuși dumneata adineaori trecând -p’aici un negustor – așà ș’așà? - -– N’am văzut. - -– Ți-am da un bacșiș bun, să ne spui încotro a apucat… - -– Păi, dacă nu l-am văzut… - -– Spune, mă! a zis un slujitor ridicând gârbaciul… - -– Dumneata mă poți și omorî!… da dacă nu l-am văzut… - -– Dacă n’a văzut omul, n’a văzut, zice altul… Hai degrabă ’nainte, că -pierdem vreme de geaba. - -Și au plecat, care călare, care pe jos, unii ’ntr’o parte, alții -’ntr’alta, alergând ca nebunii… După plecarea lor, Negoiță s’a suit -într’un dud mare și s’a uitat pretutindeni roată, să se ’ncredințeze -dacă s’au depărtat bine; pe urmă s’a dat jos încetinel și l-a scos pe -fugar din ascunzătoare. - -– Te-am scăpat. Acum să te văz, Kir Ianùleo… Te ții de vorbă? - -– Dragă neică Negoiță, nu știi cât îți sunt de ’ndatorat și cât vreau -din tot sufletul să mă țiu de cuvânt!… Iar ca să ’nțelegi că mă pot -plătì de dumneata, te rog șezi colea lângă mine să afli cine sunt eu și -să asculți toate pățaniile mele. - -Și i le-a povestit toate pe șart kir Ianùlea lui Negoiță – de cum a fost -plecat din adâncuri după porunca impărătească și până ’n ceasul de față -– toate, cu deamănuntul toate, pe care Negoiță le-a ascultat cu plăcere -mare și cu multă luare aminte. - -– Și acuma, neică Negoiță, ascultă bine cum te pot eu procopsì pe -dumneata… De câte ori ăi auzì c’a intrat dracu ’n vreo femeie, nevastă, -fată, măcar fie ori din ce loc, ori de ce neam ar fi, să știi că eu sunt -ăla. Numaidecât dar să vii acolo, că eu nu ies din ea până nu m’ăi gonì -dumneata… Firește că dacă i-ăi da de leac, de geaba n’are să-ți fie… -Bărbatul femeiei ori părinții fetei or să te răsplătească frumos… Ce -zici?… îți vine la socoteală? - -– Cum nu? a răspuns zâmbind Negoiță. - -Iar kir Ianùlea, după ce i-a mulțumit încă odată, a plecat p’acì ’ncolo. - -Nu se ’ncheiase nici o lună după astea, și coborînd Negoiță ’n târg cu -niște vișine trufandale de vânzare, a aflat dela precupeți că pe una -dintre fetele lui Zamfirache Ulierul din Colentina, a de s’a logodit cu -Ilie Bogaierul dela Bărăție, o muncește dracu de vreo zece zile… Ce nu -i-au făcut?… Leacuri, descântece, molitve… de geaba! Părinții și -logodnicul plâng într’una văzând-o cum se canonește… Vorbește în toate -limbile fără să le fi învățat, și sporovăește și’i turuie mereu gura și -spune feldefel de taine și pâre – de unde le-o mai fi știind? – încât o -lume, care aleargă s’o asculte, stă și se crucește: - -ba că «sacul cu lire dela Paharnicul Iordache din Dudești, de nu i s’a -mai dat de urmă, – furat de grămăticul pe care l-au prins pe drumul -Olteniței și a scăpat peste noapte din beciurile Agiei, – se află acuma -pus bine, înfășurat într’un testemel ciadiriu, în fundul sertarului de -jos dela scrinul de lângă soba din iatac, la clucereasa Tarsița, mătușă -despre mamă a lui Aga, mai tânără ca dumnealui – se ’ntâmplă! – și că -cine nu’i știe merchezul poate scotocì ’n sertar cât poftește, că nu’i -dă de fundul adevărat»; - -ba că «adiata lui Agop, tutungiul dela Sfinți, lăsată nepoati-și, nu-i -scrisă de răposatul: a ticluit-o pe urmă, într’o noapte, bărbatu-său -Tacor, cafegiul din Caimata, care vinde și suliman și canà de păr,… -Tacor cu Avedic, paraclisierul dela biserica armenească»; - -ba că «fratele ăla tinerelul, de d’abià’i mijește mustața, călugărașul -sprâncenat, care șade la prea-cuvioșia sa părintele arhimandritul -Hrisant, în curtea Mitropoliei, – chip și seamă la ’nvățătura -cântărilor, – este fata a mai micșoară a lui Ristache Muscalagiul dela -Ploiești»… - -și câte și mai câte alte bazaconii – cine le mai poate țineà minte? - -Cum a auzit Negoiță toate astea, și-a desfăcut coșurile la precupeți, cu -rădicata, pe ce a putut rupe și s’a dus d’a dreptul să vază și el pe -fata apucată; și cum a ajuns acolo, s’a vârît pântre lumea adunată ș’a -spus părinților și logodnicului că el o scapă pe fată dacă i-or da o -sută de galbeni. Firește că bieții oamenii n’au mai stat la gânduri: o -sută fie! Iar Negoiță s’a apropiat de urechea pătimașei și, făcându-se -că o descântă, i-a zis încet și stios: - -– Am venit, kir Ianùleo, după vorba noastră… - -– Am înțeles, i-a șoptit duhul; dar, drept să’ți spuiu, neică Negoiță, -nu te-am crezut așà de nătărău, să te mulțumești cu o sută de galbeni… -Ce o să’ți ajungă ție numai atâta? Trebuià să ceri gros! Dar fiindcă ai -greșit, te iert de data asta… Acù mă duc la Craiova, să intru în soția -Caimacamului. Săptămâna viitoare să te ’nființezi acolo… Nu mă face să -te aștept prea mult; mai am și alte trebușoare, nu numa grija dumitale… -Caimacamul își iubește nevasta ca ochii din cap, e și bogat și darnic. -Socotește-te bine în talia asta, că de-acolea ’ncolo nu mai ai nici o -putere asupra mea; să știi că după asta sunt deslegat de orice cuvânt și -nu mai avem nimica de ’mpărțit împreună! - -Zicând acestea, s’a depărtat duhul… Tânăra s’a tămăduit. Toată lumea se -’nchinà părinții și logodnicul nu știau ce să mai facă de bucurie, iar -Negoiță, luându-și suta de galbeni, a pornit la vie să se gătească de -drum lung. - -Și-a vândut a doua zi rodul la un oltean; a treia zi și-a cumpărat un -călușel, cu tot dichisul de călărie, dela pătură și șea pân’ la ipingea; -a patra, dimineața, a plecat. Asta erà într’o miercuri… Ziua umblà, -noaptea se odihneà așà încet-încet, haidea-haidea, marția următoare, pe -la asfințit, a ajuns drumețul la straja Craiovei, și, de acolo, -întrebând din om în om că unde ar puteà găzduì un negustoraș ca el, l-au -mânat la un han peste drum de o biserică mare. - -Cum a descălicat, a dat calul în primirea argaților și a intrat în -cârciumă, unde mai erau și alți isnafi, să-și prinză inima cu un ciocan -de rachiu și cu ceva mezelic, înainte să meargă la odaie. Inserase -binișor. Până să’i frigă niște pastramă, stà la masă pe gânduri; stând -așà, aude clopote, și întreabă pe un arnăut, care trăgeà ciubuc la altă -masă, ce sărbătoare e a doua zi, de se face privighere mare. Dela arnăut -și dela cârciumăreasă, află îndată că nu’i a doua zi nici o sărbătoare, -dar că așà se fac ziua și noaptea slujbe peste slujbe la toate -bisericile pentru ușurarea tinerei soții a Caimacamului, care e chinuită -de duhuri, și nu’i pot da de leac cu nimica: toate babele meștere, toți -doftorii dela Sibiiu, pricepuți la așà boale, toate maslurile și -molitvele, citite de Vlădica și arhiereii cu patruzeci de preoți – de -geaba. Femeia are năvârlii grozave: într’una sare și joacă tontoroiul, -că trebuie s’o lege; cât o țin legată dârdîie din toate ’ncheieturile și -scrâșnește, par’că ar arde-o în foc; dacă’i dau drumul, iar începe să -sară și să țopăie, și țopăie și sare până o leagă iar; asta de peste o -săptămână, fără clipă de odihnă și fără să primească ’n gură măcar o -picătură de apă… O lume se ’ngrozește; iar soțu-i se jelește ca un -nenorocit; și de-aia se fac slujbe peste slujbe la biserici, doar s’o -milostivì Maica-Domnului cu vreo minune. - -Negoiță a dat țoiul repede pe gât, a ’mbucat o fărâmă de pastramă, ca -orice slugă, de teamă să nu-l aștepte prea mult stăpânul; a dat un -icusar arnăutului și l-a rugat să’l ducă de grabă la curte. Când au -ajuns acolo, fierbeà lumea, că bolnavei i-erà totdeauna mai rău când -înnoptà… O sumă de cocoane și slujitoare o țineau legată ’n cearceafuri -ude pe biata tânără, care se sbuciumà din creștet până ’n tălpi; preoții -’n odăjdii mari o slujeau ș’o afumau cu cădelnițele, iar soțul plângeà, -făcând mereu la metanii. Când iată că un arnăut vine și zice ’n gura -mare: - -– Măria-Ta, nu te supărà!… este aici un om prost, care vine tocmai dela -București într’adins; zice că el știe să descânte la boale ca a -Măriei-Sale și-și pune capul chezășie că o tămăduie îndată. - -S’a ridicat nenorocitul, luminat în pierzania lui de razele nădejdii din -urmă, și a strigat: - -– Să vie! - -Cum s’a arătat Negoiță în prag, până să-l întrebe cineva ce și cum, -tânăra s’a potolit din dârdâială, a poruncit, par’că erà sănătoasă la -baie, să’i scoată cearceafurile; s’a uitat drept la el, a început să -râză veselă, ca la vederea unui vechiu prietin de mult așteptat, și i-a -făcut semn să vie mai aproape, chemându-l chiar pe nume: - -– Bine ai venit, dragă Negoiță! ce mai faci? Sănătoșel? vino ’ncoace mai -aproape, că am să-ți spun ceva, să nu ne auză niminea! - -Cine să-și crează ochilor și urechilor?… Negoiță a dat pe toți într’o -parte, s’a apropiat prietenește de pătimașă și i-a șoptit: - -– Drăguță, să mă ierți că te lăsai să cam aștepți dar nu știi ce greu -drum și ce gloabă de cal am avut. - -– Nu face nimica, a răspuns duhul foarte încet; eu plec de aici… -De-acuma, te-am pricopsit; nu’ți mai sunt dator cu nimica. Să știi prin -urmare, neică Negoiță, că asta ți-este a din urmă… Să nu care cumva să -te mai văz că te ții de coada mea, că nu numai nu căpeți nimica, dar -încă mă și supăr, și dacă m’oiu supărà, de! poate să’ți pară foarte rău… -Atâta’ți spun… - -A pierit duhul… și firește și-a venit pătimașa ’n fire, bună sdravănă ca -mai nainte, par’că și mai veselă… Acuma cu câte daruri și cinste l-a -’ncărcat Caimacamul pe Negoiță, ce să vi-le mai înșir eu? – că vi-le -puteți singuri închipui… I-a dăruit cu hrisov o moșie, s’o stăpânească -de veci, și pe d’asupra l-a și boierit. - -Trăià acuma Negoiță în huzur, ce cu gândul nu gândise, de vreo trei luni -și mai bine. Dar într’o zi, tocmai când își făceà după prânz tabietul -boieresc, cu cafeà și ciubuc în pridvorul lui dela țară, iacătă vede de -departe, pe drumul care vine din spre miazăzì, un vârtej de praf, care -se tot apropie… Ce să fie?… Sunt niște slujitori dela Curte: vin în -goană cu ’naltă poruncă să’l aducă nepristan la Craiova. - -Nu i-a prea plăcut lui Negoiță că i-au turburat tabietul; dar ce să -facă?… Ajungând la curte, a sărutat mâna stăpânului; acesta l-a luat în -brațe, l-a sărutat pe frunte, și i-a zis: - -– Prea iubite frate Negoiță, dacă ții la mine câtuș de puțin, să -pornești fără clipă de zăbavă spre București: butca e gata; pe drum -așteaptă cai de olac din poște ’n poște… Fata Măriei Sale lui Vodă, -Domnița, e apucată cum a fost și nevastă-mea, poate și mai rău, după -stafeta ce primìi… Numai dumneata o poți scăpà… Aleargă! - -– M’am fript! s’a gândit Negoiță; dar de zis, n’a putut zice nimic. - -Caimacamul l-a strâns în brațe, l-a suit în butcă, și, mânați, bre! -Surugiii au dat bice și călcâie, pe urmă țipete și chiote… Până a două -zi, pe la ceasul vecerniei, l-au adus pe Negoiță techer-mecher drept la -scara palatului domnesc din București. - -Vodă și Doamna, frângându’și mâinile, l-au întâmpinat în capul scării, -și Vodă i-a strigat în grecește, cum vorbià p’atunci boierimea: - -– Ah! Dumnezeu te-a adus, boierule! Poftim! - -Dar Negoiță – de unde să știe grecește? – a răspuns într’o doară: - -– Cine nu’l caută, îl găsește, Măria Ta, dar cine’l caută! Să vedem!… -să’l căutăm!… Dacă s’o puteà, și mie mi-ar păreà bine. Să vedem… - -– Haide! - -Și zicând asta, Vodă l-a ’mpins pe Negoiță până ’n sagnasiul din fundul -sălii… Acolo stà Domnița grecește pe un covor jos, clătinând mereu din -cap ca o păpușă cu gâtul de sârmă; într’una se chinuià așà de cinci zile -cu dinții ’ncleștați și fără să ’nchidă ochii o clipă. - -Cum s’a arătat Negoiță, Domnița a stat din cap și a ’nceput să țipe, -apucată de toate năbădăile: - -– Afară! dați’l afară, să nu’l văz în ochii mei pe râtanul de Negoiță! -afară!… să vie băbaca! - -Negoiță n’a așteptat mai multe și, în loc să se supere că’l gonește cu -ocară, a ridicat așà din umeri, par’c’ar fi zis «De! dacă nu poftești!»… -S’a ’ntors în loc și a voit să plece. Dar Doamna l-a apucat de mână; iar -Vodă s’a apropiat de fiică-sa: - -– Aicea sunt! uite băbaca matale! - -– Nu tu! țipà fata. Nu te-am chemat pe tine! să vie băbac’ al meu! - -– Eu sunt băbac ’al tău! a zis cu lacrimi fierbinți prăpăditul de -bătrân. - -Dar copila, țipând și mai grozav: - -– Nu! nu ești tu! tu ești urît! tu du-te cu Negoiță! să vie căpitan -Manoli Ghaiduri, că el e băbac’ al meu adevărat! - -La așà vorbe nebunești, Doamna a leșinat… Dacă nu erà Negoiță s’o apuce -’n brațe, cădeà lată. Au sărit cocoanele Curții și au luat-o s’o frece -cu oțet de trandafir și să’i dea pe la nas cu pene aprinse. Iar bietul -Vodă a ’nceput să se bată cu pumnii ’n fes, pe câtă vreme copila tot mai -tare țipà: - -– Să’mi aduceți pe băbac’ al meu! pe căpitan Manoli! p’ala’l vreau eu! - -In sfârșit, Negoiță zice lui Vodă la o parte: - -– Măria Ta, la așà pătimași trebuie să le facem cheful deocamdată, că -dacă ne ’mpotrivim, îi ațâțăm mai rău. - -I l-au adus prin urmare pe căpitan Manoli… Mai rar așà palicar! înalt, -spătos și mustăcios – o mândrețe de arnăut! și muiat numa ’n fireturi de -sus până jos – să fie de fală pentru orice Curte Domnească! - -Cu mustățile lui frumoase, înnecate de lacrimi, s’a apropiat căpitan -Manoli, sluga credincioasă, de fiica Doamnei; iar mititica, îndată ce -l-a văzut, s’a descruntat deodată, a zâmbit dulce și, ca orice copil -supus când roagă frumos pe tată-său să’i facă un hatâr, i-a zis cu multă -blândețe: - -– Băbacă! te rog, băbacă, dacă mă iubești, să-i tai lui Negoiță nasul și -urechile și să-l dai afară ca pe un obraznic… că e botos, e lacom și -nemulțumitor! să nu-l mai văz în ochii mei, că nu-l pot honipsì! - -Căpitan Manoli iubià, firește, pe Domnița din tot sufletul; dar așà -hatâr mare nu-i puteà face fără voia stăpânilor. Iar Negoiță s’a gândit: -«Așà ți-e vorba?… Bine!» pe urmă s’a ’ntors la Vodă și zice: - -– Măria-Ta, ia să se dea toți într’o parte, să văz și eu mai aproape pe -pătimașa. - -I-au făcut toți loc, iar Negoiță s’a dus drept la Domnița care se -sbuciumà și răcneà cât puteà: - -– Afară Negoiță! Ieși afară, mojicule! - -Dar el nu s’a sinchisit de pandoliile ei și i-a vorbit încet: - -– Drăguță, eu aș zice să pleci mai bine de bunăvoie… - -Aș! fata răcnià mai rău: - -– Afară Negoiță! - -– Și zi, așà, ai?… Nu vrei? - -Ș’a dat s’o apuce de mână. Atunci Domnița l-a scuipat în față și i-a ars -o palmă de i-au scăpărat ochii lui Negoiță. - -El s’a șters cu mâneca pe obraz și ’ntorcându-se ’n loc spre Vodă, zice: - -– Măria-Ta, patima asta vine aicea cu o ’mprejurare cum pân’ acuma n’am -mai întâlnit… Că n’ar fi leac de tămăduire, nu zic; dar, singur eu, nu -pot face deocamdată nimica… îmi trebuie un ajutor… Am aicea la -București, în mahalaua Negustorilor, o prietenă meșteră care știe să -tragă de gâlci și de năjit; e văduva unuia care și-a prăpădit averea ’n -risipă și ’n desfrânări; a rămas mufluz, și-a luat lumea ’n cap și a -lăsat pe biata femeie nevinovată pieritoare de foame… O chiamă Acrivița -Ianuloaia, fata lui Hagì Cănuță… - -La vorbele astea, Domnița a ’ncetat deodată cu țipetele ș’a ’nceput să -tremure, clănțănind ca ’n toiul frigurilor. - -– Așà dar, rog pe Măria-Ta să poruncească a pune iute caii, s’aduc numai -decât pe Ianuloaia. - -A vrut să facă un pas; dar Domnița l-a apucat strâns de pulpană, țipând -apelpisită: - -– Stăi, Negoiță! - -Și… ce să mai lungim acuma povestea? – că o poveste, cât de frumoasă, -dacă-i prea lungă, iar nu face – i-a trecut copilei, par’că numai visase -cineva c’ar fi fost bolnăvioară; s’a gătit frumos, ș’a plecat veselă cu -Doamna la plimbare, în butcă deschisă… Patru telegari cu falaitar, -doisprezece arnăuți călări înainte și tot atâția în urmă, fluturându-le -fustanelele; iar Manoli, sus pe capră, cu mâna dreaptă pe prăselele -hangerului din sileaf, și cu stânga răsucindu’și mustățile… Și erà mare -bucurie pe sufletul lui Vodă, când se uità dela fereastră cum sburà -butca departe… - -Negoiță a rămas în gazdă la curte. Cam a treia zi, aducându-și aminte că -mai are și alte daraveri în București, a mers drept în mahalaua -Negustorilor, să-i ia urma Ianuloaiei… Casele cele frumoase, le -vânduseră creditorii… Sărmana! părăsită de bărbat, trăià acuma la -tată-său, la Hagìul… Acolo, găsind-o, a rămas încremenit de așà -frumusețe, mai ales cum se purtà ea acuma, cernită de sus până jos, ca -orice văduvă jalnică… După ce i-a sărutat mâna, i-a zis: - -– Uite, cocoană; eu mă știu dator lui kir Ianùlea cu o sută de galbeni; -ieri am aflat de nenorocirea dumneavoastră, și ți-am adus datoria… -Poftim! - -Cocoana a ’nceput să plângă și să-l întrebe dacă știe el ceva despre ce -s’o fi făcut omul ei, că ea nu mai poate – se frige, o să moară de dorul -lui. Negoiță i-a răspuns că nu știe nimica; iar, ca mulțumire că -bărbatu’l îndatorase la vreme de mare nevoie, a rugat-o pe cocoana să -primească a stăpânì ea de veci viișoara lui dela Cuțitul-de-Argint, și -i-a și dat la mână hârtie de danie, întărită cu pecetie domnească. După -aceea, ca să se mântue el odată de slujba doftoritului, s’a gândit câtva -și i-a mai spus: - -– Cocoană, eu am văzut mult bine de pe urma bărbatului dumitale; în -cinstea și pomenirea lui, vreau să te ’nvăț ceva, cu care, la prilej, să -te salți bine din lipsă… Ascultă, rogu-te, cu luare aminte… «De câte ori -ăi auzi c’a intrat dracu ’n vreo femeie, nevastă, fată, măcar fie din -orice loc, or de ce neam ar fi,… numaidecât să mergi acolo, că nu iese -din ea până nu l-ăi gonì dumneata… Să’i zici pătimașei numai atâta, -par’c’ai fi întâlnind pe omul dumitale: «Aici mi-ai fost ascuns, -Ianulică?… și eu te căutam ca o nebună… _fos-mu! parighoria tu kosmu!_» - -– De unde știi dumneata vorbele astea? a ’ntrebat cocoana privindu’l -cruciș. - -– Le-am învățat, de mult, dela un prietin… a răspuns Negoiță, zâmbind la -privirea cocoanei; apoi a adăugat: - -– … Numai atâta să’i spui… Pe urmă, s’o apuci în brațe, tot cu gândul la -kir Ianùlea; să te uiți la ea așà frumos, cum te uiți acuma la mine, s’o -săruți cu foc și să n’o slăbești din dragoste până nu’i trece de tot… -Firește că, după potriva ipochimenilor, n’are să’ți fie osteneala de -geaba… Ai înțeles? - -– Am înțeles. - -– Acuma, rămâi sănătoasă, cocoană! S’auzim de bine! - - - -S’a ’nâpoiat după acestea Negoiță la curte, unde a stat încă vreo patru -cinci zile, numa ’n bunătăți și ’n cinste mare. Când ședeà el sus la -masă cu Măriile Lor, cu protipendada și cu evgheniștii ăi mai -simandicoși, cântau jos sub ferestre meterhanèle și jucau soitarii -pentru petrecerea isnafilor ș’a prostimii. A opta zi, s’a hotărît -Negoiță să se pornească la urma lui înspre părțile Jiiului… L-au -căftànit și i-au dăruit Vodă și Doamna câte trei pungi de ibrișim cu -câte o mie de galbeni; iar Domnița, un inel cu o nestemată cât o alună -turcească, și cu sevas mare l-au petrecut toți până jos în capătul -scării. - -Căpitan Manoli s’a rugat de stăpâni să ducă el pe Negoiță pân’ acasă. -Toată vremea, pe drum, l-a îngrijit căpitanul ca un frate ziua și -noaptea, cântându’i din gură și cu tambura manèle turcești și cântece de -palicari de pân munții lui depărtați – și cântà strașnic; aveà și glas -și pătrundere. I-a plăcut mult lui Negoiță tovărășia lui Manoli și, -ajungând acasă la moșie, s’a crezut dator să poftească și el în gazdă pe -căpitanul, care erà tot atât de plăcut și de bun, pe cât de voinic și de -viteaz… Seara au cinat împreună, cu vin vechiu de Drăgășani, cu cafele -și ciubuce, până târziu; iar, după cină, la care, osteniți cum erau de -drum, se cam trecuseră din pahare, căpitanul, cât erà de mare palicar, -înnecându-l deodată așà un parapon, s’a lăsat să’l podidească plânsul ca -pe o femeie, și căzând în genunche, i-a zis gazdei: - -– Eu sunt sărac, _bei-mu_ (adică _prințul meu_), n’am să’ți dăruesc -nimica de preț; dar numai Dumnezeu și sufletul meu știu cât îți sunt de -recunoscător!… că, dacă se prăpădeà fetica, eu – uite, vezi hangerul -ăsta?… până ’n prăsele mi-l băgam în piept!… că fără copila asta, ce -s’ar mai fi făcut Manoli sărmanul, sărmanul Manoli? - -Ș’a ’nceput să sărute mâinile lui Negoiță și l-a rugat să’i primească ’n -dar o pereche de mătănii dela Ierusalim. - -Câtă vreme căpitan Manoli vărsà aici lacrimi de mulțumire, colo, -departe, la București, se jeleà de durere Mitropolitul, că una dintre -nepoțelele I. P. S. Sale începuse să aibă pandolii… Dar s’a ’ndurat -Pronia și nu l-a lăsat să plângă prea mult pe robul -Iubitorului-deoameni… Cum a intrat coana Acrivița pân gangul -clopotniței, par’că i-a luat tinerei boala cu mâna… Și a zis bodaproste -Ianuloaia când a plecat blagoslovită și mulțumită destul dela -Mitropolie. - -Iar, noaptea aceea chiar, în adâncuri se adunà soborul demonilor -dinaintea lui Dardarot, să asculte pe Aghiuță, care se ’ntorsese și el -la urma lui cu coada ’ntre picioare, rupt de oboseală. - -Le-a povestit el toate câte le pătimise dincolo, mai cu șart și mai -frumos decât vi le-am putut eu povestì dumneavoastră. Impăratul a făcut -un haz nespus și a zis râzând: - -– M’am pătruns acuma cum merge pricina… Halal să’ți fie, dragă Aghiuță! -frumos te-ai purtat, n’am ce zice… Cu ce vrei să te răsplătesc pentru -atâta osteneală? - -– Intunecimea Ta, spre răsplată, două hatâruri am să ’ndrăznesc a cere. - -– Spune, puiule dragă. - -– Intâiu, pe Acrivița și pe Negoiță să nu’i văz vrodată p’aici!… Ducă-se -la Raiu, să se ’mpace Sf. Petre cu ei cum o ștì. - -– Bine… Și al doilea? - -– Al doilea, să mă lăsați să mă mai odihnesc și eu puțintel acasă, că -m’am dăulat de atâtea trebușoare pe pământ. - -– Bine, ș’asta!… ai dreptul să dormi trei sute de ani de aici ’ncolo -fără să te mai supere nimeni cu nimic! - -Zicând acestea, Dardarot i-a tras un picior după obiceiu și l-a trimis -să se culce. - -Și așà, au mers cocoana Acrivița și Negoiță, fiecare la ceasul său, în -Raiu; iar Aghiuță s’a pus să’i tragă la soamne… și dormì! și dormì! ș’o -fi dormind ș’acuma, dacă nu cumva s’o fi sculat, mititelul, să se apuce -iar de cine știe ce drăcii. - - - - -LA HANUL LUI MÂNJOALĂ - -Un sfert de ceas până la hanul lui Mânjoală, de-acolea, până’n -Popeștii-de-sus, o poștie: în buiestru potrivit, un ceas și jumătate… -Buiestrașu’i bun… dacă’i dau grăunțe la han și’l odihnesc trei sferturi -de ceas… merge. Care va să zică, un sfert și cu trei, un ceas, și până’n -Popeștii unul și jumătate, fac două și jumătate… Acù sunt șapte trecute: -ăl mai târziu până la zece, sunt la Pocovnicu Iordache… Am cam -întârziat… trebuià să plec mai de vreme… dar în sfârșit!… de așteptat, -mă așteaptă… - -Așà socotind în gând, am și văzut de departe, ca la o bătaie bună de -pușcă, lumină multă la hanul lui Mânjoală, adică, așà’i rămăsese numele; -acuma erà hanul Mânjoloaii – omul murise de vreo cinci ani… Sdravănă -femeie! ce-a făcut, ce-a dres, unde erà cât p’acì să le vânză hanul când -trăià bărbatu-său, acuma s’a plătit de datorii, a dres acaretul, a mai -ridicat un grajd de piatră, și încă spun toți că trebuie să aibă și -parale bune. Unii o bănuesc că o fi găsit vreo comoară… alții, că umblă -cu fermece. Odată au vrut s’o calce tâlharii… S’au apucat să-i spargă -ușa. Unul dintre ei, ăl mai voinic, un om cât un taur, a ridicat toporul -și când a tras cu sete, a picat jos. L-au ridicat repede! erà mort… -Frate-său a dat să vorbească, dar n’a putut – amuțise. Erau patru inși. -L-au pus pe mort în spinarea lui frate-său, și ceilalți doi l-au apucat -de picioare, să’l îngroape undeva departe. Când să iasă din curtea -hanului, Mînjoloaia începe să strige pe fereastră: hoții! și’n față-le, -iacă zapciul cu mai mulți inși și cu patru dorobanți călări. Strigă -pomojnicul: «Cine’i?» Hoții cei doi, fugi care ’ncotro! rămâne mutul cu -frate-său mort în cârcă. Acù, ce te faci la cercetare? Toată lumea știà -că mutul vorbește; cui puteà să’i treacă prin cap că mutul nu se -preface? L-au bătut până l-au smintit, ca să-i vie glasul la loc – de -geaba. De atunci li s’a tăiat pofta flăcăilor să mai calce hanul… - -Până să’mi treacă toate astea prin minte, am sosit. O sumă de càre -poposesc în curtea hanului; unele duc la vale cherestea, altele porumb -la deal. E o seară aspră de toamnă. Chirigiii se ’ncălzesc pe lângă -focuri… de aceea se vedeà atâta lumină de departe. Un argat îmi ia calul -în primire să-i dea grăunțe la grajd. Intru în cârciumă, unde fac -refeneà oameni mulți, pe când doi țigani somnoroși, unul cu lăuta și -altul cu cobza, țârlîie într’un colț, oltenește. Mi-e foame și frig – -m’a răzbit umezeala. - -– Unde’i cocoana? întreb pe băiatul dela tarabă. - -– La cuptor. - -– Trebuie să-i fie mai cald acolo, zic eu, și trec printr’o săliță, din -cârciumă în bucătărie… - -Foarte curat în bucătărie… și abur, nu ca în cârciumă, de cojoace, de -cisme și de opinci jilave – abur de pâine caldă. Mânjoloaia priveghià -cuptorul… - -– Bine v’am găsit, cocoană Marghioalo! - -– Bine ați venit, cocoane Fănică. - -– Mai s’o fi găsind ceva de mâncare? - -– Pentru oameni de omenie ca dumneata, și la miezul nopții. - -Și repede coana Marghioala dă poruncă unei cotoroanțe să puie de masă’n -odaie, și pe urmă s’apropie de cotlon la vatră, și zice: - -– Uite, alege-ți. - -Cocoana Marghioala erà frumoasă, voinică și ochioasă, știam. Niciodată -însă de când o cunoșteam – ș’o cunoșteam de mult: trecusem pe la hanul -lui Mânjoală de atâtea ori, încă de copil, pe când trăià răposatul -taică-meu, că pe acolo n’erà drumul la târg – niciodată nu mi-se păruse -mai plăcută… Eram tânăr, curățel și obraznic, mai mult obraznic decât -curățel. M’am apropiat pe la stânga ei, cum erà aplecată spre vatră, și -am apucat-o peste mijloc; ajungând cu mâna de brațul ei drept, tare ca -piatra, m’a ’mpins dracul s’o ciupesc. - -– N’ai de lucru? zice femeia și s’a uitat la mine chiorâș… - -Dar eu, ca s’o dreg, zic: - -– Strașnici ochi ai, coană Marghioalo! - -– Ia nu mă ’ncântà; mai bine spune ce să-ți dau. - -– Să’mi dai… să’mi dai… Dă’mi ce ai dumneata… - -– Zău… - -Și eu, oftând: - -– Fie, că strașnici ochi ai, coană Marghioalo! - -– Da dacă te-aude socru-tău? - -– Care socru?… de unde știi? - -– Dumneata gândești că, dacă te-ascunzi sub căciulă, nu te mai vede -nimeni ce faci… Nu te duci la Pocovnicu Iordache să te logodești cu fata -a mai mare?… Aide, nu te mai uità așà la mine; treci în odaie la masă. - -Multe odăi curate și odihnite am văzut în vieața mea, dar ca odaia -aceea… Ce pat! ce perdeluțe! ce pereți! ce tavan! toate albe ca laptele. -Și abajurul și toate cele lucrate cu iglița în fel de fel de fețe… și -cald ca sub o aripă de cloșcă… și un miros de mere și de gutui… - -Am vrut să m’așez la masă și, după obiceiul apucat din copilărie, m’am -întors să văz încotro e răsăritul, să mă ’nchin. M’am uitat cu băgare de -seamă de jur-împrejur pe toți pereții – nici o icoană. Zice cocoana -Marghioala: - -– Ce te uiți? - -Zic: - -– Icoanele… Unde le ții? - -Zice: - -– Dă-le focului de icoane! d’abià prăsesc cari și păduchi de lemn… - -Femeie curată!… M’am așezat la masă, făcându-mi cruce după datină, când -de odată, un răcnet: călcasem, se vede, cu potcoava cismii, pe un cotoiu -bătrân, care erà sub masă. Cocoana Marghioala sare repede și deschide -ușa de perete; cotoiul supărat dă năvală afară, pe când aerul rece -năpădește ’năuntru și stinge lampa. Caută chibriturile pe bâjbâite; caut -eu încolo, caută cocoana ’ncoace – ne-am întâlnit piept în piept pe -’ntuneric… Eu, obraznic, o iau bine ’n brațe și ’ncep s’o pup… Cocoana -mai nu prea vrea, mai se lăsà; îi ardeà obrajii, gura ’i erà rece și -i-se sbârlise pe lângă urechi puful piersicii… In stârșit, iacă -jupâneasa aduce tava cu demâncare și cu o lumânare. Pe semne om fi -căutat mult chibriturilè, că țilindru lămpii se răcise de tot. Am -aprins-o iar… - -Bună mâncare! pâine caldă, rață friptă pe varză, cârnați de purcel -prăjiți, și niște vin! și cafeà turcească! și râs și vorbă… halal să’i -fie cocoanii Marghioalii! După cafeà, zice cotoroanții: - -– Spune să scoată o jumătate de tămâioasă… - -Grozavă tămâioasă!… Mă apucase un fel de amorțeală pe la încheieturi; -m’am dat așà ’ntr’o parte pe pat, să trag o țigară cu ale din urmă -picături chihlibarii din pahar, și mă uitam pân fumul tutunului la -cocoana Marghioala, care ’mi stà pe scaun în față și-mi făceà țigări. -Zic: - -– Fie, cocoană Marghioalo, strașnici ochi ai!… Știi ce? - -– Ce? - -– Dacă nu te superi, să’mi mai facă o cafeà; da… nu așà dulce… - -Și râzi!… Când vine jupâneasa cu cafeaua, zice: - -– Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici… nu știți ce-i afară… - -– Ce e? - -– S’a pornit un vânt de sus… vine prăpăd. - -Am sărit drept în picioare și m’am uitat la ceas: zece și aproape trei -sferturi. In loc de o jumătate de ceas, stătusem la han două ceasuri și -jumătate! Vezi ce e când te ’ncurci la vorbă! - -– Să’mi scoață calul! - -– Cine?… Argații s’au culcat. - -– Mă duc eu la grajd… - -– Ți-a pus ulcica la Pocovnicu! zice cocoana pufnind de râs și -ținându-mi calea la ușă. - -Am dat-o binișor la o parte și am ieșit pe prispă. In adevăr, erà o -vreme vajnică… Focurile chirigiilor se stinseseră; oameni și vite -dormeau pe coceni, vârându-se cuminți unii ’ntr’alții jos la pământ, pe -când pe sus prin văzduh urlà vântul nebun. - -– E vifor mare, zise cocoana Marghioala, înfiorată și apucându-mă strâns -de mână; ești prost? să pleci pe vremea asta! Mâi de noapte aici; pleci -mâine pe lumină. - -– Nu se poate… - -Mi-am tras mâna cu putere; am mers la grajd; cu mare greutate am -deșteptat un argat și mi-am găsit calul; l-am închingat, l-am tras la -scară și m’am suit în odaie să’mi iau noapte bună dela gazdă. Femeia, -dusă pe gânduri, ședeà pe pat cu căciula mea în mână, o tot învârtià ș’o -răsucià. - -– Cât am de plată? am întrebat. - -– Imi plătești când treci înapoi, răspunse gazda, uitându-se adânc în -fundul căciulii. - -Și pe urmă se ridică în picioare și mi-o întinse. Mi-am luat căciula -ș’am pus-o ’n cap, așà cam la o parte. Zic, privind pe femeie drept în -lumini, care ’i sticleau grozav de ciudat: - -– Sărut ochii, cocoană Marghioalo! - -– Umblă sănătos! - -M’am aruncat pe șeà; jupâneasa bătrână mi-a deschis poarta, și am ieșit. -Rezemat cu palma stângă pe coapsa calului, mi-am întors înapoi capul: -peste zaplazul înalt se vedeà ușa odăii deschisă, și, în deschizătură, -umbra albă a femeiei, adumbrindu’și cu mâna arcurile sprâncenelor. Am -ținut la pas încetinel, fluierând un cântec de lume ca pentru mine -singur, până când, cotind după zaplaz să’mi apuc drumul, mi s’a ascuns -vederea cadrii. Am zis: hi! la drum! și mi-am făcut cruce: atunci am -auzit bine ușa bufnind și un vaet de cotoiu. Gazda mea știà că nu o mai -văz, intrase degrab în căldură și apucase pe cotoiu cu ușa, de sigur. -Afurisit cotoiu! se tot vâră pintre picioarele oamenilor. - -Să fi mers o bucată bună de drum. Viforul creșteà scuturându-mă de pe -șeà. In înalt, nori după nori sburau opăciți ca de spaima unei pedepse -de mai sus, unii la vale pe dedesubt, alții pe de-asupra la deal, -perdeluind în clipe largi, când mai gros, când mai subțire, lumina -ostenită a sfertului din urmă. Frigul ud mă pătrundeà; simțeam că ’mi -îngheață pulpele și brațele. Mergând cu capul plecat ca să nu mă ’nnece -vântul, începui să simț durere la cerbice, la frunte și la tâmple -fierbințeală și bubuituri în urechi. Am băut prea mult! m’am gândit eu, -dându’mi căciula mai pe ceafă și ridicându’mi fruntea spre cer. Dar -vârtejul norilor mă amețià; mă ardeà sub coastele din stânga. Am sorbit -în adânc vântul rece, dar un junghiu m’a fulgerat pân tot coșul -pieptului, de colo până colo. Am aplecat iar bărbia. Căciula par’că mă -strângeà de cap ca o menghine; am scos-o și am pus-o pe oblânc… Mi-erà -rău… N’am făcut bine să plec! La Pocovnicu Iordache trebuie să doarmă -toată lumea: m’or fi așteptat; pe vremea asta, or fi crezut oamenii, -firește, că n’am fost prost să plec… Am îndemnat calul, care se -’mpletecià par’că băuse și el… - -Dar vântul s’a mai potolit; s’a luminat a ploaie; lumină cețoasă; începe -să cearnă mărunt și ’nțepos… Imi pun iar căciula… Deodată sângele începe -iar să’mi arză pereții capului. Calul a obosit de tot; gâfâie de ’nnecul -vântului. Il strâng în călcâie, îi dau o lovitură de biciușcă; dobitocul -face câțiva pași pripiți, pe urmă sforăie și se oprește pe loc ca și cum -ar vedeà în față o piedică neașteptată. Mă uit… In adevăr, la câțiva -pași înaintea calului zăresc o mongândeață mică sărind și țopăind… Un -dobitoc!… Ce să fie?… Fiară?… E prea mică… Pun mâna pe revolver: atunci -auz tare un glas de căpriță… Indemn calul cât pot; el se ’ntoarce ’n loc -și pornește ’napoi. Câțiva pași… și iar stă sforăind… Iar căprița… Il -opresc, îl întorc, îi dau câteva lovituri, strângându’l din zăbală. -Pornește… Câțiva pași… Iar căprița… Norii s’au subțiat de tot: acuma văz -cât se poate de bine. E o căpriță mică neagră; acì merge, acì se -’ntoarce; aruncă din copite; pe urmă se ridică ’n două picioare, se -repede cu bărbița în piept și cu fruntea înainte să ’mpungă, și face -sărituri de necrezut și mehăie și fel de fel de nebunìi. Mă dau jos de -pe cal, care nu mai vrea să meargă în ruptul capului, și’l apuc scurt de -căpăstru; mă aplec pe vine ’n jos: «Ța-ța!» și chem căprița cu mâna -par’că aș vrea să’i dau tărâțe. Căprița se apropie sburdând mereu. Calul -sforăie nebun, dă să se smucească; mă pune în genuchi, dar îl țiu bine. -Căprița s’a apropiat de mâna mea: e un ied negru foarte drăguț, care se -lasă blând să’l ridic de jos. L-am pus în desaga din dreapta peste niște -haine. In vremea asta, calul se cutremură și dârdâie din toate -încheieturile ca de frigurile morții. - -Am încălecat… Calul a pornit năuc. - -De mult acum, mergeà ca praștia sărind peste gropi, peste moșoroaie, -peste bușteni, fără să-l mai pot oprì, fără să cunosc locurile și fără -să știu unde mă duceà. In goana asta, când la fiece clipă îmi puteam -frânge gâtul, cu trupul înghețat și capul ca ’n foc, mă gândeam la -culcușul bun pe care ’l părăsisem prostește… De ce?… Cocoana Marghioala -mi-ar fi dat mie odaia ei, aminteri nu mă poftià… Iedul se mișcà în -desagă să se așeze mai bine: mi-am întors privirea spre el: cuminte, cu -capul deștept scos afară din desagă, se uità și el la mine. Mi-am adus -aminte de alți ochi… Ce prost am fost!… Calul se poticnește: îl opresc -în silă; vrea să pornească iar, dar cade sdrobit în genuchi. Deodată, -printr’o spărtură de nor se arată felia din urmă aplecată pe o rână. -Arătarea ei m’a amețit ca o lovitură de măciucă la mir. Mi-erà în față… -Atunci sunt două luni pe cer! eu merg la deal: luna trebuie să’mi fie în -spate! Și mi-am întors repede capul, s’o văz pe cea adevărată… Am greșit -drumul! merg la vale… Unde sunt? Mă uit înainte: porumbiște cu cocenii -netăiați; la spate, câmp larg. Imi fac cruce, strângând de necaz calul -cu pulpele amorțite, ca să se ridice – atunci, simț o svîcneală -puternică lângă piciorul drept… Un țipăt!… Am strivit iedul! Pun mâna -iute la desagă: desaga goală – am pierdut iedul pe drum! Calul se scoală -scuturându’și capul ca de buimăceală; se ridică în două picioare, se -smucește într’o parte și mă trântește ’n partea ailaltă; pe urmă o ia la -goană pe câmp ca de streche și piere ’n întuneric. Pe când mă ridic -sdruncinat, auz foșneală pîntre coceni și un glas de om din apropiere, -tare: - -– Tiu! Ța-ța! Ptfiu! Ucigă-te toaca, duce-te-ai pe pustii! - -– Care’i acolo? strig eu. - -– Om bun! - -– Care? - -– Gheorghe! - -– Care Gheorghe? - -– Nătruț… Gheorghe Nătruț, care păzește la coceni. - -– Da nu vii încoace? - -– Ba, iacă viu. - -Și dintre coceni, se arată umbra omului. - -– Mă rog, frate Gheorghe, unde suntem noi aicea?… am rătăcit cu viforul -ăsta drumul. - -– Da unde vreai dumneata să mergi? - -– La Popeștii-de-sus. - -– Ehei! la Pocovnicu Iordache. - -– Ei, da. - -– Apoi, n’ai rătăcit drumul… da mai ai de furcă până’n Popești… Aicea -ești d’abià în Hăculești. - -– In Hăculești? am zis cu bucurie. Atunci, sunt aproape de hanul lui -Mânjoală… - -– Uite’l colea; suntem la spatele grajdului. - -– Hai de’mi arată drumul, să nu ’mi rup gâtul tocmai acuma. - -Rătăcisem vreo patru ceasuri… - -In câțiva pași am ajuns la poartă. La odaia cocoanii Marghioalii lumină, -și umbre mișcă pe perdeà… A avut parte cine știe ce alt drumeț mai -înțelept de patul cel curat! Eu oiu fi rămas să capăt vreo laviță lângă -cuptor. Dar noroc! cum am ciocănit, m’a și auzit. Jupâneasa bătrână a -alergat să’mi deschiză… Când să intru, mă ’mpiedic pe prag de ceva moale -– iedul… tot ala! erà iedul gazdii mele! A intrat și el în odaie și a -mers să se culce cuminte sub pat. - -Ce să spuiu? Știà femeia că mă ’ntorc?… ori se sculase de dimineață?… -Patul erà nedesfăcut. - -– Cocoană Marghioalo! atât am putut să zic, și vrând să mulțumesc lui -Dumnezeu că m’a scăpat cu vieață, am dat să ridic dreapta spre frunte. - -Cocoana mi-a apucat repede mâna și, dându-mi-o în jos, m’a luat cu toată -puterea în brațe. - -Par’că văz încă odaia ceea… - -Ce pat!… ce perdeluțe!… ce pereți!… ce tavan!… toate albe ca laptele. Și -abajurul și toate cele lucrate cu iglița în fel de fel de fețe… și cald -ca sub o aripă de cloșcă… și un miros de mere și de gutui… - - - -Aș fi stat mult la hanul Mânjoloaii, dacă nu venià socru-meu, Pocovnicu -Iordache, Dumnezeu să-l ierte, să mă scoată cu tărăboiu de acolo. De -trei ori am fugit dela el înainte de logodnă și m’am întors la han, până -când bătrânul, care vrea zor-nevoie să mă ginerească, a pus oameni de -m’au prins și m’au dus legat cobză la un schit în munte: patruzeci de -zile, post, mătănii și molitve. Am ieșit de-acolo pocăit: m’am logodit -și m’am însurat. - -Tocma ’ntr’un târziu, într’o noapte limpede de iarnă, pe când ședeam cu -socru-meu la lafuri, după obiceiul dela țară, dinaintea unui borcan de -vin, aflarăm dela un isprăvnicel, care sosià cu cumpărături din oraș, că -despre ziuă stătuse să fie foc mare la Hăculești: arsese până ’n pământ -hanul lui Mânjoală, îngropând pe biata cocoana Marghioala, acù hârbuită, -sub un morman uriaș de jăratic. - -– A băgat-o în sfârșit la jăratic pe matracuca! a zis socru-meu râzând. - -Și m’a pus să’i povestesc iar istoria de mai sus pentru a nu știu câtea -oară. Pocovnicul o țineà într’una că în fundul căciulii îmi pusese -cocoana fermece și că iedul și cotoiul erau tot una… - -– Ei aș! am zis eu. - -– Erà dracul, ascultă-mă pe mine. - -– O fi fost, am răspuns eu, dar dacă e așà, pocovnice, atunci dracul te -duce, se vede, și la bune… - -– Intâiu te dă pe la bune, ca să te spurce, și pe urmă știe el unde te -duce… - -– Da dumneata de unde știi? - -– Asta nu’i treaba ta, a răspuns bătrânul; asta-i altă căciulă! - - - - -O FĂCLIE DE PAȘTE - -Leiba Zibal, hangiul dela Podeni, stă pe gânduri la o masă sub umbrarul -de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuià să fi sosit de -mult: e o întârziare de aproape un ceas. - -Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așà cum e -prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una -fazele ei mai însemnate… - -Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câte odată și mai rău poate, -telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într’o -ulicioară tristă din Ieși – toate le încercase după accidentul care’l -făcuse să’și piarză locul de băiat într’o mare dugheană de vinațuri. Doi -hamali coborîseră în beciu un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O -neînțelegere se ivì între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei -luă un crâmpeiu de lemn ce’l găsì la ’ndemână și lovì în frunte pe -tovarășul său, care căzù amețit și plin de sânge la pământ. - -Băiatul, văzând sălbăticia, dete un țipet de alarmă, dar mizerabilul se -repezì să iasă din ogradă și, trecând pe lângă băiat, ridică mâna -asupră-i… Zibal pică leșinat de spaimă. După o zăcere de câteva luni, -când se întoarse la stăpân, locul lui erà ocupat. - -Atunci începù lupta grea pentru vieață, care se îngreună și mai tare -prin căsătoria lui cu Sura… Răbdarea însă ostenește soarta rea. Fratele -Surei, hangiu la Podeni, murì, și hanul rămase lui Zibal, care urmă -negoțul pe seama lui. - -Acì se află el acuma de cinci ani. - -Are strânsă o avere bunicică în bani și vinațuri bine îngrijite, o marfă -care totdeauna face parale. De sărăcie a scăpat Leiba, dar sunt toți -bolnavi, și el și femeia și copilul – frigurile de baltă. - -… Și oamenii sunt răi și pricinași în Podeni!… Ocări… batjocuri… -suduituri… acuzări de otrăvire prin vitriol… Dar amenințările! - -Amenințarea este mai grea pentru un suflet ce se clatină ușor, decât -chiar lovitura. Ceeace muncește acù pe Leiba mai mult decât tremurătura -frigurilor este o amenințare. - -– A! _goi_ ticălos! gândește el oftând. - -Ticălosul este badea Gheorghe – pe unde o fi! – un om cu care Zibal a -avut o daraveră foarte neplăcută. - - - -Gheorghe venise într’o dimineață de toamnă la han, obosit de drum; ieșià -din spital – ziceà – și căutà de lucru. Hangiul l-a luat în slujbă. Dar -Gheorghe s’a arătat a fi un om prea brutal și prea ursuz… suduià mereu -și mormăià singur prin ogradă. Erà o slugă rea, leneș și obraznic… și -furà. - -Intr’o zi a amenințat pe balabusta îngreunată, care’l ocărîse cu drept -cuvânt, s’o lovească în pântece… altdată a asmuțit un câine asupra lui -Strul cel mic. - -Leiba i-a făcut numaidecât socoteala și l-a trimis. Dar Gheorghe nu voià -să se ducă; el pretindeà cu violență că s’a fost tocmit pe un an. Atunci -hangiul a spus că merge în deal la primărie să ceară vătășei ca să-l -alunge. - -Gheorghe a vârît repede mâna în sân strigând: «Iudă!» și a voit să se -năpustească asupra stăpânului. - -Din norocire, sosià atunci o harabà încărcată cu mușterii. Gheorghe a -început să rânjească, zicând: - -– Ce, te-ai spăriet, coane Leiba?… Iacă mă duc. - -Și apropiindu-se crunt, peste tarabă, de Leiba, care se dete cât putù -înapoi, îi șoptì: - -– Să mă aștepți în noaptea Paștelui, să ciocnim ouă roșii, jupâne… Să -știi că ți-am făcut și eu socoteala! - -Atunci intrară mușteriii în dugheană. - -– Să ne vedem sănătoși la Inviere, coane Leiba! adăugă Gheorghe -depărtându-se. - - - -Leiba a mers la primărie, apoi la subprefectură, să denunțe pe -amenințător, cerând să fie păzit. Subprefectul, un tânăr foarte vesel, a -primit întâi peșcheșul «modest» adus de Leiba, pe urmă a început să râză -de jidanul fricos și să-l batjocorească. Leiba a stăruit călduros să-l -facă a înțelege gravitatea lucrului, cum erà hanul izolat departe de sat -și chiar de șoseà. Dar subprefectul, cu un aer mai serios, l-a povățuit -să fie cuminte: nici să nu mai pomenească de așà ceva, ca să nu deștepte -în adevăr, intr’un sat unde oamenii sunt răi și săraci, pofte de -călcare. - -Mai târziu, peste câteva zile, îl căutară pe badea Gheorghe un pomojnic -și doi călărași: erà bănuit pentru o pricină. - -Ce bine erà să’l mai fi răbdat Leiba măcar până la sosirea acestor -oameni!… Dar Gheorghe erà acù cine știe unde… - - - -Deșì asta se petrecuse de mult, totuș, în mintea omului prins de -friguri, se repetà bine impresia figurii lui Gheorghe, a mișcării lui -vrând să scoată ceva din sân și a cuvintelor lui amenințătoare. Cum se -deșteptà așà de limpede acea amintire? - -Erà sâmbăta Paștelui. - -Sus pe deal, în satul depărtat ca la doi kilometri printre bălți, se -auzeau clopotele bisericii… Și se aude așà de ciudat când ai friguri: -acì foarte tare, acì aproape de loc… Noaptea care venià erà noaptea -Paștelui: scadența făgăduelii lui Gheorghe… - - - -– Dar poate că l-au prins până acuma! - -… Oricum, Zibal mai stă la Podeni doar pân’ la câștiul viitor. Cu -capitalul lui se poate deschide un negoț frumos în Ieși… In târg, Leiba -o să fie sănătos, o să șază aproape de comisie… O să cinstească pe -comisar, pe ipistat, pe sergent… Cine plătește bine, este bine păzit. - -Intr’un târg așà mare, noaptea e sgomot și lumină, nu întuneric și -tăcere ca în valea singuratică a Podenilor. E un han în Ieși, – acolo în -colț, ce loc bun pentru o dugheană! – un han unde toată noaptea cântă -fetele la _Café Chantant_. Ce vieață sgomotoasă și veselă! Acolo găsești -la orice ceas, zi și noapte, pe domnul comisar cu fetele și cu alți -_poreți_. - -Ce mai trebuie multă bătaie de cap aici, unde, mai ales de când cu -drumul de fier, care ocolește foarte pe departe mlaștinele, _gheșeftul_ -scade mereu?… - -– Leibă! strigă Sura din năuntru, sosește dilijența, s’aud zurgălăii. - -Valea Podenilor este o văgăună închisă din patru părți de dealuri -păduroase. In partea despre miazăzì, mai cufundată, se adună, din -șipotele ce izvoresc de sub dealuri, niște băltaie adânci, deasupra -cărora se ridică ca niște perii stufișuri dese de rogoz. Intre partea -băltoasă și partea mai ridicată despre miazănoapte, în mijlocul văii, -stă hanul lui Leiba: e o clădire veche de piatră, sănătoasă ca o mică -cetățuie; deșì terenul e mlăștinos, hanul are zidurile și beciurile bine -uscate. - -La glasul Surei, Leiba se ridică greoiu de pe scaun, întinzându’și -membrele obosite; el cată lung în zare către răsărit: nici pomeneală de -dilijență. - -– Nu vine; ți s’o părut… răspunde el balabustei, și se lasă iarăș jos. - -Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și’și așează pe -dânsele capul, care’i arde tare. - -La căldura soarelui de primăvară, care începuse să încingă fața -mlaștinelor, o moliciune plăcută cuprinse nervii omului, și gândul -începù să depene pe fusul conștiinței bolnave mai rar și tot mai rar, -înmuind treptat formele și colorile închipuirilor… - -Gheorghe… Noaptea Paștelui… Tâlhar… Ieșii… O crâșmă în miezul târgului… -O dugheană veselă, care merge bine… Sănătatea… - -Și ațipì… - - - -… Sura lipsește cu copilul de mult d’acasă. - -Leiba iese în ușa dughenii să se uite în calea ei. - -Pe ulița mare e o circulație vie, o neîntreruptă fâșiitură de roate pe -răzoare, acompaniată de ciocăniturile ritmate ale trapătului de potcoave -pe luciul asfaltului. - -Deodată însă circulația se oprește, și dinspre Copou se văd venind o -grămadă de oameni, gesticulând și strigând foarte mișcați. Mulțimea pare -că escortează pe cineva: militari, o streajă și fel de fel de public. La -toate ferestrele caselor, la toate ușile dughenelor se înghesuesc -privitorii curioși. - -– Aha! gândește Leiba, o pus iar mâna pe un talhar! - -Cortejul se apropie. Sura se deslipește din mulțime și urcă lângă Leiba -pe treptele crâșmii. - -– Ce e, Sură? întreabă el. - -– E un nebun scăpat dela Golia. - -– Să închidem dugheana, să nu dee peste noi… - -– E legat acuma bine; dar adineaori scăpase. S’a bătut cu toți soldații… -Pe un jidan, pe care un _goi_ răutăcios din mulțime l-a îmbrâncit peste -nebun, nebunul l-a mușcat de obraz. - -Leiba de pe trepte vede bine; cu o treaptă mai jos, privește Sura cu -copilul în brațe. - -Este în adevăr un nebun furios, pe care ’l țin câte doi oameni de -fiecare parte; pumnii-i sunt strâns legați unul peste altul cu o cureà -tare. E un om cu o cheresteà uriașe: un cap ca de taur, părul negru des, -barba și mustățile aspre și împâslite. Prin cămașa-i, sfâșiată de luptă, -se vede pieptul lat, acoperit ca și capul de un stuf de păr. E cu -picioarele goale; gura i-e plină de sânge, și stupește mereu firele pe -care le-a smuls cu dinții din barba jidanului. - -Toată lumea s’a oprit… De ce? - -Jandarmii desleagă mâinile nebunului. Mulțimea se dă într’o parte făcând -un loc larg împrejurul lui. Nebunul dă un ocol cu ochii și’și oprește -privirile, care ard, spre ușa lui Zibal; scrâșnește din dinți, se repede -țintă pe cele trei trepte, și într’o clipă, apucând în palma dreaptă -capul copilului, în cea stînga pe al Surei, le izbește pe unul de altul -cu atâta putere că le confundă ca pe niște ouă moi… - -Un sgomot s’auzì, o trosnitură care cu nimic nu se poate comparà, la -întâlnirea celor două titve smăcinate una de alta. - -Leiba, cu inima înodată, ca un om ce cade dintr’o nemăsurată înălțime, -dete să țipe: - -– O lume întreagă mă lasă cu dinadinsul pradă unui nebun! - -Dar glasul mut nu se supuse voinții. - - - -– Scoală, jidane! strigă cineva trosnind tare cu o nuià pe masă. - -– Proastă glumă! zise Sura din pragul crâșmii; să sparii așà omul din -somn, țărănoiu mojic! - -Leiba sărì drept în picioare. - -– Te-ai spăriet, jidane? întrebă râzând glumețul. Dormi la nămiez, ai?… -Scoală, că-ți vin mușterii… sosește harabaoà poștii. - -Și, după prostul său obiceiu, care irità rău pe jidan, voì să apuce pe -Zibal în brațe să-l gâdile. - -– Lasă-mă ’n pace! strigă hangiul smucindu-se și îmbrâncindu-l cu toată -puterea. Nu vezi că sunt bolnav? Lasă-mă ’n pace! - -Diligența sosește în sfârșit cu aproape trei ceasuri de întârziere. Sunt -doi călători, cari se așează împreună cu conductorul, poftit de ei, la -aceeaș masă. - -Din convorbirea călătorilor se lămureà bine împrejurarea. La tactul de -mai sus al poștii, se întâmplase peste noapte o călcare cu omor în hanul -unui jidov. Hangiul omorît țineà și schimbul cailor. Tâlharii îl -furaseră, și până să se găsească alții în sat, călătorii curioși -putuseră cercetà în voie teatrul crimei. - -Cinci victime. Dar amănuntele! Dacă nu s’ar fi găsit casa prădată, s’ar -fi crezut că a fost o cruntă răsbunare, sau fapta nebuniei religioase. -In anecdotele despre sectarii iluminați, se povestesc câteodată -executări de așà absurdă sălbăticie. - -Leiba tremurà scuturat de un puternic acces de friguri și ascultà -aiurit. - -Apoi urmă ceva, care trebuià neapărat să umple de respect pe conductor. -Tinerii pasageri erau doi studenți, unul în filozofie, altul în -medicină: mergeau să petreacă sărbătorile în orășelul lor natal. Intre -ei se încinse o înaltă desbatere academică despre crimă și cauzele ei, -și dacă trebuie să fim drepți, medicinistul erà mai bine preparat decât -filozoful. - -Atavismul… Alcoolismul cu urmările-i patologice… Vițiul de concepție… -Deformarea… Paludismul… Apoi nevroza! – Atâtea și atâtea cuceriri ale -științei moderne… Dar cazul de reversie! - -Darwin… Haeckel… Lombroso… - -La cazul de reversie, conductorul face niște ochi mari, în cari -strălucește o profundă admirație pentru cuceririle științei moderne. - -– Este evident, adaugă medicinistul. Deaceea, criminalul propriu zis, -luat ca tip, are brațele peste măsură lungi și picioarele prea scurte, -fruntea îngustă și turtită, occiputul tare desvoltat; chipul lui e de o -caracteristică asprime și bestialitate, bătătoare la ochii deprinși: e -un rudiment de om; e, cum am zice, fiara, care deabià de curând a reușit -să steà numai pe labele dinapoi și să’și ridice capul în sus, spre cer, -către lumină! - -La vârsta de douăzeci de ani, după atâta emoție, după o bună ospătare cu -un vin așà de bine născut și așà de bine crescut ca vinul lui Zibal, o -frază de o nuanță lirică, fie chiar din partea unui medicinist, șade -bine. - -Entuziastul tânăr, între Darwin și Lombroso, găsise vreme să miroasă și -puțin Schopenhauer – «spre cer către lumină!» - - - -Zibal erà departe de a fi priceput «luminoasa» teorie. Pentru întâia -oară poate, în aerul umed al Podenilor, se rostogoleau așà de înalte -vorbe, așà de nobile subtilități de gândire. - -Ceeace pricepuse însă Leiba mai bine decât oricine, mai bine decât chiar -conferențiarul, erà ilustrația izbitoare a teoriei; cazul de reversie el -îl cunoșteà în carne și în oase: erà portretul lui Gheorghe. Acest -portret, din care până mai adineaori păstrà numai trăsurile -fundamentale, i-se redeșteptà acum în spirit cu o perfectă palpabilitate -până în cele mai neînsemnate amănunte. - - - -Dilijența erà departe. Leiba o urmărise cu privirile până ce, cotind la -stânga, ea se pierduse pe după deal. Soarele scăpătase și el după coasta -dela apus, și seara începeà să ’mpăenjinească dulce formele din valea -Podenilor. - -Hangiul, posomorît, se puse să rumege în minte tot ce auzise. - -… In tăcerea nopții, pierduți în întuneric, un bărbat, două femei și doi -copii fragezi, smulși fără veste din brațele binefăcătorului somn, de -mâna fiarei cu chipul omenesc și jertfiți unul câte unul… Țipetele -nebune ale copilului retezate de junghiul care’i despică pântecele… -Gâtul spart de secure, prin deschizătura căruia iese, după fiece -gâlgâitură de sânge, o horcăeală surdă… Și cea din urmă jertfă, care, -năucită într’un colț, asistă la toate astea așteptându’și rândul… -Procesul mai grozav decât execuția, jidanul fără apărare în mâna -_goilor_… țestele prea slabe pentru mâinile năprasnice ale nebunului -de-adineaori. - -Buzele lui Leiba, fripte de friguri, urmau mașinal gândul tremurând -repede. O scuturătură puternică îl apucă dintre spete: el intră cu pasul -împleticit în gangul hanului. - -Fără îndoeală – gândește Sura – Leiba nu e bine de loc, e tare bolnav; -Leiba are «idei la cap»… Căci ce înțeles poate aveà tot ce face el de -câteva zile și mai ales ce a făcut astăzi? - -Crâșma a închis-o înainte de aprinsul lumânărilor, tocmai când se -isprăvià _șabăsul_. De trei ori au bătut mușterii în ușa dughenii, -strigând cu glasuri cunoscute să le deschiză. La fiece bătaie, el a -tresărit și a oprit-o șoptindu-i încet și cu ochii sperioși: - -– Nu te mișcà… Nu voiu să intre _goi_ aici. - -El a trecut apoi sub gang și s’a pus s’ascută pe treapta de piatră a -pragului, securea de tăiat lemne. Tremură de nu se poate ține pe -picioare, și nu vrea să se odihnească. Ce e mai îngrijitor decât toate, -el, Leiba, la ’ntrebările ei stăruitoare, a răspuns aspru și a trimis-o -să se culce, poruncindu-i să stingă numaidecât lumina. Deocamdată, ea -s’a împotrivit; dar așà de scurt i-a repetat omul porunca, încât dânsa, -cu toată obida, a trebuit să se supună, resemnându-se să amâne pentru -mai târziu lămurirea acestor împrejurări. - -Sura a stins lampa, s’a culcat și acuma doarme alături de Strul. - -Femeia aveà dreptate… Leiba e în adevăr bolnav. - -* - -E noapte deplină. Zibal șade de mult pe pragul ce dă în gang și ascultă… - -Ce? - -Sgomote nehotărîte vin din depărtare… Par’că sunt tropote de cai, -bubuituri de maiu înfundate, convorbiri misterioase și agitate. O -încordare înaltă a atenției ascute simțirea auzului în singurătatea -nopții: când ochiul e desarmat și neputincios, auzul pare că luptă să și -vază. - -Dar nu e o părere… Pe drumul care abate din șoseà încoace se aud venind -pași de cai. Zibal se scoală și vrea să se apropie de poarta mare a -gangului. Poarta este bine închisă cu o bârnă grea d’a-curmezișul, ale -cărei căpătâie stau în câteo bortă în ziduri. La întâiul pas, nisipul -strivit sub papucul lui face o scârțâitură prea indiscretă. Zibal scoate -picioarele din papuci și rămâne în colțuni. Așà, fără vreun sgomot -aprețiabil de o ureche neprevenită, el merge la poarta gangului tocmai -când călăreții trec prin dreptul ei în pasul cailor. Dânșii vorbesc -încet de tot, însă nu atâta încât Leiba să n’apuce foarte bine aceste -câteva vorbe: - -– S’a sculat de vreme… - -– Dar dacă o fi plecat? - -– I-o venì rândul altdată… Da’ eu aș fi vrut… - -Nu se mai poate înțelege nimica; oamenii aceia s’au prea depărtat. - -De cine erà vorba?… Cine să se fi culcat sau să fi plecat?… Cui o să’i -vie rândul altdată?… Cine e acela care ar fi vrut altceva?… Și ce -altceva vrea acela?… Și ce căutau pe drumul de lături – un drum pe care -nu intră cineva decât anume ca să se abată la han?… - -O osteneală sdrobitoare se lăsà pe cerbicea lui Zibal… - -«Să fie Gheorghe?» - -Leiba simțì că i-se sting puterile și se așeză la loc pe prag. Intre -frânturile de gânduri ce se rostogoleau în capul său, el nu putù prinde -un gând întreg, o hotărîre… Aiurit, intră în dugheană, trase un chibrit -și aprinse o lampă mică cu petrol. - -E o idee de lumină; fitilul e așà de jos lăsat încât flacăra stă ascunsă -în interiorul capsulei de alamă; numai prin gratia mașinii apar de -jur-împrejur niște bentițe verticale foarte subțiri de-o lumină aproape -cu totul moartă… Dar este destul pentru ca să vază bine în ungherele -cunoscute ale dughenii… A! e cu mult mai mică deosebirea între soare și -cea mai de nimic scânteie, decât între aceasta și întunericul orb! - -Ceasornicul țăcănià în perete. Sgomotul acesta monoton supărà pe Zibal. -Omul nostru puse mâna pe limba ce se legănà și’i stinse mișcarea. - -Gura lui erà uscată. Ii erà sete. Spălă un păhăruț în cada cu trei -picioare de lângă tarabă și voì să’și toarne rachiu bun dintr’un șip; -dar gâtul șipului începù să clănțănească tare pe buzele paharului. -Aceste sunete erau și mai supărătoare. A doua încercare, cu toată voința -lui de a-și biruì slăbiciunea, nu avù mai mult succes. - -Atunci, renunță la pahar, lăsându-l să cază domol în apă, și înghițì de -câteva ori din șip. Puse după aceasta la loc șipul, care atingând -scândura produse o ciocnitură de speriat. Un moment, se oprì înnecat de -această impresie. Apoi luă lampa și o puse pe firida ferestrei, care da -în gang: pe poartă, pe paveaoa și pe zidul din potrivă al gangului se -zugrăviră niște bande late de-o lumină cu prea puțin mai deasă decât o -închipuire. - -Zibal se așeză iar pe prag, întinzându’și urechea la pândă… - -Clopote în deal… Toacă pentru înviere… Care va să zică a trecut de -miezul nopții; ne apropiem de ziuă… A! dacă ar trece și restul acestei -lungi nopți ca jumătatea întâia! - -… O trosnitură de nisip strivit sub talpă!… Dar el e în colțuni și nici -n’a mișcat măcar piciorul… A doua trosnitură… Mai multe… E de sigur -cineva afară, acì, foarte aproape. Leiba se scoală apăsându’și pieptul -cu mâna și căutând să întoarcă înapoi un nod rebel ce i-se ridică în -gât. - -… Sunt mai mulți oameni afară… Și Gheorghe!… - -Da, el e; da, a bătut în deal ceasul Invierii. - -Vorbesc încet: - -– Dacă-ți spun eu că doarme. Am văzut când a stins lumina. - -– Mai bine; prindem cuibul întreg. - -– Poarta o deschiz eu: îi știu meșteșugul. Să’i croim ferestruica… Bârna -trece pe aici… - -Și se simțiră pipăiturile cu care omul de afară măsurà distanța pe lemn… - -Un sfredel mare se aude rozând țesăturile uscate ale blănii bătrâne de -stejar… Zibal are nevoie să se rezeme: el se sprijinește în palma stângă -pe poartă și cu dreapta își acopere ochii. - -Atunci, printr’un caprițiu neexplicabil al intimelor jocuri, se produse -în urechea omului din năuntru foarte tare și lămurit: - -«Leiba! sosește dilijența!» - -Erà neîndoios glasul Surei… O caldă rază de speranță… un moment de -fericire… este iar un vis!… Dar Leiba își trage repede mâna stângă: -vârful instrumentului, pătrunzând de partea asta, l-a înțepat în palmă. - -A mai gândì la scăpare?… Absurd!… - -In creierul care ardeà, imaginea sfredelului luà niște dimensii -nemaiînchipuite. Unealta, învârtindu-se mereu, creșteà la infinit, și -borta devenià tot mai mare și mai mare, așà de mare în sfârșit, încât, -în cadrul ei rotund, monstrul puteà s’apară în picioare fără să se -aplece. Ceeace se petreceà în acel creier ieșià din sfera gândirii -umane: vieața se ridicase la o treaptă de exaltare din care toate se -vedeau, se auzeau, se pipăiau enorme, de proporții chaotice. - - - -… Lucrarea din afară urmează cu metodă și stăruință. Leiba a văzut acuma -de patru ori pe rând dintele răsucit de oțel pătrunzând în partea lui și -trăgându-se înapoi afară. - -– Amù, adù herăstrăul… zise Gheorghe. - -O limbă îngustă de herăstrău trece prin borta întâia și începe să -ronțăie în mișcări dese și regulate… Planul erà ușor de înțeles: patru -borte în patru unghiuri ale unui pătrat; între ele herăstrăul trage -liniile; în centrul pătratului s’a înfipt sfredelul mai dinainte; când -bucata va fi cu totul deslipită de trupul întreg al lemnului, se trage -afară; prin golul rămas, o mână puternică se introduce, apucă bârna, o -dă ’ntr’o parte și… _goii_ sunt la Leiba în casă. - -Și acelaș sfredel, peste câteva minute, are să fie instrumentul casnei -lui Zibal și al tuturor ai lui… Doi gâzi or să țină victima răstignită -jos, și Gheorge, cu călcâiul pe pântecele ei, o să vâre încet, ca în -blana de lemn moartă, sfredelul în osul viu al pieptului, adânc, mai -adânc, până să atingă inima, pe care s’o oprească din svâcniturile-i -nebune și s’o țintuească pe loc. - -O sudoare de moarte scăldă tot trupul lui Zibal; omul se ’nmuiè din -încheieturi și încet se lăsă să cază în genuchi, ca o vită ce’și pleacă, -sub lovitura din urmă, grumazul, pătrunsă că de acuma ea însăș trebuie -să se părăsească pe ea însăș. - -«Da! s’o țintuească pe loc!… gândì el pierdut… da! s’o țintuească pe -loc!» - -Și rămase timp cu ochii holbați pe lumina dela fereastră… Câteva momente -el stete astfel încremenit pe altă lume, dar deodată: - -«Da! repetă el surâzând cu o clipire fieroasă; da! s’o țintuească pe -loc!» - -Se petrecù atunci în această ființă un fenomen ciudat, o completă -răsturnare: tremurătura lui se oprì, abaterea dispărù și figura-i, -descompusă de o atât de îndelungă criză, luă o bizară seninătate. - -El se ridică drept, cu siguranța unui om sănătos și puternic, care merge -la o țintă lesne de ajuns. - - - -O linie, între cele două puncte superioare ale pătratului, erà pe -sfârșite. Leiba se apropià curios să vază jocul uneltei. Surâsul său se -caracterizà acum și mai tare. Mișcă din cap, ca și cum ar fi zis: - -– Mai am încă vreme. - -Herăstrăul roase cele din urmă fibre de lângă borta către care tinsese, -și începù lucrul între bortele inferioare. - -«Mai sunt trei», gândì Leiba, și cu precauția celui mai încercat -vânător, intră binișor în dugheană. Căută sub tarabă, luă ceva, ieșì -înapoi cu acelaș tact, ascunzând obiectul ce’l țineà în mână, ca și cum -se temeà de indiscreția zidurilor, și se duse în vârful deștelor la -poartă. - -Dar ceva grozav! lucrarea de afară s’a oprit cu desăvârșire… nu se mai -simte nimic. - -«Ce-i asta?… Să fi plecat?… S’a dus?» fulgeră prin mintea omului din -năuntru. Și la această închipuire, el își mușcă buza de jos cuprins de o -nepomenită dezolare… - -«Haha!» fusese o urîtă amăgire: lucrarea începe din nou, și el se pune a -o urmărì cu bătăile de inimă a celui mai cald interes. Hotărît, omul -nostru erà muncit de-o neînțeleasă dorință de a vedeà lucrul cât mai de -grabă sfârșit. - -«Mai iute! gândì Leiba cu nerăbdare… mai iute!» - -Acum se auzeau iar clopotele în deal. - -– Mai iute, bre, ne-apucă ziua! zise un glas de afară îmboldit par’că de -voința omului din năuntru. - -Lucrătorul pornì cu multă activitate. Incă puține mișcări, și toate -punctele pătratului sunt unite. - -In sfârșit! - -Sfredelul trage încetinel în afară bucata în patru colțuri… O mână mare -și vânjoasă intră… Până să n’atingă însă bârna pe care o caută, se aud -două răcnete, pe când Zibal înfășură cu putere căpătâiul liber al -lațului de butucul fix dela ușa gârliciului… - -Lațul erà ingenios combinat: o frânghie lungă legată cu un căpătâiu de -un butuc; la o lungime potrivită, pe locul unde erà să dispară pătratul -scobit, un ochiu, pe care Leiba îl țineà deschis cu mâna stângă, în timp -ce cu mâna dreaptă țineà strâns celălalt căpătâiu. La momentul cerut, -Zibal dete drumul ochiului și, apucând repede cu amândouă mâinile -căpătâiul liber, cu o smucitură supremă trase înăuntru brațul întreg. - -… Intr’o clipă operația fusese gata… Două răcnete o însoțiseră, unul de -pierzare, altul de triumf: mâna erà «țintuită pe loc». - -Șe auziră apoi pași depărtându-se grabnic. Tovarășii lui Gheorghe -părăseau lui Zibal prada prinsă cu atâta isteție. - -Jidanul se repezì în dugheană, luă lampa și cu o învârtitură sigură -ridică fitilul sus de tot: lumina captivă între gratii ieșì d’asupra -veselă și victorioasă, redând vieață hotărîtă formelor nebuloase din -preajmă-i. - -Zibal trecù cu lampa în gang. Tâlharul gemeà greu; după încordarea -brațului se vedeà că renunțase la o inutilă sbuciumare. Mâna erà umflată -și degetele încovoiate… păreà că vrea s’apuce. Jidanul apropià de ea -lampa. – Un fior: frigurile se întorceau iar. – Aplecă lumina prea -aproape, încât, tremurând, atinse mâna tâlharului cu sticla fierbinte: o -crispație violentă a degetelor se produse urmată de un vaet surd… - -La vederea acestui fenomen, Zibal tresărì… prin ochii lui scăpărase o -inspirație excentrică. Incepù să râză cu un hohot care sguduì bolta -gangului și intră repede în dugheană. - - - -Mijià de ziuă. - -Sura se deșteptă deodată… par’că auzise prin somn niște ragete -îngrozitoare… Leiba nu erà în odaie. Toate cele din ajun îi reveniră în -minte. Se petreceà ceva rău. Sărì jos din pat și făcù lumină. Patul lui -Leiba erà nedesfăcut. El nu se culcase de loc. - -Unde erà?… Femeia își aruncă ochii pe fereastră: pe dealul din față se -plimba un stol de lumini mici și vioaie, care se mișcau, săltau, acì -ascunzându-se, acì ivindu-se iarăș… Ieșeau dela Inviere. Sura deschise o -leacă fereastra; atunci auzì gemete înfundate la poartă. Infiorată, -coborî iute pe scăricică. Gangul erà luminat. Ieșind pe prag, femeia fù -izbită de o grozavă priveliște. - -Pe un scaun de lemn, cu coatele pe genuchi și cu barba rezemată în -mâini, stà Zibal. Ca un savant care, în amestecul unor elemente, ar -căutà să prinză un secret subtil al naturii ce de mult îi scapă și’l -necăjește, Zibal ține ochii ațintiți asupra unui lucru spânzurat, negru -și inform, sub care, pe un alt scaun, la o potrivită înălțime, arde o -făclie mare. - -Zibal privește fără să clipească procesul de descompunere a mâinii ce de -sigur nu l-ar fi cruțat pe dânsul. – El n’auzise urletele de-afară ale -nenorocitului: erà acuma prea interesant ce vedeà, ca să mai și auză. -Zibal urmărise cu nesațiu toate contorsiunile, toate crispațiile stranii -ale degetelor, apoi amorțeala cuprinzându-le încet pe unul câte unul – -erau par’că labele unui gândac, care se sgârcesc și se întind, se agită -în mișcări extravagante, tare, mai încet, încet de tot și apoi -înțelenesc sub jocul unui copil crud. - -Erà sfârșit. Mâna coceà și se umflà încetinel fără mișcare. - -Sura dete un țipet. - -– Leiba! - -Zibal îi făcù semn să nu’l deranjeze… Un miros gras de carne arsă se -răspândià în gang; o fâșiitură se auzì și mici plesnituri. - -– Leiba! ce e? repetă femeia. - -Se făceà ziuă bine… Sura se aruncă și trase bârna. Poarta se deschise de -perete târând trupul lui Gheorghe spânzurat de brațul drept. Mulțimea -sătenilor, toți cu făcliuțele de Paște, aprinse, năvălì înăuntru. - -– Ce e? ce e? - -Indată înțeleseră ce fusese. - -Zibal, care stătuse până acì nemișcat, se ridică grav în picioare. El -își făcù loc să treacă, dând cu liniște lumea la o parte. - -– Cum a fost pricina, jidane? întrebă unul. - -– Leiba Zibal, zise hangiul cu tonul înalt și cu un gest larg, merge la -Ieși să spună rabinului că Leiba Zibal nu-i jidan… Leiba Zibal este -_goi_… pentru că Leiba Zibal a aprins o făclie lui Christos! - -Și omul plecă încetinel spre răsărit la deal, ca un călător cuminte, -care știe că la un drum lung nu se pornește cu pasul pripit. - - - - -CUPRINSUL - - PĂCAT… pag. 5 - IN VREME DE RĂSBOIU pag. 43 - KIR IANULEA pag. 67 - LA HANUL LUI MÂNJOALĂ pag. 101 - O FĂCLIE DE PAȘTE pag. 115 - - -*** END OF THE PROJECT GUTENBERG EBOOK NUVELE *** - -Updated editions will replace the previous one--the old editions will -be renamed. - -Creating the works from print editions not protected by U.S. copyright -law means that no one owns a United States copyright in these works, -so the Foundation (and you!) can copy and distribute it in the -United States without permission and without paying copyright -royalties. Special rules, set forth in the General Terms of Use part -of this license, apply to copying and distributing Project -Gutenberg-tm electronic works to protect the PROJECT GUTENBERG-tm -concept and trademark. Project Gutenberg is a registered trademark, -and may not be used if you charge for an eBook, except by following -the terms of the trademark license, including paying royalties for use -of the Project Gutenberg trademark. If you do not charge anything for -copies of this eBook, complying with the trademark license is very -easy. You may use this eBook for nearly any purpose such as creation -of derivative works, reports, performances and research. Project -Gutenberg eBooks may be modified and printed and given away--you may -do practically ANYTHING in the United States with eBooks not protected -by U.S. copyright law. Redistribution is subject to the trademark -license, especially commercial redistribution. - -START: FULL LICENSE - -THE FULL PROJECT GUTENBERG LICENSE -PLEASE READ THIS BEFORE YOU DISTRIBUTE OR USE THIS WORK - -To protect the Project Gutenberg-tm mission of promoting the free -distribution of electronic works, by using or distributing this work -(or any other work associated in any way with the phrase "Project -Gutenberg"), you agree to comply with all the terms of the Full -Project Gutenberg-tm License available with this file or online at -www.gutenberg.org/license. - -Section 1. General Terms of Use and Redistributing Project -Gutenberg-tm electronic works - -1.A. By reading or using any part of this Project Gutenberg-tm -electronic work, you indicate that you have read, understand, agree to -and accept all the terms of this license and intellectual property -(trademark/copyright) agreement. If you do not agree to abide by all -the terms of this agreement, you must cease using and return or -destroy all copies of Project Gutenberg-tm electronic works in your -possession. If you paid a fee for obtaining a copy of or access to a -Project Gutenberg-tm electronic work and you do not agree to be bound -by the terms of this agreement, you may obtain a refund from the -person or entity to whom you paid the fee as set forth in paragraph -1.E.8. - -1.B. "Project Gutenberg" is a registered trademark. It may only be -used on or associated in any way with an electronic work by people who -agree to be bound by the terms of this agreement. There are a few -things that you can do with most Project Gutenberg-tm electronic works -even without complying with the full terms of this agreement. See -paragraph 1.C below. There are a lot of things you can do with Project -Gutenberg-tm electronic works if you follow the terms of this -agreement and help preserve free future access to Project Gutenberg-tm -electronic works. See paragraph 1.E below. - -1.C. The Project Gutenberg Literary Archive Foundation ("the -Foundation" or PGLAF), owns a compilation copyright in the collection -of Project Gutenberg-tm electronic works. Nearly all the individual -works in the collection are in the public domain in the United -States. If an individual work is unprotected by copyright law in the -United States and you are located in the United States, we do not -claim a right to prevent you from copying, distributing, performing, -displaying or creating derivative works based on the work as long as -all references to Project Gutenberg are removed. Of course, we hope -that you will support the Project Gutenberg-tm mission of promoting -free access to electronic works by freely sharing Project Gutenberg-tm -works in compliance with the terms of this agreement for keeping the -Project Gutenberg-tm name associated with the work. You can easily -comply with the terms of this agreement by keeping this work in the -same format with its attached full Project Gutenberg-tm License when -you share it without charge with others. - -1.D. The copyright laws of the place where you are located also govern -what you can do with this work. Copyright laws in most countries are -in a constant state of change. If you are outside the United States, -check the laws of your country in addition to the terms of this -agreement before downloading, copying, displaying, performing, -distributing or creating derivative works based on this work or any -other Project Gutenberg-tm work. The Foundation makes no -representations concerning the copyright status of any work in any -country other than the United States. - -1.E. Unless you have removed all references to Project Gutenberg: - -1.E.1. The following sentence, with active links to, or other -immediate access to, the full Project Gutenberg-tm License must appear -prominently whenever any copy of a Project Gutenberg-tm work (any work -on which the phrase "Project Gutenberg" appears, or with which the -phrase "Project Gutenberg" is associated) is accessed, displayed, -performed, viewed, copied or distributed: - - This eBook is for the use of anyone anywhere in the United States and - most other parts of the world at no cost and with almost no - restrictions whatsoever. You may copy it, give it away or re-use it - under the terms of the Project Gutenberg License included with this - eBook or online at www.gutenberg.org. If you are not located in the - United States, you will have to check the laws of the country where - you are located before using this eBook. - -1.E.2. If an individual Project Gutenberg-tm electronic work is -derived from texts not protected by U.S. copyright law (does not -contain a notice indicating that it is posted with permission of the -copyright holder), the work can be copied and distributed to anyone in -the United States without paying any fees or charges. If you are -redistributing or providing access to a work with the phrase "Project -Gutenberg" associated with or appearing on the work, you must comply -either with the requirements of paragraphs 1.E.1 through 1.E.7 or -obtain permission for the use of the work and the Project Gutenberg-tm -trademark as set forth in paragraphs 1.E.8 or 1.E.9. - -1.E.3. If an individual Project Gutenberg-tm electronic work is posted -with the permission of the copyright holder, your use and distribution -must comply with both paragraphs 1.E.1 through 1.E.7 and any -additional terms imposed by the copyright holder. Additional terms -will be linked to the Project Gutenberg-tm License for all works -posted with the permission of the copyright holder found at the -beginning of this work. - -1.E.4. Do not unlink or detach or remove the full Project Gutenberg-tm -License terms from this work, or any files containing a part of this -work or any other work associated with Project Gutenberg-tm. - -1.E.5. Do not copy, display, perform, distribute or redistribute this -electronic work, or any part of this electronic work, without -prominently displaying the sentence set forth in paragraph 1.E.1 with -active links or immediate access to the full terms of the Project -Gutenberg-tm License. - -1.E.6. You may convert to and distribute this work in any binary, -compressed, marked up, nonproprietary or proprietary form, including -any word processing or hypertext form. However, if you provide access -to or distribute copies of a Project Gutenberg-tm work in a format -other than "Plain Vanilla ASCII" or other format used in the official -version posted on the official Project Gutenberg-tm website -(www.gutenberg.org), you must, at no additional cost, fee or expense -to the user, provide a copy, a means of exporting a copy, or a means -of obtaining a copy upon request, of the work in its original "Plain -Vanilla ASCII" or other form. Any alternate format must include the -full Project Gutenberg-tm License as specified in paragraph 1.E.1. - -1.E.7. Do not charge a fee for access to, viewing, displaying, -performing, copying or distributing any Project Gutenberg-tm works -unless you comply with paragraph 1.E.8 or 1.E.9. - -1.E.8. You may charge a reasonable fee for copies of or providing -access to or distributing Project Gutenberg-tm electronic works -provided that: - -* You pay a royalty fee of 20% of the gross profits you derive from - the use of Project Gutenberg-tm works calculated using the method - you already use to calculate your applicable taxes. The fee is owed - to the owner of the Project Gutenberg-tm trademark, but he has - agreed to donate royalties under this paragraph to the Project - Gutenberg Literary Archive Foundation. Royalty payments must be paid - within 60 days following each date on which you prepare (or are - legally required to prepare) your periodic tax returns. Royalty - payments should be clearly marked as such and sent to the Project - Gutenberg Literary Archive Foundation at the address specified in - Section 4, "Information about donations to the Project Gutenberg - Literary Archive Foundation." - -* You provide a full refund of any money paid by a user who notifies - you in writing (or by e-mail) within 30 days of receipt that s/he - does not agree to the terms of the full Project Gutenberg-tm - License. You must require such a user to return or destroy all - copies of the works possessed in a physical medium and discontinue - all use of and all access to other copies of Project Gutenberg-tm - works. - -* You provide, in accordance with paragraph 1.F.3, a full refund of - any money paid for a work or a replacement copy, if a defect in the - electronic work is discovered and reported to you within 90 days of - receipt of the work. - -* You comply with all other terms of this agreement for free - distribution of Project Gutenberg-tm works. - -1.E.9. If you wish to charge a fee or distribute a Project -Gutenberg-tm electronic work or group of works on different terms than -are set forth in this agreement, you must obtain permission in writing -from the Project Gutenberg Literary Archive Foundation, the manager of -the Project Gutenberg-tm trademark. Contact the Foundation as set -forth in Section 3 below. - -1.F. - -1.F.1. Project Gutenberg volunteers and employees expend considerable -effort to identify, do copyright research on, transcribe and proofread -works not protected by U.S. copyright law in creating the Project -Gutenberg-tm collection. Despite these efforts, Project Gutenberg-tm -electronic works, and the medium on which they may be stored, may -contain "Defects," such as, but not limited to, incomplete, inaccurate -or corrupt data, transcription errors, a copyright or other -intellectual property infringement, a defective or damaged disk or -other medium, a computer virus, or computer codes that damage or -cannot be read by your equipment. - -1.F.2. LIMITED WARRANTY, DISCLAIMER OF DAMAGES - Except for the "Right -of Replacement or Refund" described in paragraph 1.F.3, the Project -Gutenberg Literary Archive Foundation, the owner of the Project -Gutenberg-tm trademark, and any other party distributing a Project -Gutenberg-tm electronic work under this agreement, disclaim all -liability to you for damages, costs and expenses, including legal -fees. YOU AGREE THAT YOU HAVE NO REMEDIES FOR NEGLIGENCE, STRICT -LIABILITY, BREACH OF WARRANTY OR BREACH OF CONTRACT EXCEPT THOSE -PROVIDED IN PARAGRAPH 1.F.3. YOU AGREE THAT THE FOUNDATION, THE -TRADEMARK OWNER, AND ANY DISTRIBUTOR UNDER THIS AGREEMENT WILL NOT BE -LIABLE TO YOU FOR ACTUAL, DIRECT, INDIRECT, CONSEQUENTIAL, PUNITIVE OR -INCIDENTAL DAMAGES EVEN IF YOU GIVE NOTICE OF THE POSSIBILITY OF SUCH -DAMAGE. - -1.F.3. LIMITED RIGHT OF REPLACEMENT OR REFUND - If you discover a -defect in this electronic work within 90 days of receiving it, you can -receive a refund of the money (if any) you paid for it by sending a -written explanation to the person you received the work from. If you -received the work on a physical medium, you must return the medium -with your written explanation. The person or entity that provided you -with the defective work may elect to provide a replacement copy in -lieu of a refund. If you received the work electronically, the person -or entity providing it to you may choose to give you a second -opportunity to receive the work electronically in lieu of a refund. If -the second copy is also defective, you may demand a refund in writing -without further opportunities to fix the problem. - -1.F.4. Except for the limited right of replacement or refund set forth -in paragraph 1.F.3, this work is provided to you 'AS-IS', WITH NO -OTHER WARRANTIES OF ANY KIND, EXPRESS OR IMPLIED, INCLUDING BUT NOT -LIMITED TO WARRANTIES OF MERCHANTABILITY OR FITNESS FOR ANY PURPOSE. - -1.F.5. Some states do not allow disclaimers of certain implied -warranties or the exclusion or limitation of certain types of -damages. If any disclaimer or limitation set forth in this agreement -violates the law of the state applicable to this agreement, the -agreement shall be interpreted to make the maximum disclaimer or -limitation permitted by the applicable state law. The invalidity or -unenforceability of any provision of this agreement shall not void the -remaining provisions. - -1.F.6. INDEMNITY - You agree to indemnify and hold the Foundation, the -trademark owner, any agent or employee of the Foundation, anyone -providing copies of Project Gutenberg-tm electronic works in -accordance with this agreement, and any volunteers associated with the -production, promotion and distribution of Project Gutenberg-tm -electronic works, harmless from all liability, costs and expenses, -including legal fees, that arise directly or indirectly from any of -the following which you do or cause to occur: (a) distribution of this -or any Project Gutenberg-tm work, (b) alteration, modification, or -additions or deletions to any Project Gutenberg-tm work, and (c) any -Defect you cause. - -Section 2. Information about the Mission of Project Gutenberg-tm - -Project Gutenberg-tm is synonymous with the free distribution of -electronic works in formats readable by the widest variety of -computers including obsolete, old, middle-aged and new computers. It -exists because of the efforts of hundreds of volunteers and donations -from people in all walks of life. - -Volunteers and financial support to provide volunteers with the -assistance they need are critical to reaching Project Gutenberg-tm's -goals and ensuring that the Project Gutenberg-tm collection will -remain freely available for generations to come. In 2001, the Project -Gutenberg Literary Archive Foundation was created to provide a secure -and permanent future for Project Gutenberg-tm and future -generations. To learn more about the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation and how your efforts and donations can help, see -Sections 3 and 4 and the Foundation information page at -www.gutenberg.org - -Section 3. Information about the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation - -The Project Gutenberg Literary Archive Foundation is a non-profit -501(c)(3) educational corporation organized under the laws of the -state of Mississippi and granted tax exempt status by the Internal -Revenue Service. The Foundation's EIN or federal tax identification -number is 64-6221541. Contributions to the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation are tax deductible to the full extent permitted by -U.S. federal laws and your state's laws. - -The Foundation's business office is located at 809 North 1500 West, -Salt Lake City, UT 84116, (801) 596-1887. Email contact links and up -to date contact information can be found at the Foundation's website -and official page at www.gutenberg.org/contact - -Section 4. Information about Donations to the Project Gutenberg -Literary Archive Foundation - -Project Gutenberg-tm depends upon and cannot survive without -widespread public support and donations to carry out its mission of -increasing the number of public domain and licensed works that can be -freely distributed in machine-readable form accessible by the widest -array of equipment including outdated equipment. Many small donations -($1 to $5,000) are particularly important to maintaining tax exempt -status with the IRS. - -The Foundation is committed to complying with the laws regulating -charities and charitable donations in all 50 states of the United -States. Compliance requirements are not uniform and it takes a -considerable effort, much paperwork and many fees to meet and keep up -with these requirements. We do not solicit donations in locations -where we have not received written confirmation of compliance. To SEND -DONATIONS or determine the status of compliance for any particular -state visit www.gutenberg.org/donate - -While we cannot and do not solicit contributions from states where we -have not met the solicitation requirements, we know of no prohibition -against accepting unsolicited donations from donors in such states who -approach us with offers to donate. - -International donations are gratefully accepted, but we cannot make -any statements concerning tax treatment of donations received from -outside the United States. U.S. laws alone swamp our small staff. - -Please check the Project Gutenberg web pages for current donation -methods and addresses. Donations are accepted in a number of other -ways including checks, online payments and credit card donations. To -donate, please visit: www.gutenberg.org/donate - -Section 5. General Information About Project Gutenberg-tm electronic works - -Professor Michael S. Hart was the originator of the Project -Gutenberg-tm concept of a library of electronic works that could be -freely shared with anyone. For forty years, he produced and -distributed Project Gutenberg-tm eBooks with only a loose network of -volunteer support. - -Project Gutenberg-tm eBooks are often created from several printed -editions, all of which are confirmed as not protected by copyright in -the U.S. unless a copyright notice is included. Thus, we do not -necessarily keep eBooks in compliance with any particular paper -edition. - -Most people start at our website which has the main PG search -facility: www.gutenberg.org - -This website includes information about Project Gutenberg-tm, -including how to make donations to the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation, how to help produce our new eBooks, and how to -subscribe to our email newsletter to hear about new eBooks. diff --git a/old/64597-0.zip b/old/64597-0.zip Binary files differdeleted file mode 100644 index c2fe1fe..0000000 --- a/old/64597-0.zip +++ /dev/null diff --git a/old/64597-h.zip b/old/64597-h.zip Binary files differdeleted file mode 100644 index aaaaec8..0000000 --- a/old/64597-h.zip +++ /dev/null diff --git a/old/64597-h/64597-h.htm b/old/64597-h/64597-h.htm deleted file mode 100644 index b7f0782..0000000 --- a/old/64597-h/64597-h.htm +++ /dev/null @@ -1,4276 +0,0 @@ -<!DOCTYPE html PUBLIC "-//W3C//DTD XHTML 1.0 Strict//EN" - "http://www.w3.org/TR/xhtml1/DTD/xhtml1-strict.dtd"> -<html xmlns="http://www.w3.org/1999/xhtml" xml:lang="ro" lang="ro"> -<head> -<meta name="generator" content= -"HTML Tidy for HTML5 for Linux version 5.7.16" /> -<meta http-equiv="Content-Type" content= -"text/html; charset=utf-8" /> -<meta http-equiv="Content-Style-Type" content="text/css" /> -<title>The Project Gutenberg eBook of Nuvele by I. L. -Caragiale</title> - -<style type="text/css"> -/*<![CDATA[*/ -body { - margin-left: 10%; - margin-right: 10%; -} - -h1,h2,h3 { - text-align: center; - clear: both; - line-height: 200%; -} - -h2,h3 { - margin-top: 2em; -} - -p { - margin-top: 0.50em; - margin-bottom: 0.25em; -} - -body > p { - text-align: justify; - text-indent: 1.5em; -} - -h2+p { - text-indent: 0; -} - -p.i0 { - text-indent: 0; -} - -hr { - width: 33%; - margin-top: 2em; - margin-bottom: 2em; - margin-left: auto; - margin-right: auto; - clear: both; -} - -hr.chap {width: 65%} -hr.tb {width: 25%;} - -.pagenum { -/* visibility: hidden; */ - position: absolute; - right: 2%; - color: gray; - font-size: smaller; - text-align: right; - text-indent:0; -} - -.blockquot { - margin-left: 10%; - margin-right: 0%; - text-align: justify; - text-indent: 1.5em; -} - -.center { - text-align: center; - text-indent: 0; -} - -.caption {font-weight: bold;} - -.caption-large {font-weight: bold; font-size: large;} - -.caption-150 {font-weight: bold; font-size: 150%;} - -img.firstletter { - margin-right: 10px; - float: left; -} - -ul.TOC { - list-style-type: none; - padding-left: 10%; - text-indent: -5%; - width: 70%; - text-align: justify; -} - -span.ralign { - position: absolute; - text-align: right; - right: 15%; - top: auto; -} -/*]]>*/ -</style> -</head> -<body> - -<div style='text-align:center; font-size:1.2em; font-weight:bold'>The Project Gutenberg eBook of Nuvele, by Ion Luca Caragiale</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -This eBook is for the use of anyone anywhere in the United States and -most other parts of the world at no cost and with almost no restrictions -whatsoever. You may copy it, give it away or re-use it under the terms -of the Project Gutenberg License included with this eBook or online -at <a href="https://www.gutenberg.org">www.gutenberg.org</a>. If you -are not located in the United States, you will have to check the laws of the -country where you are located before using this eBook. -</div> - -<div style='display:block; margin-top:1em; margin-bottom:1em; margin-left:2em; text-indent:-2em'>Title: Nuvele</div> - -<div style='display:block; margin-top:1em; margin-bottom:1em; margin-left:2em; text-indent:-2em'>Author: Ion Luca Caragiale</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'>Release Date: February 19, 2021 [eBook #64597]</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'>Language: Romanian</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'>Character set encoding: UTF-8</div> - -<div style='display:block; margin-left:2em; text-indent:-2em'>Produced by: Albert László from page images generously made available by the Google Books Library Project</div> - -<div style='margin-top:2em; margin-bottom:4em'>*** START OF THE PROJECT GUTENBERG EBOOK NUVELE ***</div> -<hr class="chap" /> -<div class="chapter"></div> -<p class="center"><span class="caption-large">SCRIITORII -ROMÂNI</span></p> -<p class="center">Colecție îngrijită de<br /> -MARIN SIM.-RIMNICEANU<br /> -Membru cor. al Academiei Române</p> -<hr class="chap" /> -<p class="center"><span class="caption-150">I. L. -CARAGIALE</span></p> -<h1>NUVELE</h1> -<p> </p> -<p> </p> -<p class="center"><span class="caption">CVLTVRA -NAȚIONALĂ</span></p> -<hr class="chap" /> -<p class="center">I. L. CARAGIALE<br /> -NUVELE S’A<br /> -EDITAT ȘI TIPĂRIT<br /> -DE CVLTVRA NAȚIONALĂ<br /> -BUCUREȘTI 1922</p> -<p> </p> -<p> </p> -<p class="center"><i>Drepturile rezervate</i></p> -<hr class="chap" /> -<div class="chapter"></div> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_5" id= -"Page_5">-5-</a></span></p> -<h2>PĂCAT…</h2> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_6" id= -"Page_6">-6-</a></span></p> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_7" id="Page_7"><br /> --7-</a></span></p> -<h3>I</h3> -<p class="i0"><img src="images/U.png" alt="U" title="U" class= -"firstletter" />n băietan voinic – barba deabià-i mijește și sub -căciula de oaie părul creț și des… și niște ochi blânzi și mintos -tânăr. Când a plecat de-acasă să meargă la București p’atâția ani -în școli, mama lui – de treabă femeie! – l-a sărutat de atâtea ori, -i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a -zis:</p> -<p>– Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și -Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așà!</p> -<p>Și cât erà de cuminte bătrânica, nu s’a mai putut stăpânì… a -biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece, și ea l-a ținut -să-l mai mângâie încă. Lui i-ardeà să se ducă, și măcar că-i erà -dragă mama, par’că aveà acum necaz pe ea că’i prea întârziază -plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei; dar pe când -ochii-i erau triști, închipuirea sburà cu bucurie pe drumul ce i-se -deschideà lung și necunoscut înainte.</p> -<p> </p> -<p>Trei ani de o neclintită monotonie… Aceleași ceasuri… aceiași -pași… trei ani întregi! Al patrulea, deșì se anunțase dela început -a urmà aceeași neabătută cale, păstrà pentru mai târziu o noutate, -o ciudată surprindere.</p> -<p>Alături cu seminarul, o casă veche boierească… Dela ferestrele -și de pe pridvorul din spatele ei, se vedeà <span class= -"pagenum"><a name="Page_8" id="Page_8">-8-</a></span> peste zid în -curtea de recreație a școlii. Odată, într’o zi de sărbătoare, Niță -se plimbà singur p’în curte cu o carte în mână: rămăsese în școală -să se prepare de examenele apropiate. Erà o dogmă încâlcită: el -ocolià curtea repețind pe de rost cu cartea ’nchisă ’n mână. -Anevoie se puteà ține minte așà fraze torturate… Deschise iar -cartea…</p> -<p>Trecând prin dreptul zidului, seminaristul tresărì: un ghemotoc -de hârtie îl lovì pe mână și alunecând peste cartea deschisă, sărì -cât colo înaintea lui. Niță se oprì pe loc… Neapărat, iar o glumă a -vreunui camarad… un miez de pâine muiat în cerneală… sau cine știe -ce.</p> -<p>Se uită ’mprejur… In curtea școlii nimeni… Lovitura venise -dinspre casele de alături… Ridică ochii ’n sus și văzù la cea mai -apropiată fereastră vecină, care erà deschisă, perdelele -mișcându-se ca și cum ar fi fost cineva ascuns îndărăt… Ce-o -fi?</p> -<p>Să vedem… Seminaristul s’aplecă și luă ghemotocul: erà ceva -înfășurat înăuntru… Voì să-l desfacă… O înțepătură… Un ac cu -gămălie! Ce păcăleală proastă!… Supărat, trântì ghemotocul și -începù să șteargă degetul împuns, în vârful căruia, după fiece -storsătură, creșteà repede la loc o mărgeà mare, roșie.</p> -<p>Ghemotocul, izbit cu necaz de pământ, se desfăcù… între cutele -lui o floare!… Cu mirare și cu mai multă luare aminte ca ’ntâia -oară, el ridică binișor hârtia… In adevăr erà o garoafă – ca -sângele ce’i curgeà din deget – ruptă de curând…</p> -<p>Desfăcù atunci mai bine… Ceva scris…</p> -<p>Trupul tânăr se simțì furnicat din creștet până ’n tălpi de un -fior fierbinte… Căldura toată i-se urcă la frunte… Ascunse în sân -hârtia și floarea, cercetă de jur-împrejur cu ochii să nu fi văzut -cineva din școală cele petrecute, și fugì înăuntru fără a mai -cutezà să ridice ochii la fereastra unde se mișcau perdelele. -<span class="pagenum"><a name="Page_9" id= -"Page_9">-9-</a></span></p> -<p>Bolnav… Friguri și bătaie de inimă, încât nu se puteà ține pe -picioare. Părintele-directorul s’a convins că e rău băiatului, și -l-a trimis să se odihnească. Niță s’a suit în dormitor, s’a aruncat -în pat, a scos din sân floarea și biletul ș’a citit încă odată, -iar, și mereu:</p> -<p>– Ești frumos… Dacă ai vrea, te-aș iubì mult.</p> -<p>… Dacă ar vrea!…</p> -<p>Cine să fie? El nu e copil; e flăcău de douăzeci și trei de ani… -Cine?… O femeie!</p> -<p>Bolnavul sare din pat, iese din dormitor și fără să mai anunțe -pe cineva, după cum cere regulamentul, iese pe poartă. Pe dinaintea -caselor vecine, el își potolește pasul și trece peste drum ca să -poată apucà toată fațada dintr’o singură căutătură. Ferestrele dela -pod sunt toate închise și perdelele lăsate.</p> -<p>El știe că e frumos… Mama i-a spus-o adesea, poate mai adesea -fetele din sat, dar de sigur, mai mult decât toate, sora lui -Cuțiteiu, Sultana, care nu i-a spus-o niciodată… Cu dragoste -amestecată și cu puțină mândrie zâmbește el când îi vine acù în -minte mama lui.</p> -<p>S’a înserat bine și seminaristul tot se plimbă de colo până colo -pe dinaintea casei unde se află acea femeie care l-ar iubì mult -«dacă ar vrea el»… Clopotul pentru cină sună la școală. Asta’l -deșteaptă; el grăbește și intră.</p> -<p>Sunt toți la masă; lui nu-i e foame… Merge și se culcă, așezând -sub pernă biletul și garoafa, după ce iarăș privește îndelung -icoana acelor vorbe, pe care de-acù nu le mai poate uità -vreodată.</p> -<p>Sgomotul celorlalți băieți venind în dormitor îl supără foarte. -La intrarea lor, el vâră iute mâna sub căpătâiu, apucă bogăția -ascunsă și stă nemișcat… Unii îl întreabă câte ceva… nu înțelege -bine ce… el nu suflă, prefăcându-se adormit.</p> -<p>Aproape de miezul nopții… Dorm în sfârșit toți. Niță se scoală -încetinel și cu cea mai mare precauție iese; găsește <span class= -"pagenum"><a name="Page_10" id="Page_10">-10-</a></span> ușa sălii -pe pipăite și coboară în curte… La fereastră lumină… geamurile -deschise și perdelele lăsate. El rămâne cu ochii pironiți acolo, -rătăcind în altă lume, pe care o visase par’că adesea, dar nu sperà -s’o vază vreodată.</p> -<p>Flăcăul își umflă pieptul, întinzându-și brațele, amorțite de -friguri, până-i trosnesc încheieturile, când perdelele se dau -într’o parte și o femeie pune mâna pe geamuri să le închiză. -Seminaristul îngheață; vrea să strige, dar nu poate, și, până să -treacă efectul loviturii, fereastra e închisă, perdelele lăsate la -loc și lumina stinsă.</p> -<p>Se apropie de ziuă când tânărul se hotărăște să se întoarcă ’n -dormitor… Se trântește pe brânci în pat, își reazimă inima, în care -simte o strânsoare nedefinită, pe mâna dreaptă, și pe cea stângă -fruntea caldă – adoarme și doarme dus până la clopotul de -gustare.</p> -<p>Trei nopți de pândă… patru… cinci… și tot atâtea zile mai grele -ca nopțile: ceasuri de cursuri și de meditații… sgomotul -camarazilor, neputința de a stà singur cu închipuirea lui… și -frigurile… și ferestrele tot închise… și perdelele veșnic -lăsate.</p> -<p> </p> -<p>Doctorul, un om de spirit, când părintele-directorul i-a -prezentat pe Niță, l-a mângâiat pe tânăr, apucându-l în glumă de -tuleiele din barbă, ș’a zis:</p> -<p>– N’are nimic, părinte… să se plimbe mai des… și ’i trece.</p> -<p>Dumineca… In sfârșit!</p> -<p>Niță a fost îndemnat de camarazi și de părintele-directorul să -iasă la plimbare; el a preferit să steà la școală ca să se poată -ajunge cu lecțiile, rămase ’n urmă din pricina frigurilor… Firește -că superiorul a fost încântat de atâta sârguință.</p> -<p>Dejunul s’a isprăvit… Acum școala este iar deșeartă. Silitorul -seminarist trece către curtea din fund… Dar <span class= -"pagenum"><a name="Page_11" id="Page_11">-11-</a></span> dacă -ferestrele or fi tot închise?… Nu – și n’apucă să ridice ochii -doritori, și vede venindu’i prin aer un nou ghem, care ’ntr’o clipă -îi cade la picioare… Ăsta nu mai e prins cu un ac – e legat cu o -cordeluță roșie:</p> -<p>– Treci la miezul nopții… Te aștept… O să vezi cât te -iubesc.</p> -<p>Și nici o mișcare la perdele… nici o arătare!…</p> -<p>Ziua trece încet… e însă uneori atâta dulceață și’n chinul -așteptării! Dar noaptea! niciodată n’au adormit seminariștii așà de -târziu!… Din norocire, mai pe urmă nici o piedică.</p> -<p>Sare peste poartă fără sgomot și se ’ndreaptă sigur către ținta -știută. O femeie în umbra gangului!… El se oprește înnecat. Ea îi -șoptește: «Vino, te așteaptă!»… Atunci… nu e chiar asta!</p> -<p>El se lasă să-l ia de mână și să-l ducă p’în întuneric -încetișor… O scară strâmtă… încăperi întunecoase… iar câteva -trepte. Voinicul merge mașinal, lăsându-se târît ca un copil -somnoros de mâna femeiei. La fiece pas nesigur, la fiece șovăire, o -oprire de un moment, o povățuire discretă, o șoaptă de încurajare -și înainte!</p> -<p>Se opresc… Femeia îl lasă de mână… O clipă, părăsit în locul orb -și necunoscut, el e ’n pierzare – o coloană aplecată căreia i s’ar -smulge propteaua de siguranță, – aude urechile cum îi țiuiesc de -tare și simte genuchii părăsindu-l.</p> -<p>Acum femeia lovește surd cu vârful unghiilor pe o ușe – sunt -lângă o ușe – care îndată se deschide.</p> -<p>E lumină înăuntru – lumină albastră… un albastru molcom și -leneș… Femeia care l-a condus p’în întuneric îl împinge binișor în -lumină. Coloana cedând se apleacă, cu toată greutatea trupului -puternic de douăzeci și trei de ani, în albastru… și ușa se ’nchide -pe dinafară.</p> -<p> </p> -<p>Vorbe?… Incap vorbe? <span class="pagenum"><a name="Page_12" id= -"Page_12">-12-</a></span></p> -<p>Cum o femeie știe alintà – cum degetele ei delicate se înfig în -mușchii încordați – și gura ei rece ca ghiața – și ochii ei beți – -și puful mărunt de pe obrajii aprinși sbârlit de fiori – încovoeala -lâncedă a trupului – izbiturile inimii ei de pereții sânului – și -mirosul fără nume ce’i radiază din rădăcinile părului – și cât e de -bine să te părăsești în stăpânirea acestor atâtea simțiri ce te -’nvăluesc din toate părțile ca niște vârteje de aburi calzi -saturați de esențe adormitoare…</p> -<p>Cu vorbe să le spun?… Astea se simt și se gândesc, de spus nu se -pot spune… A fost o smăcinare a sufletului, dulce și dureroasă, o -exaltare a simțirii, îngrozitoare și delicioasă.</p> -<p>Multe nopți asemenea și fiecare neasemănate… Libațiuni sub -razele lămpii albastre; toate nebuniile închipuite și neînchipuite; -anecdote picante de care el aveà un repertoriu popular așà de -bogat; scene de gelozie fără cuvânt și din chiar senin; și jocuri, -și mușcături; și lupte, atât de inegale, pentru ea ca putere, -pentru el ca farmec… ș’apoi, după atâta oboseală, povestirea -reciprocă a celor întâmplate mai nainte de-a se cunoaște.</p> -<p>El aveà puțin de povestit… Așà erà de strâmt satul unde trăise -și așà de puțin însemnată vieața lui până când «l-a înțepat un ac -cu gămălie!»… Șiret țăranul – țineà mult la această cădere de -frază; știà el bine că, însoțită de sugerea degetului înțepat și de -o privire pe sub sprâncenele posomorîte cu bunătate, are să fie cu -prisos răsplătită.</p> -<p>Ea însă aveà mai multe de spus, și povestea ei erà destul de -tristă. – Cinci ani de vieață cu un om istovit, apoi nebun și -paralitic; în urmă, văduvă, cu un copil bolnav și càpiu, – o -fetiță, care roade și mănâncă lucrurile din casă și care trebuie -păzită foarte de aproape să nu dea foc. Interese mari… o avere -colosală… consiliu <span class="pagenum"><a name="Page_13" id= -"Page_13">-13-</a></span> de familie… soacră și cumnați – niște -creaturi aspre și brutale, care fac împrejuru-i o poliție -desgustătoare.</p> -<p>Și acì, față cu fraza lui de predilecție, venià așà de -potrivit:</p> -<p>– Inchipuie-ți ce sete mi-e de vieață! ce dor mi-erà de -tine!</p> -<p>Căldura strânsă atâta vreme în ființa aceea frumoasă, se revărsà -acuma ’n afară cu o pornire nebiruită: a fost pentru el scurtă, dar -plină acea vreme fericită.</p> -<p> </p> -<p>S’a sfârșit însă.</p> -<p>El a trebuit să renunțe la ea, când între ei s’a ridicat zidul -consiliului de familie. Acesta, firește, nu puteà îngăduì o așà -rătăcire… Plângeri… revoltă – de prisos. O ultimă sforțare din -partea desperatului a fost întâmpinată într’un chip deciziv.</p> -<p>Când seminaristul a îndrăznit să nesocotească recomandațiile -imperioase ce-i fuseseră comunicate și să calce pragul, pe care -altdată pășià la fericirea ce-o socotià un drept câștigat scump, a -trebuit să-și plătească pasul imprudent. A fost o maltratare -meritată poate, dar oricum prea sălbatică. Sbirii însărcinați cu -corecțiunea cutezătorului, au făcut exces de zel: nenorocitul, luat -fără veste, a fost strivit de lovituri… capul spart, pieptul pisat -cu călcâiele. In stare de completă nesimțire, a fost aruncat în -poarta școlii, unde l-au găsit, a doua zi dimineața, oamenii de -serviciu mai mult mort decât viu.</p> -<p>Toate alergăturile și stăruințele părintelui-directorul ca să -facă a se descoperì și pedepsì criminalii, care atentaseră așà de -crunt la vieața elevului favorit, au trebuit să înceteze. Bătrânul -a fost chemat înaintea înaltelor fețe păstorești. Acelea i-au adus -aspre mustrări că nu-și vede de datorie, că nu îngrijește destul de -serios de moralitatea școlarilor, și l-au făcut să înțeleagă că, -dacă voește să mai rămână director, n’are să se amestece în -<span class="pagenum"><a name="Page_14" id= -"Page_14">-14-</a></span> cele ce se ’ntâmplă afară din poarta -seminarului: asta e treaba obrazelor judecătorești, nu a celor -bisericești!</p> -<p>Niță a stat mult între vieață și moarte; luni întregi au trecut -până să se poată întremà. El n’a murit din asta; dar poate că -nopțile pe care mama, chemată în grabă, le-a petrecut la căpătâiul -nenorocitului, să-i fi scurtat cu mult zilele bietei bătrâne. De -atunci el a rămas cu o boală de inimă, care i-a cauzat până la -moarte multe momente neplăcute.</p> -<p>Dar erà întremat… El pornì să caute norocul pierdut… Prea -târziu… Casele se dărâmau și lucrarea începuse din aripa unde -altdată erà odaia albastră… Femeia murise… Copila bolnavă erà -într’un institut de educație în străinătate… Consiliul de familie -nu stăteà cu mâinile ’n sân.</p> -<p>Mai întâiu o resemnare sfântă, apoi puțin câte puțin dacă nu -uitarea, cel puțin potolirea dorului sub grămădirea anilor. Zece -ani!… Seminaristul este acuma preot, – preotul Niță din Dobreni – -om așezat și foarte bine văzut de toată obștea.</p> -<p> </p> -<p>De dimineață, orașul de reședință al județului e foarte animat – -târgul anual. Preotul Niță umblă prin strada mare cum se umblă la -târg de colo până colo, ori încotro, fără o țintă hotărîtă…</p> -<p>Inaintea cafenelii din centru e strânsă lume multă, care -privește la ceva și râde în gura mare… Poate un animal savant, care -denunță vârsta și vițiile spectatorilor; ori vreo paiață… ori -altceva. Grămada de lume sporește necontenit… Popa urmează după -mulțime. Pe trotoarul cafenelii, pe scaune și în picioare, stau -notabilii orașului – reprezentanții județului în vacanță -parlamentară, membrii tribunalului, funcționari dela prefectură, -primărie, casierie, ofițeri; de jur-împrejur lumea pestriță de -toate treptele stă în semicerc. In mijloc se petrece comedia. Popa -Niță se vâră și el. <span class="pagenum"><a name="Page_15" id= -"Page_15">-15-</a></span></p> -<p>Ce este? Ce face atâta sensație?</p> -<p>Un copil de vreo opt nouă ani, sdrențăros și murdar, cu -picioarele goale, îmbrăcat în haine nepotrivite – un gheroc mare, a -cărui talie îi vine până la glesne, în cap un cilindru turtit – -face caraghiozlâcuri.</p> -<p>Este un mititel măscăriciu foarte destrăbălat – jigărit, sfrejit -și galben; pulpele-i uscate care se văd prin sfâșiitura nădragilor, -sunt pline de jupuituri. Așà de prăpădit, este totuș foarte -îndrăzneț. Fumează o țigară lungă, se strâmbă ’ntr’un chip straniu, -păcălește și ’njură pe boieri, chemându’i după porecla știută. -Incepe să cânte un cântec rușinos, jucând giamparalele, făcând -gesturi și mișcări neiertate… Lumea face un haz nespus… O țărancă -bătrână, care e’n rândul întâiu al spectatorilor, rușinată de -refrenul pe care copilul i-l aruncă ei cu o intenție diabolică, își -caută loc să scape de privirile întoarse asupră-i, se ’nchină și -zice depărtându-se:</p> -<p>– Cine știe ce păcate! Să ferească Dumnezeu pe orice copil!</p> -<p>Mititelul, obosit, s’a oprit; merge să salute foarte comic cu -cilindrul lui enorm, pe boieri, și s’așează pe un scaun picior, -peste picior, alături cu domnul senator… Altă țigară… Domnul -senator îl tratează cu cafea și rom. Alt «amic» îl mai îmbie încă -cu un păhărel… și încă unul…</p> -<p>Copilul se scoală și ’ncepe iar jocul… Acù mișcările și -gesturile sunt și mai deșuchiate… Cu ’ncetul însă membrele pierd -siguranța și simetria mișcărilor; cântecul e surd, articularea -inegală… Incă o strofă! Dar gâfâeala îl înneacă… Cântărețul se -oprește un moment clătinându-se, moale de mijloc: e galben ca -ceara; ochii-i crucesc stinși în fundul capului… O sforțare, -excitat de îndemnul unanim al amatorilor!… Oftează adânc, dă să -ridice piciorul, se’nvârtește în loc și trupșorul sdrobit atâta se -prăbușește greu pe marginea trotoarului. – Beat mort! <span class= -"pagenum"><a name="Page_16" id="Page_16">-16-</a></span></p> -<p>Se grămădise lume prea multă… circulația din obor în oraș erà -întreruptă… Polițaiul chemă pe un vătășel care ridică de acolo pe -micul desfrânat, ca să risipească aglomerația.</p> -<p> </p> -<p>Popa Niță, cu pumnii încleștați, se suì pe trotoar și apostrofă, -cu accentul celei mai mari indignări, pe cei ce râdeau:</p> -<p>– E păcat, Domnilor! gândiți-vă! Creștini!… Frumos!… Mare -păcat!</p> -<p>Se’nțelege că lumea care se amuzase așà de bine, n’a găsit -nicidecum la locul ei apostrofa moralistului și i-a plătit-o cu -sarcasme groase. Popa nu’și puteà găsì liniștea: el băteà nervos cu -degetele pe tabla de marmură a mesii, mormăind între dinți fel de -fel de exclamații de indignare.</p> -<p>Cafegiul, care știà multe, fù gata să-i dea toate amănuntele -asupra acelui copil. De necrezut, dar adevărat… și popa ascultà -încremenit:</p> -<p>– E un copil de familie bună – O văduvă a unui boier nebun – -Inamorată cu un băiat dela țară, un seminarist – Insărcinată – -Rușinea lumii – Merge să nască la moșie – Moartă din facere – -Copilul e aruncat; crește la o țărancă bătrână care moare ș’aceea -și el rămâne pe drumuri – Acì în oraș e pripășit de vreo șase luni: -a venit să cerșească și, fiind drăcos de fel, din jucărie ’n -jucărie a ajuns în halul ăsta – O fată bolnavă, fugită dela școală -prin străinătăți, ajunsă rău pe-acolo; găsită pe urmă de epitropi -și’ntoarsă în București; acì fuge cu un ofițer, dela ofițer pleacă -cu altul. – Cu băiatul a vrut să’și facă pomană un cismar: l-a luat -ucenic: aș! pungașului nu’i ardeà de lucru – soiu rău! învățat să -ceară, să fumeze și să bea. Meșterul l-a bătut odată părintește; -neprocopsitul a fugit, și de atunci trăește așà: spune obrăznicii, -măscări, caraghioslâcuri, <span class="pagenum"><a name="Page_17" -id="Page_17">-17-</a></span> și capătă și el o bucățică de pâine; -se’nțolește dela unul ș’altul de pomană, și doarme Dumnezeu știe -unde-l ajunge oboseala. – Istoria asta de aminteri tot orașul o -știe; de-aia-l și cheamă «Mitu Boerul».</p> -<p>Popa, cu coatele pe masă, strângându-și tâmplele ’n pumni, -rămase, înnecat de sudoare, cu ochii țintiți la o muscă ce umblà -mărunțel pe tabla de marmură albă: el urmărì insecta până la -marginea mesei. Ce socoteală ș’o fi făcut în capul cel mic cât un -bob de mac, nu se poate spune: destul că musca stete pe loc, își -desmorțì labele de dinapoi, împleticindu-le una de alta, își netezì -frumos mustățile cu labele de dinainte, apoi deodată se ’nălță și -pierì. Omul, deșteptat, se ridică de pe scaun și ieșì.</p> -<p> </p> -<p>Cercetări zadarnice… Nu puteà găsì copilul. Toate informațiile -vătășeilor de noapte erau greșite: la cazarma pompierilor, nu erà… -în gangul poștii, nu… sub șopronul primăriei asemenea: nici aici, -nici acolo. Trei, patru ceasuri de goană după o știre exactă. In -piață, vătășelul știe sigur că Mitu Boerul a intrat adineaori cu -mai mulți ofițeri și funcționari la cafeneaua din colț, unde «cântă -fetele teatru».</p> -<p>A făcut o nepomenită sensație popa intrând cu figura lui -sperioasă în localul muzelor profane.</p> -<p>– Uite și părintele! a strigat procurorul cu tonul de -satisfacție cu care se ’ntâmpină de regulă un musafir întârziat. -Iar una dintre cântărețe, care ședeà pe genuchii casierului, la -aceeaș masă cu tânărul magistrat, a adăugat: «Blagoslovește, taică -părinte!»</p> -<p>Atunci s’a pornit un hohot, aplause, tropăituri, șuiere, -răcnete: «Bravo, popa! Bis popa!» – Infernal! o menagerie care -arde…</p> -<p>Succesul colosal și spontaneu n’a afectat câtuș de puțin pe omul -nostru: sgomotul din fundul acestui <span class="pagenum"><a name= -"Page_18" id="Page_18">-18-</a></span> suflet covârșià furtuna -veselă de afară. Popa a ’naintat hotărît până în mijlocul sălii, a -căutat cu ochii în toate părțile și a plecat grăbit de sub ploaia -de râsete, de glume răutăcioase și de huidueli…</p> -<p>Nu e nici aici… Dar nu se poate să se întoarcă la gazdă singur… -Peste putință… Inainte!… Incă un vătășel: poate la sfântu Ion, în -curtea bisericii; doarme băiatul uneori și acolo, când e vremea -bună…</p> -<p>… Erà în adevăr acolo…</p> -<p>La spatele altarului, unde un felinar din răspântie aruncă -razele-i afumate, se odihnià mototolit, cu capul pe un mormânt fără -nume nici îngrădeală, un om mic… Tocmai acuma luă seama preotul cât -umblet făcuse și se așeză binișor jos să’și potolească mișcările -inimii. El întinse cu sfială mâna spre capul băiatului: atunci -simțì distinct la arătătorul drept o înțepătură de ac… Da – erà acì -lângă el, pe pământul gol, rodul nopților petrecute în lumina -albastră. Copil în răsboiu cu lumea, așà de timpuriu, el par’că -’ntr’adins poposise lângă altar, doar o puteà intrà pe furiș sub -ochiul lui Dumnezeu, care, de când îl împinsese la vieață, nu se -’ndurà să-i arunce odată măcar o căutătură.</p> -<p>– Doamne! șoptì popa plin de obidă; uite-te la el, Doamne; -uite-te și la el!</p> -<p>Și apucând bine în brațe mototolul adormit, se sculă puternic în -picioare și pornì. Băiatul, deșteptat de sgudueală, mormăì somnoros -o înjurătură și adormì iarăș în brațele care-l strângeau cu atâta -patimă.</p> -<p>Pe stradele întunecate ale orașului, omul care-și duceà comoara -avù norocul să nu dea de nici o piedică: erà ceasul când și -felinarele pot fi stinse, când și vătășeii trebuiesc să doarmă. -Ajunse la gazdă, deșteptă vizitiul și pe hangiu, plătì și plecă. A -doua zi, înainte de nămiezi, erau în Dobreni acasă. <span class= -"pagenum"><a name="Page_19" id="Page_19">-19-</a></span></p> -<p>Preoteasa nu puteà fi tocmai mulțumită de ce-i adusese bărbatul -dela târg. Nu-i puțină greutate să aduci la o stare cuviincioasă, -un așà gunoiu de copil. Tot trupul i-erà numa jupueli și bube din -pricina scărpinăturilor și necurățeniei. Câte lăuturi, câte leșìi -și alifii au trebuit pentru ca să ridice treptat, de pe ființa -părăsită, coaja în care o înveliseră atâția ani de mizerie!</p> -<p>Copilul s’a lăsat bucuros să facă cu el ce-au vrut. Mai greu de -tămăduit decât bubele erau apucăturile și năravurile… Pân’ la urmă -însă și acestea au fost să fie învinse: povețele, blândețea, o -vorbă aspră la soroace, devotamentul oamenilor buni care-l luaseră -la sânul lor cald, și mai ales o boală îndelungată au gonit, dacă -nu cu desăvârșire, cel puțin în cea mai mare parte, și pornirile și -deprinderile rele. Nu e peste putință grădinarului priceput și -răbdător să îndrepteze un copăcel fraged pornit să crească -strâmb.</p> -<p>Când, scăpat cu totul de vermină, l-au îmbrăcat într’o duminecă -în haine nouă, – mintean cu șireturi de fir, ițărași albi cu șnur -negru de mătase și pălărie cu panglicuță tricoloră, și i-a zis -părintele: – Să le porți sănătos, Mitule; să crești mare, cu minte -și noroc! copilul a pus mâinile în buzunare, s’a privit serios și -’ndelungat în oglindă și s’a pornit pe un râs… și râzi! De râsul -lui a ’nceput să râză și femeia și bărbatul. Dar când s’a ’ntors -copilul cu fața la ei și li s’au întâlnit privirile, părintele l-a -luat în brațe, l-a sărutat de multe ori și s’a pornit pe un plâns… -și plângi!… ș’a ’nceput și copilul și femeia.</p> -<p>S’au dus pe urmă la biserică. Mitu în hainele nouă a făcut -sensație… Mai ales femeile care mai de care l-au alintat, că erà -ș’un copil curățel.</p> -<p>Atâta numa rău de tot, Mitu erà bolnav – tuse seacă, dureri la -lingurea, nu mâncà nimic și câtu-i ziua ’l trăgeà la somn… -Friguri?… Deochiu?… Lingoare?… <span class="pagenum"><a name= -"Page_20" id="Page_20">-20-</a></span></p> -<p>Erà boala câinească… zăceà pe prispă la soare… d’abià se mai -târà… Doftorii, descântece, de geaba: se gunoià, se istovià văzând -cu ochii!… Scurtă căutà să fie bucuria, și cu cât omul o vedeà -scurtându-se, cu atât îi creșteà fioroasa închipuire că azi-mâine o -să se sfârșească fericirea găsită pe neașteptate… Iată acum se -stingeà de tot lumina ce’i răsărise în cale fără veste… opaița erà -pe isprăvite.</p> -<p>Preotul ațipise despre ziuă, îmbrăcat… Femeia stà tot deșteaptă -lângă bolnav, care dormià de o zi și mai bine. Ea puse mâna pe -obrazul copilului – rece; aplecă urechea la gura lui deschisă – -nimic!</p> -<p>– Scoal’, părinte! țipă ea îngrozită… Nu mai suflă!</p> -<p>Omul sărì în picioare, luă băiatul în brațe și fugì în curte -strigând:</p> -<p>– Săriți, oameni buni! săriți!</p> -<p>Se arătà, peste culmea dealului, soarele… O mulțime de bărbați -și mai ales de femei, se strânse. Preotul pusese copilul țeapăn pe -prispă și’l boceà în genuchi… O femeie țineà lumânarea.</p> -<p>Dar nu-i mort încă… Un descântec cu apă ne’ncepută… Copilul pare -că mișcă… Il ridică de mijloc încetinel… El deschide lin ochii, -răsuflă și zice cu glasul stins:</p> -<p>– Mi-e foame!</p> -<p>Bun doftor aerul Dobrenilor! Acea ființă curățită pe dinafară, -trebuià și pe dinăuntru premenită: asta erà treaba lui și a luat-o -foarte binevoitor asupră-și. A fost dureroasă și crudă operația; -dar erà neapărată și din norocire a izbutit.</p> -<p>Băiatul scăpat cu desăvârșire, sânge proaspăt începù să’i -rumenească obrajii, așà de veștezi mai ’nainte, și să umple ochii -lui, posomorîți și ’ntunecoși până acì, de lumină și veselie. -Fusese o luptă extremă înfricoșată: vieața pășià acuma înainte, -strălucitoare și mândră de așà biruință.</p> -<p>Pe când preoteasa Sultana atârnà în biserica din Dobreni o -icoană frumoasă dăruită Maicii Domnului <span class= -"pagenum"><a name="Page_21" id="Page_21">-21-</a></span> pentru -că’i dăruise ce a fost rugat-o ea, în orășelul de reședință erà -oarecare mișcare la cafeneaua din centru: se aflase de urma lui -Mitu Boerul.</p> -<p>Dispariția lui nu putuse trece neluată ’n seamă: erà o pagubă -reală pentru atâția amatori de giumbușuri. Nu se știà ce să fie: -fugise?… murise?… In sfârșit se aflase adevărul. O notiță publicată -în gazeta locală arătà că, în vremea bâlciului, un popă de țară, -care umblase noaptea beat pe la <i>Café-Chantant</i>, întrebase din -vătășel în vătășel despre băiat… Popa de sigur îl luase.</p> -<p>Procurorul luă afacerea în mână și, «cu o inteligență și un zel -care’i fac adevărată onoare», descoperì că «victima raptului» se -află la Popa Niță din Dobrenii-de-plaiu. Atunci tânărul magistrat, -însoțit de forța publică, a plecat la cuvenita cercetare -locală.</p> -<p> </p> -<p>Revoltat că vrea să-i ia băiatul, preotul a făcut o elocuentă -apărare a cauzei sale…</p> -<p>Un copil bântuit de foame; în prada unor porniri rușinoase și -omorîtoare chiar pentru un om copt; desfrânat prin îndemnul lumii -batjocoritoare, nesățioasă de petreceri… Scăpat de așà vitregă -soartă, întors dela o atât de rătăcită cale – dela moarte la -vieață… Dormià pe pământul gol, bolnav și îmbătat, cu trupul fript -din creștet până în tălpi de pecingine murdară, cu inima smintită -de ticăloșie… Ce ar fi făcut copilul ăsta fără adăpost nici milă, -când ar fi început zloata și gerul? – Ar fi murit pe o grămadă de -gunoiu, ca un câine hârbar fără stăpân. Și să zici c’ar fi putut -înfruntà atâta vijelie înverșunată! – ce-ar fi ajuns?… Spitalul de -nebuni… Temnița… Ocna!</p> -<p>Cuvântul oratorului câștigase aproape pe toți asistenții… Se -vedeà pe chipurile tuturor o impresie binevoitoare. Procurorul însă -a răspuns scurt și răspicat: <span class="pagenum"><a name= -"Page_22" id="Page_22">-22-</a></span></p> -<p>– Popo, nu poți secuestrà minorul! minorul trebuie restituit cui -aparține de drept: legea e cu el, legea protege pe minori!… <i>Dura -lex, sed lex!</i></p> -<p>Tonul magistral și sever, cuvintele înalte și demne ale -procurorului, neapărat că trebuiau să răstoarne impresia ce preotul -obținuse cu elocuența-i sentimentală. Și notarul începù să scrie, -sub dictarea omului legii, procesul-verbal.</p> -<p>Erà hotărît: îi luà copilul! El nu-l puteà lăsà însă!… Dar… i-l -ia!</p> -<p>Popa clipì aiurit și văzù înainte sânge… Chiar pentru o faptă -sau numai pentru o demonstrație, însuș n’ar fi putut-o spune – el -se repezì ’n odaie și luă pușca din cuiu, când cumnatu-său. -Cuțiteiu, primarul, om văzut și umblat prin multe, intră după el -și-l apucă de mână… Și popa înțelese că niciodată, în clipe așà de -înalte, inspirația nu trebuie căutată la un kilometru; ea ne stă -sub nas – cine se uită departe, firește, n’o s’o vază… Popa puse -pușca ’n cuiu – descuiè lada, scotocì în fund, și lăsă cu multă -discreție capacul, așezând la loc velința pe deasupra.</p> -<p>Primarul trecù iarăș unde se scrià procesul-verbal…</p> -<p>Omul legii dictă:</p> -<p>– Dispunem dar…</p> -<p>Cuțiteiu întrerupse, cerând foarte respectuos iertăciune -magistratului să-i spuie ceva… și ieșiră amândoi în tindă.</p> -<p>– Domnule procuror, șoptì primarul cu o anume privire, popa este -un om foarte de treabă… Nu-l cunoașteți… Poftiți, poftiți!</p> -<p>Și deschizând ușa, introduse foarte politicos pe junele -licențiat în odaia unde-l așteptà, nerăbdător, părintele… Și așà… -se făcură toate bune… Procesul-verbal nici nu trebuià schimbat: -totul stà în încheiere. Procurorul întrebă pe notar: <span class= -"pagenum"><a name="Page_23" id="Page_23">-23-</a></span></p> -<p>– Unde am ajuns?</p> -<p>– Dispunem dar… răspunse notarul cu toată gravitatea.</p> -<p>– Nu așà, zise procurorul: dispunem <i>însă</i>.</p> -<p>Și spre mulțumirea tuturor, reprezentantul ministerului public -dictă:</p> -<p>– Dispunem însă – considerând informațiile cele mai amănunțite, -care unanim arată pe sfinția-sa părintele Niță din -Dobrenii-de-plaiu ca pe un om cu cele mai frumoase calități; -considerând pe de altă parte progresele fizice și morale realizate, -sub îngrijirea sfinției-sale, de către minorul Mitu, supranumit -«Boerul» – dispunem a rămâneà sus-menționatul minor, în completă -lipsă de ascendenți, sub paza și răspunderea acestui meritos și -caritabil preot.</p> -<p>Seara a fost masă mare la popa Niță. Domnul procuror a trebuit -să cedeze rugăciunilor tuturor și să-și amâne plecarea pe a doua -zi. El «s’a crezut dator» să facă la prânz cele mai sincere și mai -călduroase laude sentimentelor umane ale părintului, «al cărui -exemplu nu s’ar puteà îndeajuns recomandà». – Domnul procuror -vorbeà mult și frumos – erà foarte vesel; diplomatul Cuțiteiu -zâmbià cu mult înțeles, făcând preotului cu ochiul, pe când acesta -țineà între genuchi pe Mitu și, cu gândul pe altă lume, îi treceà -încet cu mâna prin părul bălan și moale.</p> -<p> </p> -<p>Unei femei ca preoteasa Sultana, așà de bună cu un copil sărman -străin, trebuià să-i dea Dumnezeu o bucurie – și i-a dat-o: în -acelaș an a avut o fetiță… Dar ce bucurie! Multă bătaie de cap și -trudă i-a trebuit ca s’o crească – pentru că erà și un copil -ciudat! De mirare cum dintr’o mamă atât de blajină și supusă, să -nască așà fire!…</p> -<p>Aveau odată un vițel; îl scoseseră din necaz – se prăpădise vaca -și rămăsese bietul fără țâță… Cine-l <span class="pagenum"><a name= -"Page_24" id="Page_24">-24-</a></span> îngrijià? – Ileana – să fi -fost p’atunci fetică de vreo doisprezece ani. Cine-l hrănià? Cine -se rugase cu cerul și cu pământul de mă-sa s’o lase să culce -vițelul plăpând cu ea în casă? – Ileana. Erà o dragoste -nemaipomenită. Intr’o dimineață însă, ea se sculă bufnind: nu vrea -să vorbească nici cu mama nici cu tata; ei, ca părinții, văzând-o -iar în toane rele, o ocărîră; ea fugì în grădină. Aici s’apucă să -se joace ca de obiceiu cu Priian ăl mic: îl prinse să-l mângâie și, -încleștându-și dinții, îl strânse tare de bot. Ori n’aveà nici el -chef de joc în dimineața ceea, ori îl supărase prea tare semnul ei -de dragoste, animalul se smucì și se depărtă țâfnind. Ea îl chemă – -el n’ascultă… Merse după el – el nu vrù… Se răstì la el – Priian -fugì… Și tot așà și iar așà… Incăpățânarea lui creșteà potrivit cu -stăruințele ei. Nu vrea și pace… Obosită, cu tot sângele ’n obraji, -tremurând de ciudă, ea se duse, luă o bucată de mămăligă și o bardă -și se’ntoarse iar… Cum o văzù venind, Priian se’nfipse în copite și -bârligă coada… Ea se apropià binișor-binișor… cu mâna stângă -întinsă, cu dreapta ascunsă la spate, spunând prietenului ei, care -o necăjise, vorbe mângâioase… El țintì asupră-i ochii mari și -proști, și cu și fără încredere, aruncându’i din afundul nărilor -umede duhoarea dulce de lapte… Stete nemișcat… Fata înaintă lin -mâna… Priian întinse botul fraged, dar până s’apuce bucățica, -Ileana îi trase una cu sete în stuful creț din frunte: tăișul -se’nfipse adânc în osul încă necopt. Capul drăguț al lui Priian se -’nnecă în sânge… Sărmanul se tăvălì și ’ncepù să svâcnească grozav -din picioare…</p> -<p>Mama o văzù venind întunecată și stropită de sânge pe obraz, pe -mâini, pe piept.</p> -<p>– Ce e?</p> -<p>– Am tăiat pe Priian în fundul grădinii… Hai să’ți arăt! -<span class="pagenum"><a name="Page_25" id= -"Page_25">-25-</a></span></p> -<p>Când ajunseră, Priian se isprăvise de tot.</p> -<p>– Haìnă-haìnă! strigă mama… De ce?</p> -<p>– Iac’așà!</p> -<p>A bătut-o rău… ea a răbdat – nici o vorbă, nici o lacrimă. – -Mama însă s’a văicărat mult de mâhnire și de grije…</p> -<p>Dar când s’a supărat pe tat’său și i-a trântit candela din cuiu -și a umblat fugară trei zile p’în pădure, de nu mai știau und’ s’o -caute?…</p> -<p>Dar mai târziu – fată mare! – când, dintr’o vorbă de nimica, a -înșfăcat în brațe pe Stanca Radii, și nici una nici alta s’o arunce -de sus de pe tăpșan, unde se făceà hora, de râpă?… Au trebuit doi -flăcăi să lupte s’o scape pe Stanca… Păcat de așà frumusețe și -mândrețe de femeie să fie așà de cruntă și dârje!</p> -<p>Pe biata preoteasa Sultana a chemat-o Maica Domnului de vreme… A -plâns-o mult bărbatul pe blânda femeie, pe care o iubise atâta -pentru sufletul ei cel bun, pentru mila ei de sărmanul cules de pe -drumuri.</p> -<p>Văduvul nemângâiat și-a măritat fata curând după moartea -nevestii: nu mai erà de traiu – trebuià odată căpătuită.</p> -<p>E un om de treabă ginerele; dar e slab de înger… urît și moale -de genunchi… vorbește peltic… pricepe greu… Bun om, cum se cade… -dar nu e ce-ar fi să fie – mai ales pentru astfel de femeie, alt -bărbat trebuià.</p> -<p>Mitu a crescut mare și voinic… Astăzi el este învățător în -Dobreni. Părintele Niță a dorit mult să’l aibă aproape și a isbutit -să-l permute aici de acum șase luni, ca să-l poată însurà și -așezà.</p> -<h3>II</h3> -<p>Toate acestea trec acum prin mintea părintelui Niță și deaceea -bătrânul e foarte mâhnit. Zadarnic luptă să gonească gândurile -care-l frământă, – cântecul de-afară <span class="pagenum"><a name= -"Page_26" id="Page_26">-26-</a></span> i-le încarcă și mai tare: -Ileana fata lui, nevasta lui Matache, șade în curte cu bărbia -rezemată în mână și cântă.</p> -<p>Ileana cântă frumos, e știută; dar acuma căldura cântecului este -deosebită; glasul ei arde. Omul, care învățase atâtea, ascultà -mușcându’și buzele: el bănuià… nu, înțelegeà bine ce putere a -ridicat așà de înalt coardele cântăreței.</p> -<p>O melodie simplă și monotonă, – dar câte înțelesuri, câtă -pierzare de suflet, câte făgădueli fără margini și poftă oarbă! -Fata cântà tinerețele lui. Cântecul acela îl luà în sus, ca pe -niște aripe largi și puternice, și-l duceà îndărăt cu treizeci de -ani… Intorcându-se de acolo ’ncoace către clipa de față, numărà el -unul după altul exact toate belciugele ce-i făcuseră lanțul -vieții.</p> -<p>Cântecul Ileanii dureà prea mult; nu mai erà de suferit: trebuià -’năbușit. Tatăl ieșì pe prispă și-o chemă brusc. Ea tăcù și -s’apropiè.</p> -<p>– Ileano-Ileano! zise popa mustrător și fulgerând-o cu privirea. -E păcat!</p> -<p>– Taică!</p> -<p>– E păcat, adăugă popa și mai apăsat. Rușine și păcat! și ieșì -pripit din ogradă fără să se uite înapoi.</p> -<p>El merse drept la învățător… Omul acesta scoteà pe Ileana din -minți… da, el!</p> -<p>Aici s’a urmat o scenă foarte neplăcută: amare împutări de -nerecunoștință de o parte, de alta protestări călduroase de -nevinovăție. Tânărul jurà că n’au fost decât poate glume umflate de -gura rău-voitoare a oamenilor sau mai bine a femeilor din sat, care -dacă nu bârfesc, nu trăesc. Bătrânul țineà ’ntr’una, fără -s’asculte, că un bărbat în toată firea nu se cuvine să se -rătăcească după o minte slabă de femeie. Și la urmă, scurt: o -voință hotărîtă până la sânge a împiedicà rușinea și păcatul… -Numaidecât învățătorul trebuià să ceară permutarea <span class= -"pagenum"><a name="Page_27" id="Page_27">-27-</a></span> în alt -județ; protul aveà mijloace să capete aprobarea imediată. Ii dedeà -o sumă însemnată; îi găsià o fată bună să-l însoare… îl iubià ca pe -un scump copil al lui… cu mult mai mult decât pe Ileana… Ș’asupra -cuvintelor din urmă bătrânul, simțind că’i scade energia, se grăbì -să plece făr’ a mai răspunde la observațiile tânărului, care nu -știà să merite această izgonire.</p> -<p>Preotul pornì spre casă; dar deodată se oprì… un moment -nehotărît… apoi își întoarse pașii – nu vrea să vază pe Ileana… să -meargă la Cuțiteiu… Nu că doar aveà să’i spuie ceva, dar simțià -nevoia să nu fie singur.</p> -<p>Primarul erà acasă. Bătrânii prieteni se așezară pe pălimar… De -mâncare n’aveà părintele poftă; dar un pahar de vin bun e bun -oricând… Cuțiteiu scoase din beciu o cană cu spumă… Primarul erà -foarte vesel și fiindcă nu’i erà somn, ca de obiceiu, aveà poftă de -lafuri.</p> -<p>Intre un om și altul este adesea ca dela o stea la alta. Arde -colo un soare uriaș și dincolo altul. Printre învârtitoarea pulbere -de lumi, un colos de flacări d’abià zărește pe celălalt ca o -scânteie ce clipește pierdută în negura fără fund… Ba câți încă nu -se mai zăresc deloc și unul de altul nici măcar nu bănuesc. Adesea -tot așà se pricep oamenii ’ntre ei și-și pot înțelege unul altuia -sufletul.</p> -<p>Steteau acì față ’n față cei doi bătrâni și buni prieteni, dar -erà atât de nemăsurată depărtarea dintre ei! și aceasta reduceà -pentru Cuțiteiu la proporții ce nici nu mai merită socotite, -spaimele părintelui. La urma urmelor, ce lucru mare și grozav?… E -ceva să se ’ntâmple mai des și mai lesne?… Ce?… Se iubesc doi -oameni tineri… Ei! ș’apoi?… Lume nu e?</p> -<p> </p> -<p>– Eu știam dela ’nceput că o să fie ’ncurcătură, zise Cuțiteiu -cu zâmbetul lui obișnuit… Nici că se puteà altfel… Intâiu numai -bănuiam – acù mi-aș pune capul… <span class="pagenum"><a name= -"Page_28" id="Page_28">-28-</a></span> Stăi să vezi… Duminecă, vreo -două săptămâni, nu știu ce roboteam p’în grădină… Numa ce să’i -vezi: veneà amândoi dinspre gârlă, treceà pe lângă gard încet și -vorbià șoptit… N’am putut auzì mai nimic… Atâta doară mi s’a părut -că ziceà ea: «Nu te crez!» da el zice: «O să vezi!» Am sărit repede -din grădină și până s’ajungă ei pe linie, cum umblà domol și se tot -oprià pe loc, le-am ieșit înainte la poartă… Se legănà alături -par’că mergeau pe o apă… Erà să treacă pe lângă mine făr’ să mă -vază.</p> -<p>– Bună dimineața, fină, zic; zice: – Sărut mâna, nașule. – -Da’ncotro? – Mergeam și noi la biserică… Ne-am întâlnit mai colea -cu neica Mitu… – I-am tras cu ochiul, și zic: – Cale bună, fină. – -El a tăcut și s’a făcut roșu ca ardeiul; da ea, diavoloaica, a -’nceput să râză; zice: – Sărut mâna, nășicule! și-au plecat amândoi -înainte.</p> -<p>– M’am uitat lung după ei până a intrat în curtea bisericii… așà -mândri!… Ei! ce să mai vorbim de geaba, taică? Dacă așà a făcut -Dumnezeu lumea noastră… Am zis și eu: așà da, așà’mi place și -mie!…</p> -<p>– … Ș’apoi, adică ce-ar fi – adăugă Cuțiteiu după o scurtă -tăcere – ce ar fi să’l lase pe pârlitul de Matache și să ia pe -Mitu?</p> -<p>– Cât oiu trăì eu, asta nu se poate, zise popa.</p> -<p>– Ce se potrivește!… De ce?</p> -<p>– Că nu voiu eu!… Și popa înghițì în sec și, simțindu-și gâtul -uscat, băù două pahare unul după altul… ș’apoi încă unul.</p> -<p>– Ei! asta-i… Or să te ’ntrebe ei pe tine!… Și dacă-i vorba, tot -mai bine să-i fie nevastă decât țiitoare… Uite popa cum se miră! -par’că ’ntâia oară a văzut d’alde astea… Ce, mă, tu n’ai fost tânăr -niciodată? Nu ți s’a ’ntâmplat… Iacă mie, cum mă vezi, mi s’a -’ntâmplat… și încă la mine… a fost ca nelumea… Acuma pociu să’ți -<span class="pagenum"><a name="Page_29" id= -"Page_29">-29-</a></span> spuiu ca la un duhovnic, c’a trecut de -mult… Eu mă ’ndrăgisem de cumnată-mea…</p> -<p>Popa făcù o mișcare.</p> -<p>– Da, da, de nevasta lui frate-meu răposatul… Să murim și eu și -ea, și mai multe nu… Satul tot știà și frate-meu nimic… Bietul -răposatul!… bun om, da prost! Par’că-l împingeà dracul să m’ajute -el. Țiu minte odată zor-nevoie să mă duc eu la târg cu ea, că el -aveà treabă la deal… Bucuria noastră! Mă și suisem în căruță cu -Smaranda, când iacătă maică-ta… Venise s’o luăm și pe ea cu noi. Ce -să faci? Am luat-o… O zi întreagă n’a fost chip s’o rătăcim p’în -târg…</p> -<p>Taica mă dăscăleà pe o parte, maică-ta pe alta… Și unul ș’altul -o păzeà pe Smaranda… Unde să te apropii? – Ce mi-a dat păcatu’n -gând? Să fug cu ea ’n lume… Cine să le fi spus… cum or fi aflat-o -și p’asta… nu știu… știu numai atâta că m’a vândut alde taica – să -scape de mine și pe mine de păcat.</p> -<p>– Cum?</p> -<p>– Iaca lesne… M’am pomenit într’o dimineață cu larmă mare ’n -sat, chiote, țipete de muieri și de copii… Ce e? ce e? Alergau -aleșii cu ceaușii să prinză flăcăi la miliție… N’apucasem să’mi -puiu minteanul, și numa iacă Smaranda într’un suflet: «Fugi, -Constandine! după tine umblă… fugi că te ia!» Odată mi-a scăpărat -p’în cap: «Tii! asta hoțul de taica mi-a făcut-o!» că’mi spusese cu -vreo câteva zile mai nainte: «Mă, Constandine, tu ai fi bun de -dorobanț… ce nu vrei tu să te bagi la miliție?» «Acù, zic, tot mă -ia ei, încai…» Am apucat-o pe Smaranda ș’am smucit-o înăuntru ’n -odaie… Ți-ai găsit!… Nici n’am atins bine clanța, și iacă și taica -turbat cu toporul ridicat: «Ticăloșilor, vă trăsnește Dumnezeu! vă -crăp capul ca la niște câini!»…</p> -<p>Ăia intraseră în curte… Ii dau brânci bătrânului – Dumnezeu să’l -odihnească! – cât colo, ies pe prispă <span class= -"pagenum"><a name="Page_30" id="Page_30">-30-</a></span> și puiu -mâna la brâu pe prăsele: «Mă! zic; ăl dintâi de-o pune mâna pe -mine… îi vărs mațele!» ș’o iau la fugă spre pârleaz… Ei după mine. -Un ceauș de dorobanți veneà înainte mâncând pământul și ’nvârtià -peste cap ștreangul… par’că’l văz ș’acù, nalt și spătos cât o -namilă. «Dă-te!… nu te da!… ține-acì!» Când să puiu piciorul peste -gard, mi-a și aruncat lațul de gât și m’a întors înapoi lat pe -spate. M’am sbătut cât am putut… da’mi luase apa. Ce să mai lupți -cu beregata strânsă ’n ștreang! M’a legat cot la cot… și m’a -dus…</p> -<p>– Ei, și?</p> -<p>– Ei! și m’a dus. Cine erà să mă plătească? taica? M’a dus la -tact și d’acolo la oraș… Am fugit odată cu gândul să viu să iau pe -Smaranda și să m’apuc de hoție. A pus mâna pe mine, m’a bătut și -m’a închis… Am sărit într’o noapte peste zid… A prins de veste -straja, s’a luat după mine și m’a’mpușcat în picior – ș’acù am -semnul… Mi-a tras o bătaie strașnică… Am stat închis multă vreme -până a venit să mă scape – și cu ce cheltuieală! – cine te -gândești?… Bietul neica, frățină-meu!…</p> -<p>M’am întors acasă… Smaranda aveà doi copii… fusese bolnavă… se -făcuse urîtă… Când ne-am văzut, ne-a apucat și pe mine și pe ea o -rușine…</p> -<p>– Pe urmă?</p> -<p>– Pe urmă m’am căsătorit ș’am trăit cum mă știi… Bodaproste lui -bietu taica: el m’a mântuit de păcat… că după cum eram nebun, îl -făceam – îl făceam și erà făcut…</p> -<p> </p> -<p>Venise popa să caute, chipurile, liniște la cumnatul Cuțiteiu! -Nu cu vin, cu otravă ’l cinstise. Și deaceea se întorceà părintele -într’un târziu cam pe două cărări, căutând o inspirație luminoasă -și neputând apucà, în mintea-i turburată, calea spre o hotărîre. O -oboseală <span class="pagenum"><a name="Page_31" id= -"Page_31">-31-</a></span> nespusă, un fel de desgust mai sdrobitor -decât chiar desnădejdea apăsà greu pe amândoi umerii bătrâni.</p> -<p>Care va să zică el cereà o jertfă – știà dealtminteri și el asta -tot așà de bine ca și Cuțiteiu – o jertfă care nu se dă de -bunăvoie, care trebuie luată cu de-asila… «Cu de-asila!…» Și omul -grăbì pasul… Ajunse acasă, luă din fundul lăzii și vârî în sân un -pachet învelit într’o basmà, încălecà și pornì… Când răsărià -soarele erà departe.</p> -<p>Drumul a fost și scurt și lung: lung de neastâmpăr, scurt de -gânduri… O să se ’nvoească prefectul?… Un învățător nu poate fi -luat în armată… Cum să propuie? ce să zică? cum să înceapă?… Dar -dacă n’o izbutì?… dacă nu s’o puteà?… Ei! numai să vrea prefectul -și se poate…</p> -<p>Prefectul erà o veche cunoștință – procurorașul de odinioară. -Fost deputat, om bogat acuma, cu putere și influență nemăsurată… -S’ar puteà dacă ar vrea el… In mâna omului aceluia stăteà liniștea -călătorului. Acesta și-aduceà aminte cât de bun fusese acela cu el… -Da, dar acù nu mai erà tânărul vesel de p’atunci: trebuià să fie un -om matur… Lucrul poate că n’o să meargă așà de ușor ca altdată…</p> -<p>Și astfel, bătându-se cu socotelile, călărețul se trezì -înainte-i cu sclipeala turnurilor de tinicheà din oraș… Incă o fugă -de cal… In sfârșit!</p> -<p>Intră pe aceeaș barieră pe unde acù mai bine de douăzeci de ani -ieșise ducând în căruță comoara găsită lângă altarul lui sfântu -Ion… Călărețul ocolì cu dinadinsul stradele principale și piața, -nevoind să mai vază locurile ce fuseseră odinioară teatrul -talentelor micului bufon.</p> -<p>Prefectul locuià la marginea orașului, într’o casă de -jur-împrejur cu o grădină mare… La prefect erà lume multă… Preotul -așteptă în sală. D’abià se așezase cu sfială pe un colț de scaun, -și auzì deodată în o odaia de-alături <span class= -"pagenum"><a name="Page_32" id="Page_32">-32-</a></span> un sgomot -grozav: ceartă, palme, bușeli, țipete; ușa odăei se deschise -smucit, o slujnică urîtă și lălâie, răgind ca o bestie, cu nasul și -gura pline de sânge, ieșì zăpăcită; după ea, numaidecât, o damă -mititică și uscată, cu capul plin de funde de hârtie, fierbând și -spumegând, cu un clește de sobă în mână, și strigând: – S’o puie la -coteț! la coteț! – Una după alta pieriră ’ntr’o clipă pe altă -ușe.</p> -<p>Popa se ridică ’n picioare mai mult de frică decât de respect. -Până să’și dea bine seama de ce văzuse, auzì un hohot de râs -strașnic ș’apoi alte țipete, de astădată jalnice și sfâșietoare – o -femeie se chinuià par’că să’și dea sufletul. Ușa se deschise -înapoi, și un ungurean intră purtând în brațe pe dama cu capul -înfășurat în hârtii… Membrele-i erau înțepenite, gâtul și mijlocul -strâmbe, fața ca varul, și din ochii ei mari, deschiși peste -măsură, se vedeau numai gogoșile albe… Gemeà și scrâșnià din dinți. -Slugoiul, ajutat de două femei, o duse în odaia ei. Peste un -moment, el ieșì ștergându-se pe mâini – îl mușcase.</p> -<p>– Ce e? îndrăznì popa aiurit.</p> -<p>– Iacă niște păcate!</p> -<p>Și fără multă stăruință, popa află cât e de rea și de bolnavă -stăpâna casei, nevasta prefectului… O scorpie!… bate slugile până -la sânge, le ’nțeapă cu ace, le frige cu fierul de frizat, roșit în -spirt… și când ostenește, o apucă: râde, plânge, țipă și rămâne -ceasuri întregi țeapănă… Trebuie frecată cu perii aspre, bătută cu -nuiele subțiri și afumată cu niște doftorii tari până să’și vie iar -în fire.</p> -<p>Popa își făcù cruce și s’așeză la loc s’aștepte. Tocmai târziu, -prefectul ieșì să conducă până la scară pe un boier bătrân. -Isprăvind, dete cu ochii de preot, care stà umilit în picioare. Din -două vorbe cei doi vechi cunoscuți se recunoscură. Preotul zise -încet: <span class="pagenum"><a name="Page_33" id= -"Page_33">-33-</a></span></p> -<p>– Aș vrea, să trăiți, domnule prefect, să vă spuiu un foc al -meu… între patru ochi… dar între patru ochi…</p> -<p>Fiindcă mai aveà doi musafiri, prefectul poftì foarte politicos -pe popa, cu toate protestările de rigoare ale acestuia, în salonul -de-alături, și intră în biurou să expedieze pe cei doi.</p> -<p>Popa trecù în salon și se oprì un moment la ușe… De mult nu mai -intrase în așà apartament! de mult nu’i mai lovise vederile așà -combinație de forme și colori! Erà în adevăr minunat. Salonul da în -grădină, și reflexul copacilor, trecând prin perdeluțele de rețea, -dădeà și mai mult farmec acestui interior și bogat și de gust.</p> -<p>Omul făcù un pas, înaintând ca un călător într’o vale plină de -încântătoare amintiri, pe care o revede deodată după o îndelungată -pribegire… Uimit, privì de jur-împrejur; dar când ajunse cu -privirea în colțul unde băteà ’n plin lumina verzuie dela trei -ferestre mari, călătorul rămase trăsnit… Un strigăt i-se ’nnecă în -piept: ochii lui întâlniseră căutăturile unui portret mare…</p> -<p>Erà o arătare din altă lume – mai dulce, mai bună… fericită! -Zâmbià cu acelaș zâmbet neuitat, în care se amestecà multă blândețe -cu multă patimă, atâta inteligență limpede cu atâta oarbă pornire… -Bătrânul stete mult… mult înaintea ei, și, voind par’că s’aprinză -cu privirea lui ochii nemișcați de sus și să-i facă să clipească -odată măcar, măcar odată, clătină din cap și șoptì:</p> -<p>– Ei!… să știi tu ce e acuma pe sufletul meu!</p> -<p>– Poftim, părinte, zise prefectul.</p> -<p>Bătrânul tresărì:</p> -<p>– Cine e? întrebă el, întinzând mâna spre chipul din perete și -fără să se uite la omul ce-l trezià așà de brusc din vis. -<span class="pagenum"><a name="Page_34" id= -"Page_34">-34-</a></span></p> -<p>– Soacră-mea… mama nevesti-mi… O femeie nenorocită: a murit -tânără, sărmana!</p> -<p>Bătrânul se ’ntoarse mașinal.</p> -<p>– Ei! ce e? spune-ți păsul, adăugă prefectul; poftim de -șezi.</p> -<p>Popa șezù și tăcù.</p> -<p>– Ai vreo pricină?… vreo daraveră?… spune.</p> -<p>Popa nu zise nimic.</p> -<p>– Suntem singuri, n’ai nici o sfială… Nu ne-aude nimeni… Spune, -zise foarte binevoitor, deșì cu oarecare nerăbdare, prefectul. Dacă -e posibil, te cunosc ce om ești, fac tot pentru sfinția-ta.</p> -<p>Bătrânul alunecă de pe scaun și căzù mototol pe covorul moale… -Polițaiul, care așteptà afară ordine, erà din norocire acì, gata la -chemarea superiorului, să ajute pe omul bolnav: l-a descheiat la -gât, la sân, la brâu… l-a frecat cu oțet la tâmple și la inimă… -Când își venì în fire, preotul erà întins în biurou pe canapeà… Se -încheiă de grabă, își cerù iertăciune – erà bolnav, bătăi de inimă -și amețeli – simțise cum îl ia ca p’o apă, cum i-se ’ntunecă tot -împrejur și cum adoarme… Se ridică, salută și pornì să plece.</p> -<p>– Bine, nu mi-ai spus nimic, zise prefectul, făcând semn -polițaiului să iasă.</p> -<p>Polițaiul ieșì foarte mulțumit de serviciul umanitar ce -realizase… Popa se căutà mereu în sân, la brâu, prin buzunare, fără -să spuie o vorbă… Prefectul, obosit, zise:</p> -<p>– Ei! spune-mi odată…</p> -<p>– Am pierdut-o! răspunse popa naiv, salută și ieșì grăbit.</p> -<p>Prefectul dete din umeri… Chemă pe polițaiu… Polițaiul lipsià, -dar trebuià să se întoarcă la moment: plecase în fuga mare – -«uitase raportul de noapte la canțilerie!» <span class= -"pagenum"><a name="Page_35" id="Page_35">-35-</a></span></p> -<p>Oricât erà de tânără Ileana, înțelesese că taică-său citeà în -sufletul ei tot așà de bine ca’n cărțile lui dela biserică…</p> -<p>Dacă-i așà, care va să zică, știe și el… Ș’apoi?… să știe! Cine -ce treabă are?… Frică?… De cine? de ce?… De Matache?… tontul?… -cârpa? O să’l lase și pace bună: traiu cu de-asila nu se poate. – -Cinste?… Vorbe. – Rușine?… N’are. – Da, să știe tot satul!… I-ar -păreà rău să nu știe lumea toată!… Are să spuie chiar dânsa… Da, -pentru că nu mai poate ascunde focul ce-o arde; trebuie odată să-l -dea afară… și cântecul și plânsul pe’nfundate nu-i mai ajung pentru -asta. Are să iasă pe drum… nu; are să meargă la biserică și, când o -fi tot vileagul strâns, o să strige ’n gura mare că’i plesnește -inima de atâta chin mut, că fără omul ăsta înnebunește, omoară pe -cine i-o ieșì înainte și se strânge singură de gât cu ghiarele, ca -o fiară nebună!</p> -<p>Și cu mâinile înfipte în păr, femeia își legănà ca de durere -capul frumos într’o parte și’n alta… De din dosul caselor pornì – -așà de târziu! – semnalul cunoscut: fiara nebună dintr’o săritură -fù de gâtul prăzii.</p> -<p>– Ci vino odată! gemù ea. De ce mă chinuești? Ce vrei? – să mor? -Zi tu că vrei să mor… Pe sufletul mamii din groapă, – s’ajung să mă -gunoesc la garduri până or fugì și câinii de mine! să-mi pice -carnea putredă de pe oase! să mi-se macine oasele până la măduvă! -jigăniile pământului să mi-se ’ncuibe în coșul pieptului și’n -țeasta capului: zi tu că vrei să mor… acușica, acilea, mor!</p> -<p>Ochii i-se închiseră, obrajii și gura îi înghețară, și căzù -moale în brațele lui. Când, de suflarea bărbatului, femeia își -căpătă iar glasul, se puse să-i spuie cât de nedrept se supărase el -pe ea, cât de copilărească și fără temeiu fusese cearta lor și cât -suferise ea de lipsa lui.</p> -<p>… Se sbăteau de mult unul în brațele altuia, când se auzì -portița trântită: sosià părintele călare. Amândoi <span class= -"pagenum"><a name="Page_36" id="Page_36">-36-</a></span> rămaseră -nemișcați. Călătorul descălică, luă șaua și dete drumul calului să -pască… De departe, din fundul grădinii unde erau ei, se văzù -fereastra dela odaia bătrânului luminându-se.</p> -<p>– Să știe el că sunt aici, zise Ileana râzând înfundat și -strângându-se, ca de teamă, lângă Mitu, m’ar omorî!</p> -<p> </p> -<p>Preotul stinsese lumina și se trântise pe pat să-și adune -gândurile și să facă un plan nou, altă socoteală…</p> -<p>Deșì obosit de atâta drum călare, de-atâtea ș’atâtea, nu puteà -adormì… Incet-încet însă p’acì să ațipească. Erà tocmai să pășească -hotarul fericit dincolo de care gândurile scapă din știrea noastră -ca să alerge și să-și țopăie libere danțurile bizare…</p> -<p>… El sărì în sus.</p> -<p>… Umblă cineva p’în curte… O ușe se deschide și se ’nchide în -casele din față ale fie-sii… Vorbă tainică!… Bătrânul ieșì repede… -Nimic… S’auzià numai prin răcoarea nopții ronțăeala calului… Fusese -o părere bolnavă… Ocolì împrejurul caselor… Iar nimic… Besnă… Nici -o mișcare…</p> -<p>Bătù la fereastra Ileanii… încă odată… mai tare… tare de tot… -Nici un răspuns…</p> -<p>… Să spargă ușa!… Se duse, luă toporul și se ’ntoarse; dar când -pipăì să găsească clanța, dete cu mâna de verigă: erà pusă și -’ncuiată cu lacătul… Nimeni!… Cu capul gol, cu pletele-i cenușìi -desfăcute și lăsate ’n voia vântului, bătrânul ieșì pe poartă ’n -goana mare… La școală încuiat cu lacătul… Indărăt!… Erà lumină la -Ileana: se desbrăcà să se culce… Inapoi!… La școală lumină!</p> -<p>El suì dintr’un pas cele trei trepte ale prispei și se uită pe -fereastră: Mitu sta la masă cu capul rezemat pe mână… Frumusețea -tânărului, privirile lui pierdute cine știe unde, aerul extatic -care’i luminà capul, încremeniră <span class="pagenum"><a name= -"Page_37" id="Page_37">-37-</a></span> pe omul de-afară: acesta ’și -acoperì ochii să nu mai vază spăimântătoarea icoană. O clipă stete -așà, apoi bătù hotărît în ușe, intră desfigurat, se înfipse în prag -și izbucnì:</p> -<p>– Ce ai tu cu mine? ce? om fără suflet, fără lege și fără -Dumnezeu!… Nu răspunzi… ai?… Te-am strâns de pe drumuri, te-am -încălzit la sânul meu, și tu vrei necinstea casei mele? tu vrei să -mă omori pe mine?… Ce rău ți-am făcut eu ție? Cu ce ți-am greșit? -Spune: să mă căesc și să mă ierți!… Iartă-mă!… Fie-ți milă de un -biet păcătos de bătrân… Mitule, copilul meu!…</p> -<p>Și bătrânul cu părul despletit se târà în genunchi și luptà să-i -apuce și să-i sărute mâinile cu zorul…</p> -<p>– Părinte! zise tânărul tremurând și căutând să-și scape -mâinile. Tu să mă ierți pe mine… Iartă-mă!… Eu nu uit ce-ai fost -pentru mine; nu voiu să’ți fac nici un rău, nici o rușine. Ea nu -mai poate trăì cu bărbatu-său… ea dacă se desparte, eu… o iau.</p> -<p>– S’o iei tu?</p> -<p>– Da, eu: nu mai pociu trăì fără ea…</p> -<p>– Omule, ți-e soră!</p> -<p>– Pentrucă m’ai crescut.</p> -<p>– Nu!… ți-e soră bună.</p> -<p>– Cum?</p> -<p>– Tu ești copilul meu adevărat… Carnea mea!</p> -<p>– Părinte… vrei să mă amăgești…</p> -<p>– Nu, nu te amăgesc… Am greșit… am păcătuit, și Dumnezeu a vrut -să mă bată, și te-a trimis pe tine să mă bați… Trebuià de mult -să-ți spuiu taina asta: erai tânăr și eu eram duhovnic… mă puteam -eu spovedì unui copil?… Dar atâta dragoste câtă ți-am purtat eu -ție… niciodată n’ai înțeles, n’ai bănuit măcar că eu îți sunt tată -cu adevărat?… Pentrucă n’ai înțeles, iacătă viu eu, duhovnicul, la -tine, și mă spovedesc ție și te rog: nu-mi lăsà sufletul în frică -de moarte!… Dacă <span class="pagenum"><a name="Page_38" id= -"Page_38">-38-</a></span> simți că nu poți biruì păcatul care te -târăște, pleacă, fugi departe: aici e iad și pentru tine și pentru -ea și pentru mine!… Să știu eu numai unde ești… Lasă… ție o să’ți -treacă… o să te ’nsori cu o fată frumoasă… o să ai copii… Las tot -aici… și vine taică-tău bun să trăiască lângă tine și să moară -fericit, fără buba asta grozavă care’mi roade inima!</p> -<p>Bătrânul se oprì pentrucă nu mai puteà. Mitu ascultase galben. -Fără să răspunză, sărută mâna preotului, care-l strânse ca și -odinioară la piept, stropindu-i capul cu lacrimi bogate și -calde.</p> -<p>– Acù mă duc, taică, zise el; mă duc!</p> -<p>Și se duse.</p> -<p> </p> -<p>De două zile… Acù e a treia noapte de când părăsita anină la -fereastră semnul știut, ștergarul înnodat, de geaba… Nu vine. Ea -geme în chinurile așteptării, nesiguranței, desnădejdii.</p> -<p>Bolnav printre străini?… Răpus?… Cu altă femeie?…</p> -<p>Să’l caute? unde?… Să aștepte? cât?… Să moară? cum?</p> -<p>Unde e?… Unde?</p> -<p>E aici foarte aproape… Se’ntoarce din depărtări la locul lui… El -a cugetat atâta vreme pe drumuri, și a ajuns să vază că nu poate -lăsà pe nenorocita în necăință, fără să-i zică o vorbă, fără să -plângă amândoi împreună păcatul săvârșit din neștiință… Dar dacă -preotul, pentru cuvinte de bigotism ori de eresuri sociale, o fi -inventat o poveste de fantazie?… Caldă speranță! dragostea lui -atunci n’ar fi neiertată!… Dar dacă ar fi adevărat?… Ei, și? la -urma urmei, el strică?… Ea? Soarta!… – Și de acì o întreagă -filozofie păgână, în fața căreia orice convenție e eres, -superstiție orice credință.</p> -<p>Așà filozofând, a sărit pârleazul și trage cu urechea… Nu poate -pășì înainte… i-e frică… Un moment voește să se ’ntoarcă și să -plece… acù pentru totdeauna… <span class="pagenum"><a name= -"Page_39" id="Page_39">-39-</a></span> Pune piciorul pe pârleaz… -Dar se socotește mai bine… Coboară iar îndărăt și stă țintuit pe -loc… Stă pe loc de mult între două căi, fără să poată intrà nici pe -una: trebuie târît ca să se urnească… și are să fie târît.</p> -<p>Lumina dela fereastra părintelui s’a stins. Tânărul lasă să mai -treacă timp, apoi face un pas într’o parte ca să vază dacă la -Ileana e aprins… Nu e… Se apropie binișor. Câinele începe să latre… -Omul îl chiamă șoptit pe nume; animalul se gudură și se potolește… -Acum s’aprinde iar lumina la bătrânul. Tânărul se retrage lângă -pârleaz. Preotul iese… merge la poartă… se ’ntoarce, și Mitu îl -vede cum trece prin bătaia luminii dela fereastră și se ’ndreaptă -după câine, ca după o călăuză, cercetând, către fundul grădinii. -Ușor, învățătorul trece afară peste gard și se pitulă în dosul -crucii mari de sub deal, la răspântie… Câinele sare și el și vine -să dea din coadă pe lângă cruce… Preotul se ’ntoarce în casă și -stinge iar. A început acù o luptă așà de ’ncordată, încât între -svâcnelile repezi ale inimii nu mai încape nici un moment pentru -căință… Câinele, gonit, ia drumul de ocol; omul sare înapoi în -grădină… Ce face femeia?… Să fie bărbatul acasă?… Nu e probabil… -căruța nu e ’n șopron și’n grajd nici un sgomot… Lumină deodată la -fereastra Ileanii… ștergarul înnodat… Il așteaptă… Inima ’n dinți!… -și freacă cu mâna pe ușe foarte discret.</p> -<p>Un țipăt năbușit înăuntru… Ileana suflă ’n lumânare și iese. -Tremură scuturată din rărunchi de friguri… Ea îl târăște în -grădină, la locul știut, unde de-atâta vreme așteaptă velința -întinsă. Femeia se acață de gâtul lui… El o strânge’n brațe cu -putere și dă să’și apropie buzele de ale ei… dar îl cuprinde un -fior de groază ș’o împinge departe.</p> -<p>Acum pornește potopul ei de vorbe – jurăminte, blesteme, fără -șir, dar pline de înțeles: bănueli de necredință… <span class= -"pagenum"><a name="Page_40" id="Page_40">-40-</a></span> teama de -sațiu… amenințări de crimă și sinucidere… plânsete și rugăciuni de -milostivire. El retează grav cuvântarea ei monstruoasă… și-i spune -tot, tot… Ea rămâne ’ntâi înlemnită… apoi începe să râză înnecat și -din ce în ce mai nervos și mai nervos, până când izbucnește cu -hohot și, lovindu’l brutal peste brațul vânjos, pe care i-l apucă -și-l strivește sub degete:</p> -<p>– Prostule! A râs de tine!… Ai crezut? Nu-i adevărat! Minte!</p> -<p>Și se năpustește asupra lui și’l îngenunche jos la pământ…</p> -<p> </p> -<p>O sprinceană alburie se ivește pe coama dealului de către -răsărit… Pe lângă crucea din răspântie scârție roatele căruțelor ce -pleacă din vreme să nu le-ajungă zăduful pe drum… Mitu tresare din -somn.</p> -<p>– Se face ziuă, Ileano! scoală degrab!</p> -<p>Sprinceana albă crește și alte roate venind din deal la vale se -aud apropiindu-se… o doină din frunză, cântec de drumeț fără griji… -și vorbă… Tânărul ridică femeia de jos ș’o ajută, cum erà amețită, -să ajungă până la ușa casei…</p> -<p>E grea despărțirea… O să fie chiar peste putință!</p> -<p>… Bătrânul a dormit rău: bătăile inimii l-au deșteptat prea de -multe ori… Se ridică năbușit din pat; îi trebuie aer: merge să -deschiză fereastra, dă perdeluța ’ntr’o parte și i-se năzărește că -vede’n pragul din față două umbre albe ce vor par’că să se topească -una ’ntr’alta… Se șterge la ochi și se uită mai bine… Da!… Ia pușca -din cuiu și iese ’n prag:</p> -<p>– Cine-i?</p> -<p>O flacără roșcată, un trosnet, la care răspunde prelung deal -după deal – Mitu a picat fulgerat.</p> -<p>– Ce-ai făcut, nebunule! răcnește femeia și pornește un pas. -<span class="pagenum"><a name="Page_41" id= -"Page_41">-41-</a></span></p> -<p>A doua țeavă! Ileana cade ’n genuchi… se sbuciumă în zadar să se -scoale… Vrea să strige… o gâlgâitură de sânge o podidește pe gură… -Se moaie dela junghietură și târându-se cât colo, se așază -deabinele.</p> -<p>Popa aruncă jos pușca, a cărei guri tot fumegă mirosul -înnecăcios de silitră… Trece gardul, suie în clopotniță, se atârnă -cu amândouă mâinile de funiile de teiu și ’ncepe să le smucească cu -o înaltă energie: cele trei clopote mici și sărace se pornesc -deodată să țipe și să se vaite cu o jale nebunească…</p> -<p>Se strânge multă lume.</p> -<p>Popa ia de mână pe Cuțiteiu și pornește urmat de obștea satului. -El merge cu toți la locul unde zac cei doi copii nenorociți… -Sprânceana mică alburie câtă vreme s’au jelit clopotele, s’a făcut -trandafirie și mare.</p> -<p>– Eu i-am împușcat, zice bătrânul liniștit… Intâi pe el și pe -urmă pe ea… Da, eu!</p> -<p>Și se ’ntoarce să-i privească… Ileana a adormit, strângând în -brațe genuchii lui frate-său… Popa se apleacă la ea:</p> -<p>– Nu așà, cățea! zice el zâmbind crud… Nu așà, că-i păcat!</p> -<p>Și descleștându’i mâinile calde încă, o dă greoiu mai la o -parte… A sburat în sfârșit surâsul înțelept de pe chipul -prietenului Cuțiteiu… Omul își acopere prostește buzele învinețite -cu o mână, cu alta ochii uzi… Toți stau cu capul gol… Nici o -suflare.</p> -<p>Popa se ridică, se ’ntoarce spre mulțime cu privirea țintă și -’nfricoșat de ’ngrijată.</p> -<p>– Inima! zice el… I!… și se culcă să doarmă somnul ăl bun lângă -copiii săi.</p> -<hr class="chap" /> -<div class="chapter"></div> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_42" id= -"Page_42">-42-</a></span></p> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_43" id="Page_43"><br /> --43-</a></span></p> -<h2>IN VREME DE RĂSBOIU</h2> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_44" id= -"Page_44">-44-</a></span></p> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_45" id="Page_45"><br /> --45-</a></span></p> -<p class="i0"><img src="images/I.png" alt="I" title="I" class= -"firstletter" />n sfârșit ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul -pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu -cărbuni pe ochi, foarte ’ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima -în trei hotare. Intâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, -două cu cazne; pe urmă omoruri. Intre altele făcuseră acum în urmă -o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni.</p> -<p>Popa erà un om cu dare de mână; rămas văduv, deșì foarte tânăr, -trăià cu maică-sa. Ii mergeau treburile cât se poate de bine. In -timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase -un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, -și mai aveà, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea -credeà că popa găsise vreo comoară. La așà stare, trebuià, se -’nțelege, să se oprească ochii tâlharilor.</p> -<p>Intr’o seară părintele Iancu a făcut prostia să rămână acasă -singur de tot: pe bătrână a trimis-o cu trăsura la târg, cu un -băiat; pe un argat l’a mânat la câmp, pe alți doi, cu carele, după -lemne la pădure. După miezul nopții, iacătă oaspeții negri: l’au -legat, l’au schingiuit și i-au luat o groază de bani. Norocul -bătrânei că lipsià; făceà poate greșeala să țipe, și tâlharii o -omorau, cum s’a și întâmplat în altă parte cu o babă, peste câteva -zile.</p> -<p>De mirare însă un lucru – popa aveà un buestraș minunat și două -iepe de prăsilă: nu i le-au luat. Dar <span class= -"pagenum"><a name="Page_46" id="Page_46">-46-</a></span> ceva și -mai curios – câinii din curte, niște dulăi ca niște fiare, nu -dedeseră măcar semn de vieață! Hoții au fel de fel de meșteșuguri -ca să adoarmă câinii cei mai sălbatici; le dă, pesemne, un fel de -mâncare descântată, ori cine știe ce.</p> -<p>Pe preot l-au găsit a doua zi într’un târziu legat butuc, cu -mușchii curmați de strânsura frânghiilor, cu călușu ’n gură, d’abià -mai putând geme. L-au deslegat degrabă și bietul om a povestit, -gâfâind și cu mintea pierdută de groază, tot ce pătimise.</p> -<p>Nu trecură două săptămâni și se auzì de altă călcare – aceea, în -adevăr, spăimântătoare.</p> -<p>Arendașul dela Dărmănești a fost călcat de cu seara. Omul trăià -acolo cu o rudă bătrână, o babă, care-i îngrijià de casă. Baba a -făcut neghiobia să țipe, și arendașul și mai neghiob a tras cu -revolverul. Atâta le-a trebuit! I-au chinuit, i-au fierăstruit până -i-au dat gata. Nu se puteà ști cât jefuiseră, desigur fusese o sumă -însemnată – arendașul vânduse de curând o cătățime mare de -bucate.</p> -<p>Dar în sfârșit fărădelegea asta fusese cea din urmă. Oamenii -spoiți cu negru căzură în lanțurile justiției azinoapte, tocmai -când se porneau la o nouă ispravă. Vestea aceasta se împrăștiase -într’o clipă ca o lumină liniștitoare peste câte trele hotarele -bântuite.</p> -<p>Către seară se întorceà acasă, călare pe buestrașul lui, popa -Iancu. Și calul și omul erau sdrobiți de umblet. De trei zile popa -alergase după daraveri de negustorie, – vindeà vite și cumpărà -porci. Pe unde umblase n’aflase nimica de prinderea tâlharilor. -Maică-sa îl așteptà cu masa; fiul n’aveà poftă de mâncare; îi erà -degrabă să meargă la neica Stavrache, hangiul, frate-său mai -mare.</p> -<p>Hangiul erà foarte mulțumit: om cu dare de mână, cu han în drum -– mare greutate i-se luase de pe suflet. Câte nopți nu dormise el o -clipă măcar cum se cade, <span class="pagenum"><a name="Page_47" -id="Page_47">-47-</a></span> trăgând cu urechea și așteptând cu -inima sărită pe musafirii de noapte! negreșit trebuià să-i vie și -lui rândul odată și-odată.</p> -<p>Preotul intră în cârciumă, tocmai când d-l Stavrache se pregătià -s’o’nchiză.</p> -<p>– Neică, zise el privind ciudat și sperios în toate părțile, aș -vrea să-ți spui ceva numaidecât.</p> -<p>– Ce?</p> -<p>– Ai să vezi. Inchide și aide ’n odaie amândoi… am venit la d-ta -ca la un duhovnic…</p> -<p>După aerul și tonul tânărului, fratele mai mare nu știà ce să -crează; totuș înțelese că preotul aveà lucruri serioase de spus. -Trimise pe slugi și pe femeie să se culce, închise obloanele -prăvăliei și poarta hanului, și, după ce toată lumea se liniștì, -intră în odăiță unde așteptà popa trăgând tutun și oftând greu.</p> -<p>– Ce e, mă?</p> -<p>– Am venit la d-ta ca la un duhovnic… N’aude nimeni?</p> -<p>– Aș! cine s’auză?</p> -<p>– Neică Stavrache, zise popa înnecat, m’am nenorocit!</p> -<p>– De ce?</p> -<p>Popa a ’nceput să plângă cu hohot și să se bată cu pumnii în -cap. Neica Stavrache nu înțelegeà deloc.</p> -<p>– Ce să mă fac?… ce să mă fac, neică?… spune d-ta, că mi-ești -frate mai mare…</p> -<p>Ce aveà preotul pe suflet? Ce să aibă? Lucru greu de ’nțeles, -firește; așà de greu că d-l Stavrache, mai întâiu, nici n’a voit să -crează.</p> -<p>Cum s’a putut? Omul cu greutate, proprietarul cu atâtea -acareturi și cuprins, mai bogat decât multă lume dinprejur! – -frate-său! preotul – să fi fost capul bandei de tâlhari! Și cu -toate astea erà adevărat. Dracu’l împinsese! Și nenorocitul își -povestì din fir în păr toate isprăvile. Călcarea dela el fusese un -marafet ca să <span class="pagenum"><a name="Page_48" id= -"Page_48">-48-</a></span> adoarmă bănuelile. Cu câteva zile -înainte, un notar de sat – erà cam beat – dușman vechiu al popii, -întâlnindu-l la un han pe drum, i-a zis: «Bun buestraș ai, părinte! -ăsta nu mai e cal de popă, e cal haiducesc, să lase toate -poterile’n urmă!» și pe urmă: «Bine-ți merge, părințele! mai -cumpărași o sfoară de moșie! Cum de nu ți-e teamă să te calce -tâlharii! pesemne că ești dres!»</p> -<p>Neica Stavrache ascultă în sfârșit și povestirea isprăvii din -urmă dela arendașul Dărmăneștilor… Dar nu popa îl omorîse; el -luptase cât putuse să-i oprească dela așà crudă faptă; ce erà să le -faci însă? erau îndârjiți: baba tipà și arendașul a tras cu arma – -nu mai erà chip să stăpânești pe băieți.</p> -<p>Popa scăpase din cursa întinsă la capătul pădurii numai prin -întâmplare: aminteri puneau mâna poterașii și pe el… Dar toți -cetașii sunt prinși… Or să-i pună la casne… ei au să spună tot… -tot… Or să pună mâna și pe el. Și popa, apucat de cutremur, își -smulgeà părul din cap.</p> -<p>– Ce-i de făcut, neică Stavrache? scapă-mă!</p> -<p>– Cum?… Nenorocitule! să fugi! să piei! să te’nneci mai bine -decât să puie mâna pe tine! în fundul ocnei îți putrezesc -oasele.</p> -<p>Pe când vorbià d-l Stavrache, deodată s’aud afară sgomot, -strigăte și bătăi puternice în obloanele prăvăliei. Amândoi rămân -încremeniți.</p> -<p>– Nu deschide! zice popa scoțând un revolver de sub anteriu.</p> -<p>Dar bubuiturile se ’ndesesc, – sunt oameni mulți afară. D-l -Stavrache, fără să mai asculte de stăruințele popii, care tremură -ca varga, îl împinge cât colo și trece ’n prăvălie. Trăgând bine cu -urechea, hangiul înțelege că are a face cu o lume veselă: o ceată -de răufăcători e mult mai serioasă și mai tăcută; nu râde și -<span class="pagenum"><a name="Page_49" id= -"Page_49">-49-</a></span> nu chiuește așà cu chef pe la miezul -nopții. Și d-l Stavrache a ghicit bine. Strigând: «Numaidecât!» -aprinde lampa și merge să deschiză.</p> -<p>In adevăr, sunt vreo douăzeci de voluntari tineri, claie peste -grămadă, în câteva trăsuri, conduși de une ofițer și doi sergenți -rezerviști, către Dunăre – la răsboiu. Poposesc două-trei ceasuri -acì, să odihnească și caii; despre ziuă or să se pornească; trebuie -s’apuce trenul militar care trece dimineața la stația cea mai -apropiată – cale de vreo patruzeci de kilometri. Sunt mușterii -buni, băieți cu dare de mână, și cântă, și râd, și fac fel de fel -de nebunìi.</p> -<p>D-l Stavrache face tot ce poate ca să ’ndatoreze pe bravii -tineri. După ce au băut binișor, se aștern unul lângă altul, -ticsiți în cele două odăi mai mari ale hanului. Foarte obosiți, -tinerii fără grije dorm buștean. Hangiul, posomorît, stă câteva -minute la gânduri adânci; dar deodată fața i-se luminează: -înăuntrul frunții a scânteiat o mare inspirație. Omul trece repede -în odaia unde-l așteptà cu atâta nerăbdare cainicul.</p> -<p>Ce și-au vorbit cei doi frați nu se poate spune, atât de ’ncet -și de discret și-au șoptit. E destul a arătà numai ce au făcut. -Preotul Iancu s’a așezat pe scaun în mijlocul odăiței. D-l -Stavrache a luat o pereche de foarfece și a ’nceput să’i reteze -pletele; apoi tot mai scurt și mai scurt, unde mai bine, unde mai -cu scări, l-a tuns la piele, muscălește. Apoi i-a tuns scurt barba, -i-a săpunit-o bine și la urmă i-a ras-o cu perdaf. Toate astea -foarte de grabă.</p> -<p>La patru despre ziuă, voluntarii s’au deșteptat, s’au pus la -rând și s’au numărat. D-l Stavrache le-a făcut socoteala, a -incassat suma de douăzeci și cinci de lei și, mulțumindu-le, le-a -zis:</p> -<p>– Uite ce e… e acì un tânăr care ar vrea să meargă și el -volintir cu d-v… Il primiți? <span class="pagenum"><a name= -"Page_50" id="Page_50">-50-</a></span></p> -<p>– E vârstnic?…</p> -<p>– Da.</p> -<p>– Are părinți? ori copii?</p> -<p>– N’are nimic.</p> -<p>– Are formele gata? a întrebat ofițerul.</p> -<p>– Forme n’are; dar… să le faceți d-v.</p> -<p>– Asta nu se poate; trebuie să se prezinte la divizie.</p> -<p>– Da’ nu s’ar puteà să’l luați cu d-v. și să-și facă formele -acolo unde vă duceți?</p> -<p>– Ba… s’ar puteà.</p> -<p>– Atunci…</p> -<p>Și d-l Stavrache aduse în fața camarazilor pe <i>domnul</i> -Iancu Georgescu – un tânăr foarte voinic, frumos și curat, ras -proaspăt – o înfățișare demnă și severă. Camarazii l-au salutat cu -un «ura» puternic de s’a cutremurat hanul, și d-l Iancu Georgescu, -după ce s’a sărutat de multe ori cu neica Stavrache, a pornit cu -vesela bandă, fără să se mai uite ’napoi.</p> -<p class="center">* * *</p> -<p>De mult nu se mai pomenià acum în sat de preotul Iancu… Se -’nnecase? îl răpusese cineva? Nici urmă nu lăsase, par’că intrase -în pământ. In locul lui se orânduise alt preot; nu’l putuseră -așteptà oamenii, cât lumea; nu puteà rămâneà sat de creștini fără -liturghie.</p> -<p>Când d-l Stavrache se ’ntorceà dela parastasul de nouă zile al -maică-sii, pe la ’nceputul lui Decemvrie – (bătrâna, după ce zăcuse -de inimă-rea vreo câteva săptămâni, murise, dimineața, la 28 -Noemvrie) – se întâlnì cu factorul rural… O scrisoare cu timbrul -dela Turnu-Măgurele și cu data din ajunul morții bătrânii. Neica -Stavrache a cunoscut slova. Repede omul, deprins a nu mai așteptà -zadarnic vești dela acela pe care’l credeà pierdut deabinele, se -închise în odăiță și desfăcù nervos plicul: <span class= -"pagenum"><a name="Page_51" id="Page_51">-51-</a></span></p> -<div class="blockquot"> -<p>«Iubite neică, mai întâiu nu lipsesc a cercetà despre scumpa -d-v. sănătate, a dumitale și a maichii»…</p> -</div> -<p>D-l Stavrache își șterse ochii cu colțul șorțului, și foarte -înduioșat, urmă semnele pe petecul de hârtie, sosit de așà de -departe ca să aducă în liniștitul sat un fel de răsunet al -sbuciumului din locurile răsboiului. Fugarul erà dinaintea Plevnei. -Se bătuse cu mare curaj și cu mult noroc în trei rânduri; luase un -steag dela inamic, într’o încăierare unde ai noștri erau aproape -sdrobiți; fusese numit sergent pe câmpul de onoare, căpătând -«Virtutea militară» și o decorație rusească. In curând Plevna erà -să fie atacată cu toată puterea armatelor aliate.</p> -<p>Curios lucru! Cine ar fi văzut figura lui neica Stavrache, -presupunând că acela ar fi fost un om deprins să descifreze -înțelesuri din chipurile omenești, ar fi rămas în mirare pricepând -bine că în sufletul fratelui mai mare nu se petreceà nimic analog -cu bucuria la citirea veștilor despre succesul de bravură al -răspopitului.</p> -<p>Hangiul mototolì hârtia după ce mai privì bine data: în adevăr, -scrisoarea erà expeduită cu trei zile mai ’nainte de luarea -Plevnei. Dar acuma… Plevna erà luată – asta se svonise oficial în -toate unghiurile țării.</p> -<p>Primarul mai știà, tot din izvor oficial, că voluntării au să -fie liberați zilele acestea spre a se ’ntoarce pe la căminuri, -fiindcă răsboiul s’a sfârșit.</p> -<p>– Dar… întrebă distras d-l Stavrache, ce s’o mai fi făcut cu -tâlharii prinși astă-primăvară?</p> -<p>Tâlharii fuseseră osândiți la diferite pedepse și de sigur erau -și așezați la locurile de muncă.</p> -<p>– Care va să zică, clipì gândul hangiului, nici vorbă n’a fost -la judecată despre popa, despre capul și gazda tâlharilor. Aoleu! -Ce mai judecători!</p> -<p>… Dar o să ’ndrăznească să se mai întoarcă? <span class= -"pagenum"><a name="Page_52" id="Page_52">-52-</a></span></p> -<p>… Dar dacă îndrăznește și se ’ntoarce?… Atunci, ce-i de -făcut?</p> -<p>… Da! dar sergentul se poate întoarce; popa, ba!</p> -<p>… Dar dacă ’i vine așà o nebuneală sergentului să spuie că el e -stăpânul averii, întâmple-se orice s’o întâmplà! că odată a purtat -barbă și plete.</p> -<p>… Da, dar atunci procurorul îl rade și’l tunde deabinele.</p> -<p>… O venì?… n’o venì?…</p> -<p>Pe când d-l Stavrache își ridică așà de sus interesanta-i -clădire de ipoteze, iacă-tă altă scrisoare: e tot dela -Turnu-Măgurele – de astădată însă e slovă străină… Slovă străină!… -Ei! lucru Dracului!…</p> -<div class="blockquot"> -<p>«Salutare, domnule Stavrache, n’avem onoare să vă cunoaștem, dar -venim să îndeplinim rugămintea unui brav camarad, sublocotenentul -Iancu Georgescu, voluntar înaintat din grad în grad în timp de -campanie, mort pe câmpul de onoare de trei gloanțe inamice primite -în pântece. Am stat la căpătâiul lui plângând până când a închis -ochii. Mare păcat că s’a prăpădit așà viteaz soldat! Un moment nu a -arătat lașitate; deșì foarte slăbit de atâta durere și pierdere de -sânge, tot glumià; zâmbind și-a cântat singur popește foarte -frumos: vecinica pomenire! apoi ne-a dat adresa dumitale și ne-a -rugat să-ți scriem negreșit să-l ierți, fiindcă acuma s’a spălat în -sânge, și să-i spui maică-sii, bătrânei, pe care o cunoști, să-i -poarte regulat de grija sufletului. Pe urmă a ’nceput să aiurească -și s’a sfârșit.</p> -<p>Salutare: sub-loc. Marin Dobrescu; sergent-major, George -Popescu».</p> -</div> -<p>D-l Stavrache a plâns mult, mult, sdrobit de trista veste. Dar -un bărbat trebuie să-și facă de inimă! Nu trebuie să se lase -copleșit așà de durere. A strâns bine scrisoarea; s’a spălat frumos -pe ochi; a pus caii la brișcă și a plecat repede la târg să întrebe -pe avocat, cu ce <span class="pagenum"><a name="Page_53" id= -"Page_53">-53-</a></span> forme intră cineva regulat în stăpânirea -averii unui frate bun pierdut, care n’are alt moștenitor.</p> -<h3>II</h3> -<p>De mult acuma d-l Stavrache stăpânește merazul rămas dela -frate-său, părintele Iancu, de a cărui urmă nu s’a mai putut da și -despre care nici nu se mai pomenește.</p> -<p>Avocatul povățuise destul de limpede pe hangiu…</p> -<p>Un om stăpânește o avere; cu drept ori fără drept, o stăpânește. -Câtă vreme nu’l supără nimeni, câtă vreme nu se ridică nici o -pretenție asupră-i, el n’are nevoie să ia nici o măsură legală. Și -mai la urmă, situația d-lui Stavrache este mai limpede decât a -oricărui proprietar.</p> -<p>– Averea a fost a Popii?</p> -<p>– Da, a Popii.</p> -<p>– Făcută de el, din munca lui?…</p> -<p>– Cea mai mare parte.</p> -<p>– Popa are copii?</p> -<p>– N’are.</p> -<p>– Are femeie?</p> -<p>– Nu.</p> -<p>– Are părinți?</p> -<p>– Nu.</p> -<p>– Mai are alt frate?</p> -<p>– Nici unul, decât pe mine.</p> -<p>– Atunci… stăpânește sănătos, a adăugat avocatul, și dacă te-o -supărà cineva, atunci vino la mine… Numai unul singur te-ar puteà -călcà…</p> -<p>– Cine? întrebă d-l Stavrache.</p> -<p>– Popa.</p> -<p>Moștenitorul zâmbì și cu siguranță răspunse:</p> -<p>– Aș! nu mai poate călcà, săracul! <span class= -"pagenum"><a name="Page_54" id="Page_54">-54-</a></span></p> -<p>Apoi, văzând că răspunsul său prea sigur face o impresie ciudată -avocatului, se grăbì s’adauge cu tonul cel mai duios:</p> -<p>– Cine știe unde s’o fi prăpădit bietul frate-meu, dacă n’a mai -venit el la avutul lui de atât amar de vreme!</p> -<p>Au trecut cinci ani dela răsboiu și nimeni, în adevăr, n’a -supărat pe d-l Stavrache, afară decât popa Iancu volintirul, care -venià din când în când, de pe altă lume, să turbure somnul fratelui -său. Avocatul avusese dreptate. Singur popa aveà dreptul să -neliniștească pașnica stăpânire a hangiului.</p> -<p>Dar orice se ’ntâmplă des, nu ne mai mișcă; orice minune a treia -oară, trebuie să ni se pară lucru foarte firesc. Pentru aceea, -hangiul primì fără multă emoție vizita înstrăinatului, care venià -cine știe de unde, de departe.</p> -<p>D-l Stavrache stà în odăiță, căutând să desfacă niște socoteli -încărcate, când intră nenorocitul fugar.</p> -<p>Stins de oboseală, bolnav, cu fața hiravă, și cu ochii’n fundul -capului ca în clipa morții, ocnașul erà îmbrăcat în haina vărgată -dela ocnă, de unde scăpase ca prin minune, pilindu’și -lanțurile.</p> -<p>Umblase prin codri, nemâncat; trecuse prăpăstii; haina și -nădragii îi erau numai sdrențe; opincile sfâșiate; palmele și -tălpile picioarelor și gleznele pline de sânge. Dar în sfârșit, -ajunsese la frate-său.</p> -<p>– Ticălosule! strigă d-l Stavrache, ne-ai făcut neamul de râs! -Să piei să nu te mai văd! Pleacă! Du-te înapoi de-ți ispășește -păcatele!.</p> -<p>Fugarul a plecat oftând și când a ajuns în prag:</p> -<p>– Nene, zice, fă-ți pomană, dă’mi o bărdacă de apă.</p> -<p>Atâta a putut să zică și a picat jos moale ca o cârpă.</p> -<p>Lui d-l Stavrache i s’a făcut milă; s’a repezit să-l ridice ca -să-l puie pe pat: nu-l puteà lăsà să moară ca un câine. Ocnașul în -luptă cu moartea, s’a acățat de <span class="pagenum"><a name= -"Page_55" id="Page_55">-55-</a></span> frate-său cu o mână de gât -și cu alta de brațul stâng. Hangiul a dat atunci să-l salte de jos; -a încercat odată, de două, de mai multe ori din răsputeri – de -geaba: toate opintelile și sudorile fuseseră de prisos; trupul greu -ca plumbul erà peste putință de deslipit dela pământ.</p> -<p>Hangiul simțind că se frânge dela mijloc, voì să dea drumul -murindului și să se ridice în picioare ca să răsufle și să-și -recapete puterile. Dar încercarea aceasta fù și mai grea decât cea -dintâiu: ocnașul, în ceasul morții, se încleștase cu o putere -covârșitoare de gâtul și de brațul hangiului.</p> -<p>Se opintì încă odată cu supremă energie, ridică dela pământ pe -nenorocit; dar acesta fù apucat de un cutremur grozav, se sbătù din -toate încheieturile și, biruind cu greutatea-i de mortăciune, cea -din urmă putere de împotrivire a lui Stavrache, îl îngenunchiă, îl -trântì jos și-i puse, ca un luptător teafăr, genunchiul pe piept. -Apoi, începù să râză ca un nebun, scrâșnind din dinți, și-i -zise:</p> -<p>– Gândeai c’am murit, neică?</p> -<p>A stat mult astfel d-l Stavrache supus sub călcâiul ocnașului; -mult a suferit în ochi rânjeala acelei fiare. Dar când nebunul a -voit să-l sugrume, atunci hangiul, smintit și el de frica morții, a -făcut o săritură desnădăjduită… Ocnașul a sărit cât colo ca un -mototol, a bufnit în ușă, ușa s’a deschis de perete, și mototolul a -pierit în întunerecul nopții.</p> -<p>D-l Stavrache erà ’n picioare, în mijlocul odăiei, tremurând din -toate încheieturile și făcându-și cruci peste cruci… Dor de frate – -bine; dar urîtă vizită.</p> -<p>Până la ziuă, d-l Stavrache s’a plimbat p’în odaie de colo până -colo; s’a ’nchinat într’una rugându-se fierbinte pentru odihna -sufletului răposaților, și a băut mereu rachiu bun, ca să-și -îndepărteze gândurile rele. <span class="pagenum"><a name="Page_56" -id="Page_56">-56-</a></span></p> -<p>A doua zi s’a dus la biserică și a aprins lumânări pentru -sufletele morților. Apoi, deșì sdruncinat, și-a văzut omul de -daraveri, mai pe ici, mai pe colea… mai cu seamă și-a petrecut -vremea cu niște vin care pornise să se turbure și să se oțețească… -acù erà limpede ca untdelemnul franțuzesc și dulce ca mustul -năsprit. Toată ziua nu i-a cerut inima nimica; a băut doar -două-trei năstrape de zeamă de varză; tocmai în spre seară de tot a -gustat nițel pește sărat cu usturoiu și a băut câteva pahare de vin -nou. Pe urmă s’a ’nchinat frumos și s’a culcat cu gândul la cine -știe ce.</p> -<hr class="tb" /> -<p>Afară plouă mărunțel, ploaie rece de toamnă, și boabele de apă -prelingându-se de pe streșini și picând în clipe ritmate pe fundul -unui butoiu dogit, lăsat gol într’adins la umezeală, făceau un fel -de cântare cu nenumărate și ciudate înțelesuri. Legănate de -mișcarea sunetelor, gândurile omului începură să sfârâie iute în -cercuri strâmte, apoi încet-încet se rotiră din ce în ce mai domol, -în cercuri din ce în ce mai largi, și tot mai domol, și tot mai -larg. Când cercul unui gând ajunse ’n fine așà de larg încât -conștiinței îi erà peste putință din centru să-l mai urmărească din -ce se tot depărtà – omului i-se pare c’aude afară un cântec de -trâmbițe… militari, de sigur.</p> -<p>Hangiul ascultă mai bine: cântecul strălucește din ce în ce mai -tare. Se apropie.</p> -<p>D-l Stavrache iese afară pe prispa cârciumii.</p> -<p>E o zi luminoasă de primăvară.</p> -<p>In adevăr sunt niște militari, o companie care urcă la deal în -marș de paradă. Tot satul: oameni, copii, câini fac alaiu după -militari.</p> -<p>Au ajuns în fața hanului. Căpitanul comandă oprirea pe loc. -<span class="pagenum"><a name="Page_57" id= -"Page_57">-57-</a></span></p> -<p>Hangiul rămâne trăsnit: Căpitanul!</p> -<p>Căpitanul bagă sabia în teacă și înaintează către d-l Stavrache; -acesta se dă pas cu pas mereu înapoi până în cârciumă, închide -repede ușa și ’ncearcă s’o încuie; dar până să clipească, ușa sare -din țâțâni, și căpitanul s’arată ’n prag și, râzând cu hohot, -strigă:</p> -<p>– Gândeai c’am murit, neică?</p> -<p>Stavrache trece ’n tindă – căpitanul după el; fuge în odăiță – -de geaba: nesuferita arătare îl urmărește de aproape.</p> -<p>Ne mai putând răbdà prigonirea, hangiul se repede sălbatic și -apucă de gât pe căpitan; acesta se lasă fără a face o mișcare.</p> -<p>Hangiul se ’ndârjește și-l strânge de gât, îl strânge din ce în -ce mai tare: simte cum degetele-i pătrund în mușchii grumazului, -strivindu-i, afundând beregata, sfărâmând încheietura cerbicei. Dar -cu cât strânge mai tare, cu atât chipul căpitanului se luminează; -cu cât el scrâșnește, cu atât militarul râde mai sgomotos și mai -vesel. Și când d-l Stavrache își descleștează degetele amorțite și -cade pe o laviță, căpitanul îl întreabă:</p> -<p>– Gândeai c’am murit, neică?</p> -<p>Și rămase multă vreme în picioare, cu mâinile încrucișate și cu -privirea țintă asupra lui Stavrache. Apoi făcù un semn poruncitor, -la care hangiul se supuse. Ieșiră amândoi pe prispa din drum. -Căpitanul dete comanda plecării, trâmbițele sunară, soldații își -ridicară armele și, urmată de obștea satului, compania plecă, în -frunte cu căpitanul al cărui râs acoperià cântecul trâmbițelor și -sgomotul mulțimii.</p> -<hr class="tb" /> -<p>Disdedimineață, d-l Stavrache, tremurând de friguri, erà la popa -satului rugându-l să vie negreșit până seara să-i facă sfeștanie -acasă… <span class="pagenum"><a name="Page_58" id= -"Page_58">-58-</a></span></p> -<h3>III</h3> -<p>Erà o sloată nepomenită: ploaie, zăpadă, măzărică și vânt -vrăjmaș, de nu mai știà vita cum să se ’ntoarcă să poată răsuflà. -Deșì aproape de nămiez, în tot satul erà astâmpăr desăvârșit ca’n -puterea nopții; ba nici glas de câine nu se mai auzià – cine știe -în ce adăposturi se odihneau paznicii curților! Drumul par’că erà -pustiu: care om cuminte să’nfrunte așà tărie de vreme? Pe la toacă, -s’a hotărît vântul să bată numai dintr’o parte; ploaia a contenit; -a ’nceput ninsoarea mărunțică și deasă, și s’a pornit crivățul s’o -vârtejească. Așà vreme ține trei zile și trei nopți: halal de cine -n’are nici pentru vatră, nici pentru căldare!</p> -<p>D-l Stavrache n’a mai ridicat oblonul prăvăliei. Singur la -tarabă, ce să facă omul? Mai bea un rachiu, mai morfolește un -covrig uscat și se gândește mai la una, mai la alta. Dar e frig în -prăvălie. Mai înțeleg să se canonească negustorul când știe pentru -ce; dar așà, de geaba! Pe așà vreme e de prisos să mai aștepți -mușterii. D-l Stavrache încuie cicmigeaua, pe urmă prăvălia și -trece ’n odaie, la căldură: călători n’or să mai treacă, și toată -lumea din sat știe să intre pe portiță ’n curte și să bată la ușa -din dos.</p> -<p>In adevăr, după ce se desmorțește bine d-l Stavrache la gura -sobei, iacătă, pe ’nseratele, că bate cineva la ușă.</p> -<p>– Care-i acolo? întrebă hangiul.</p> -<p>– Eu, domn Stavrache, răspunde un glas slab de copilă… -Deschide…</p> -<p>Hangiul trage veriga. Vântul de-afară duhnește pe ușă aruncând -înăuntru o fetiță foarte rebegită. Copila d’abià poate vorbì; -fălcile îi sunt înțepenite de frig, deșì, pe potrivă de copil -sărac, e destul de bine îmbrăcată: are peste cămășuță minteanul lui -tată-său; pe picioarele goale niște cismulițe vechi ale măsii, și -pe cap un testemel. <span class="pagenum"><a name="Page_59" id= -"Page_59">-59-</a></span></p> -<p>– Ce vrei?</p> -<p>– M’a trimes maica, să-i dai de un ban gaz, și taica de doi bani -țuică.</p> -<p>Și fata scoate de sub mintean cu băgare de seamă două -clondire.</p> -<p>– Da’… zice să nu mai pui gaz în a de țuică și țuică’n a de gaz, -ca alaltăieri, că iar mă bate… și… să măsori bine…</p> -<p>– Da’ bani ai adus?</p> -<p>– Ba!… zice că să scrii.</p> -<p>– Iar să scriu?</p> -<p>Și d-l Stavrache, urmat de fetiță, trece ’n prăvălie -bolborosind:</p> -<p>– Scrie-v’ar popa să vă scrie, de pârliți!</p> -<p>In prăvălie d’abià se mai vede. Fetița, apropiindu-se de d-l -Stavrache, care-i toarnă țuică, rămâne cu ochii pe un covrig -stingher, uitat pe tarabă. Hangiul s’apleacă sub tarabă să ridice -tinicheaua cu gaz; în clipa aceea, fetița întinde mâna, ia covrigul -și dă să-l vâre iute sub mintean; dar d-l Stavrache se ridică. O fi -tras cu coada ochiului, ori știà că fusese un covrig pe tabară și -acù pierise? că fără vorbă, lip! o palmă peste obrazul -înghețat.</p> -<p>– Lasă covrigul jos, hoațo!… De mici vă ’nvățați la furat, -fire-ați ai dracului!</p> -<p>Fata a lăsat covrigul și a pus mâna la obrazul încălzit. Apoi a -luat cuminte sticlele, le-a ascuns sub mintean și a pornit -afundându-se în negura nopții viscoloase.</p> -<p>Hangiul a încuiat ușa, a mai aruncat o răgălie în sobă, a mai -băut un păhăruț, a mai cotrobăit prin odaie… Să fi trecut așà ca la -vreun ceas, când prin urletul viforului, i-se pare c’aude glasuri -de oameni afară… Ascultă cu dinadinsul – urechea nu l’a amăgit. De -astădată se aud și bătăi în ușa dela drum a prăvăliei. Mușterii… -călători… Cine dracu mai umblă pe vremea <span class= -"pagenum"><a name="Page_60" id="Page_60">-60-</a></span> asta! -Hangiul aprinde o lumânare și trece ’n prăvălie la ușe, unde cei -de-afară bat mereu.</p> -<p>– Care-i acolo?</p> -<p>– Oameni buni!</p> -<p>E o sanie cu clopoței afară. D-l Stavrache deschide.</p> -<p>– Bună vremea! zice o momâie de om, înalt și spătos, cu o glugă -mare, și intră, pe când altul, tot așà de îmbrobodit, stă în fața -cailor, cari nu se pot astâmpărà locului de bătaia vremii.</p> -<p>– Bună să-ți fie inima! răspunde gazda.</p> -<p>– Ne rugăm dumitale, negustorule, de adăpost pentru la noapte. -Nu mai e chip să mergem înainte, caii prăpădiți, noi degerați. Să -punem caii la grajd și nouă să ne dai un colțișor până la ziuă.</p> -<p>– Bucuros, zice hangiul… Dar dacă o fi poarta nemețită, e greu -de deschis.</p> -<p>Din norocire, poarta erà nemețită numai pe din afară; pe -dinăuntru, fiind adăpostit dinspre partea hanului, locul erà -limpede. Doi argați ieșiră din grajd, poarta trosnì spărgându-și -lipiturile de ghiață, sania fù trasă în curte și caii puși la -iesle.</p> -<p>Cei doi musafiri suiră pe prispă, își scoaseră glugile, se -scuturară bine de zăpadă și intrară ’n căldură. Se vedeau pe cât se -poate vedeà pe ’ntuneric, oameni cu dare de mână, cirezari, orzari, -ori cine știe ce…</p> -<p>Când d-l Stavrache se ’ntoarse peste câteva minute în odaie, -aducând pe tavă vin și pahare, găsì pe unul din musafiri în -picioare, încălzându-se lângă sobă, acela care intrase întâi; -celălalt erà culcat pe pat cu fața la perete: drumeț obosit, se -’ntinsese să-și desmorțească oasele.</p> -<p>– N’ai ceva mezelic?</p> -<p>Se aflà… Măsline, costițe de râmător, afumate, pastramă și -telemeà… Pe când gazda căutà în prăvălie, cu ușa dela mijloc -deschisă, auzì pe musafiri vorbind așà de încet că nu putù înțelege -un cuvânt. Dar întorcându-se <span class="pagenum"><a name= -"Page_61" id="Page_61">-61-</a></span> cu mezelicul, văzù că fusese -o părere. Amândoi musafirii erau la locurile de mai nainte, ba cel -culcat începuse să sforăie.</p> -<p>– Lasă-l să se odihnească: e foarte trudit! zise cel din -picioare, și așezându-se singur la masă, începù să guste cu mare -poftă.</p> -<p>Mâncând, firește, începù vorba.</p> -<p>– Strașnic viscol, domnule!</p> -<p>– Da’ de unde sunteți dv.?</p> -<p>– De departe…</p> -<p>– Și încotro vă duceți?</p> -<p>– Nu știu… Să mă crezi că nu știu. M’a luat prietenul cu el așà, -tovarăș de drum, și uite ce sfântă de vreme ne-a apucat.</p> -<p>– Ciudată vorba dumitale! zise hangiul, ridicând sprâncenile; să -umble omul așà pe drumuri fără să știe unde merge…</p> -<p>– Ei, de! răspunse simplu musafirul; vezi?</p> -<p>– Și-și urmă gustarea liniștit. După ce se gândì nițel, -gazda:</p> -<p>– Dumneavoastră sunteți… negustori?</p> -<p>– Nu.</p> -<p>– Foncționari…</p> -<p>– Știi, nici tocmai funcționari; dar… cam așà.</p> -<p>– Am înțeles: vorba vine, umblați la inspecții.</p> -<p>– Ba nu!</p> -<p>După o pauză, în timp ce musafirul băù unul după altul două -pahare de vin:</p> -<p>– Bravo! bun vin ai, domnule Stavrache.</p> -<p>– De unde știi că mă chiamă Stavrache?</p> -<p>– Mi-a spus prietenul.</p> -<p>– Da’… dumnealui… de unde știe?</p> -<p>– Știu eu? Mi-a spus pe drum, că mi-erà frică să înoptăm pe așà -vreme; zice: n’ai grije; mânem aici aproape, la han la neica -Stavrache. <span class="pagenum"><a name="Page_62" id= -"Page_62">-62-</a></span></p> -<p>– Pe semne că m’o fi cunoscând dumnealui! zise hangiul și dete -să se apropie de pat, să vază mai bine pe omul care dormià cu fața -la perete. Când, deodată:</p> -<p>– Cum să nu te cunosc, neică Stavrache, dacă suntem frați buni? -zise omul de pe pat, râzând și ridicându-se drept în picioare în -fața hangiului.</p> -<p>Tot viforul care urlà în noaptea grozavă să fi năpădit -dintr’odată în țeasta lui Stavrache, nu l’ar fi clătinat mai cu -putere decât înfățișarea și vorbele acestea!</p> -<p>Hangiul deschise gura mare să spună ceva, dar gura fără să -scoată un sunet nu se mai putù închide; ochii clipiră de câteva ori -foarte iute și apoi rămaseră mari privind țintă, peste înfățișarea -aceea, în depărtări neînchipuite; mâinile voiră să se ridice, dar -căzură țepene dealungul trupului, care se’ntinse’n sus, -înnălțându-și gâtul afară din umeri, ca și cum o putere nevăzută -l’ar fi tras de păr vrând să-l desprindă dela pământ unde par’că -erà înșurupat… Dar după acest moment dintâi, trupul se înfundă -repede mai jos chiar decât fusese; apăsându-și gâtul în umeri, ca -și cum puterea nevăzută îl scăpase de păr, mâinile se ridicară și -’ncepură să frământe ’n sec din degete; ochii ’și întoarseră -privirile din adânci depărtări de afară, afundându-le treptat -înnăuntrul bolții capului, în alte depărtări mai adânci poate; gura -se ’nchise și fălcile se ’ncleștară.</p> -<p>– Șezi, neică, zise fratele mai mic, așezându-se la masă.</p> -<p>Hangiul ascultă.</p> -<p>– Te miri, firește, că mă vezi…</p> -<p>Hangiul zâmbì.</p> -<p>– Mă credeai mort, nu’i așà?… Aș! scrisoarea din urmă a fost o -glumă…</p> -<p>Hangiul începù să râză.</p> -<p>– Uite, neică Stavrache, la ce-am venit noi… E vorba de dreptate -frățească… Dumneata ai la mână chezășie <span class= -"pagenum"><a name="Page_63" id="Page_63">-63-</a></span> averea -mea. Eu… de! până acuma m’am învârtit în lume cum am putut; -de-atâta vreme nu te-am supărat… Acù… ce să-ți mai spui? Am umblat -cu banii reghimentului… și de-aia am venit… să nu mă lași! nu mai e -vorba de dreptate: de pomană îmi dai… Nu bei și d-ta cu noi?</p> -<p>Zicând acestea îi întinse un pahar. Stavrache luă paharul; îl -duse spre gură, dar gura rămase ’ncleștată, tremurând și, ca și cum -ar fi băut, deșertă paharul peste bărbie pe sân.</p> -<p>Musafirii se uitară lung unul la altul.</p> -<p>– … Dacă până poimâine n’am cincisprezece mii, trebuie să mă -’mpușc… Neică! adaugă omul cu multă căldură; neică! să nu care -cumva să mă lași… Nu zici nimic?</p> -<p>Drept orice răspuns, Stavrache se ridică în picioare foarte -liniștit; se duse drept la icoane; făcù câteva cruci și mătănii; -apoi se suì în pat și se trântì pe o ureche, strângându-și -genunchii în coate.</p> -<p>Pe când musafirii steteau nedomiriți, uitându-se când la unul -când la altul, când la omul ghiemuit, acesta începù să horcăie tare -și să geamă.</p> -<p>Dormià?… Visà urât?… Așà de repede s’adoarmă?… Se preface?…</p> -<p>Dar n’apucară să-și pună din ochi atâtea întrebări, și -horcăelile se porniră ca un clocot, întrerupte de gemete din adânc, -în timp ce trupul tremurà tot mai tare și mai tare clănțănind din -dinți.</p> -<p>Fratele se apropiè de pat și atinse cu mâna umărul omului -chinuit de cine știe ce vis. La acea ușoară atingere, un răcnet! – -ca și cum i-ar fi împlântat în rărunchi un junghiu roșit în foc – -și omul adormit se ridică drept în picioare, cu chipul îngrozitor, -cu părul vâlvoi, cu mâinile ’ncleștate, cu gura plină de spumă -roșcată. Ca o furtună se repezì, apucă masa și o trântì de dușumeà, -făcând tot țăndări. <span class="pagenum"><a name="Page_64" id= -"Page_64">-64-</a></span></p> -<p>Lumânarea căzând se stinse, și odaia rămase luminată numai de -candela icoanelor și de tăciunele din vatră.</p> -<p>Stavrache rămase o clipă cu mâinile ridicate cât mai nalt, dete -alt răcnet sguduitor și se năpustì asupra lui frate-său: îl doborî -la pământ, năruindu-se peste el.</p> -<p>– Săi, că mă omoară!</p> -<p>Tovarășul voì s’apuce pe Stavrache dela spate; acesta părăsì pe -cel trântit, se ’ntoarse ’n loc și ’nhăță pe celălalt de gât: -într’o clipă la pământ.</p> -<p>– Mă strânge de gât! vrea să mă muște!</p> -<p>Atunci începù o luptă crâncenă. Pe lângă o necovârșită putere -față de amândoi uniți, hangiul mai aveà și o repeziciune de mișcări -ne’nchipuită. S’ar fi sfârșit rău pentru musafiri înfiorătoarea -tăvăleală, dacă nu’i dedeà fratelui prin minte o stratagemă. Scoase -repede cureaua dela brâu… Stavrache ocupat cu tovarășul nu luà -seama că i-se întâmplă ceva la picioare; fratele i-le apucă, le -’nfășură de două ori strâns bine și închise căpatul curelii în -cataramă; apoi îl apucă pe la spate dându-i cu sete pumni în -cerbice. Stavrache lăsă pe tovarăș, dete să se ’ntoarcă în loc; dar -picioarele nu se mai putură cumpănì. Fratele îi trase un pumn -strașnic în furca pieptului, așà că Stavrache, șovăind, nu-l mai -ajunse cu mâinile și se prăbușì ca un taur, scrâșnind și -răgind.</p> -<p>Viscolul afară, ajuns în culmea nebuniei, făceà să trosnească -zidurile hanului bătrân.</p> -<p>Până să se ridice hangiul într’un cot, îl răstigniră jos. Ii -prinseră fiecare câte o mână, i-le răsuciră în loc, frângându-le -degetele pe dos, apoi cu mare silă le împreunară pe amândouă din -susul capului și i-le legară strâns cu brâul tovarășului, pe când -Stavrache îi scuipà și râdeà cu hohot. Acù erà legat butuc.</p> -<p>Tovarășul se suì în pat, luă candela dela icoane, să caute -lumânarea printre lucrurile risipite pe jos. O găsì <span class= -"pagenum"><a name="Page_65" id="Page_65">-65-</a></span> și o -aprinse. Cum îi dete lumina’n ochi, Stavrache începù să cânte -popește.</p> -<p>– Ce-i de făcut? zise tovarășul cu groază.</p> -<p>– N’am noroc! răspunde fratele.</p> -<p>Sdrobit de luptă și de gânduri, omul se așeză încet pe pat și -privì lung asupra celui țintuit jos, care cântà ’nainte, -legănându-și încet capul, pe mersul cântecului, când într’o parte -când într’alta.</p> -<hr class="chap" /> -<div class="chapter"></div> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_66" id= -"Page_66">-66-</a></span></p> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_67" id="Page_67"><br /> --67-</a></span></p> -<h2>KIR IANÙLEA</h2> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_68" id= -"Page_68">-68-</a></span></p> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_69" id="Page_69"><br /> --69-</a></span></p> -<p class="i0"><img src="images/Z.png" alt="Z" title="Z" class= -"firstletter" />ice că odată, acù vreo sută și nu știu câți ani, a -dat poruncă Dardarot, împăratul Iadului, să s’adune dinainte-i -diavolii, dela mare pân’ la mic: unul să nu fie lipsă, că-i -scurtează coada și’i lungește urechile! Și dacă s’au adunat ei toți -cu toții, împăratul s’a tras de țăcălie, scrâșnind strașnic, a -tușit de i-a pârâit jețul, a holbat ochii la ei și le-a sbierat -așà:</p> -<p>«Afurisiților! care dintre voi nu e zevzec să’i treacă pe sub -nas toate și el să nu bage nimic la cap, trebuie să fi luat seama, -ca și mine, că toți oamenii sosiți de pe la dânșii aici la noi nu -se plâng decât numa și numa de soțiile lor; toată vina pentru -pierzarea lor o aruncă în spinarea nevestelor; pe care’l întrebi de -ce a ajuns aici: «femeia» și iar «femeia». Măi, am zis eu în gândul -meu, adevărat să fie asta?… Pe spusele oamenilor, firește, mare -temeiu nu putem pune, fiindcă-i știm ce iubitori de adevăr sunt. -Dar iarăș nu-mi vine să las așà lucru ciudat fără de aproape -cercetare; căci politica împărăției noastre cere să știm tot, fără -greșeală, nici îndoeală… Mai întâiu, erà să vă poruncesc a supune -la casne fioroase pe toate femeile, doar de-om puteà aflà dela -dânsele un crâmpeiu de adevăr; dar, pe urmă, m’am gândit că nici -așà n’ajungem la mare ispravă; le cunoaștem și pe dumnealor cât de -’ndărătnice și de ’ncăpățânate sunt… Așadar și prin urmare, după -multă <span class="pagenum"><a name="Page_70" id= -"Page_70">-70-</a></span> chibzuință, am hotărît să trimit pe -mititelul, pe Aghiuță… Ce? n’a venit Aghiuță?… Unde-i Aghiuță?»</p> -<p>Mititelul stà pitit tocma printre diavolii mărunței dela urmă, -și pe când cuvântà Dardarot, el, trăgând cu urechea, își cântărià -coada ’n mâni. Cum și-a auzit numele, a lăsat coada și a țipat:</p> -<p>– Aici sunt, Intunecimea ta!</p> -<p>– Apoi, dacă ești aicea, ce nu te-arăți mai la vedere? Vino -’ncoace, proclete! Te dai coadei, ai? Simțiși c’am să te pun la -treabă și te pitești, să nu-ți văd mutra, să nu-mi aduc aminte de -tine, mititelul taichii!</p> -<p>Și când s’a apropiat Aghiuță de tron, l-a ’nhățat Dardarot de -urechi și scutură-l, de-i trosnià junghietura – de dragoste multă -ce aveà pentru el, fiindcă erà mititelul mucalit, și când se -plictisià împăratul, de treburile împărăției, pe el îl chemà să-i -spuie lafuri și să-i facă giumbușuri.</p> -<p>– Ascultă-mă, Aghiuță puiule… Dumneata numai decât ai să iei din -comoara ’mpărătească suta de mii de galbeni aduși alaltăieri cu -sgârcitul pe care’l îngropară cu talerul pârliții de mahalagii, că -’ncepuse să le miroasă – zi o sută de mii de galbeni. Apoi, o să te -’mpelițezi din cap până’n călcâie în chip de om muritor și să te -duci pe pământ, în ce loc ți s’o păreà mai potrivit. Acolo – -ascultă bine, astâmpără-te cu codița! – să te căsătorești și să -trăești cu nevasta zece ani. Pe urmă să te faci că mori; să-ți lași -acolo trupul, și să te ’ntorci să’mi dai socoteală una câte una de -toate pân câte ai fost trecut ca om însurat…</p> -<p>Bietul Aghiuță! știà el de ce stà pitit printre plevușcă, măcar -că erà un drac și jumătate: bănuise ce-l așteptà, că iar o să-i dea -cine știe ce grea sarcină. Când a mai auzit că o să aibă aface și -cu femeie, a vârît coada ’ntre picioare; încă n’o puteà uità pe -baba la care intrase să slugărească trei ani… Ii dedese baba de -lucru – să-i <span class="pagenum"><a name="Page_71" id= -"Page_71">-71-</a></span> îndrepteze un fir de păr creț: l-a tot -muiat cu limba Aghiuță și l-a tras pân degete, zi și noapte fără -repaos; de ce-l muià și-l trăgeà, de-aia firul se ’ncârlionțà și -mai tare; și așà și iar așà, până i-a ieșit dracului părul pân -căciulă; s’a lipsit și de simbrie și de tot, ș’a fugit dela -stăpână.</p> -<p>– … Și să știi, a adăugat Dardarot, după ce a stat puțintel la -gânduri, că în toată vremea de zece ani pe pământ, ai să fii supus -la toate necazurile, slăbiciunile și ticăloșiile pământenilor… la -neștiință, la sărăcie, robie, prostie și la mânie chiar, rămânând -să te aperi de toate relele cum ăi puteà și cum te-o tăià capul… -Ințelesu-m’ai, puiule?</p> -<p>Ce să mai zică puiul? Nu mai încăpeà câr-mâr; că Dardarot, cât -îi vorbise, nu’l slăbise din ghiară.</p> -<p>– Ințeles, Intunecimea ta!</p> -<p>– Apoi, dac’ai înțeles, puiule dragă, ce mai stai?</p> -<p>– Dacă nu-mi dai drumul de ureche…</p> -<p>Mare haz a făcut împăratul de vorba asta, și zice râzând:</p> -<p>– Ptiu! să nu te deochi!</p> -<p>Și l-a stupit pe mititelul în vârful nasului. Pe urmă, i-a lăsat -urechea și, fără să mai zâmbească, răcnindu-i fioros «Ai plecat?», -i-a tras un picior drept unde ’ncepe să’i zică spatelui coadă. S’a -dus deaberbeleacul puiul până la comoara împărătească; a luat suta -de mii de galbeni, și, p’acì ți-e drumul! într’un suflet, la -’mplinirea datoriei.</p> -<p>Pe drum s’a prefăcut în chip de om, nici matur, dar nici prea -țângău; om tocmai în puterea vârstei, frumos și arătos; și, după ce -s’a gândit în care loc anume să meargă pe pământ, zice:</p> -<p>– Știi ce?… Am să mă duc la București… cunosc orașul… (că mai -umblase de multe ori p’acolo), e loc de petrecere. Banul e scump; -învârtit bine, aduce peste <span class="pagenum"><a name="Page_72" -id="Page_72">-72-</a></span> sută la sută; vorba veche: dacă ești -sărac, du-te ’ntr’o politìe bogată… din ce scapă printre degetele -altora, poți culege destul; dacă ești bogat, du-te ’ntr’una săracă… -din orice firimitură dă s’aducă un nevoiaș la gură, îi smulgi peste -jumătate.</p> -<p>Gândind astfel, cum a picat în București a tras în miezul -târgului, la Hanul lui Manuc. Acolo, a chemat îndată un samsar și -i-a spus să-i găsească fără zăbavă o pereche de case frumoase, cu -încăperi multe pentru stăpâni, musafiri și slugi, la aer curat, cu -grădină și fântână ’n curte, cu pivnițe, bucătării, spălătorii, cu -grajduri și șoproane, în sfârșit cu toate câte trebuiesc pentru -așezarea cuviincioasă a unui negustor chiabur. La vreo câteva zile, -casele erau și dereticate cu tot dichisul – niște case mari în -mahalaua Negustorilor; și slugi peste slugi, și cai la grajd, și -calești în șopron…</p> -<p>Stăpânul casei, cunoscând păcatul oamenilor și mai ales al -femeilor, că or să’l descoasă care mai de care, că să’i afle rostul -– că de unde e, cine e, cu ce trăește, ce caută aici și câte altele -– a chemat pe jupâneasa bătrână, – o cotoroanță zugrăvită și -smălțuită, pe care o pusese mai mare peste slugi, să poarte cheile -și să ducă grija de toate, – a poftit-o să șază jos pe chilim, iar -el, de pe divan, trăgând ciubuc, s’a apucat a-i povestì păcum -urmează.</p> -<p> </p> -<p>– Uite, dragă kera Marghioalo… Mie, cum ți-am mai spus, îmi zice -kir Ianùlea… Eu sunt de felul meu din părțile de spre Sfântagora. -Părinții mei, oameni de jos, se țineau cu o livede mică de măslini. -Pe când împlineam șapte anișori, le-a venit părinților dorința să -meargă la hagialâc; și așà, după ce au făcut rost de ceva parale, -m’au luat împreună și ne-am dus călare pe catâri până la portul -Salonicului. Acolo, ne-am suit pe o corabie mare, care așteptà cu -pânzele ridicate, <span class="pagenum"><a name="Page_73" id= -"Page_73">-73-</a></span> vânt, ca să pornească spre miazăzì către -Iafa. N’a trecut mult; a ’nceput să sufle vântul așteptat; s’au -umflat pânzele, și am pornit. Trei zile cu soare și trei nopți pe -lună am mers tot drept înainte fără nici o supărare. Noi mâncam, -după datină, post. Cam a treia zi, am mâncat la nămiez fasole și -ridichi… Ce să te pomenești?… Așà pe la toacă, au început amândoi -părinții mei să se ție cu mâinile de pântece și să se vaite grozav: -«mor» și iar «mor»!… Căpitanul, văzându’i cum se svârcolesc și se -sgârcesc în dureri de moarte, a chemat degrab pe un călugăr -papistaș, care se suise cu noi pe corabie, om învățat, priceput și -la căutarea boalelor. Până să vie acela, bolnavii începuseră să -’nvinețească și d’abià i-au putut spune ce mâncaseră – fasole și -ridichi. Călugărul a ’ntrebat încă odată:</p> -<p>– Ințeleg, fiilor; dar trebuie să’mi spuneți: ați mâncat fasole -și ridichi, ori ridichi și fasole?</p> -<p>Iar mama i-a răspuns cu glasul leșinat:</p> -<p>– Ridichi și fasole…</p> -<p>– Atunci, nu prea e bine! a zis călugărul.</p> -<p>Și a poruncit să’i frece pe pântece cu câlți aspri… Dar de geaba -i-au frecat până le-au jupuit pielea; că, pe când răsărià luna, -tata întâiu și mama îndată după el, și-au dat otpustul… Eu, copil, -ce să fac?… Mă țineam plângând tot după căpitan și după călugăr, și -i-am auzit vorbind așà; zice căpitanul:</p> -<p>– Părinte, dac’o fi choleră, m’am nenorocit; patruzeci de zile -nu’mi dă voie să intru ’n port, mi-se strică marfa și rămâiu sărac -pe drumuri!</p> -<p>Dar omul învățat i-a răspuns:</p> -<p>– Nu e choleră cum nu sunt eu călugăriță. Asta e un fel de boală -care bântuie mai cu samă în postul Paștelui la christianii -răsăriteni… Greșesc oamenii, – c’așà e bietul om, supus greșelii, – -mănâncă întâiu ridiche și pe urmă fasole… Vezi bine, ridichea își -repede <span class="pagenum"><a name="Page_74" id= -"Page_74">-74-</a></span> tărià ’n sus, iar fasolea își năvălește -puterea spre partea dimpotrivă; una ’mpinge, alta nu se lasă; se -’ncinge luptă cu iuțeală mare în măruntaie, cârcei peste cârcei, -până se face încurcătură ’n mațe, de se sparge praporul – și se -prăpădește omul de <i>hùrdùharismos</i> – așà zic Grecii la -năprasnica asta de boală.</p> -<p>– Dar nu se ia?</p> -<p>– Deloc; n’ai nici o grijă.</p> -<p>I-au înfășat frumos pe bieții părinții mei în niște cearșafuri -curate; le-au aprins câte o lumânare de ceară la cap; un alt -călugăr grec i-a prohodit și, de dimineață, când s’a arătat soarele -d’asupra talazurilor – «vecinica lor pomenire!» – una! două! trei! -i-au aruncat în adâncime… Pe mine, văzându-mă plângând, și-a făcut -pomană căpitanul de m’a luat pe procopseală – întâiu slugă, pe urmă -ajutor, mai apoi tovarăș… Nu’ți mai spuiu, dragă kera Marghioalo, -pân câte necazuri am trecut; câte ocări, înjurături și bătăi am -înghițit; de câte ori erà să pier în vultoare; de câte ori m’au -amăgit împrejurările și înșelat lumea – mai ales de când am -încăpuit eu singur o corabie și m’am apucat de negoț pe seama mea, -fără alt stăpân nici tovarăș decât norocul meu! Nu’ți mai spuiu cum -am scăpat odată cu vieața numa’n pielea goală, că, după ce umblasem -șapte luni pe ape, tocmai când să intru în Țarigrad, mi s’a aprins -corabia încărcată cu cositor și chihlibar de peste două mii de -lire, pe care le cumpărasem cu piper și curmale nici de trei sute! -Nu’ți mai spuiu câte și mai câte am pătimit, prin atâtea depărtări, -pe mări și pân țări cu fiarele, și, încă mai grozave, cu oamenii!… -Destul să-ți spuiu că, încet-încet, m’am chivernisit cum se cade, -ajungând să am o stare destul de bună pe potriva mea… Am învățat, -cât am colindat pân lume, purtările cele frumoase; știu destule -limbi străine – încai despre a românească, pot zice, fără să mă -laud, că o știu cu temeiu; <span class="pagenum"><a name="Page_75" -id="Page_75">-75-</a></span> măcar că de viță sunt arvanit și nu -prea am învățat buche, dar, drept să’ți spun, la asta nu mă dau pe -nici un rumân, fie cât de pricopsit cărturar. Imi plac cu deosebire -limba și lumea de-aici, și, așà, fiindcă m’am săturat de atâtea -primejdii ale călătoriilor, de atâta bătaie de cap și de inimă ale -negoțului, am venit să m’așez aici, în Valahia, la București; să mă -bucur în isihie de rodul îndelungatei mele trude…</p> -<p>– Doamne, kir Ianùleo, a zis kera Marghioala; pân multe ai mai -trecut și dumneata!… Dar să nu-ți pară rău! Incai n’ai pătimit ca -atâția alții degeaba! Frumos ești, voinic ești, bogat ești! de -trăit știi să trăești!… Halal să’ți fie!</p> -<p>Iar kir Ianùlea a adăugat:</p> -<p>– Uitam ceva… Ascultă, rogu-te bine, dragă kera Marghioalo: să -nu care cumva să aflu că ai spus la vreun vecin, ori altcuiva – da -măcar tatii, de s’ar întoarce din fundul mării – câte le aflași acù -dela mine, că, vezi dumneata? câtă nevoie am de slujba dumitale, ca -femeie cinstită și credincioasă ce te știu; cât sunt eu de blând și -cât ești de bătrână, nu’ți caut!… te cotonogesc! îți rup ciubucul -ăsta pe șale și te dau ș’afară din pâine, cu ocară!… Ai -priceput?</p> -<p>– Vai de mine! a zis bătrâna; s’ar puteà?… N’am obiceiul!… In -vieața mea n’am mâncat labe de puiu!… Hei! kir Ianùleo; eu am -slujit la case mari boierești… Câte am văzut ș’am auzit eu!… n’am -vreme acuma să ți le povestesc!… dar, lasă…</p> -<p>– Ei, eu atâta’ți spuiu dumitale… te nenorocesc!… s’a -ispravit!</p> -<p>– Să mă omori! a zis jupâneasa și n’a mai stat; s’a ridicat de -pe chilim și a plecat de grabă cu cheile la treburile ei.</p> -<p>Până seara, toți ai casei; până’n două zile, mahalaua ntreagă; -până’ntr’o săptămână, tot târgul… toată lumea <span class= -"pagenum"><a name="Page_76" id="Page_76">-76-</a></span> a știut -istoria lui kir Ianùlea mai bine chiar de cât el; corabia arsese de -trei ori; chihlibarul prăpădit făceà douăzeci de mii de lire; iar -de atunci, în post, nu mai mănâncă nimeni ridichi cu fasole, toată -lumea mănâncă fasole cu ridichi.</p> -<p> </p> -<p>Cu azi, cu mâine, a făcut cunoștință kir Ianùlea cu fel de fel -de negustori, ba și de boieri; a ’nceput să meargă pe la ei și să-i -poftească pe la el, la sindrofie. Și la toată lumea plăceà, fiindcă -erà om deștept și blând, cu multă știință despre ale lumii, cu -purtări alese și, mai vârtos, cu dare de mână: levent și galantom, -pătruns de filotimie și de hristoitie – într’un cuvânt, adevărat om -de omenie. Astfel, care dintre negustori ba chiar dintre boieri -aveau mai multe copile decât stare, umblau cu dinadinsul să’l -ginerească. In vremea asta, el și pusese ochii pe o tânără din -vecini – o chemà Acrivița, fata a mai mare a lui Hagì Cănuță, -toptangiu pe vremuri. Hagìul, văduv, erà om de seamă, însă cam -ififliu pe potriva greutăților casei lui, fiind împovărat de trei -fete, una după alta gata de măritat, și încă doi feciori, – băieți -buni, aminteri, da cam nepricopsiți; așà că puțină nădejde de -zestre dela Acrivița. Dar zestre’i trebuià lui kir Ianùlea? Fata -erà vestită de frumoasă; numai atâta cusur aveà și ea, că se uità, -uneori, nu totdeauna, cruciș; dar tocmai asta îi plăceà cu -deosebire. Fata’l plăceà și ea pe el… A cerut-o Hagiului, iar -acesta, fără nazuri multe, i-a dat-o.</p> -<p>Fiind și kir Ianùlea, ca tot omul, supus slăbiciunilor omenești, -erà stăpânit de patima fuduliei; îi plăceà să trăiască domnește, -numa’n petreceri scumpe, împărțind în dreapta și’n stânga daruri -prețioase. Așà dar, a făcut o nuntă strălucită cum nu se mai -pomenise vreodată în mahalaua Negustorilor; încât bărbații ziceau: -«Trebuie să fie putred de bogat, arvanitul!… Văzuși, <span class= -"pagenum"><a name="Page_77" id="Page_77">-77-</a></span> nene, ce -bine a lovit-o sărăcia de Hagìu!», iar femeile: «Poftim, soro, -noroc pe chioara lui Cănuță!»</p> -<p> </p> -<p>Cum a adus-o kir Ianùlea în casă cu lăutari, par’c’a întors-o pe -dos. Până la sfârșitul cununiei, duminecă seara, erà blândă și -supusă ca o mielușeà; dar, luni dimineață, s’a ridicat din pat ca o -leoaică… A chemat toate slugile, femei și bărbați; s’a uitat odată -chiorâș de i-a băgat în spaime pe toți și, de față cu bărbatu-său, -le-a zis:</p> -<p>– Să știți că de azi încolo sunt eu stăpână aici! Și să mai -știți că cu Ianuloaia n’o să vă meargă cum vă mergeà cu prostul de -Ianùlea! și încă să mai știți că eu am toane: pe cine m’o supărà cu -atitica măcar, îl plesnesc și-l trimit numaidecât la Agie să’și ia -merticul și de acolo! Scurt!… Ați înțeles?… Aid’ acuma! ieșiți -afară!</p> -<p>De atunci, zi cu zi, cocoana se făceà mai aspră și mai țanțoșă; -și, de ce erà ea mai țanțoșă și mai aspră, d’aia kir Ianùlea o -iubià mai tare; și de ce creșteà dragostea dumnealui, de aia’i -creșteà și ifosul dumneaei. Toată ziulica oftà omul după o vorbă -mai dulce, ori după un zâmbet… Ea stà tot posacă și ’ncruntată. -Dacă s’apropià de ea și da s’o mângâie, ca s’o mai îmbuneze: «Dragă -Acrivițo, de ce ești supărată?», ea’l împingeà cât colo:</p> -<p>– Ah! Ianùleo, fugi că n’ai haz de loc… nu vezi?</p> -<p>Alt bărbat, în locul lui, și-ar fi pierdut răbdarea și ori îi -puneà picioru ’n prag, s’o potolească, ori o trimitea ’napoi la -babacă-său, la Hagì Cănuță… Dar el, unde? Când îl împingeà, el îi -cădeà ’n genunchi: «Dragă Acrivițo, iartă-mă!» și dà să’i sărute -mânile; dar ea:</p> -<p>– Uf! Ianùleo, scoală-te! nu mai mă plictisì!</p> -<p>– Nu mă scol până nu mă ierți!</p> -<p>– Atuncea, stăi așà până poimâine, dacă poftești! <span class= -"pagenum"><a name="Page_78" id="Page_78">-78-</a></span></p> -<p>Și se sculà ea și plecà, după ce’i da cu tifla.</p> -<p>Kir Ianùlea, ce să facă? Se uità după ea lung, cum ieșià -înțepată fără să’și întoarcă ochii, măcar că o rugà cu lacrimi să -nu’l părăsească așà… oftà, se ștergeà la ochi și… o iubià și mai -mult.</p> -<p>A mers așà cât a mers, până i-a dat în cap cocoanei să ’ntoarcă -foaia, să’l prăjească și pe altă parte: s’a prefăcut că’l teme, că -e zuliară. S’a prefăcut azi, s’a prefăcut mâine, până a ’nceput -chiar să crează. Omul da bani cu împrumut, și, firește, veneau la -el boieri, cocoane, negustori, slujbași, fel de fel de lume cu -daraveri. Cocoana Acrivița stà cu urechea la ușă, s’auză tot; și nu -s’a mulțumit s’auză numai; a sfredelit ușa cu un burghiu, ca să și -vază. Și ’ncai, nu tăceà? Ii spuneà fără sfială ce auzise și -văzuse, și ține-te: că ăla ți-a zis așà și i-ai răspuns așà; că pe -aia ai strâns-o de mână și i-ai sărutat-o de trei ori, și, pe urmă, -când a vrut să plece, ai luat-o de mijloc și te uitai la ea așà -galeș, și ai dus-o până la ușă și iar i-ai sărutat mâna – și câte -alte ponosuri și mai și.</p> -<p>Iar dacă el se jurà că pe nedrept îl bănuește, că el e dator să -se poarte politicos cu lumea și mai ales cu cocoanele, ca orice -negustor – ea începeà să’l ocărască, făcându’l nerușinat și -mincinos. Nu mai puteà kir Ianùlea; îi venià să se strângă de gât -ca pițigoii și mai multe nu. Dar nici cu atâta nu se mulțumià -cocoana. Nu’i erà de ajuns cum le încornorà toate câte le auzià și -le vedeà pe ascunsele; ca să afle și mai multe, da bacșișuri la -slugi să’l iscodească; ba a pus chiar pe un frățior al ei să nu’l -slăbească de pe urme, să’i descopere toate «berbantlâcurile -dumnealui». Firește că nici slugile, nici frățiorul, n’au putut -aflà nimica, fiindcă omul erà un bărbat nu se poate mai de ispravă. -Cocoana s’a pornit atunci cu ocări pe slugi, că’i mănâncă pâinea, -ca niște «păcătoase, ticăloase și necredincioase»; frățiorului -<span class="pagenum"><a name="Page_79" id= -"Page_79">-79-</a></span> i-a strigat că ori e haple, ori «pe semne -altceva», și i-a poruncit să nu’i mai calce pragul, că’i rupe -picioarele; iar pe slugi chiar în fața lui kir Ianùlea, le-a -smintit în palme și le-a dat afară.</p> -<p>Cum a schimbat slugile, alte bănueli și alte certuri… Dar nici -nu putem zice așà, fiindcă la ceartă unul spune una, altul alta, -ori pe rând, ori amândoi deodată; în sfârșit, are parte fiecare de -cuvânt; pe când aicea, țipà ocărà și blestemà numai dumneaei, iar -dumnealui ascultà, înghițià și tăceà. Aflând slugile că în casa -asta nu cântă cocoșul, se dedeau bine cu găina; îi turnau fel de -fel de gogoși, care de care mai umflate, pe placul dumneaei: că -dumnealui face și drege, că umblă așà și pe dincolo; și, fiindcă -Ianuloaia erà mulțumită cu astfel de slugi, apoi și ele ’și făceau -de cap; furau de stingeau.</p> -<p>Totodată, Acrivița mai căzuse și la darul foițelor: casa plină -de jucători, masă lângă masă – otusbir, ghiordum, ba și stos – și -dulcețuri, zumaricale, vinuri, cafele și vutci, și ciubuce peste -ciubuce, ziua până seara, și noaptea până la ziuă. Pe lângă asta, -erà și agiamie și ’nfumurată că nimeni nu știe jucà mai bine ca ea -– și, se ’nțelege, pierdeà gros. Toate cheltuelile și pierderile -astea îl dedeau mult îndărăt pe kir Ianùlea; nu se mai ajungeà din -venituri. De regulă nu ziceà nimica; dar așà, uneori, cam în glumă, -se ’ntâmplà să’i scape și lui câte o vorbă, bunăoară:</p> -<p>– Numa’ de nu ne-ar bate odată toba cu atâtea cacialmale!</p> -<p>Nu’i trebuià mai mult cocoanei…</p> -<p>– Da ce? nici atâta petrecere nevinovată să n’am în casa mea?… -Dumneata nu trebuià să te fi ’nsurat, dacă te știai pârlit să iei -pe Acrivița, fata lui Hagì Cănuță, care n’a fost învățată la casa -părintească să’și mănânce de sub unghie!… Să fi luat o -mahalagioaică sărmană, s’o ții încuiată pe măsline și pe mămăligă, -să’ți <span class="pagenum"><a name="Page_80" id= -"Page_80">-80-</a></span> spele rufele și să nu se ’ndure s’aprinză -un muc de lumânare ’n casă! ori una, să’ți puie niște coarne, să nu -le poți duce!… Nu ți-e destul că sunt cinstită, după ce că’ți rabd, -ca o nenorocită, toate ticăloșiile și murdăriile dumitale?… Eu voiu -să trăesc, d’aia m’am măritat; aminteri mă duceam la călugărie!… Și -’n sfârșit, dacă’ți place, kir Ianùleo! de unde nu, du-t’te plimbă, -și să ne vedem când mi-oiu vedeà ceafa… fără oglinzi!</p> -<p> </p> -<p>Intr’o zi, stând ei la masă împreună cu o sumă de musafiri, până -s’aducă ciorba, a ’nceput din chiar senin Ianuloaia să vorbească -despre o prietină măritată, care nu se aflà de față:</p> -<p>că s’a ținut cu beizadeà cutare, un copil! și Vodă, supărat foc, -erà să puie să’i taie coadele și s’o trimiță surghiun la un schit, -tocmai în fundul munților;</p> -<p>că a prins-o odată bărbatu-său, ziua ’namiaza mare, la Țurloaia, -la chiolhan, la iarbă verde, cu consulul muscălesc și cu alți -drăngălăi; – țiganii îi trăgeau de unul singur «Măi, cazace, -căzăcele!» și ea chiuià și jucà numa ’n papuci, cu palmele ’n -ceafă, apilpisită, ca un maladeț zaporojean;</p> -<p>că ’ntr’un rând, a plecat la Căldărușani, s’o spovedească -sfinția-sa părintele Ioanichie, și a stat acolo de miercuri în -săptămâna Patimilor până ’n săptămâna luminată după Izvorul -Tămăduirii; – se plimbà toată noaptea cu duhovnicu ’n luntre pe -lună și cântà de răsunà lacul: «Frunzuliță lobodă, of! țațo, gura -lumii slobodă!» iar părintele lucrà din lopeți și’i țineà isonul pe -glas al optulea…</p> -<p>Și câte alte grozăvii.</p> -<p>Musafirii și mai ales musafirele făceau haz; iar bietul kir -Ianùlea, om cu hristoitie, făceà fețe-fețe. A răbdat el cât a -răbdat, și zice, întâiu cu destulă blândețe: <span class= -"pagenum"><a name="Page_81" id="Page_81">-81-</a></span></p> -<p>– Bine, Acrivițo, scumpa mea! cum poți dumneata, mai ales că -știi ce bun prieten sunt cu bărbatu-său… cum poți, fără să le fi -văzut toate astea cu ochii dumitale, fără nici un temeiu, să -catigorisești astfel pe o prietină, pe care o primim aproape în -toate zilele în casa noastră?… Imi pare rău!</p> -<p>– Ei! apoi vezi-bine că dumneata o s’o aperi… că vă scoateți -ochii unul la altul!</p> -<p>Și apoi le spune tuturor că acuma prietina nu se mai -duhovnicește la Căldărușani: i-a pus lui kir Ianùlea gândul… «să’mi -spargă casa!» Da o s’o prinză odată și n’o s’o ierte cum a iertat-o -Vodă; o să puie s’o tunză ca la cazarmă pe… și din «muscălească» și -«călugărească» n’o mai scoate.</p> -<p>N’a mai putut suferì kir Ianùlea; s’a ridicat foarte turburat și -s’a răstit odată tremurând:</p> -<p>– Ascultă-mă, Acrivițo! nu’ți dau voie, mă ’nțelegi, să mai zici -o vorbă măcar despre o femeie care – poți spune dumneata toate -murdăriile ce’ți trec prin gândul dumitale! – este mai cum se cade -ca dumneata; că dumneata ești, mă ’nțelegi, mai îndrăcită decât -talpa Iadului, și oricât de blajin să fie omul, îl scoți din toate -răbdările! Să taci din gură, scorpie nebună, că pui de te leagă și -te trimit la Balamuc, mă ’nțelegi!</p> -<p>Cocoana s’a ridicat și dumneaei și s’a năpustit asupra -dumnealui, să’i arză o palmă; dumnealui s’a ferit repede ’ntr’o -parte; iar dumneaei, de necaz că nu l-a putut nemerì, a luat -castronul cu ciorbă de pe masă și i l-a aruncat în față – l-a -opărit de sus până jos. Kir Ianùlea și-a ieșit din pepene; s’a -repezit cu pumnii ’ncleștați, s’o pilduiască; dar musafirii s’au -pus la mijloc și l-au oprit în piept:</p> -<p>– Nene Ianùleo! stai, omule! nu șade frumos!</p> -<p>Și pe urmă, către dânsa: <span class="pagenum"><a name="Page_82" -id="Page_82">-82-</a></span></p> -<p>– Mai potolește-te și dumneata, coană Acrivițo, pentru Dumnezeu! -nu’l mai turbà!</p> -<p>Ți-ai găsit!… S’a pornit cocoana pe răcnete, să ridice mahalaua -’n picioare:</p> -<p>– Săriiți! săriiiți, oameni buni! că mă omoară păgânul, -arvanitul!… Mă bați, ai? după ce’ți râzi de casa și de cinstea mea, -hoțule și pehlivanule!… Dacă te-ai îmbătat și ai poftă de bătut, -du-te de’ți bate țiitoarele de pân fundul mahalalelor, pe care le -’ndopi cu pumnii de lire și ’n casă te calicești până la lescaie, -râtane! Da pe mine să mă bați? pe mine, mă! spurcăciune de -bădăran?… pe mine, fata lui Hagì Cănuță, să ’ndrăznești tu să mă -bați, păcătosule, janghinosule și râiosule?… Stăi tu, că te ’nvăț -eu pe tine, cenghenè turcească!</p> -<p>Și până nu’i s’a stins glasul, n’a contenit… Firește că -petrecerea n’a mai mers înainte… Au sărit toți musafirii, care mai -de care: «Nene Ianùleo!» «Cocoană Acrivițo!»… că «la necaz spune -omul multe»; că «are mâna cinci degete și nu se potrivesc unul cu -altul»; și «că măruntaiele din om tot se ceartă uneori»; dar -orșicum, «nu e bine să s’auză ’n lume de așà ’ntâmplări într’o casă -de seamă!»… și așà mai departe, cu chiu cu vai, i-au împăcat. Dar, -firește, s’a știut îndată în toată mahalaua că «biata Acrivița a -lui Hagì Cănuță a ajuns de-o bate arvanitul – la masă! față cu -musafirii! – după ce o ’nșeală cu care’i iese ’nainte!… și pe urmă -prietenele: «Cum a fost ea crescută, mititica, și pe ce mâini a -’ncăput!… o s’o bage ’n pământ păgânul!»</p> -<p> </p> -<p>Lui kir Ianùlea i-a trecut repede necazul și iar «dragă ’n sus! -dragă’n jos! puiule și suflete», și orice porunceà dumneaei, -dumnealui răspundeà:</p> -<p>– Cum poftești dumneata, <i>fos-mù, parighoria tù kosmù!</i> -(vorbe frumoase, care ’nsemnează, pe elinicà: <i>lumina mea, -mângâierea lumii!</i>) <span class="pagenum"><a name="Page_83" id= -"Page_83">-83-</a></span></p> -<p>In vremea asta, cocoana Acrivița se gândià:</p> -<p>– Eu cu budalaua, cu capsomanul ăsta de Ianùlea, mult n’am să -mai fac purici… Ia să mă gândesc la viitorul meu…</p> -<p>Astfel, zi cu zi, i-a luat diamanticalele și sculele și -argintăria, și le-a pus la păstrare acasă la Hagì Cănuță; pe urmă, -a ’nceput să vânză și de pân lucrurile de preț ale casei, despre -care «budalaua» habar n’avusese să facă și el, ca orice negustor -cuminte, o catagrafie. Totodată, s’a luat cu binișorul pe lângă el; -a ’nceput să’l mângâie și să’l mâglisească. După ce l-a răsucit și -l-a fermecat cum a știut ea, când erau într’o seară amândoi -singurei la iatac, s’a pomenit kir Ianùlea că se repede dumneaei -și’lia strâns în brațe și pupă’l!… El zice:</p> -<p>– Mă iubești, dragă Acrivițo?</p> -<p>Dar ea, uitându-se la el cruciș:</p> -<p>– Mai mă ’ntrebi, Ianulică, <i>fos-mu</i>?</p> -<p>N’a putut kir Ianùlea s’adoarmă toată noaptea de bucurie că s’a -dat Acrivița lui pe brazdă… De acù ’ncolo, traiu, neneco! Despre -ziua, când s’ațipească și el, haț! îl ia dumneaei iar în brațe și -zice:</p> -<p>– Dragă Ianulică, am să te rog ceva… dar… să nu zici ba.</p> -<p>– Când am zis eu ba la vreo dorință a mătăluță, sufletul -meu?</p> -<p>– Uite ce e… Tătița ar vrea să mărite și pe surioarele mele – să -nu’i rămâie fete bătrâne ’n casă – c’au și ’nceput mahalagioaicele -(le știi gurița) să le zică «iepele lui Cănuță» – și nu prea are cu -ce să le ’nzestreze pe potriva lor; că dacă nu erà om cinstit și -filotim cum e, ar fi avut astăzi stare!… Mulți bani are de luat de -pe la boieri mari; ce folos, dacă deocamdată nu’i poate scoate?… -Dar, după ce o ’nchide el ochii, firește, dumneata ai să fii mai -mare între clironomi; ai să strângi pe boieri în chingi, -negustorește, și o să’ți intri ’n bani… Și… <span class= -"pagenum"><a name="Page_84" id="Page_84">-84-</a></span> așà, m’am -gândit să’l ajutăm noi; să le facem fetelor o zestre cât de -micșoară; că, de! cine se mai însoară astăzi fără zestre, doar de -dragoste?… Numai eu am avut noroc să te găsesc pe dumneata – și -plăcut și bogat, și galantom și să mă iubești atâta!</p> -<p>Și pe urmă, strânge-l iar și pupă-l.</p> -<p>– Bine, puică, să le dăm… Cam cât?</p> -<p>– De! știu eu?… cam câte o mie-două de galbeni.</p> -<p>– Bucuros, suflețele!… adù’mi aminte mâine să mergem la Hagiul, -să’i numărăm paràlele… Acù, aide, bibilico, să ne culcăm.</p> -<p>Dar ea îl strânge iar și zice:</p> -<p>– … Și pe urmă, uite… Frățiorii mei… Nu e bine să mai stea așà -de geaba… M’am gândit să le faci dumneata rost de un capitălaș, să -s’apuce și dânșii de vreo negustorie, că sunt gogiamite gâliganii -acuma, nu mai face să se lase tot în spinarea bătrânului: pun’te, -masă! scoal’te, masă!… Ce zici dumneata, nu zic bine?</p> -<p>– Dragă puiule, nu știi că eu zic ce zici mătăluță?… Adù’mi -aminte mâine dimineață… Acuma, hai să tragem un somn.</p> -<p>– Mai dă’mi o guriță, Ianulică, <i>parighoria tu kosmu!</i></p> -<p>I-a mai dat o guriță, și au adormit ca niște copilași -scăldați.</p> -<p> </p> -<p>A doua zi, s’a isprăvit daravera: au fost înzestrate surioarele -amândouă și amândoi frățiorii încăpuiți; iar peste vreo câteva -zile, după ce i-a dăscălit pe larg cumnatul mai mare în toate -privințele negoțului, ca om încercat, au pornit, cu chimirul plin, -după marfă – unul, cu corabia, dela Galați către Smirna în spre -părțile răsăritului; altul pân Brașov, spre părțile apusului către -Lipsca, în chervan, cum umblau negustorii pe atunci. <span class= -"pagenum"><a name="Page_85" id="Page_85">-85-</a></span></p> -<p>Nu mai încăpeà ’n piele kir Ianùlea de fericire… Ziafeturi peste -ziafeturi zi și noapte, cu toate bunătățile și trufandalele; chef -și tămbălău cu zeci de musafiri și de lăutari – și tot ce dorià -Acrivița trebuià să se ’mplinească: Turnul Colții să’l fi cerut pe -masă, kir Ianùlea pe masă i l-ar fi adus.</p> -<p>Au mers lucrurile tot așà și iar așà; a tot băgat mânile kir -Ianùlea în lada cu bani; a tot luat cu pumnul, la loc n’a mai pus -nimic, pân’a dat într’o zi cu unghiile de fundul lăzii. N’avusese -pân’acuma obiceiu nici vreme să numere ce aveà ’n ladă; acù i-a dat -în cap să facă și asta, și nu i-a trebuit multă răbdare… Mai -rămăseseră vreo trei sute și ceva de lire – să tot ajungă pentru -coșniță și cheltueli mărunte pe vreo două-trei săptămâi… Dar, om cu -fire neclintită, s’a gândit așà:</p> -<p>– Ei! ș’apoi?… ce’mi pasă?… Mâine-poimâine, se ’ntorc băieții cu -marfa; ne apucăm de negustorie și, cu stăruință multă și puțin -noroc, umplem lada la loc… Pân’ atunci, helbet! avem credit -destul.</p> -<p>Și s’a pornit după împrumuturi… Alergau cu limba scoasă samsarii -de colo până colo, să’i găsească bani cu ori și ce preț… Pân’ -acuma, el luase dobânzi cam sărate; de acum ajunsese să plătească -el camătă din ce în ce mai pipărată. Mai întâiu nu s’a prea băgat -de seamă, dar n’a trecut mult și a aflat negustorimea că se clatină -rău kir Ianùlea; și mai ales că bântuià p’atunci mare chesat asupra -târgului, i s’a scurtat omului creditul de tot: cu mai bine de sută -la sută și deabià găsià, și nu vreo sumă mai însemnată, doar -num’așà de mezelic. Toată nădejdea lui se răzimà pe întoarcerea -tinerilor, care, nu’și puteà el închipuì, de ce zăbovesc atâta, -când toți negustroii plecați totodată, ba unii chiar mai târziu, se -și ’ntorseseră dela tacsid, fiecare cu încărcătura lui, la -potrivită vreme. <span class="pagenum"><a name="Page_86" id= -"Page_86">-86-</a></span></p> -<p>Pasă-mi-te, cumnățeii aveau cuvinte să zăbovească… Tocmai când -să’și piarză kir Ianùlea răbdarea, iacă-i sosesc, una după alta, -două vești destul de urîte… Băiatului d’întâiu, pe când se ’ntorceà -dela Smirna, i-se cufundase corabia încărcată; iar el, începător în -ale negustoriei, a fost uitat s’o asigureze… Cel mai tânăr dedese -la Lipsca, în iarmaroc, peste alt chilipir: se ’ntâlnise cu niște -elini, de care mișună totdeauna pân îmbulzeala târgurilor mari; -hoinărise cu ei pe la berăriile nemțești toată ziua, iar seara, -merseseră ’mpreună la cafeneluța unui simbatriot, într’o ulicioară -dosnică de lângă Casa Sfatului, să ’nvârtească un endekamisi, și pe -urmă, la iuțeală, un stosișor; și așà, de pe la aprinsul -lumânărilor până despre ziuă, îl lăsaseră tinicheà: nu mai aveà -băiatul nici cu ce să vie ’napoi acasă.</p> -<p> </p> -<p>Cum s’a răspândit vorba și despre astea, au intrat la grijă mare -creditorii lui kir Ianùlea, că rămâne mufluz, și s’au adunat cu -toții la cafeneaua dela Hanul-cu-Tei, spre a se sfătuì ce’i de -făcut, ca să-l țină zi și noapte sub de aproape pază, nu cumva s’o -șteargă înainte de sorocul plăților, cum au muflujii obiceiu. Pe de -altă parte, văzându-se scos la selemet, l’a apucat pe kir Ianùlea -un fel de groază… Ce are să facă el de acuma, căzut în sărăcie, în -necinste și ’n ocară?… Or să’l vâre întâiu în temniță, și, pe urmă, -când i-or da drumul, să ’ntinză mâna pe la porțile ălor de i-a -’ndopat cu atâtea bunătăți și daruri!… Și încă, treacă-meargă -toate!… Dar ce te faci cu fata lui Hagì Cănuță?</p> -<p>N’a stat mult la gânduri spre a vedeà că alta nu’i mai rămâne -decât să spele de grabă putina – să se ducă încotro vedeà cu ochii, -până dincolo de Mărul-Roșu. Astfel dar, în faptul zilei, s’a sculat -binișor, a strâns câtă drojdie se mai găsià pe fundul lăzii, s’a -dat jos la grajd, a poruncit să’i pună șaua pe un buestraș -tătăresc, <span class="pagenum"><a name="Page_87" id= -"Page_87">-87-</a></span> a ’ncălecat, spunând argatului că merge -până la Snagov după plătică proaspătă, că are deseară musafiri la -masă, a ieșit pe poartă la pas și… pe urmă, cu ochii tot înainte, -p’acì ți-e drumul…</p> -<p>Când a luat-o pe sub Mitropolie la stânga, cătră câmpul -Filaretului, se luminase de răsărit, așà că, suind la deal, pân -dreptul Cuțitului de Argint, și uitându-se ’napoi în vale, a zărit -un pâlc mare de călăreți în goană venind par’că pe urma lui. In -adevăr, bănueala îi erà întemeiată… Prinseseră de veste negustorii -și porniseră repede după el cu ceauși dela Agie. El a vrut s’abată -din drumul mare și s’o ia pe sub deal la dreapta, dar a dat de -niște șanțuri; buestrașul s’a poticnit și l-a trântit cât colo… -Atunci, omul s’a sculat, a părăsit calul și a apucat-o pe jos. A -suit la niște uluci, le-a sărit; pe urmă, alt șanț și alte garduri, -până când, rupt de osteneală, ajungând pe culme, s’a oprit în fața -viișoarei unui mărginaș bondoc și ’ndesat, care tocmai se spălà pe -ochi de dimineață, la soare, în prispa cramei.</p> -<p>Kir Ianùlea, cum l-a văzut, i-a zis gâfâind:</p> -<p>– Bună dimineața, neicuțule; cum te chiamă?</p> -<p>– Bună dimineața, jupâne… Pe mine Negoiță mă chiamă; da pe -dumneata?</p> -<p>– Kir Ianùlea…</p> -<p>Și d’abià mai ținându-l balamalele, a pășit pârleazul înăuntru -și zice:</p> -<p>– Frate Negoiță, fă-ți pomană și mă scapă! Umblă niște dușmani -să puie ghiara pe mine, să mă nenorocească! Ascunde-mă undeva pe -aici, și eu te fac om bogat… Iar, dacă, pân’oiu plecà, nu ți-oiu -dovedì că te pot procopsì, atunci primesc să mă dai chiar dumneata -pe mâna dușmanilor… Mă rog dumitale, frate Negoiță, nu mă lăsà ’n -pierzare! mă rog și iar mă rog!</p> -<p>Negoiță s’a scărpinat în cap stând puțin la gânduri și a -răspuns: <span class="pagenum"><a name="Page_88" id= -"Page_88">-88-</a></span></p> -<p>– Ascultă-mă, kir Ianùlea: ce sunt dușmanii dumitale?… n’or fi -boieri?… că de! drept să’ți spun, cu boieri în cârcotă nu mă -bag…</p> -<p>– De unde, boieri? sunt negustori…</p> -<p>– Atuncea, te scap…</p> -<p>Cum l-a ascuns sub o claie de haraci, peste care a mai trântit -și niște coceni de porumb, iacătă și dușmanii…</p> -<p>– Mă, neicuță, a ’ntrebat unul, nu văzuși dumneata adineaori -trecând p’aici un negustor – așà ș’așà?</p> -<p>– N’am văzut.</p> -<p>– Ți-am da un bacșiș bun, să ne spui încotro a apucat…</p> -<p>– Păi, dacă nu l-am văzut…</p> -<p>– Spune, mă! a zis un slujitor ridicând gârbaciul…</p> -<p>– Dumneata mă poți și omorî!… da dacă nu l-am văzut…</p> -<p>– Dacă n’a văzut omul, n’a văzut, zice altul… Hai degrabă -’nainte, că pierdem vreme de geaba.</p> -<p>Și au plecat, care călare, care pe jos, unii ’ntr’o parte, alții -’ntr’alta, alergând ca nebunii… După plecarea lor, Negoiță s’a suit -într’un dud mare și s’a uitat pretutindeni roată, să se -’ncredințeze dacă s’au depărtat bine; pe urmă s’a dat jos încetinel -și l-a scos pe fugar din ascunzătoare.</p> -<p>– Te-am scăpat. Acum să te văz, Kir Ianùleo… Te ții de -vorbă?</p> -<p>– Dragă neică Negoiță, nu știi cât îți sunt de ’ndatorat și cât -vreau din tot sufletul să mă țiu de cuvânt!… Iar ca să ’nțelegi că -mă pot plătì de dumneata, te rog șezi colea lângă mine să afli cine -sunt eu și să asculți toate pățaniile mele.</p> -<p>Și i le-a povestit toate pe șart kir Ianùlea lui Negoiță – de -cum a fost plecat din adâncuri după porunca impărătească și până ’n -ceasul de față – toate, cu deamănuntul toate, pe care Negoiță le-a -ascultat cu plăcere mare și cu multă luare aminte. <span class= -"pagenum"><a name="Page_89" id="Page_89">-89-</a></span></p> -<p>– Și acuma, neică Negoiță, ascultă bine cum te pot eu procopsì -pe dumneata… De câte ori ăi auzì c’a intrat dracu ’n vreo femeie, -nevastă, fată, măcar fie ori din ce loc, ori de ce neam ar fi, să -știi că eu sunt ăla. Numaidecât dar să vii acolo, că eu nu ies din -ea până nu m’ăi gonì dumneata… Firește că dacă i-ăi da de leac, de -geaba n’are să-ți fie… Bărbatul femeiei ori părinții fetei or să te -răsplătească frumos… Ce zici?… îți vine la socoteală?</p> -<p>– Cum nu? a răspuns zâmbind Negoiță.</p> -<p>Iar kir Ianùlea, după ce i-a mulțumit încă odată, a plecat p’acì -’ncolo.</p> -<p>Nu se ’ncheiase nici o lună după astea, și coborînd Negoiță ’n -târg cu niște vișine trufandale de vânzare, a aflat dela precupeți -că pe una dintre fetele lui Zamfirache Ulierul din Colentina, a de -s’a logodit cu Ilie Bogaierul dela Bărăție, o muncește dracu de -vreo zece zile… Ce nu i-au făcut?… Leacuri, descântece, molitve… de -geaba! Părinții și logodnicul plâng într’una văzând-o cum se -canonește… Vorbește în toate limbile fără să le fi învățat, și -sporovăește și’i turuie mereu gura și spune feldefel de taine și -pâre – de unde le-o mai fi știind? – încât o lume, care aleargă s’o -asculte, stă și se crucește:</p> -<p>ba că «sacul cu lire dela Paharnicul Iordache din Dudești, de nu -i s’a mai dat de urmă, – furat de grămăticul pe care l-au prins pe -drumul Olteniței și a scăpat peste noapte din beciurile Agiei, – se -află acuma pus bine, înfășurat într’un testemel ciadiriu, în fundul -sertarului de jos dela scrinul de lângă soba din iatac, la -clucereasa Tarsița, mătușă despre mamă a lui Aga, mai tânără ca -dumnealui – se ’ntâmplă! – și că cine nu’i știe merchezul poate -scotocì ’n sertar cât poftește, că nu’i dă de fundul adevărat»;</p> -<p>ba că «adiata lui Agop, tutungiul dela Sfinți, lăsată -nepoati-și, nu-i scrisă de răposatul: a ticluit-o pe urmă, -<span class="pagenum"><a name="Page_90" id= -"Page_90">-90-</a></span> într’o noapte, bărbatu-său Tacor, -cafegiul din Caimata, care vinde și suliman și canà de păr,… Tacor -cu Avedic, paraclisierul dela biserica armenească»;</p> -<p>ba că «fratele ăla tinerelul, de d’abià’i mijește mustața, -călugărașul sprâncenat, care șade la prea-cuvioșia sa părintele -arhimandritul Hrisant, în curtea Mitropoliei, – chip și seamă la -’nvățătura cântărilor, – este fata a mai micșoară a lui Ristache -Muscalagiul dela Ploiești»…</p> -<p>și câte și mai câte alte bazaconii – cine le mai poate țineà -minte?</p> -<p>Cum a auzit Negoiță toate astea, și-a desfăcut coșurile la -precupeți, cu rădicata, pe ce a putut rupe și s’a dus d’a dreptul -să vază și el pe fata apucată; și cum a ajuns acolo, s’a vârît -pântre lumea adunată ș’a spus părinților și logodnicului că el o -scapă pe fată dacă i-or da o sută de galbeni. Firește că bieții -oamenii n’au mai stat la gânduri: o sută fie! Iar Negoiță s’a -apropiat de urechea pătimașei și, făcându-se că o descântă, i-a zis -încet și stios:</p> -<p>– Am venit, kir Ianùleo, după vorba noastră…</p> -<p>– Am înțeles, i-a șoptit duhul; dar, drept să’ți spuiu, neică -Negoiță, nu te-am crezut așà de nătărău, să te mulțumești cu o sută -de galbeni… Ce o să’ți ajungă ție numai atâta? Trebuià să ceri -gros! Dar fiindcă ai greșit, te iert de data asta… Acù mă duc la -Craiova, să intru în soția Caimacamului. Săptămâna viitoare să te -’nființezi acolo… Nu mă face să te aștept prea mult; mai am și alte -trebușoare, nu numa grija dumitale… Caimacamul își iubește nevasta -ca ochii din cap, e și bogat și darnic. Socotește-te bine în talia -asta, că de-acolea ’ncolo nu mai ai nici o putere asupra mea; să -știi că după asta sunt deslegat de orice cuvânt și nu mai avem -nimica de ’mpărțit împreună!</p> -<p>Zicând acestea, s’a depărtat duhul… Tânăra s’a tămăduit. Toată -lumea se ’nchinà părinții și logodnicul <span class= -"pagenum"><a name="Page_91" id="Page_91">-91-</a></span> nu știau -ce să mai facă de bucurie, iar Negoiță, luându-și suta de galbeni, -a pornit la vie să se gătească de drum lung.</p> -<p>Și-a vândut a doua zi rodul la un oltean; a treia zi și-a -cumpărat un călușel, cu tot dichisul de călărie, dela pătură și șea -pân’ la ipingea; a patra, dimineața, a plecat. Asta erà într’o -miercuri… Ziua umblà, noaptea se odihneà așà încet-încet, -haidea-haidea, marția următoare, pe la asfințit, a ajuns drumețul -la straja Craiovei, și, de acolo, întrebând din om în om că unde ar -puteà găzduì un negustoraș ca el, l-au mânat la un han peste drum -de o biserică mare.</p> -<p>Cum a descălicat, a dat calul în primirea argaților și a intrat -în cârciumă, unde mai erau și alți isnafi, să-și prinză inima cu un -ciocan de rachiu și cu ceva mezelic, înainte să meargă la odaie. -Inserase binișor. Până să’i frigă niște pastramă, stà la masă pe -gânduri; stând așà, aude clopote, și întreabă pe un arnăut, care -trăgeà ciubuc la altă masă, ce sărbătoare e a doua zi, de se face -privighere mare. Dela arnăut și dela cârciumăreasă, află îndată că -nu’i a doua zi nici o sărbătoare, dar că așà se fac ziua și noaptea -slujbe peste slujbe la toate bisericile pentru ușurarea tinerei -soții a Caimacamului, care e chinuită de duhuri, și nu’i pot da de -leac cu nimica: toate babele meștere, toți doftorii dela Sibiiu, -pricepuți la așà boale, toate maslurile și molitvele, citite de -Vlădica și arhiereii cu patruzeci de preoți – de geaba. Femeia are -năvârlii grozave: într’una sare și joacă tontoroiul, că trebuie s’o -lege; cât o țin legată dârdîie din toate ’ncheieturile și -scrâșnește, par’că ar arde-o în foc; dacă’i dau drumul, iar începe -să sară și să țopăie, și țopăie și sare până o leagă iar; asta de -peste o săptămână, fără clipă de odihnă și fără să primească ’n -gură măcar o picătură de apă… O lume se ’ngrozește; iar soțu-i se -jelește ca un nenorocit; și de-aia <span class="pagenum"><a name= -"Page_92" id="Page_92">-92-</a></span> se fac slujbe peste slujbe -la biserici, doar s’o milostivì Maica-Domnului cu vreo minune.</p> -<p>Negoiță a dat țoiul repede pe gât, a ’mbucat o fărâmă de -pastramă, ca orice slugă, de teamă să nu-l aștepte prea mult -stăpânul; a dat un icusar arnăutului și l-a rugat să’l ducă de -grabă la curte. Când au ajuns acolo, fierbeà lumea, că bolnavei -i-erà totdeauna mai rău când înnoptà… O sumă de cocoane și -slujitoare o țineau legată ’n cearceafuri ude pe biata tânără, care -se sbuciumà din creștet până ’n tălpi; preoții ’n odăjdii mari o -slujeau ș’o afumau cu cădelnițele, iar soțul plângeà, făcând mereu -la metanii. Când iată că un arnăut vine și zice ’n gura mare:</p> -<p>– Măria-Ta, nu te supărà!… este aici un om prost, care vine -tocmai dela București într’adins; zice că el știe să descânte la -boale ca a Măriei-Sale și-și pune capul chezășie că o tămăduie -îndată.</p> -<p>S’a ridicat nenorocitul, luminat în pierzania lui de razele -nădejdii din urmă, și a strigat:</p> -<p>– Să vie!</p> -<p>Cum s’a arătat Negoiță în prag, până să-l întrebe cineva ce și -cum, tânăra s’a potolit din dârdâială, a poruncit, par’că erà -sănătoasă la baie, să’i scoată cearceafurile; s’a uitat drept la -el, a început să râză veselă, ca la vederea unui vechiu prietin de -mult așteptat, și i-a făcut semn să vie mai aproape, chemându-l -chiar pe nume:</p> -<p>– Bine ai venit, dragă Negoiță! ce mai faci? Sănătoșel? vino -’ncoace mai aproape, că am să-ți spun ceva, să nu ne auză -niminea!</p> -<p>Cine să-și crează ochilor și urechilor?… Negoiță a dat pe toți -într’o parte, s’a apropiat prietenește de pătimașă și i-a -șoptit:</p> -<p>– Drăguță, să mă ierți că te lăsai să cam aștepți dar nu știi ce -greu drum și ce gloabă de cal am avut. <span class= -"pagenum"><a name="Page_93" id="Page_93">-93-</a></span></p> -<p>– Nu face nimica, a răspuns duhul foarte încet; eu plec de aici… -De-acuma, te-am pricopsit; nu’ți mai sunt dator cu nimica. Să știi -prin urmare, neică Negoiță, că asta ți-este a din urmă… Să nu care -cumva să te mai văz că te ții de coada mea, că nu numai nu căpeți -nimica, dar încă mă și supăr, și dacă m’oiu supărà, de! poate să’ți -pară foarte rău… Atâta’ți spun…</p> -<p>A pierit duhul… și firește și-a venit pătimașa ’n fire, bună -sdravănă ca mai nainte, par’că și mai veselă… Acuma cu câte daruri -și cinste l-a ’ncărcat Caimacamul pe Negoiță, ce să vi-le mai înșir -eu? – că vi-le puteți singuri închipui… I-a dăruit cu hrisov o -moșie, s’o stăpânească de veci, și pe d’asupra l-a și boierit.</p> -<p>Trăià acuma Negoiță în huzur, ce cu gândul nu gândise, de vreo -trei luni și mai bine. Dar într’o zi, tocmai când își făceà după -prânz tabietul boieresc, cu cafeà și ciubuc în pridvorul lui dela -țară, iacătă vede de departe, pe drumul care vine din spre miazăzì, -un vârtej de praf, care se tot apropie… Ce să fie?… Sunt niște -slujitori dela Curte: vin în goană cu ’naltă poruncă să’l aducă -nepristan la Craiova.</p> -<p>Nu i-a prea plăcut lui Negoiță că i-au turburat tabietul; dar ce -să facă?… Ajungând la curte, a sărutat mâna stăpânului; acesta l-a -luat în brațe, l-a sărutat pe frunte, și i-a zis:</p> -<p>– Prea iubite frate Negoiță, dacă ții la mine câtuș de puțin, să -pornești fără clipă de zăbavă spre București: butca e gata; pe drum -așteaptă cai de olac din poște ’n poște… Fata Măriei Sale lui Vodă, -Domnița, e apucată cum a fost și nevastă-mea, poate și mai rău, -după stafeta ce primìi… Numai dumneata o poți scăpà… Aleargă!</p> -<p>– M’am fript! s’a gândit Negoiță; dar de zis, n’a putut zice -nimic. <span class="pagenum"><a name="Page_94" id= -"Page_94">-94-</a></span></p> -<p>Caimacamul l-a strâns în brațe, l-a suit în butcă, și, mânați, -bre! Surugiii au dat bice și călcâie, pe urmă țipete și chiote… -Până a două zi, pe la ceasul vecerniei, l-au adus pe Negoiță -techer-mecher drept la scara palatului domnesc din București.</p> -<p>Vodă și Doamna, frângându’și mâinile, l-au întâmpinat în capul -scării, și Vodă i-a strigat în grecește, cum vorbià p’atunci -boierimea:</p> -<p>– Ah! Dumnezeu te-a adus, boierule! Poftim!</p> -<p>Dar Negoiță – de unde să știe grecește? – a răspuns într’o -doară:</p> -<p>– Cine nu’l caută, îl găsește, Măria Ta, dar cine’l caută! Să -vedem!… să’l căutăm!… Dacă s’o puteà, și mie mi-ar păreà bine. Să -vedem…</p> -<p>– Haide!</p> -<p>Și zicând asta, Vodă l-a ’mpins pe Negoiță până ’n sagnasiul din -fundul sălii… Acolo stà Domnița grecește pe un covor jos, clătinând -mereu din cap ca o păpușă cu gâtul de sârmă; într’una se chinuià -așà de cinci zile cu dinții ’ncleștați și fără să ’nchidă ochii o -clipă.</p> -<p>Cum s’a arătat Negoiță, Domnița a stat din cap și a ’nceput să -țipe, apucată de toate năbădăile:</p> -<p>– Afară! dați’l afară, să nu’l văz în ochii mei pe râtanul de -Negoiță! afară!… să vie băbaca!</p> -<p>Negoiță n’a așteptat mai multe și, în loc să se supere că’l -gonește cu ocară, a ridicat așà din umeri, par’c’ar fi zis «De! -dacă nu poftești!»… S’a ’ntors în loc și a voit să plece. Dar -Doamna l-a apucat de mână; iar Vodă s’a apropiat de fiică-sa:</p> -<p>– Aicea sunt! uite băbaca matale!</p> -<p>– Nu tu! țipà fata. Nu te-am chemat pe tine! să vie băbac’ al -meu!</p> -<p>– Eu sunt băbac ’al tău! a zis cu lacrimi fierbinți prăpăditul -de bătrân.</p> -<p>Dar copila, țipând și mai grozav: <span class="pagenum"><a name= -"Page_95" id="Page_95">-95-</a></span></p> -<p>– Nu! nu ești tu! tu ești urît! tu du-te cu Negoiță! să vie -căpitan Manoli Ghaiduri, că el e băbac’ al meu adevărat!</p> -<p>La așà vorbe nebunești, Doamna a leșinat… Dacă nu erà Negoiță -s’o apuce ’n brațe, cădeà lată. Au sărit cocoanele Curții și au -luat-o s’o frece cu oțet de trandafir și să’i dea pe la nas cu pene -aprinse. Iar bietul Vodă a ’nceput să se bată cu pumnii ’n fes, pe -câtă vreme copila tot mai tare țipà:</p> -<p>– Să’mi aduceți pe băbac’ al meu! pe căpitan Manoli! p’ala’l -vreau eu!</p> -<p>In sfârșit, Negoiță zice lui Vodă la o parte:</p> -<p>– Măria Ta, la așà pătimași trebuie să le facem cheful -deocamdată, că dacă ne ’mpotrivim, îi ațâțăm mai rău.</p> -<p>I l-au adus prin urmare pe căpitan Manoli… Mai rar așà palicar! -înalt, spătos și mustăcios – o mândrețe de arnăut! și muiat numa ’n -fireturi de sus până jos – să fie de fală pentru orice Curte -Domnească!</p> -<p>Cu mustățile lui frumoase, înnecate de lacrimi, s’a apropiat -căpitan Manoli, sluga credincioasă, de fiica Doamnei; iar mititica, -îndată ce l-a văzut, s’a descruntat deodată, a zâmbit dulce și, ca -orice copil supus când roagă frumos pe tată-său să’i facă un hatâr, -i-a zis cu multă blândețe:</p> -<p>– Băbacă! te rog, băbacă, dacă mă iubești, să-i tai lui Negoiță -nasul și urechile și să-l dai afară ca pe un obraznic… că e botos, -e lacom și nemulțumitor! să nu-l mai văz în ochii mei, că nu-l pot -honipsì!</p> -<p>Căpitan Manoli iubià, firește, pe Domnița din tot sufletul; dar -așà hatâr mare nu-i puteà face fără voia stăpânilor. Iar Negoiță -s’a gândit: «Așà ți-e vorba?… Bine!» pe urmă s’a ’ntors la Vodă și -zice:</p> -<p>– Măria-Ta, ia să se dea toți într’o parte, să văz și eu mai -aproape pe pătimașa. <span class="pagenum"><a name="Page_96" id= -"Page_96">-96-</a></span></p> -<p>I-au făcut toți loc, iar Negoiță s’a dus drept la Domnița care -se sbuciumà și răcneà cât puteà:</p> -<p>– Afară Negoiță! Ieși afară, mojicule!</p> -<p>Dar el nu s’a sinchisit de pandoliile ei și i-a vorbit -încet:</p> -<p>– Drăguță, eu aș zice să pleci mai bine de bunăvoie…</p> -<p>Aș! fata răcnià mai rău:</p> -<p>– Afară Negoiță!</p> -<p>– Și zi, așà, ai?… Nu vrei?</p> -<p>Ș’a dat s’o apuce de mână. Atunci Domnița l-a scuipat în față și -i-a ars o palmă de i-au scăpărat ochii lui Negoiță.</p> -<p>El s’a șters cu mâneca pe obraz și ’ntorcându-se ’n loc spre -Vodă, zice:</p> -<p>– Măria-Ta, patima asta vine aicea cu o ’mprejurare cum pân’ -acuma n’am mai întâlnit… Că n’ar fi leac de tămăduire, nu zic; dar, -singur eu, nu pot face deocamdată nimica… îmi trebuie un ajutor… Am -aicea la București, în mahalaua Negustorilor, o prietenă meșteră -care știe să tragă de gâlci și de năjit; e văduva unuia care și-a -prăpădit averea ’n risipă și ’n desfrânări; a rămas mufluz, și-a -luat lumea ’n cap și a lăsat pe biata femeie nevinovată pieritoare -de foame… O chiamă Acrivița Ianuloaia, fata lui Hagì Cănuță…</p> -<p>La vorbele astea, Domnița a ’ncetat deodată cu țipetele ș’a -’nceput să tremure, clănțănind ca ’n toiul frigurilor.</p> -<p>– Așà dar, rog pe Măria-Ta să poruncească a pune iute caii, -s’aduc numai decât pe Ianuloaia.</p> -<p>A vrut să facă un pas; dar Domnița l-a apucat strâns de pulpană, -țipând apelpisită:</p> -<p>– Stăi, Negoiță!</p> -<p>Și… ce să mai lungim acuma povestea? – că o poveste, cât de -frumoasă, dacă-i prea lungă, iar nu face – i-a trecut copilei, -par’că numai visase cineva c’ar fi fost bolnăvioară; s’a gătit -frumos, ș’a plecat veselă <span class="pagenum"><a name="Page_97" -id="Page_97">-97-</a></span> cu Doamna la plimbare, în butcă -deschisă… Patru telegari cu falaitar, doisprezece arnăuți călări -înainte și tot atâția în urmă, fluturându-le fustanelele; iar -Manoli, sus pe capră, cu mâna dreaptă pe prăselele hangerului din -sileaf, și cu stânga răsucindu’și mustățile… Și erà mare bucurie pe -sufletul lui Vodă, când se uità dela fereastră cum sburà butca -departe…</p> -<p>Negoiță a rămas în gazdă la curte. Cam a treia zi, aducându-și -aminte că mai are și alte daraveri în București, a mers drept în -mahalaua Negustorilor, să-i ia urma Ianuloaiei… Casele cele -frumoase, le vânduseră creditorii… Sărmana! părăsită de bărbat, -trăià acuma la tată-său, la Hagìul… Acolo, găsind-o, a rămas -încremenit de așà frumusețe, mai ales cum se purtà ea acuma, -cernită de sus până jos, ca orice văduvă jalnică… După ce i-a -sărutat mâna, i-a zis:</p> -<p>– Uite, cocoană; eu mă știu dator lui kir Ianùlea cu o sută de -galbeni; ieri am aflat de nenorocirea dumneavoastră, și ți-am adus -datoria… Poftim!</p> -<p>Cocoana a ’nceput să plângă și să-l întrebe dacă știe el ceva -despre ce s’o fi făcut omul ei, că ea nu mai poate – se frige, o să -moară de dorul lui. Negoiță i-a răspuns că nu știe nimica; iar, ca -mulțumire că bărbatu’l îndatorase la vreme de mare nevoie, a -rugat-o pe cocoana să primească a stăpânì ea de veci viișoara lui -dela Cuțitul-de-Argint, și i-a și dat la mână hârtie de danie, -întărită cu pecetie domnească. După aceea, ca să se mântue el odată -de slujba doftoritului, s’a gândit câtva și i-a mai spus:</p> -<p>– Cocoană, eu am văzut mult bine de pe urma bărbatului dumitale; -în cinstea și pomenirea lui, vreau să te ’nvăț ceva, cu care, la -prilej, să te salți bine din lipsă… Ascultă, rogu-te, cu luare -aminte… «De câte ori ăi auzi c’a intrat dracu ’n vreo femeie, -nevastă, fată, măcar fie din orice loc, or de ce neam ar fi,… -numaidecât <span class="pagenum"><a name="Page_98" id= -"Page_98">-98-</a></span> să mergi acolo, că nu iese din ea până nu -l-ăi gonì dumneata… Să’i zici pătimașei numai atâta, par’c’ai fi -întâlnind pe omul dumitale: «Aici mi-ai fost ascuns, Ianulică?… și -eu te căutam ca o nebună… <i>fos-mu! parighoria tu kosmu!</i>»</p> -<p>– De unde știi dumneata vorbele astea? a ’ntrebat cocoana -privindu’l cruciș.</p> -<p>– Le-am învățat, de mult, dela un prietin… a răspuns Negoiță, -zâmbind la privirea cocoanei; apoi a adăugat:</p> -<p>– … Numai atâta să’i spui… Pe urmă, s’o apuci în brațe, tot cu -gândul la kir Ianùlea; să te uiți la ea așà frumos, cum te uiți -acuma la mine, s’o săruți cu foc și să n’o slăbești din dragoste -până nu’i trece de tot… Firește că, după potriva ipochimenilor, -n’are să’ți fie osteneala de geaba… Ai înțeles?</p> -<p>– Am înțeles.</p> -<p>– Acuma, rămâi sănătoasă, cocoană! S’auzim de bine!</p> -<p> </p> -<p>S’a ’nâpoiat după acestea Negoiță la curte, unde a stat încă -vreo patru cinci zile, numa ’n bunătăți și ’n cinste mare. Când -ședeà el sus la masă cu Măriile Lor, cu protipendada și cu -evgheniștii ăi mai simandicoși, cântau jos sub ferestre meterhanèle -și jucau soitarii pentru petrecerea isnafilor ș’a prostimii. A opta -zi, s’a hotărît Negoiță să se pornească la urma lui înspre părțile -Jiiului… L-au căftànit și i-au dăruit Vodă și Doamna câte trei -pungi de ibrișim cu câte o mie de galbeni; iar Domnița, un inel cu -o nestemată cât o alună turcească, și cu sevas mare l-au petrecut -toți până jos în capătul scării.</p> -<p>Căpitan Manoli s’a rugat de stăpâni să ducă el pe Negoiță pân’ -acasă. Toată vremea, pe drum, l-a îngrijit căpitanul ca un frate -ziua și noaptea, cântându’i din <span class="pagenum"><a name= -"Page_99" id="Page_99">-99-</a></span> gură și cu tambura manèle -turcești și cântece de palicari de pân munții lui depărtați – și -cântà strașnic; aveà și glas și pătrundere. I-a plăcut mult lui -Negoiță tovărășia lui Manoli și, ajungând acasă la moșie, s’a -crezut dator să poftească și el în gazdă pe căpitanul, care erà tot -atât de plăcut și de bun, pe cât de voinic și de viteaz… Seara au -cinat împreună, cu vin vechiu de Drăgășani, cu cafele și ciubuce, -până târziu; iar, după cină, la care, osteniți cum erau de drum, se -cam trecuseră din pahare, căpitanul, cât erà de mare palicar, -înnecându-l deodată așà un parapon, s’a lăsat să’l podidească -plânsul ca pe o femeie, și căzând în genunche, i-a zis gazdei:</p> -<p>– Eu sunt sărac, <i>bei-mu</i> (adică <i>prințul meu</i>), n’am -să’ți dăruesc nimica de preț; dar numai Dumnezeu și sufletul meu -știu cât îți sunt de recunoscător!… că, dacă se prăpădeà fetica, eu -– uite, vezi hangerul ăsta?… până ’n prăsele mi-l băgam în piept!… -că fără copila asta, ce s’ar mai fi făcut Manoli sărmanul, sărmanul -Manoli?</p> -<p>Ș’a ’nceput să sărute mâinile lui Negoiță și l-a rugat să’i -primească ’n dar o pereche de mătănii dela Ierusalim.</p> -<p>Câtă vreme căpitan Manoli vărsà aici lacrimi de mulțumire, colo, -departe, la București, se jeleà de durere Mitropolitul, că una -dintre nepoțelele I. P. S. Sale începuse să aibă pandolii… Dar s’a -’ndurat Pronia și nu l-a lăsat să plângă prea mult pe robul -Iubitorului-deoameni… Cum a intrat coana Acrivița pân gangul -clopotniței, par’că i-a luat tinerei boala cu mâna… Și a zis -bodaproste Ianuloaia când a plecat blagoslovită și mulțumită destul -dela Mitropolie.</p> -<p>Iar, noaptea aceea chiar, în adâncuri se adunà soborul demonilor -dinaintea lui Dardarot, să asculte pe Aghiuță, care se ’ntorsese și -el la urma lui cu coada ’ntre picioare, rupt de oboseală. -<span class="pagenum"><a name="Page_100" id= -"Page_100">-100-</a></span></p> -<p>Le-a povestit el toate câte le pătimise dincolo, mai cu șart și -mai frumos decât vi le-am putut eu povestì dumneavoastră. Impăratul -a făcut un haz nespus și a zis râzând:</p> -<p>– M’am pătruns acuma cum merge pricina… Halal să’ți fie, dragă -Aghiuță! frumos te-ai purtat, n’am ce zice… Cu ce vrei să te -răsplătesc pentru atâta osteneală?</p> -<p>– Intunecimea Ta, spre răsplată, două hatâruri am să ’ndrăznesc -a cere.</p> -<p>– Spune, puiule dragă.</p> -<p>– Intâiu, pe Acrivița și pe Negoiță să nu’i văz vrodată p’aici!… -Ducă-se la Raiu, să se ’mpace Sf. Petre cu ei cum o ștì.</p> -<p>– Bine… Și al doilea?</p> -<p>– Al doilea, să mă lăsați să mă mai odihnesc și eu puțintel -acasă, că m’am dăulat de atâtea trebușoare pe pământ.</p> -<p>– Bine, ș’asta!… ai dreptul să dormi trei sute de ani de aici -’ncolo fără să te mai supere nimeni cu nimic!</p> -<p>Zicând acestea, Dardarot i-a tras un picior după obiceiu și l-a -trimis să se culce.</p> -<p>Și așà, au mers cocoana Acrivița și Negoiță, fiecare la ceasul -său, în Raiu; iar Aghiuță s’a pus să’i tragă la soamne… și dormì! -și dormì! ș’o fi dormind ș’acuma, dacă nu cumva s’o fi sculat, -mititelul, să se apuce iar de cine știe ce drăcii.</p> -<hr class="chap" /> -<div class="chapter"></div> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_101" id= -"Page_101">-101-</a></span></p> -<h2>LA HANUL LUI MÂNJOALĂ</h2> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_102" id= -"Page_102">-102-</a></span></p> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_103" id="Page_103"><br /> --103-</a></span></p> -<p class="i0"><img src="images/U.png" alt="U" title="U" class= -"firstletter" />n sfert de ceas până la hanul lui Mânjoală, -de-acolea, până’n Popeștii-de-sus, o poștie: în buiestru potrivit, -un ceas și jumătate… Buiestrașu’i bun… dacă’i dau grăunțe la han -și’l odihnesc trei sferturi de ceas… merge. Care va să zică, un -sfert și cu trei, un ceas, și până’n Popeștii unul și jumătate, fac -două și jumătate… Acù sunt șapte trecute: ăl mai târziu până la -zece, sunt la Pocovnicu Iordache… Am cam întârziat… trebuià să plec -mai de vreme… dar în sfârșit!… de așteptat, mă așteaptă…</p> -<p>Așà socotind în gând, am și văzut de departe, ca la o bătaie -bună de pușcă, lumină multă la hanul lui Mânjoală, adică, așà’i -rămăsese numele; acuma erà hanul Mânjoloaii – omul murise de vreo -cinci ani… Sdravănă femeie! ce-a făcut, ce-a dres, unde erà cât -p’acì să le vânză hanul când trăià bărbatu-său, acuma s’a plătit de -datorii, a dres acaretul, a mai ridicat un grajd de piatră, și încă -spun toți că trebuie să aibă și parale bune. Unii o bănuesc că o fi -găsit vreo comoară… alții, că umblă cu fermece. Odată au vrut s’o -calce tâlharii… S’au apucat să-i spargă ușa. Unul dintre ei, ăl mai -voinic, un om cât un taur, a ridicat toporul și când a tras cu -sete, a picat jos. L-au ridicat repede! erà mort… Frate-său a dat -să vorbească, dar n’a putut – amuțise. Erau patru inși. L-au pus pe -mort în spinarea lui frate-său, și ceilalți doi l-au apucat de -picioare, să’l îngroape <span class="pagenum"><a name="Page_104" -id="Page_104">-104-</a></span> undeva departe. Când să iasă din -curtea hanului, Mînjoloaia începe să strige pe fereastră: hoții! -și’n față-le, iacă zapciul cu mai mulți inși și cu patru dorobanți -călări. Strigă pomojnicul: «Cine’i?» Hoții cei doi, fugi care -’ncotro! rămâne mutul cu frate-său mort în cârcă. Acù, ce te faci -la cercetare? Toată lumea știà că mutul vorbește; cui puteà să’i -treacă prin cap că mutul nu se preface? L-au bătut până l-au -smintit, ca să-i vie glasul la loc – de geaba. De atunci li s’a -tăiat pofta flăcăilor să mai calce hanul…</p> -<p>Până să’mi treacă toate astea prin minte, am sosit. O sumă de -càre poposesc în curtea hanului; unele duc la vale cherestea, -altele porumb la deal. E o seară aspră de toamnă. Chirigiii se -’ncălzesc pe lângă focuri… de aceea se vedeà atâta lumină de -departe. Un argat îmi ia calul în primire să-i dea grăunțe la -grajd. Intru în cârciumă, unde fac refeneà oameni mulți, pe când -doi țigani somnoroși, unul cu lăuta și altul cu cobza, țârlîie -într’un colț, oltenește. Mi-e foame și frig – m’a răzbit -umezeala.</p> -<p>– Unde’i cocoana? întreb pe băiatul dela tarabă.</p> -<p>– La cuptor.</p> -<p>– Trebuie să-i fie mai cald acolo, zic eu, și trec printr’o -săliță, din cârciumă în bucătărie…</p> -<p>Foarte curat în bucătărie… și abur, nu ca în cârciumă, de -cojoace, de cisme și de opinci jilave – abur de pâine caldă. -Mânjoloaia priveghià cuptorul…</p> -<p>– Bine v’am găsit, cocoană Marghioalo!</p> -<p>– Bine ați venit, cocoane Fănică.</p> -<p>– Mai s’o fi găsind ceva de mâncare?</p> -<p>– Pentru oameni de omenie ca dumneata, și la miezul nopții.</p> -<p>Și repede coana Marghioala dă poruncă unei cotoroanțe să puie de -masă’n odaie, și pe urmă s’apropie de cotlon la vatră, și zice: -<span class="pagenum"><a name="Page_105" id= -"Page_105">-105-</a></span></p> -<p>– Uite, alege-ți.</p> -<p>Cocoana Marghioala erà frumoasă, voinică și ochioasă, știam. -Niciodată însă de când o cunoșteam – ș’o cunoșteam de mult: -trecusem pe la hanul lui Mânjoală de atâtea ori, încă de copil, pe -când trăià răposatul taică-meu, că pe acolo n’erà drumul la târg – -niciodată nu mi-se păruse mai plăcută… Eram tânăr, curățel și -obraznic, mai mult obraznic decât curățel. M’am apropiat pe la -stânga ei, cum erà aplecată spre vatră, și am apucat-o peste -mijloc; ajungând cu mâna de brațul ei drept, tare ca piatra, m’a -’mpins dracul s’o ciupesc.</p> -<p>– N’ai de lucru? zice femeia și s’a uitat la mine chiorâș…</p> -<p>Dar eu, ca s’o dreg, zic:</p> -<p>– Strașnici ochi ai, coană Marghioalo!</p> -<p>– Ia nu mă ’ncântà; mai bine spune ce să-ți dau.</p> -<p>– Să’mi dai… să’mi dai… Dă’mi ce ai dumneata…</p> -<p>– Zău…</p> -<p>Și eu, oftând:</p> -<p>– Fie, că strașnici ochi ai, coană Marghioalo!</p> -<p>– Da dacă te-aude socru-tău?</p> -<p>– Care socru?… de unde știi?</p> -<p>– Dumneata gândești că, dacă te-ascunzi sub căciulă, nu te mai -vede nimeni ce faci… Nu te duci la Pocovnicu Iordache să te -logodești cu fata a mai mare?… Aide, nu te mai uità așà la mine; -treci în odaie la masă.</p> -<p>Multe odăi curate și odihnite am văzut în vieața mea, dar ca -odaia aceea… Ce pat! ce perdeluțe! ce pereți! ce tavan! toate albe -ca laptele. Și abajurul și toate cele lucrate cu iglița în fel de -fel de fețe… și cald ca sub o aripă de cloșcă… și un miros de mere -și de gutui…</p> -<p>Am vrut să m’așez la masă și, după obiceiul apucat din -copilărie, m’am întors să văz încotro e răsăritul, să mă ’nchin. -M’am uitat cu băgare de seamă de jur-împrejur <span class= -"pagenum"><a name="Page_106" id="Page_106">-106-</a></span> pe toți -pereții – nici o icoană. Zice cocoana Marghioala:</p> -<p>– Ce te uiți?</p> -<p>Zic:</p> -<p>– Icoanele… Unde le ții?</p> -<p>Zice:</p> -<p>– Dă-le focului de icoane! d’abià prăsesc cari și păduchi de -lemn…</p> -<p>Femeie curată!… M’am așezat la masă, făcându-mi cruce după -datină, când de odată, un răcnet: călcasem, se vede, cu potcoava -cismii, pe un cotoiu bătrân, care erà sub masă. Cocoana Marghioala -sare repede și deschide ușa de perete; cotoiul supărat dă năvală -afară, pe când aerul rece năpădește ’năuntru și stinge lampa. Caută -chibriturile pe bâjbâite; caut eu încolo, caută cocoana ’ncoace – -ne-am întâlnit piept în piept pe ’ntuneric… Eu, obraznic, o iau -bine ’n brațe și ’ncep s’o pup… Cocoana mai nu prea vrea, mai se -lăsà; îi ardeà obrajii, gura ’i erà rece și i-se sbârlise pe lângă -urechi puful piersicii… In stârșit, iacă jupâneasa aduce tava cu -demâncare și cu o lumânare. Pe semne om fi căutat mult -chibriturilè, că țilindru lămpii se răcise de tot. Am aprins-o -iar…</p> -<p>Bună mâncare! pâine caldă, rață friptă pe varză, cârnați de -purcel prăjiți, și niște vin! și cafeà turcească! și râs și vorbă… -halal să’i fie cocoanii Marghioalii! După cafeà, zice -cotoroanții:</p> -<p>– Spune să scoată o jumătate de tămâioasă…</p> -<p>Grozavă tămâioasă!… Mă apucase un fel de amorțeală pe la -încheieturi; m’am dat așà ’ntr’o parte pe pat, să trag o țigară cu -ale din urmă picături chihlibarii din pahar, și mă uitam pân fumul -tutunului la cocoana Marghioala, care ’mi stà pe scaun în față -și-mi făceà țigări. Zic:</p> -<p>– Fie, cocoană Marghioalo, strașnici ochi ai!… Știi ce? -<span class="pagenum"><a name="Page_107" id= -"Page_107">-107-</a></span></p> -<p>– Ce?</p> -<p>– Dacă nu te superi, să’mi mai facă o cafeà; da… nu așà -dulce…</p> -<p>Și râzi!… Când vine jupâneasa cu cafeaua, zice:</p> -<p>– Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici… nu știți ce-i -afară…</p> -<p>– Ce e?</p> -<p>– S’a pornit un vânt de sus… vine prăpăd.</p> -<p>Am sărit drept în picioare și m’am uitat la ceas: zece și -aproape trei sferturi. In loc de o jumătate de ceas, stătusem la -han două ceasuri și jumătate! Vezi ce e când te ’ncurci la -vorbă!</p> -<p>– Să’mi scoață calul!</p> -<p>– Cine?… Argații s’au culcat.</p> -<p>– Mă duc eu la grajd…</p> -<p>– Ți-a pus ulcica la Pocovnicu! zice cocoana pufnind de râs și -ținându-mi calea la ușă.</p> -<p>Am dat-o binișor la o parte și am ieșit pe prispă. In adevăr, -erà o vreme vajnică… Focurile chirigiilor se stinseseră; oameni și -vite dormeau pe coceni, vârându-se cuminți unii ’ntr’alții jos la -pământ, pe când pe sus prin văzduh urlà vântul nebun.</p> -<p>– E vifor mare, zise cocoana Marghioala, înfiorată și -apucându-mă strâns de mână; ești prost? să pleci pe vremea asta! -Mâi de noapte aici; pleci mâine pe lumină.</p> -<p>– Nu se poate…</p> -<p>Mi-am tras mâna cu putere; am mers la grajd; cu mare greutate am -deșteptat un argat și mi-am găsit calul; l-am închingat, l-am tras -la scară și m’am suit în odaie să’mi iau noapte bună dela gazdă. -Femeia, dusă pe gânduri, ședeà pe pat cu căciula mea în mână, o tot -învârtià ș’o răsucià.</p> -<p>– Cât am de plată? am întrebat.</p> -<p>– Imi plătești când treci înapoi, răspunse gazda, uitându-se -adânc în fundul căciulii. <span class="pagenum"><a name="Page_108" -id="Page_108">-108-</a></span></p> -<p>Și pe urmă se ridică în picioare și mi-o întinse. Mi-am luat -căciula ș’am pus-o ’n cap, așà cam la o parte. Zic, privind pe -femeie drept în lumini, care ’i sticleau grozav de ciudat:</p> -<p>– Sărut ochii, cocoană Marghioalo!</p> -<p>– Umblă sănătos!</p> -<p>M’am aruncat pe șeà; jupâneasa bătrână mi-a deschis poarta, și -am ieșit. Rezemat cu palma stângă pe coapsa calului, mi-am întors -înapoi capul: peste zaplazul înalt se vedeà ușa odăii deschisă, și, -în deschizătură, umbra albă a femeiei, adumbrindu’și cu mâna -arcurile sprâncenelor. Am ținut la pas încetinel, fluierând un -cântec de lume ca pentru mine singur, până când, cotind după zaplaz -să’mi apuc drumul, mi s’a ascuns vederea cadrii. Am zis: hi! la -drum! și mi-am făcut cruce: atunci am auzit bine ușa bufnind și un -vaet de cotoiu. Gazda mea știà că nu o mai văz, intrase degrab în -căldură și apucase pe cotoiu cu ușa, de sigur. Afurisit cotoiu! se -tot vâră pintre picioarele oamenilor.</p> -<p>Să fi mers o bucată bună de drum. Viforul creșteà scuturându-mă -de pe șeà. In înalt, nori după nori sburau opăciți ca de spaima -unei pedepse de mai sus, unii la vale pe dedesubt, alții pe -de-asupra la deal, perdeluind în clipe largi, când mai gros, când -mai subțire, lumina ostenită a sfertului din urmă. Frigul ud mă -pătrundeà; simțeam că ’mi îngheață pulpele și brațele. Mergând cu -capul plecat ca să nu mă ’nnece vântul, începui să simț durere la -cerbice, la frunte și la tâmple fierbințeală și bubuituri în -urechi. Am băut prea mult! m’am gândit eu, dându’mi căciula mai pe -ceafă și ridicându’mi fruntea spre cer. Dar vârtejul norilor mă -amețià; mă ardeà sub coastele din stânga. Am sorbit în adânc vântul -rece, dar un junghiu m’a fulgerat pân tot coșul pieptului, de colo -până colo. Am aplecat iar bărbia. Căciula par’că mă strângeà de cap -ca o menghine; am scos-o și am <span class="pagenum"><a name= -"Page_109" id="Page_109">-109-</a></span> pus-o pe oblânc… Mi-erà -rău… N’am făcut bine să plec! La Pocovnicu Iordache trebuie să -doarmă toată lumea: m’or fi așteptat; pe vremea asta, or fi crezut -oamenii, firește, că n’am fost prost să plec… Am îndemnat calul, -care se ’mpletecià par’că băuse și el…</p> -<p>Dar vântul s’a mai potolit; s’a luminat a ploaie; lumină -cețoasă; începe să cearnă mărunt și ’nțepos… Imi pun iar căciula… -Deodată sângele începe iar să’mi arză pereții capului. Calul a -obosit de tot; gâfâie de ’nnecul vântului. Il strâng în călcâie, îi -dau o lovitură de biciușcă; dobitocul face câțiva pași pripiți, pe -urmă sforăie și se oprește pe loc ca și cum ar vedeà în față o -piedică neașteptată. Mă uit… In adevăr, la câțiva pași înaintea -calului zăresc o mongândeață mică sărind și țopăind… Un dobitoc!… -Ce să fie?… Fiară?… E prea mică… Pun mâna pe revolver: atunci auz -tare un glas de căpriță… Indemn calul cât pot; el se ’ntoarce ’n -loc și pornește ’napoi. Câțiva pași… și iar stă sforăind… Iar -căprița… Il opresc, îl întorc, îi dau câteva lovituri, strângându’l -din zăbală. Pornește… Câțiva pași… Iar căprița… Norii s’au subțiat -de tot: acuma văz cât se poate de bine. E o căpriță mică neagră; -acì merge, acì se ’ntoarce; aruncă din copite; pe urmă se ridică ’n -două picioare, se repede cu bărbița în piept și cu fruntea înainte -să ’mpungă, și face sărituri de necrezut și mehăie și fel de fel de -nebunìi. Mă dau jos de pe cal, care nu mai vrea să meargă în ruptul -capului, și’l apuc scurt de căpăstru; mă aplec pe vine ’n jos: -«Ța-ța!» și chem căprița cu mâna par’că aș vrea să’i dau tărâțe. -Căprița se apropie sburdând mereu. Calul sforăie nebun, dă să se -smucească; mă pune în genuchi, dar îl țiu bine. Căprița s’a -apropiat de mâna mea: e un ied negru foarte drăguț, care se lasă -blând să’l ridic de jos. L-am pus în desaga din dreapta peste niște -haine. In vremea <span class="pagenum"><a name="Page_110" id= -"Page_110">-110-</a></span> asta, calul se cutremură și dârdâie din -toate încheieturile ca de frigurile morții.</p> -<p>Am încălecat… Calul a pornit năuc.</p> -<p>De mult acum, mergeà ca praștia sărind peste gropi, peste -moșoroaie, peste bușteni, fără să-l mai pot oprì, fără să cunosc -locurile și fără să știu unde mă duceà. In goana asta, când la -fiece clipă îmi puteam frânge gâtul, cu trupul înghețat și capul ca -’n foc, mă gândeam la culcușul bun pe care ’l părăsisem prostește… -De ce?… Cocoana Marghioala mi-ar fi dat mie odaia ei, aminteri nu -mă poftià… Iedul se mișcà în desagă să se așeze mai bine: mi-am -întors privirea spre el: cuminte, cu capul deștept scos afară din -desagă, se uità și el la mine. Mi-am adus aminte de alți ochi… Ce -prost am fost!… Calul se poticnește: îl opresc în silă; vrea să -pornească iar, dar cade sdrobit în genuchi. Deodată, printr’o -spărtură de nor se arată felia din urmă aplecată pe o rână. -Arătarea ei m’a amețit ca o lovitură de măciucă la mir. Mi-erà în -față… Atunci sunt două luni pe cer! eu merg la deal: luna trebuie -să’mi fie în spate! Și mi-am întors repede capul, s’o văz pe cea -adevărată… Am greșit drumul! merg la vale… Unde sunt? Mă uit -înainte: porumbiște cu cocenii netăiați; la spate, câmp larg. Imi -fac cruce, strângând de necaz calul cu pulpele amorțite, ca să se -ridice – atunci, simț o svîcneală puternică lângă piciorul drept… -Un țipăt!… Am strivit iedul! Pun mâna iute la desagă: desaga goală -– am pierdut iedul pe drum! Calul se scoală scuturându’și capul ca -de buimăceală; se ridică în două picioare, se smucește într’o parte -și mă trântește ’n partea ailaltă; pe urmă o ia la goană pe câmp ca -de streche și piere ’n întuneric. Pe când mă ridic sdruncinat, auz -foșneală pîntre coceni și un glas de om din apropiere, tare:</p> -<p>– Tiu! Ța-ța! Ptfiu! Ucigă-te toaca, duce-te-ai pe pustii! -<span class="pagenum"><a name="Page_111" id= -"Page_111">-111-</a></span></p> -<p>– Care’i acolo? strig eu.</p> -<p>– Om bun!</p> -<p>– Care?</p> -<p>– Gheorghe!</p> -<p>– Care Gheorghe?</p> -<p>– Nătruț… Gheorghe Nătruț, care păzește la coceni.</p> -<p>– Da nu vii încoace?</p> -<p>– Ba, iacă viu.</p> -<p>Și dintre coceni, se arată umbra omului.</p> -<p>– Mă rog, frate Gheorghe, unde suntem noi aicea?… am rătăcit cu -viforul ăsta drumul.</p> -<p>– Da unde vreai dumneata să mergi?</p> -<p>– La Popeștii-de-sus.</p> -<p>– Ehei! la Pocovnicu Iordache.</p> -<p>– Ei, da.</p> -<p>– Apoi, n’ai rătăcit drumul… da mai ai de furcă până’n Popești… -Aicea ești d’abià în Hăculești.</p> -<p>– In Hăculești? am zis cu bucurie. Atunci, sunt aproape de hanul -lui Mânjoală…</p> -<p>– Uite’l colea; suntem la spatele grajdului.</p> -<p>– Hai de’mi arată drumul, să nu ’mi rup gâtul tocmai acuma.</p> -<p>Rătăcisem vreo patru ceasuri…</p> -<p>In câțiva pași am ajuns la poartă. La odaia cocoanii Marghioalii -lumină, și umbre mișcă pe perdeà… A avut parte cine știe ce alt -drumeț mai înțelept de patul cel curat! Eu oiu fi rămas să capăt -vreo laviță lângă cuptor. Dar noroc! cum am ciocănit, m’a și auzit. -Jupâneasa bătrână a alergat să’mi deschiză… Când să intru, mă -’mpiedic pe prag de ceva moale – iedul… tot ala! erà iedul gazdii -mele! A intrat și el în odaie și a mers să se culce cuminte sub -pat.</p> -<p>Ce să spuiu? Știà femeia că mă ’ntorc?… ori se sculase de -dimineață?… Patul erà nedesfăcut. <span class="pagenum"><a name= -"Page_112" id="Page_112">-112-</a></span></p> -<p>– Cocoană Marghioalo! atât am putut să zic, și vrând să -mulțumesc lui Dumnezeu că m’a scăpat cu vieață, am dat să ridic -dreapta spre frunte.</p> -<p>Cocoana mi-a apucat repede mâna și, dându-mi-o în jos, m’a luat -cu toată puterea în brațe.</p> -<p>Par’că văz încă odaia ceea…</p> -<p>Ce pat!… ce perdeluțe!… ce pereți!… ce tavan!… toate albe ca -laptele. Și abajurul și toate cele lucrate cu iglița în fel de fel -de fețe… și cald ca sub o aripă de cloșcă… și un miros de mere și -de gutui…</p> -<p> </p> -<p>Aș fi stat mult la hanul Mânjoloaii, dacă nu venià socru-meu, -Pocovnicu Iordache, Dumnezeu să-l ierte, să mă scoată cu tărăboiu -de acolo. De trei ori am fugit dela el înainte de logodnă și m’am -întors la han, până când bătrânul, care vrea zor-nevoie să mă -ginerească, a pus oameni de m’au prins și m’au dus legat cobză la -un schit în munte: patruzeci de zile, post, mătănii și molitve. Am -ieșit de-acolo pocăit: m’am logodit și m’am însurat.</p> -<p>Tocma ’ntr’un târziu, într’o noapte limpede de iarnă, pe când -ședeam cu socru-meu la lafuri, după obiceiul dela țară, dinaintea -unui borcan de vin, aflarăm dela un isprăvnicel, care sosià cu -cumpărături din oraș, că despre ziuă stătuse să fie foc mare la -Hăculești: arsese până ’n pământ hanul lui Mânjoală, îngropând pe -biata cocoana Marghioala, acù hârbuită, sub un morman uriaș de -jăratic.</p> -<p>– A băgat-o în sfârșit la jăratic pe matracuca! a zis socru-meu -râzând.</p> -<p>Și m’a pus să’i povestesc iar istoria de mai sus pentru a nu -știu câtea oară. Pocovnicul o țineà într’una că în fundul căciulii -îmi pusese cocoana fermece și că iedul și cotoiul erau tot una…</p> -<p>– Ei aș! am zis eu. <span class="pagenum"><a name="Page_113" id= -"Page_113">-113-</a></span></p> -<p>– Erà dracul, ascultă-mă pe mine.</p> -<p>– O fi fost, am răspuns eu, dar dacă e așà, pocovnice, atunci -dracul te duce, se vede, și la bune…</p> -<p>– Intâiu te dă pe la bune, ca să te spurce, și pe urmă știe el -unde te duce…</p> -<p>– Da dumneata de unde știi?</p> -<p>– Asta nu’i treaba ta, a răspuns bătrânul; asta-i altă -căciulă!</p> -<hr class="chap" /> -<div class="chapter"></div> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_114" id= -"Page_114">-114-</a></span></p> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_115" id="Page_115"><br /> --115-</a></span></p> -<h2>O FĂCLIE DE PAȘTE</h2> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_116" id= -"Page_116">-116-</a></span></p> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_117" id="Page_117"><br /> --117-</a></span></p> -<p class="i0"><img src="images/L.png" alt="L" title="L" class= -"firstletter" />eiba Zibal, hangiul dela Podeni, stă pe gânduri la -o masă sub umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, -care trebuià să fi sosit de mult: e o întârziare de aproape un -ceas.</p> -<p>Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așà -cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând -una câte una fazele ei mai însemnate…</p> -<p>Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câte odată și mai rău -poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete -într’o ulicioară tristă din Ieși – toate le încercase după -accidentul care’l făcuse să’și piarză locul de băiat într’o mare -dugheană de vinațuri. Doi hamali coborîseră în beciu un boloboc sub -privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivì între dânșii la -împărțeala câștigului. Unul din ei luă un crâmpeiu de lemn ce’l -găsì la ’ndemână și lovì în frunte pe tovarășul său, care căzù -amețit și plin de sânge la pământ.</p> -<p>Băiatul, văzând sălbăticia, dete un țipet de alarmă, dar -mizerabilul se repezì să iasă din ogradă și, trecând pe lângă -băiat, ridică mâna asupră-i… Zibal pică leșinat de spaimă. După o -zăcere de câteva luni, când se întoarse la stăpân, locul lui erà -ocupat.</p> -<p>Atunci începù lupta grea pentru vieață, care se îngreună și mai -tare prin căsătoria lui cu Sura… Răbdarea însă ostenește soarta -rea. Fratele Surei, hangiu la Podeni, murì, și <span class= -"pagenum"><a name="Page_118" id="Page_118">-118-</a></span> hanul -rămase lui Zibal, care urmă negoțul pe seama lui.</p> -<p>Acì se află el acuma de cinci ani.</p> -<p>Are strânsă o avere bunicică în bani și vinațuri bine îngrijite, -o marfă care totdeauna face parale. De sărăcie a scăpat Leiba, dar -sunt toți bolnavi, și el și femeia și copilul – frigurile de -baltă.</p> -<p>… Și oamenii sunt răi și pricinași în Podeni!… Ocări… batjocuri… -suduituri… acuzări de otrăvire prin vitriol… Dar amenințările!</p> -<p>Amenințarea este mai grea pentru un suflet ce se clatină ușor, -decât chiar lovitura. Ceeace muncește acù pe Leiba mai mult decât -tremurătura frigurilor este o amenințare.</p> -<p>– A! <i>goi</i> ticălos! gândește el oftând.</p> -<p>Ticălosul este badea Gheorghe – pe unde o fi! – un om cu care -Zibal a avut o daraveră foarte neplăcută.</p> -<p> </p> -<p>Gheorghe venise într’o dimineață de toamnă la han, obosit de -drum; ieșià din spital – ziceà – și căutà de lucru. Hangiul l-a -luat în slujbă. Dar Gheorghe s’a arătat a fi un om prea brutal și -prea ursuz… suduià mereu și mormăià singur prin ogradă. Erà o slugă -rea, leneș și obraznic… și furà.</p> -<p>Intr’o zi a amenințat pe balabusta îngreunată, care’l ocărîse cu -drept cuvânt, s’o lovească în pântece… altdată a asmuțit un câine -asupra lui Strul cel mic.</p> -<p>Leiba i-a făcut numaidecât socoteala și l-a trimis. Dar Gheorghe -nu voià să se ducă; el pretindeà cu violență că s’a fost tocmit pe -un an. Atunci hangiul a spus că merge în deal la primărie să ceară -vătășei ca să-l alunge.</p> -<p>Gheorghe a vârît repede mâna în sân strigând: «Iudă!» și a voit -să se năpustească asupra stăpânului.</p> -<p>Din norocire, sosià atunci o harabà încărcată cu mușterii. -Gheorghe a început să rânjească, zicând:</p> -<p>– Ce, te-ai spăriet, coane Leiba?… Iacă mă duc. <span class= -"pagenum"><a name="Page_119" id="Page_119">-119-</a></span></p> -<p>Și apropiindu-se crunt, peste tarabă, de Leiba, care se dete cât -putù înapoi, îi șoptì:</p> -<p>– Să mă aștepți în noaptea Paștelui, să ciocnim ouă roșii, -jupâne… Să știi că ți-am făcut și eu socoteala!</p> -<p>Atunci intrară mușteriii în dugheană.</p> -<p>– Să ne vedem sănătoși la Inviere, coane Leiba! adăugă Gheorghe -depărtându-se.</p> -<p> </p> -<p>Leiba a mers la primărie, apoi la subprefectură, să denunțe pe -amenințător, cerând să fie păzit. Subprefectul, un tânăr foarte -vesel, a primit întâi peșcheșul «modest» adus de Leiba, pe urmă a -început să râză de jidanul fricos și să-l batjocorească. Leiba a -stăruit călduros să-l facă a înțelege gravitatea lucrului, cum erà -hanul izolat departe de sat și chiar de șoseà. Dar subprefectul, cu -un aer mai serios, l-a povățuit să fie cuminte: nici să nu mai -pomenească de așà ceva, ca să nu deștepte în adevăr, intr’un sat -unde oamenii sunt răi și săraci, pofte de călcare.</p> -<p>Mai târziu, peste câteva zile, îl căutară pe badea Gheorghe un -pomojnic și doi călărași: erà bănuit pentru o pricină.</p> -<p>Ce bine erà să’l mai fi răbdat Leiba măcar până la sosirea -acestor oameni!… Dar Gheorghe erà acù cine știe unde…</p> -<p> </p> -<p>Deșì asta se petrecuse de mult, totuș, în mintea omului prins de -friguri, se repetà bine impresia figurii lui Gheorghe, a mișcării -lui vrând să scoată ceva din sân și a cuvintelor lui amenințătoare. -Cum se deșteptà așà de limpede acea amintire?</p> -<p>Erà sâmbăta Paștelui.</p> -<p>Sus pe deal, în satul depărtat ca la doi kilometri printre -bălți, se auzeau clopotele bisericii… Și se aude așà de ciudat când -ai friguri: acì foarte tare, acì aproape <span class= -"pagenum"><a name="Page_120" id="Page_120">-120-</a></span> de loc… -Noaptea care venià erà noaptea Paștelui: scadența făgăduelii lui -Gheorghe…</p> -<p> </p> -<p>– Dar poate că l-au prins până acuma!</p> -<p>… Oricum, Zibal mai stă la Podeni doar pân’ la câștiul viitor. -Cu capitalul lui se poate deschide un negoț frumos în Ieși… In -târg, Leiba o să fie sănătos, o să șază aproape de comisie… O să -cinstească pe comisar, pe ipistat, pe sergent… Cine plătește bine, -este bine păzit.</p> -<p>Intr’un târg așà mare, noaptea e sgomot și lumină, nu întuneric -și tăcere ca în valea singuratică a Podenilor. E un han în Ieși, – -acolo în colț, ce loc bun pentru o dugheană! – un han unde toată -noaptea cântă fetele la <i>Café Chantant</i>. Ce vieață sgomotoasă -și veselă! Acolo găsești la orice ceas, zi și noapte, pe domnul -comisar cu fetele și cu alți <i>poreți</i>.</p> -<p>Ce mai trebuie multă bătaie de cap aici, unde, mai ales de când -cu drumul de fier, care ocolește foarte pe departe mlaștinele, -<i>gheșeftul</i> scade mereu?…</p> -<p>– Leibă! strigă Sura din năuntru, sosește dilijența, s’aud -zurgălăii.</p> -<p>Valea Podenilor este o văgăună închisă din patru părți de -dealuri păduroase. In partea despre miazăzì, mai cufundată, se -adună, din șipotele ce izvoresc de sub dealuri, niște băltaie -adânci, deasupra cărora se ridică ca niște perii stufișuri dese de -rogoz. Intre partea băltoasă și partea mai ridicată despre -miazănoapte, în mijlocul văii, stă hanul lui Leiba: e o clădire -veche de piatră, sănătoasă ca o mică cetățuie; deșì terenul e -mlăștinos, hanul are zidurile și beciurile bine uscate.</p> -<p>La glasul Surei, Leiba se ridică greoiu de pe scaun, -întinzându’și membrele obosite; el cată lung în zare către răsărit: -nici pomeneală de dilijență.</p> -<p>– Nu vine; ți s’o părut… răspunde el balabustei, și se lasă -iarăș jos. <span class="pagenum"><a name="Page_121" id= -"Page_121">-121-</a></span></p> -<p>Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și’și așează -pe dânsele capul, care’i arde tare.</p> -<p>La căldura soarelui de primăvară, care începuse să încingă fața -mlaștinelor, o moliciune plăcută cuprinse nervii omului, și gândul -începù să depene pe fusul conștiinței bolnave mai rar și tot mai -rar, înmuind treptat formele și colorile închipuirilor…</p> -<p>Gheorghe… Noaptea Paștelui… Tâlhar… Ieșii… O crâșmă în miezul -târgului… O dugheană veselă, care merge bine… Sănătatea…</p> -<p>Și ațipì…</p> -<p> </p> -<p>… Sura lipsește cu copilul de mult d’acasă.</p> -<p>Leiba iese în ușa dughenii să se uite în calea ei.</p> -<p>Pe ulița mare e o circulație vie, o neîntreruptă fâșiitură de -roate pe răzoare, acompaniată de ciocăniturile ritmate ale -trapătului de potcoave pe luciul asfaltului.</p> -<p>Deodată însă circulația se oprește, și dinspre Copou se văd -venind o grămadă de oameni, gesticulând și strigând foarte mișcați. -Mulțimea pare că escortează pe cineva: militari, o streajă și fel -de fel de public. La toate ferestrele caselor, la toate ușile -dughenelor se înghesuesc privitorii curioși.</p> -<p>– Aha! gândește Leiba, o pus iar mâna pe un talhar!</p> -<p>Cortejul se apropie. Sura se deslipește din mulțime și urcă -lângă Leiba pe treptele crâșmii.</p> -<p>– Ce e, Sură? întreabă el.</p> -<p>– E un nebun scăpat dela Golia.</p> -<p>– Să închidem dugheana, să nu dee peste noi…</p> -<p>– E legat acuma bine; dar adineaori scăpase. S’a bătut cu toți -soldații… Pe un jidan, pe care un <i>goi</i> răutăcios din mulțime -l-a îmbrâncit peste nebun, nebunul l-a mușcat de obraz.</p> -<p>Leiba de pe trepte vede bine; cu o treaptă mai jos, privește -Sura cu copilul în brațe. <span class="pagenum"><a name="Page_122" -id="Page_122">-122-</a></span></p> -<p>Este în adevăr un nebun furios, pe care ’l țin câte doi oameni -de fiecare parte; pumnii-i sunt strâns legați unul peste altul cu o -cureà tare. E un om cu o cheresteà uriașe: un cap ca de taur, părul -negru des, barba și mustățile aspre și împâslite. Prin cămașa-i, -sfâșiată de luptă, se vede pieptul lat, acoperit ca și capul de un -stuf de păr. E cu picioarele goale; gura i-e plină de sânge, și -stupește mereu firele pe care le-a smuls cu dinții din barba -jidanului.</p> -<p>Toată lumea s’a oprit… De ce?</p> -<p>Jandarmii desleagă mâinile nebunului. Mulțimea se dă într’o -parte făcând un loc larg împrejurul lui. Nebunul dă un ocol cu -ochii și’și oprește privirile, care ard, spre ușa lui Zibal; -scrâșnește din dinți, se repede țintă pe cele trei trepte, și -într’o clipă, apucând în palma dreaptă capul copilului, în cea -stînga pe al Surei, le izbește pe unul de altul cu atâta putere că -le confundă ca pe niște ouă moi…</p> -<p>Un sgomot s’auzì, o trosnitură care cu nimic nu se poate -comparà, la întâlnirea celor două titve smăcinate una de alta.</p> -<p>Leiba, cu inima înodată, ca un om ce cade dintr’o nemăsurată -înălțime, dete să țipe:</p> -<p>– O lume întreagă mă lasă cu dinadinsul pradă unui nebun!</p> -<p>Dar glasul mut nu se supuse voinții.</p> -<p> </p> -<p>– Scoală, jidane! strigă cineva trosnind tare cu o nuià pe -masă.</p> -<p>– Proastă glumă! zise Sura din pragul crâșmii; să sparii așà -omul din somn, țărănoiu mojic!</p> -<p>Leiba sărì drept în picioare.</p> -<p>– Te-ai spăriet, jidane? întrebă râzând glumețul. Dormi la -nămiez, ai?… Scoală, că-ți vin mușterii… sosește harabaoà poștii. -<span class="pagenum"><a name="Page_123" id= -"Page_123">-123-</a></span></p> -<p>Și, după prostul său obiceiu, care irità rău pe jidan, voì să -apuce pe Zibal în brațe să-l gâdile.</p> -<p>– Lasă-mă ’n pace! strigă hangiul smucindu-se și îmbrâncindu-l -cu toată puterea. Nu vezi că sunt bolnav? Lasă-mă ’n pace!</p> -<p>Diligența sosește în sfârșit cu aproape trei ceasuri de -întârziere. Sunt doi călători, cari se așează împreună cu -conductorul, poftit de ei, la aceeaș masă.</p> -<p>Din convorbirea călătorilor se lămureà bine împrejurarea. La -tactul de mai sus al poștii, se întâmplase peste noapte o călcare -cu omor în hanul unui jidov. Hangiul omorît țineà și schimbul -cailor. Tâlharii îl furaseră, și până să se găsească alții în sat, -călătorii curioși putuseră cercetà în voie teatrul crimei.</p> -<p>Cinci victime. Dar amănuntele! Dacă nu s’ar fi găsit casa -prădată, s’ar fi crezut că a fost o cruntă răsbunare, sau fapta -nebuniei religioase. In anecdotele despre sectarii iluminați, se -povestesc câteodată executări de așà absurdă sălbăticie.</p> -<p>Leiba tremurà scuturat de un puternic acces de friguri și -ascultà aiurit.</p> -<p>Apoi urmă ceva, care trebuià neapărat să umple de respect pe -conductor. Tinerii pasageri erau doi studenți, unul în filozofie, -altul în medicină: mergeau să petreacă sărbătorile în orășelul lor -natal. Intre ei se încinse o înaltă desbatere academică despre -crimă și cauzele ei, și dacă trebuie să fim drepți, medicinistul -erà mai bine preparat decât filozoful.</p> -<p>Atavismul… Alcoolismul cu urmările-i patologice… Vițiul de -concepție… Deformarea… Paludismul… Apoi nevroza! – Atâtea și atâtea -cuceriri ale științei moderne… Dar cazul de reversie!</p> -<p>Darwin… Haeckel… Lombroso…</p> -<p>La cazul de reversie, conductorul face niște ochi mari, în cari -strălucește o profundă admirație pentru cuceririle științei -moderne. <span class="pagenum"><a name="Page_124" id= -"Page_124">-124-</a></span></p> -<p>– Este evident, adaugă medicinistul. Deaceea, criminalul propriu -zis, luat ca tip, are brațele peste măsură lungi și picioarele prea -scurte, fruntea îngustă și turtită, occiputul tare desvoltat; -chipul lui e de o caracteristică asprime și bestialitate, bătătoare -la ochii deprinși: e un rudiment de om; e, cum am zice, fiara, care -deabià de curând a reușit să steà numai pe labele dinapoi și să’și -ridice capul în sus, spre cer, către lumină!</p> -<p>La vârsta de douăzeci de ani, după atâta emoție, după o bună -ospătare cu un vin așà de bine născut și așà de bine crescut ca -vinul lui Zibal, o frază de o nuanță lirică, fie chiar din partea -unui medicinist, șade bine.</p> -<p>Entuziastul tânăr, între Darwin și Lombroso, găsise vreme să -miroasă și puțin Schopenhauer – «spre cer către lumină!»</p> -<p> </p> -<p>Zibal erà departe de a fi priceput «luminoasa» teorie. Pentru -întâia oară poate, în aerul umed al Podenilor, se rostogoleau așà -de înalte vorbe, așà de nobile subtilități de gândire.</p> -<p>Ceeace pricepuse însă Leiba mai bine decât oricine, mai bine -decât chiar conferențiarul, erà ilustrația izbitoare a teoriei; -cazul de reversie el îl cunoșteà în carne și în oase: erà portretul -lui Gheorghe. Acest portret, din care până mai adineaori păstrà -numai trăsurile fundamentale, i-se redeșteptà acum în spirit cu o -perfectă palpabilitate până în cele mai neînsemnate amănunte.</p> -<p> </p> -<p>Dilijența erà departe. Leiba o urmărise cu privirile până ce, -cotind la stânga, ea se pierduse pe după deal. Soarele scăpătase și -el după coasta dela apus, și seara începeà să ’mpăenjinească dulce -formele din valea Podenilor.</p> -<p>Hangiul, posomorît, se puse să rumege în minte tot ce auzise. -<span class="pagenum"><a name="Page_125" id= -"Page_125">-125-</a></span></p> -<p>… In tăcerea nopții, pierduți în întuneric, un bărbat, două -femei și doi copii fragezi, smulși fără veste din brațele -binefăcătorului somn, de mâna fiarei cu chipul omenesc și jertfiți -unul câte unul… Țipetele nebune ale copilului retezate de junghiul -care’i despică pântecele… Gâtul spart de secure, prin deschizătura -căruia iese, după fiece gâlgâitură de sânge, o horcăeală surdă… Și -cea din urmă jertfă, care, năucită într’un colț, asistă la toate -astea așteptându’și rândul… Procesul mai grozav decât execuția, -jidanul fără apărare în mâna <i>goilor</i>… țestele prea slabe -pentru mâinile năprasnice ale nebunului de-adineaori.</p> -<p>Buzele lui Leiba, fripte de friguri, urmau mașinal gândul -tremurând repede. O scuturătură puternică îl apucă dintre spete: el -intră cu pasul împleticit în gangul hanului.</p> -<p>Fără îndoeală – gândește Sura – Leiba nu e bine de loc, e tare -bolnav; Leiba are «idei la cap»… Căci ce înțeles poate aveà tot ce -face el de câteva zile și mai ales ce a făcut astăzi?</p> -<p>Crâșma a închis-o înainte de aprinsul lumânărilor, tocmai când -se isprăvià <i>șabăsul</i>. De trei ori au bătut mușterii în ușa -dughenii, strigând cu glasuri cunoscute să le deschiză. La fiece -bătaie, el a tresărit și a oprit-o șoptindu-i încet și cu ochii -sperioși:</p> -<p>– Nu te mișcà… Nu voiu să intre <i>goi</i> aici.</p> -<p>El a trecut apoi sub gang și s’a pus s’ascută pe treapta de -piatră a pragului, securea de tăiat lemne. Tremură de nu se poate -ține pe picioare, și nu vrea să se odihnească. Ce e mai îngrijitor -decât toate, el, Leiba, la ’ntrebările ei stăruitoare, a răspuns -aspru și a trimis-o să se culce, poruncindu-i să stingă numaidecât -lumina. Deocamdată, ea s’a împotrivit; dar așà de scurt i-a repetat -omul porunca, încât dânsa, cu toată obida, a trebuit să se supună, -resemnându-se să amâne pentru mai târziu lămurirea acestor -împrejurări. <span class="pagenum"><a name="Page_126" id= -"Page_126">-126-</a></span></p> -<p>Sura a stins lampa, s’a culcat și acuma doarme alături de -Strul.</p> -<p>Femeia aveà dreptate… Leiba e în adevăr bolnav.</p> -<p class="center">*</p> -<p>E noapte deplină. Zibal șade de mult pe pragul ce dă în gang și -ascultă…</p> -<p>Ce?</p> -<p>Sgomote nehotărîte vin din depărtare… Par’că sunt tropote de -cai, bubuituri de maiu înfundate, convorbiri misterioase și -agitate. O încordare înaltă a atenției ascute simțirea auzului în -singurătatea nopții: când ochiul e desarmat și neputincios, auzul -pare că luptă să și vază.</p> -<p>Dar nu e o părere… Pe drumul care abate din șoseà încoace se aud -venind pași de cai. Zibal se scoală și vrea să se apropie de poarta -mare a gangului. Poarta este bine închisă cu o bârnă grea -d’a-curmezișul, ale cărei căpătâie stau în câteo bortă în ziduri. -La întâiul pas, nisipul strivit sub papucul lui face o scârțâitură -prea indiscretă. Zibal scoate picioarele din papuci și rămâne în -colțuni. Așà, fără vreun sgomot aprețiabil de o ureche neprevenită, -el merge la poarta gangului tocmai când călăreții trec prin dreptul -ei în pasul cailor. Dânșii vorbesc încet de tot, însă nu atâta -încât Leiba să n’apuce foarte bine aceste câteva vorbe:</p> -<p>– S’a sculat de vreme…</p> -<p>– Dar dacă o fi plecat?</p> -<p>– I-o venì rândul altdată… Da’ eu aș fi vrut…</p> -<p>Nu se mai poate înțelege nimica; oamenii aceia s’au prea -depărtat.</p> -<p>De cine erà vorba?… Cine să se fi culcat sau să fi plecat?… Cui -o să’i vie rândul altdată?… Cine e acela care ar fi vrut altceva?… -Și ce altceva vrea acela?… Și ce căutau pe drumul de lături – un -drum pe care nu intră cineva decât anume ca să se abată la han?… -<span class="pagenum"><a name="Page_127" id= -"Page_127">-127-</a></span></p> -<p>O osteneală sdrobitoare se lăsà pe cerbicea lui Zibal…</p> -<p>«Să fie Gheorghe?»</p> -<p>Leiba simțì că i-se sting puterile și se așeză la loc pe prag. -Intre frânturile de gânduri ce se rostogoleau în capul său, el nu -putù prinde un gând întreg, o hotărîre… Aiurit, intră în dugheană, -trase un chibrit și aprinse o lampă mică cu petrol.</p> -<p>E o idee de lumină; fitilul e așà de jos lăsat încât flacăra stă -ascunsă în interiorul capsulei de alamă; numai prin gratia mașinii -apar de jur-împrejur niște bentițe verticale foarte subțiri de-o -lumină aproape cu totul moartă… Dar este destul pentru ca să vază -bine în ungherele cunoscute ale dughenii… A! e cu mult mai mică -deosebirea între soare și cea mai de nimic scânteie, decât între -aceasta și întunericul orb!</p> -<p>Ceasornicul țăcănià în perete. Sgomotul acesta monoton supărà pe -Zibal. Omul nostru puse mâna pe limba ce se legănà și’i stinse -mișcarea.</p> -<p>Gura lui erà uscată. Ii erà sete. Spălă un păhăruț în cada cu -trei picioare de lângă tarabă și voì să’și toarne rachiu bun -dintr’un șip; dar gâtul șipului începù să clănțănească tare pe -buzele paharului. Aceste sunete erau și mai supărătoare. A doua -încercare, cu toată voința lui de a-și biruì slăbiciunea, nu avù -mai mult succes.</p> -<p>Atunci, renunță la pahar, lăsându-l să cază domol în apă, și -înghițì de câteva ori din șip. Puse după aceasta la loc șipul, care -atingând scândura produse o ciocnitură de speriat. Un moment, se -oprì înnecat de această impresie. Apoi luă lampa și o puse pe -firida ferestrei, care da în gang: pe poartă, pe paveaoa și pe -zidul din potrivă al gangului se zugrăviră niște bande late de-o -lumină cu prea puțin mai deasă decât o închipuire.</p> -<p>Zibal se așeză iar pe prag, întinzându’și urechea la pândă… -<span class="pagenum"><a name="Page_128" id= -"Page_128">-128-</a></span></p> -<p>Clopote în deal… Toacă pentru înviere… Care va să zică a trecut -de miezul nopții; ne apropiem de ziuă… A! dacă ar trece și restul -acestei lungi nopți ca jumătatea întâia!</p> -<p>… O trosnitură de nisip strivit sub talpă!… Dar el e în colțuni -și nici n’a mișcat măcar piciorul… A doua trosnitură… Mai multe… E -de sigur cineva afară, acì, foarte aproape. Leiba se scoală -apăsându’și pieptul cu mâna și căutând să întoarcă înapoi un nod -rebel ce i-se ridică în gât.</p> -<p>… Sunt mai mulți oameni afară… Și Gheorghe!…</p> -<p>Da, el e; da, a bătut în deal ceasul Invierii.</p> -<p>Vorbesc încet:</p> -<p>– Dacă-ți spun eu că doarme. Am văzut când a stins lumina.</p> -<p>– Mai bine; prindem cuibul întreg.</p> -<p>– Poarta o deschiz eu: îi știu meșteșugul. Să’i croim -ferestruica… Bârna trece pe aici…</p> -<p>Și se simțiră pipăiturile cu care omul de afară măsurà distanța -pe lemn…</p> -<p>Un sfredel mare se aude rozând țesăturile uscate ale blănii -bătrâne de stejar… Zibal are nevoie să se rezeme: el se sprijinește -în palma stângă pe poartă și cu dreapta își acopere ochii.</p> -<p>Atunci, printr’un caprițiu neexplicabil al intimelor jocuri, se -produse în urechea omului din năuntru foarte tare și lămurit:</p> -<p>«Leiba! sosește dilijența!»</p> -<p>Erà neîndoios glasul Surei… O caldă rază de speranță… un moment -de fericire… este iar un vis!… Dar Leiba își trage repede mâna -stângă: vârful instrumentului, pătrunzând de partea asta, l-a -înțepat în palmă.</p> -<p>A mai gândì la scăpare?… Absurd!…</p> -<p>In creierul care ardeà, imaginea sfredelului luà niște dimensii -nemaiînchipuite. Unealta, învârtindu-se mereu, <span class= -"pagenum"><a name="Page_129" id="Page_129">-129-</a></span> creșteà -la infinit, și borta devenià tot mai mare și mai mare, așà de mare -în sfârșit, încât, în cadrul ei rotund, monstrul puteà s’apară în -picioare fără să se aplece. Ceeace se petreceà în acel creier ieșià -din sfera gândirii umane: vieața se ridicase la o treaptă de -exaltare din care toate se vedeau, se auzeau, se pipăiau enorme, de -proporții chaotice.</p> -<p> </p> -<p>… Lucrarea din afară urmează cu metodă și stăruință. Leiba a -văzut acuma de patru ori pe rând dintele răsucit de oțel pătrunzând -în partea lui și trăgându-se înapoi afară.</p> -<p>– Amù, adù herăstrăul… zise Gheorghe.</p> -<p>O limbă îngustă de herăstrău trece prin borta întâia și începe -să ronțăie în mișcări dese și regulate… Planul erà ușor de înțeles: -patru borte în patru unghiuri ale unui pătrat; între ele herăstrăul -trage liniile; în centrul pătratului s’a înfipt sfredelul mai -dinainte; când bucata va fi cu totul deslipită de trupul întreg al -lemnului, se trage afară; prin golul rămas, o mână puternică se -introduce, apucă bârna, o dă ’ntr’o parte și… <i>goii</i> sunt la -Leiba în casă.</p> -<p>Și acelaș sfredel, peste câteva minute, are să fie instrumentul -casnei lui Zibal și al tuturor ai lui… Doi gâzi or să țină victima -răstignită jos, și Gheorge, cu călcâiul pe pântecele ei, o să vâre -încet, ca în blana de lemn moartă, sfredelul în osul viu al -pieptului, adânc, mai adânc, până să atingă inima, pe care s’o -oprească din svâcniturile-i nebune și s’o țintuească pe loc.</p> -<p>O sudoare de moarte scăldă tot trupul lui Zibal; omul se ’nmuiè -din încheieturi și încet se lăsă să cază în genuchi, ca o vită -ce’și pleacă, sub lovitura din urmă, grumazul, pătrunsă că de acuma -ea însăș trebuie să se părăsească pe ea însăș.</p> -<p>«Da! s’o țintuească pe loc!… gândì el pierdut… da! s’o -țintuească pe loc!» <span class="pagenum"><a name="Page_130" id= -"Page_130">-130-</a></span></p> -<p>Și rămase timp cu ochii holbați pe lumina dela fereastră… Câteva -momente el stete astfel încremenit pe altă lume, dar deodată:</p> -<p>«Da! repetă el surâzând cu o clipire fieroasă; da! s’o -țintuească pe loc!»</p> -<p>Se petrecù atunci în această ființă un fenomen ciudat, o -completă răsturnare: tremurătura lui se oprì, abaterea dispărù și -figura-i, descompusă de o atât de îndelungă criză, luă o bizară -seninătate.</p> -<p>El se ridică drept, cu siguranța unui om sănătos și puternic, -care merge la o țintă lesne de ajuns.</p> -<p> </p> -<p>O linie, între cele două puncte superioare ale pătratului, erà -pe sfârșite. Leiba se apropià curios să vază jocul uneltei. Surâsul -său se caracterizà acum și mai tare. Mișcă din cap, ca și cum ar fi -zis:</p> -<p>– Mai am încă vreme.</p> -<p>Herăstrăul roase cele din urmă fibre de lângă borta către care -tinsese, și începù lucrul între bortele inferioare.</p> -<p>«Mai sunt trei», gândì Leiba, și cu precauția celui mai încercat -vânător, intră binișor în dugheană. Căută sub tarabă, luă ceva, -ieșì înapoi cu acelaș tact, ascunzând obiectul ce’l țineà în mână, -ca și cum se temeà de indiscreția zidurilor, și se duse în vârful -deștelor la poartă.</p> -<p>Dar ceva grozav! lucrarea de afară s’a oprit cu desăvârșire… nu -se mai simte nimic.</p> -<p>«Ce-i asta?… Să fi plecat?… S’a dus?» fulgeră prin mintea omului -din năuntru. Și la această închipuire, el își mușcă buza de jos -cuprins de o nepomenită dezolare…</p> -<p>«Haha!» fusese o urîtă amăgire: lucrarea începe din nou, și el -se pune a o urmărì cu bătăile de inimă a celui mai cald interes. -Hotărît, omul nostru erà muncit de-o neînțeleasă dorință de a vedeà -lucrul cât mai de grabă sfârșit. <span class="pagenum"><a name= -"Page_131" id="Page_131">-131-</a></span></p> -<p>«Mai iute! gândì Leiba cu nerăbdare… mai iute!»</p> -<p>Acum se auzeau iar clopotele în deal.</p> -<p>– Mai iute, bre, ne-apucă ziua! zise un glas de afară îmboldit -par’că de voința omului din năuntru.</p> -<p>Lucrătorul pornì cu multă activitate. Incă puține mișcări, și -toate punctele pătratului sunt unite.</p> -<p>In sfârșit!</p> -<p>Sfredelul trage încetinel în afară bucata în patru colțuri… O -mână mare și vânjoasă intră… Până să n’atingă însă bârna pe care o -caută, se aud două răcnete, pe când Zibal înfășură cu putere -căpătâiul liber al lațului de butucul fix dela ușa gârliciului…</p> -<p>Lațul erà ingenios combinat: o frânghie lungă legată cu un -căpătâiu de un butuc; la o lungime potrivită, pe locul unde erà să -dispară pătratul scobit, un ochiu, pe care Leiba îl țineà deschis -cu mâna stângă, în timp ce cu mâna dreaptă țineà strâns celălalt -căpătâiu. La momentul cerut, Zibal dete drumul ochiului și, apucând -repede cu amândouă mâinile căpătâiul liber, cu o smucitură supremă -trase înăuntru brațul întreg.</p> -<p>… Intr’o clipă operația fusese gata… Două răcnete o însoțiseră, -unul de pierzare, altul de triumf: mâna erà «țintuită pe loc».</p> -<p>Șe auziră apoi pași depărtându-se grabnic. Tovarășii lui -Gheorghe părăseau lui Zibal prada prinsă cu atâta isteție.</p> -<p>Jidanul se repezì în dugheană, luă lampa și cu o învârtitură -sigură ridică fitilul sus de tot: lumina captivă între gratii ieșì -d’asupra veselă și victorioasă, redând vieață hotărîtă formelor -nebuloase din preajmă-i.</p> -<p>Zibal trecù cu lampa în gang. Tâlharul gemeà greu; după -încordarea brațului se vedeà că renunțase la o inutilă sbuciumare. -Mâna erà umflată și degetele încovoiate… păreà că vrea s’apuce. -Jidanul apropià de ea lampa. – Un fior: frigurile se întorceau iar. -– Aplecă <span class="pagenum"><a name="Page_132" id= -"Page_132">-132-</a></span> lumina prea aproape, încât, tremurând, -atinse mâna tâlharului cu sticla fierbinte: o crispație violentă a -degetelor se produse urmată de un vaet surd…</p> -<p>La vederea acestui fenomen, Zibal tresărì… prin ochii lui -scăpărase o inspirație excentrică. Incepù să râză cu un hohot care -sguduì bolta gangului și intră repede în dugheană.</p> -<p> </p> -<p>Mijià de ziuă.</p> -<p>Sura se deșteptă deodată… par’că auzise prin somn niște ragete -îngrozitoare… Leiba nu erà în odaie. Toate cele din ajun îi -reveniră în minte. Se petreceà ceva rău. Sărì jos din pat și făcù -lumină. Patul lui Leiba erà nedesfăcut. El nu se culcase de -loc.</p> -<p>Unde erà?… Femeia își aruncă ochii pe fereastră: pe dealul din -față se plimba un stol de lumini mici și vioaie, care se mișcau, -săltau, acì ascunzându-se, acì ivindu-se iarăș… Ieșeau dela -Inviere. Sura deschise o leacă fereastra; atunci auzì gemete -înfundate la poartă. Infiorată, coborî iute pe scăricică. Gangul -erà luminat. Ieșind pe prag, femeia fù izbită de o grozavă -priveliște.</p> -<p>Pe un scaun de lemn, cu coatele pe genuchi și cu barba rezemată -în mâini, stà Zibal. Ca un savant care, în amestecul unor elemente, -ar căutà să prinză un secret subtil al naturii ce de mult îi scapă -și’l necăjește, Zibal ține ochii ațintiți asupra unui lucru -spânzurat, negru și inform, sub care, pe un alt scaun, la o -potrivită înălțime, arde o făclie mare.</p> -<p>Zibal privește fără să clipească procesul de descompunere a -mâinii ce de sigur nu l-ar fi cruțat pe dânsul. – El n’auzise -urletele de-afară ale nenorocitului: erà acuma prea interesant ce -vedeà, ca să mai și auză. Zibal urmărise cu nesațiu toate -contorsiunile, toate crispațiile stranii ale degetelor, apoi -amorțeala cuprinzându-le încet pe unul câte unul – erau par’că -labele unui gândac, care <span class="pagenum"><a name="Page_133" -id="Page_133">-133-</a></span> se sgârcesc și se întind, se agită -în mișcări extravagante, tare, mai încet, încet de tot și apoi -înțelenesc sub jocul unui copil crud.</p> -<p>Erà sfârșit. Mâna coceà și se umflà încetinel fără mișcare.</p> -<p>Sura dete un țipet.</p> -<p>– Leiba!</p> -<p>Zibal îi făcù semn să nu’l deranjeze… Un miros gras de carne -arsă se răspândià în gang; o fâșiitură se auzì și mici -plesnituri.</p> -<p>– Leiba! ce e? repetă femeia.</p> -<p>Se făceà ziuă bine… Sura se aruncă și trase bârna. Poarta se -deschise de perete târând trupul lui Gheorghe spânzurat de brațul -drept. Mulțimea sătenilor, toți cu făcliuțele de Paște, aprinse, -năvălì înăuntru.</p> -<p>– Ce e? ce e?</p> -<p>Indată înțeleseră ce fusese.</p> -<p>Zibal, care stătuse până acì nemișcat, se ridică grav în -picioare. El își făcù loc să treacă, dând cu liniște lumea la o -parte.</p> -<p>– Cum a fost pricina, jidane? întrebă unul.</p> -<p>– Leiba Zibal, zise hangiul cu tonul înalt și cu un gest larg, -merge la Ieși să spună rabinului că Leiba Zibal nu-i jidan… Leiba -Zibal este <i>goi</i>… pentru că Leiba Zibal a aprins o făclie lui -Christos!</p> -<p>Și omul plecă încetinel spre răsărit la deal, ca un călător -cuminte, care știe că la un drum lung nu se pornește cu pasul -pripit.</p> -<hr class="chap" /> -<div class="chapter"></div> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_134" id= -"Page_134">-134-</a></span></p> -<p><span class="pagenum"><a name="Page_135" id="Page_135"><br /> --135-</a></span></p> -<h2>CUPRINSUL</h2> -<ul class="TOC"> -<li>PĂCAT… <span class="ralign"><a href="#Page_5">pag. -5</a></span></li> -<li>IN VREME DE RĂSBOIU <span class="ralign"><a href= -"#Page_43">pag. 43</a></span></li> -<li>KIR IANULEA <span class="ralign"><a href="#Page_67">pag. -67</a></span></li> -<li>LA HANUL LUI MÂNJOALĂ <span class="ralign"><a href= -"#Page_101">pag. 101</a></span></li> -<li>O FĂCLIE DE PAȘTE <span class="ralign"><a href="#Page_115">pag. -115</a></span></li> -</ul> -<hr class="chap" /> -<div class="chapter"></div> -<div style='display:block; margin-top:4em'>*** END OF THE PROJECT GUTENBERG EBOOK NUVELE ***</div> -<div style='text-align:left'> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Updated editions will replace the previous one—the old editions will -be renamed. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Creating the works from print editions not protected by U.S. copyright -law means that no one owns a United States copyright in these works, -so the Foundation (and you!) can copy and distribute it in the United -States without permission and without paying copyright -royalties. Special rules, set forth in the General Terms of Use part -of this license, apply to copying and distributing Project -Gutenberg™ electronic works to protect the PROJECT GUTENBERG™ -concept and trademark. Project Gutenberg is a registered trademark, -and may not be used if you charge for an eBook, except by following -the terms of the trademark license, including paying royalties for use -of the Project Gutenberg trademark. If you do not charge anything for -copies of this eBook, complying with the trademark license is very -easy. You may use this eBook for nearly any purpose such as creation -of derivative works, reports, performances and research. Project -Gutenberg eBooks may be modified and printed and given away--you may -do practically ANYTHING in the United States with eBooks not protected -by U.S. copyright law. Redistribution is subject to the trademark -license, especially commercial redistribution. -</div> - -<div style='margin:0.83em 0; font-size:1.1em; text-align:center'>START: FULL LICENSE<br /> -<span style='font-size:smaller'>THE FULL PROJECT GUTENBERG LICENSE<br /> -PLEASE READ THIS BEFORE YOU DISTRIBUTE OR USE THIS WORK</span> -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -To protect the Project Gutenberg™ mission of promoting the free -distribution of electronic works, by using or distributing this work -(or any other work associated in any way with the phrase “Project -Gutenberg”), you agree to comply with all the terms of the Full -Project Gutenberg™ License available with this file or online at -www.gutenberg.org/license. -</div> - -<div style='display:block; font-size:1.1em; margin:1em 0; font-weight:bold'> -Section 1. General Terms of Use and Redistributing Project Gutenberg™ electronic works -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.A. By reading or using any part of this Project Gutenberg™ -electronic work, you indicate that you have read, understand, agree to -and accept all the terms of this license and intellectual property -(trademark/copyright) agreement. If you do not agree to abide by all -the terms of this agreement, you must cease using and return or -destroy all copies of Project Gutenberg™ electronic works in your -possession. If you paid a fee for obtaining a copy of or access to a -Project Gutenberg™ electronic work and you do not agree to be bound -by the terms of this agreement, you may obtain a refund from the person -or entity to whom you paid the fee as set forth in paragraph 1.E.8. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.B. “Project Gutenberg” is a registered trademark. It may only be -used on or associated in any way with an electronic work by people who -agree to be bound by the terms of this agreement. There are a few -things that you can do with most Project Gutenberg™ electronic works -even without complying with the full terms of this agreement. See -paragraph 1.C below. There are a lot of things you can do with Project -Gutenberg™ electronic works if you follow the terms of this -agreement and help preserve free future access to Project Gutenberg™ -electronic works. See paragraph 1.E below. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.C. The Project Gutenberg Literary Archive Foundation (“the -Foundation” or PGLAF), owns a compilation copyright in the collection -of Project Gutenberg™ electronic works. Nearly all the individual -works in the collection are in the public domain in the United -States. If an individual work is unprotected by copyright law in the -United States and you are located in the United States, we do not -claim a right to prevent you from copying, distributing, performing, -displaying or creating derivative works based on the work as long as -all references to Project Gutenberg are removed. Of course, we hope -that you will support the Project Gutenberg™ mission of promoting -free access to electronic works by freely sharing Project Gutenberg™ -works in compliance with the terms of this agreement for keeping the -Project Gutenberg™ name associated with the work. You can easily -comply with the terms of this agreement by keeping this work in the -same format with its attached full Project Gutenberg™ License when -you share it without charge with others. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.D. The copyright laws of the place where you are located also govern -what you can do with this work. Copyright laws in most countries are -in a constant state of change. If you are outside the United States, -check the laws of your country in addition to the terms of this -agreement before downloading, copying, displaying, performing, -distributing or creating derivative works based on this work or any -other Project Gutenberg™ work. The Foundation makes no -representations concerning the copyright status of any work in any -country other than the United States. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E. Unless you have removed all references to Project Gutenberg: -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.1. The following sentence, with active links to, or other -immediate access to, the full Project Gutenberg™ License must appear -prominently whenever any copy of a Project Gutenberg™ work (any work -on which the phrase “Project Gutenberg” appears, or with which the -phrase “Project Gutenberg” is associated) is accessed, displayed, -performed, viewed, copied or distributed: -</div> - -<blockquote> - <div style='display:block; margin:1em 0'> - This eBook is for the use of anyone anywhere in the United States and most - other parts of the world at no cost and with almost no restrictions - whatsoever. You may copy it, give it away or re-use it under the terms - of the Project Gutenberg License included with this eBook or online - at <a href="https://www.gutenberg.org">www.gutenberg.org</a>. If you - are not located in the United States, you will have to check the laws - of the country where you are located before using this eBook. - </div> -</blockquote> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.2. If an individual Project Gutenberg™ electronic work is -derived from texts not protected by U.S. copyright law (does not -contain a notice indicating that it is posted with permission of the -copyright holder), the work can be copied and distributed to anyone in -the United States without paying any fees or charges. If you are -redistributing or providing access to a work with the phrase “Project -Gutenberg” associated with or appearing on the work, you must comply -either with the requirements of paragraphs 1.E.1 through 1.E.7 or -obtain permission for the use of the work and the Project Gutenberg™ -trademark as set forth in paragraphs 1.E.8 or 1.E.9. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.3. If an individual Project Gutenberg™ electronic work is posted -with the permission of the copyright holder, your use and distribution -must comply with both paragraphs 1.E.1 through 1.E.7 and any -additional terms imposed by the copyright holder. Additional terms -will be linked to the Project Gutenberg™ License for all works -posted with the permission of the copyright holder found at the -beginning of this work. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.4. Do not unlink or detach or remove the full Project Gutenberg™ -License terms from this work, or any files containing a part of this -work or any other work associated with Project Gutenberg™. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.5. Do not copy, display, perform, distribute or redistribute this -electronic work, or any part of this electronic work, without -prominently displaying the sentence set forth in paragraph 1.E.1 with -active links or immediate access to the full terms of the Project -Gutenberg™ License. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.6. You may convert to and distribute this work in any binary, -compressed, marked up, nonproprietary or proprietary form, including -any word processing or hypertext form. However, if you provide access -to or distribute copies of a Project Gutenberg™ work in a format -other than “Plain Vanilla ASCII” or other format used in the official -version posted on the official Project Gutenberg™ website -(www.gutenberg.org), you must, at no additional cost, fee or expense -to the user, provide a copy, a means of exporting a copy, or a means -of obtaining a copy upon request, of the work in its original “Plain -Vanilla ASCII” or other form. Any alternate format must include the -full Project Gutenberg™ License as specified in paragraph 1.E.1. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.7. Do not charge a fee for access to, viewing, displaying, -performing, copying or distributing any Project Gutenberg™ works -unless you comply with paragraph 1.E.8 or 1.E.9. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.8. You may charge a reasonable fee for copies of or providing -access to or distributing Project Gutenberg™ electronic works -provided that: -</div> - -<div style='margin-left:0.7em;'> - <div style='text-indent:-0.7em'> - • You pay a royalty fee of 20% of the gross profits you derive from - the use of Project Gutenberg™ works calculated using the method - you already use to calculate your applicable taxes. The fee is owed - to the owner of the Project Gutenberg™ trademark, but he has - agreed to donate royalties under this paragraph to the Project - Gutenberg Literary Archive Foundation. Royalty payments must be paid - within 60 days following each date on which you prepare (or are - legally required to prepare) your periodic tax returns. Royalty - payments should be clearly marked as such and sent to the Project - Gutenberg Literary Archive Foundation at the address specified in - Section 4, “Information about donations to the Project Gutenberg - Literary Archive Foundation.” - </div> - - <div style='text-indent:-0.7em'> - • You provide a full refund of any money paid by a user who notifies - you in writing (or by e-mail) within 30 days of receipt that s/he - does not agree to the terms of the full Project Gutenberg™ - License. You must require such a user to return or destroy all - copies of the works possessed in a physical medium and discontinue - all use of and all access to other copies of Project Gutenberg™ - works. - </div> - - <div style='text-indent:-0.7em'> - • You provide, in accordance with paragraph 1.F.3, a full refund of - any money paid for a work or a replacement copy, if a defect in the - electronic work is discovered and reported to you within 90 days of - receipt of the work. - </div> - - <div style='text-indent:-0.7em'> - • You comply with all other terms of this agreement for free - distribution of Project Gutenberg™ works. - </div> -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.E.9. If you wish to charge a fee or distribute a Project -Gutenberg™ electronic work or group of works on different terms than -are set forth in this agreement, you must obtain permission in writing -from the Project Gutenberg Literary Archive Foundation, the manager of -the Project Gutenberg™ trademark. Contact the Foundation as set -forth in Section 3 below. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F.1. Project Gutenberg volunteers and employees expend considerable -effort to identify, do copyright research on, transcribe and proofread -works not protected by U.S. copyright law in creating the Project -Gutenberg™ collection. Despite these efforts, Project Gutenberg™ -electronic works, and the medium on which they may be stored, may -contain “Defects,” such as, but not limited to, incomplete, inaccurate -or corrupt data, transcription errors, a copyright or other -intellectual property infringement, a defective or damaged disk or -other medium, a computer virus, or computer codes that damage or -cannot be read by your equipment. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F.2. LIMITED WARRANTY, DISCLAIMER OF DAMAGES - Except for the “Right -of Replacement or Refund” described in paragraph 1.F.3, the Project -Gutenberg Literary Archive Foundation, the owner of the Project -Gutenberg™ trademark, and any other party distributing a Project -Gutenberg™ electronic work under this agreement, disclaim all -liability to you for damages, costs and expenses, including legal -fees. YOU AGREE THAT YOU HAVE NO REMEDIES FOR NEGLIGENCE, STRICT -LIABILITY, BREACH OF WARRANTY OR BREACH OF CONTRACT EXCEPT THOSE -PROVIDED IN PARAGRAPH 1.F.3. YOU AGREE THAT THE FOUNDATION, THE -TRADEMARK OWNER, AND ANY DISTRIBUTOR UNDER THIS AGREEMENT WILL NOT BE -LIABLE TO YOU FOR ACTUAL, DIRECT, INDIRECT, CONSEQUENTIAL, PUNITIVE OR -INCIDENTAL DAMAGES EVEN IF YOU GIVE NOTICE OF THE POSSIBILITY OF SUCH -DAMAGE. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F.3. LIMITED RIGHT OF REPLACEMENT OR REFUND - If you discover a -defect in this electronic work within 90 days of receiving it, you can -receive a refund of the money (if any) you paid for it by sending a -written explanation to the person you received the work from. If you -received the work on a physical medium, you must return the medium -with your written explanation. The person or entity that provided you -with the defective work may elect to provide a replacement copy in -lieu of a refund. If you received the work electronically, the person -or entity providing it to you may choose to give you a second -opportunity to receive the work electronically in lieu of a refund. If -the second copy is also defective, you may demand a refund in writing -without further opportunities to fix the problem. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F.4. Except for the limited right of replacement or refund set forth -in paragraph 1.F.3, this work is provided to you ‘AS-IS’, WITH NO -OTHER WARRANTIES OF ANY KIND, EXPRESS OR IMPLIED, INCLUDING BUT NOT -LIMITED TO WARRANTIES OF MERCHANTABILITY OR FITNESS FOR ANY PURPOSE. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F.5. Some states do not allow disclaimers of certain implied -warranties or the exclusion or limitation of certain types of -damages. If any disclaimer or limitation set forth in this agreement -violates the law of the state applicable to this agreement, the -agreement shall be interpreted to make the maximum disclaimer or -limitation permitted by the applicable state law. The invalidity or -unenforceability of any provision of this agreement shall not void the -remaining provisions. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -1.F.6. INDEMNITY - You agree to indemnify and hold the Foundation, the -trademark owner, any agent or employee of the Foundation, anyone -providing copies of Project Gutenberg™ electronic works in -accordance with this agreement, and any volunteers associated with the -production, promotion and distribution of Project Gutenberg™ -electronic works, harmless from all liability, costs and expenses, -including legal fees, that arise directly or indirectly from any of -the following which you do or cause to occur: (a) distribution of this -or any Project Gutenberg™ work, (b) alteration, modification, or -additions or deletions to any Project Gutenberg™ work, and (c) any -Defect you cause. -</div> - -<div style='display:block; font-size:1.1em; margin:1em 0; font-weight:bold'> -Section 2. Information about the Mission of Project Gutenberg™ -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Project Gutenberg™ is synonymous with the free distribution of -electronic works in formats readable by the widest variety of -computers including obsolete, old, middle-aged and new computers. It -exists because of the efforts of hundreds of volunteers and donations -from people in all walks of life. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Volunteers and financial support to provide volunteers with the -assistance they need are critical to reaching Project Gutenberg™’s -goals and ensuring that the Project Gutenberg™ collection will -remain freely available for generations to come. In 2001, the Project -Gutenberg Literary Archive Foundation was created to provide a secure -and permanent future for Project Gutenberg™ and future -generations. To learn more about the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation and how your efforts and donations can help, see -Sections 3 and 4 and the Foundation information page at www.gutenberg.org. -</div> - -<div style='display:block; font-size:1.1em; margin:1em 0; font-weight:bold'> -Section 3. Information about the Project Gutenberg Literary Archive Foundation -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -The Project Gutenberg Literary Archive Foundation is a non-profit -501(c)(3) educational corporation organized under the laws of the -state of Mississippi and granted tax exempt status by the Internal -Revenue Service. The Foundation’s EIN or federal tax identification -number is 64-6221541. Contributions to the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation are tax deductible to the full extent permitted by -U.S. federal laws and your state’s laws. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -The Foundation’s business office is located at 809 North 1500 West, -Salt Lake City, UT 84116, (801) 596-1887. Email contact links and up -to date contact information can be found at the Foundation’s website -and official page at www.gutenberg.org/contact -</div> - -<div style='display:block; font-size:1.1em; margin:1em 0; font-weight:bold'> -Section 4. Information about Donations to the Project Gutenberg Literary Archive Foundation -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Project Gutenberg™ depends upon and cannot survive without widespread -public support and donations to carry out its mission of -increasing the number of public domain and licensed works that can be -freely distributed in machine-readable form accessible by the widest -array of equipment including outdated equipment. Many small donations -($1 to $5,000) are particularly important to maintaining tax exempt -status with the IRS. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -The Foundation is committed to complying with the laws regulating -charities and charitable donations in all 50 states of the United -States. Compliance requirements are not uniform and it takes a -considerable effort, much paperwork and many fees to meet and keep up -with these requirements. We do not solicit donations in locations -where we have not received written confirmation of compliance. To SEND -DONATIONS or determine the status of compliance for any particular state -visit <a href="https://www.gutenberg.org/donate/">www.gutenberg.org/donate</a>. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -While we cannot and do not solicit contributions from states where we -have not met the solicitation requirements, we know of no prohibition -against accepting unsolicited donations from donors in such states who -approach us with offers to donate. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -International donations are gratefully accepted, but we cannot make -any statements concerning tax treatment of donations received from -outside the United States. U.S. laws alone swamp our small staff. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Please check the Project Gutenberg web pages for current donation -methods and addresses. Donations are accepted in a number of other -ways including checks, online payments and credit card donations. To -donate, please visit: www.gutenberg.org/donate -</div> - -<div style='display:block; font-size:1.1em; margin:1em 0; font-weight:bold'> -Section 5. General Information About Project Gutenberg™ electronic works -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Professor Michael S. Hart was the originator of the Project -Gutenberg™ concept of a library of electronic works that could be -freely shared with anyone. For forty years, he produced and -distributed Project Gutenberg™ eBooks with only a loose network of -volunteer support. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Project Gutenberg™ eBooks are often created from several printed -editions, all of which are confirmed as not protected by copyright in -the U.S. unless a copyright notice is included. Thus, we do not -necessarily keep eBooks in compliance with any particular paper -edition. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -Most people start at our website which has the main PG search -facility: <a href="https://www.gutenberg.org">www.gutenberg.org</a>. -</div> - -<div style='display:block; margin:1em 0'> -This website includes information about Project Gutenberg™, -including how to make donations to the Project Gutenberg Literary -Archive Foundation, how to help produce our new eBooks, and how to -subscribe to our email newsletter to hear about new eBooks. -</div> - -</div> - -</body> -</html> diff --git a/old/64597-h/images/I.png b/old/64597-h/images/I.png Binary files differdeleted file mode 100644 index 3c831e4..0000000 --- a/old/64597-h/images/I.png +++ /dev/null diff --git a/old/64597-h/images/L.png b/old/64597-h/images/L.png Binary files differdeleted file mode 100644 index 997359f..0000000 --- a/old/64597-h/images/L.png +++ /dev/null diff --git a/old/64597-h/images/U.png b/old/64597-h/images/U.png Binary files differdeleted file mode 100644 index 5202381..0000000 --- a/old/64597-h/images/U.png +++ /dev/null diff --git a/old/64597-h/images/Z.png b/old/64597-h/images/Z.png Binary files differdeleted file mode 100644 index 25991eb..0000000 --- a/old/64597-h/images/Z.png +++ /dev/null |
